Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.10.2017
inadmisibil

2ra-1721/17 — incasarea prejudiciului material în ordine de regres

HOTĂRÂRE
04.10.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea prejudiciului material în ordine de regres
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii recursului
Citează această cauză
2ra-1721/17 — incasarea prejudiciului material în ordine de regres (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Judecătoria Buiucani Dosarul nr.2ra-1721/17 Mun. Chișinău Judecător: M. Murguleț Curtea de Apel Chișinău Judecători: L. Bulgac, D. Manole, G. Dașchevici ÎNCHEIERE 04 octombrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Valentina Clevadî Judecători Dumitru Mardari, Iuliana Oprea soluționând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „I&S Taxi” și Țurcan Vladimir privind încasarea în ordine de regres a prejudiciului material cauzat în rezultatul accidentului rutier, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, prin care s-a admis cererea de apel declarată de Țurcan Vladimir, s-a casează integral hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 06 aprilie 2016 și s-a emis o nouă hotărâre prin care s-a respins integral cererea de chemare în judecată depusă de Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni, c o n s t a t ă: La 17 iulie 2015, CA „Garanție” SA s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „I&S Taxi” și Țurcan Vladimir privind încasarea în ordine de regres a prejudiciului cauzat. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 13 august 2014 în mun.

Chișinău, în urma accidentului rutier, în care au fost implicate automobilul de model „Dacia Logan”, cu numărul de înmatriculare KAW 076, condus de Țurcan Vladimir și automobilul de model „Nissan Almera”, cu numărul de înmatriculare CNZ 250, condus de Botnari Alexei, și în baza procesului-verbal cu privire la contravenție din 13 august 2014, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost recunoscut Țurcan Vladimir, care ulterior a fost sancționat pentru comiterea contravențiilor prevăzute de art. 242 alin. (2) și art. 232 alin. (1) Cod contravențional. Menționa societatea reclamantă că la data comiterii accidentului rutier, răspunderea civilă a lui Țurcan Vladimir era asigurată prin contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria RCAI-000410747 din 20 septembrie 2013 încheiat între SRL „I&S Taxi” și CA „Garanție” SA.

Invoca CA „Garanție” SA , că a deschis în ordinea stabilită dosarul de daună nr. AORCA/14-409, iar la 31 octombrie 2014 a achitat persoanei păgubite Botnari Alexei despăgubirea de asigurare în sumă de 15 276,28 lei, ce se confirmă prin ordinul de plată nr. 630. 1 Mai menționa că pe parcursul examinării dosarului de daună s-a depistat că Țurcan Vladimir a condus automobilul fără permis de conducere. Notează societatea reclamantă că, a solicitat pârâților soluționarea litigiului pe calea amiabilă, însă prejudiciul material cauzat nu a fost compensat. Astfel, CA „Garanție” SA cere încasarea în ordine de regres din contul SRL „I&S Taxi” și a lui Țurcan Vladimir a prejudiciului material cauzat în sumă de 15 276,28 lei și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 06 aprilie 2016, s-a admis parțial acțiunea înaintată de CA „Garanție” SA și s-a încasat în ordine de regres din contul lui Țurcan Vladimir în beneficiul CA „Garanție” SA prejudiciul material cauzat în sumă de 15 276,28 lei și cheltuielile de judecată formate din taxa de stat în sumă de 458,28 lei și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 3000 lei, iar în total suma de 18734,56 lei, pretențiile privind încasarea solidară a prejudiciului material cauzat din contul SRL „I&S Taxi” fiind respinse ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a bazat pe cercetarea completă, a tuturor probelor prezente și a constatat că, cerințele invocate în acțiune se încadrează parțial în prevederile legii.

La 13 aprilie 2016, Țurcan Vladimir a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei hotărâri prin care să fie respinsă integral acțiunea înaintată de CA „Garanție” SA. În motivarea apelului a indicat că, prima instanță la adoptarea hotărîrii nu a constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, cît și au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept procedural. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, s-a admis cererea de apel declarată de Țurcan Vladimir, s-a casat integral hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 06 aprilie 2016, și s-a emis o nouă hotărâri după prin care s-a respins integral cererea de chemare în judecată depusă de CA „Garanție” SA împotriva SRL „I&S Taxi” și Țurcan Vladimir privind repararea în ordine de regres a prejudiciului material cauzat în rezultatul accidentului rutier, ca fiind neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate de apelant și-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt întemeiate.

Astfel, instanța a conchis că, situația juridică în care autovehiculul este condus fără permis de conducere (acțiune ce întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 231 alin. (2) sau (3) Cod contravențional) și situația în care autovehiculul este condus fără a avea asupra sa permis de conducere, sunt două situații distincte, aceasta din urmă nefiind reglementată de art. 29 lit. c) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.

În speță, apelantul nu a fost vreodată privat de dreptul de conducere a autovehiculelor de categoria celui condus la data comiterii accidentului rutier, iar retragerea permisului și oferirea pe această perioadă a unui permis de conducere provizoriu denotă că acesta dispunea de permisul de conducere la data de 13 august 2014, însă nu-1 avea în natură asupra sa, situație ce nu se încadrează în dispozițiile art. 29 lit. c) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. 2 Nefiind de acord cu decizia instanțe de apel, CA „Garanție” SA a înaintat cerere de recurs, prin care solicită admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel din 26 ianuarie 2017 cu menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin referința depusă la 18 septembrie 2017, Țurcan Vladimir solicită declararea ca fiind inadmisibil a recursului înaintat de CA „Garanție” SA, invocând netemeinicia acestuia. Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel din data de 26 ianuarie 2017 a fost recepționată de către recurentă la 16 mai 2017 (f.d.129). Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, prin prisma art. 434 CPC, consideră recursul depus la data de 13 iulie 2017, în termen. Pledând pentru admiterea recursului în sensul declarat, recurenta consideră că soluția instanței de apel este pripită, fapt ce rezultă din nedeterminarea naturii juridice a obiectului litigiului, criteriu care presupune prin sine lămurirea corectă și certă a situației de fapt și de drept.

De asemenea, susțin că instanța de apel examinând apelul a trecut în mod superficial materialul probator anexat la materialele cauzei, fără a examina legalitatea și temeinicia hotărârii supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu legislația ce guvernează litigiul în cauză. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de CA „Garanție” SA urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 3 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat CA „Garanție” SA, este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, completul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În cazul de față, argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Completul reiterează și faptul că, recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atât în practică, cât și în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretențiile care pot fi considerate ca fiind „serioase și legitime” conform Convenției (a se vedea Mitropolia Basarabiei și alții vs. Moldova, nr. 45701/99 § 137, ECHR 2001-XII). În același timp, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2001, Meyer vs Germania, 22 martie 2016), însă în recursul declarat de către CA „Garanție” SA asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, reieșind din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către CA „Garanție” SA, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Valentina Clevadî Judecători Dumitru Mardari Iuliana Oprea 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-03-29
0,95
2ra-496/17 — încasarea prejudiciului
Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-496/17 Judecător: L. Ursu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu D E C I Z I E 29 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, C
CSJ 2016-06-22
0,95
2ra-1440/16 — încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de regres
Judecătoria Ialoveni Dosarul nr.2ra-1440/16 Judecător: A. Sandu Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac ÎNCHEIERE 22 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Su
CSJ 2019-09-11
0,94
2ra-1524/19 — incasarea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ra-1524/19 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) D. Șușchevici Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) V. Cotorobai, I. Țurcan, M. Anton Î N C H E I E R E 11 septembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul Civil, Com
CSJ 2017-03-29
0,94
2ra-535/17 — încasarea în mod solidar a prejudiciului material
Judecătoria Buiucani Dosarul nr.2ra-535/17 Mun. Chişinău Judecător: V. Muntean Curtea de Apel Chişinău Judecători: M. Guzun, A. Nogai, Vl. Braşoveanu ÎNCHEIERE 29 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administ
CSJ 2017-04-26
0,94
2ra-805/17 — repararea prejudiciului material
Prima instanţă: A. Miron. dosarul nr. 2ra-805/17 Instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Braşoveanu. Î N C H E I E R E 26 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă