- Dosarul nr.
- 3ra-1530/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 decembrie 2014
- Părțile
- Vîrtosu Gabriela vs ÎCS RED Union Fenosa SA
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1530/14 — Anularea actelor administrative
Judecătoria Botanica Dosarul nr. 3ra-1530/14 Mun. Chişinău Judecător: V. Mihaila Curtea de Apel Chişinău Judecători: S. Caitaz, A. Nogai, A. Doga Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 10 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vîrtosu Gabriela, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vîrtosu Gabriela către ÎCS „RED Union Fenosa” privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014, CONSTATĂ : La de 20.03.2013 Vîrtosu Gabriela a depus cerere de chemare în judecată împotriva ICS „RED Union Fenosa”, mun.
Chişinău, solicitînd anularea Actului de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale nr. A 16238 din 12.01.2013 şi facturii pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale R. nr.33846 în sumă de 16 153,26 lei, întocmite de ÎCS „RED Union Fenosa”, încasarea prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei, compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat, că la 12.01.2013 de către reprezentantul pîrîtei, Manole I. a fost întocmit Actul nr. A 16238 de depistare a încălcării clauzelor contractuale. La 26.01.2013 în adresa ei a parvenit spre achitare factura pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale R. nr. 33846 în sumă de 16 153,26 lei.
Nefiind de acord cu actele întocmite de către întreprinderea furnizoare de energie electrică, la 06.02.2013 a înaintat ICS „RED Union Fenosa” o cerere prealabilă, în care şi-a expus motivele dezacordului. La 06.03.2013 a primit răspunsul nr.0503/12665-20130301, prin care i s-a comunicat despre respingerea cererii prealabile. Reclamanta consideră, că actul de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 16238 din 12.01.2013 şi factura pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale R. nr. 33846 în sumă de 16 153,26 lei sunt ilegale si urmează 1 a fi anulate deoarece reprezentanţii furnizorului au întreprins măsuri de a înscena un pretins furt al energiei electrice, tentativa dată a eşuat, iar faptul conectării în afara evidenţei nu a fost demonstrat.
Reclamanta specifică, că în Actul nr. A 16238, la rubrica încălcări depistate, este indicat că s-a depistat conectarea neautorizată a receptorilor electrici fară a demonstra consumatorului încălcările depistate, iar tentativa de a demonstra faptul încălcării clauzelor contractuale, a fost numai o prezentare a unei modalităţi de a consuma energie electrică în afara evidenţei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 20 ianuarie 2014 cererea de chemare în judecată înaintată de Vîrtosu G. către ICS „RED Union Fenosa”, mun. Chişinău privind anularea actului administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instaţa de fond a conchis că actul nr. A 16238 de depistare a încălcării clauzelor contractual din 12 ianuarie 2013 şi factura pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractual din 23 ianuarie 2013 în sumă de 16 153, 26 lei au fost întocmite de către ÎCS “RED Union Fenosa” SA cu respectarea prevederilor legale şi temeiuri de anulare a acestora instanţa nu a constatat. La 17 februarie 2014 Vîrtosu Gabriela a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă.
În motivarea apelului a indicat că, prima instanţă la adoptarea hotărîrii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, cît şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014 s-a respins apelul declarat de către Vîrtosu Gabriela şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 20 ianuarie 2014. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate.
Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Vîrtosu Gabriela a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014 şi a hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 20.01.2014. 2 În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de apel şi anume, neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei.
Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.
În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). 3 Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Vîrtosu Gabriela asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Vîrtosu Gabriela ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Vîrtosu Gabriela, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vîrtosu Gabriela către ÎCS „RED Union Fenosa” privind anularea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 4