Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1595/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 decembrie 2014
Părțile
Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat vs Primarul Orhei, intervenient accesoriu Lupan Elena
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1595/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V. Varaniţă dosarul nr. 3ra-1595/14 instanţa de apel: L. Popova, A. Panov, M. Moraru ÎNCHEIERE 10 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat împotriva Primarului or.Orhei, intervenient accesoriu Lupan Elena, cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Orhei din 10 februarie 2014, c o n s t a t ă La 16 iulie 2013 Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului or.Orhei, intervenient accesoriu Lupan Elena, cu privire la modificarea dispoziţiei Primarului or.

Orhei nr. 70-p din 01 aprilie 2013 „Cu privire la transfer” prin excluderea sintagmei „cu statut de funcţionar public”. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că prin dispoziţia Primarului or.

Orhei nr. 70-p din 01 aprilie 2013 „Cu privire la transfer”, Elena Lupan a fost transferată din funcţia de specialist (postul relaţii cu publicul), cu statut de funcţionar public, în funcţia de specialist (postul percepere fiscală), fără statut de funcţionar public, începând cu data de 01 aprilie 2013. Oficiul teritorial Orhei, examinînd legalitatea dispoziţiei, a contestat adoptarea acestui act administrativ, deoarece Lupan Elena - specialist în atragerea investiţiilor, relaţii internaţionale şi administraţiei publică, a fost transferată în funcţia de specialist pentru relaţii cu publicul începând cu data de 01 aprilie 2013. Prin urmare, transferul dnei Lupan Elena nu se încadrează în prevederile Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

Funcţia de specialist (relaţii cu publicul) în cadrul Primăriei Orhei de la 02 ianuarie 2012 până la 05 iulie 2012 nu este funcţie cu statut de funcţionar public, conform statului de personal al Primăriei oraşului Orhei, aprobat prin decizia Consiliului orăşenesc Orhei nr. 17.7 din 28.12.2011. Deci, funcţia de specialist (relaţii cu publicul) a Primăriei or. Orhei în perioada menţionată mai sus nu era funcţie publică . Mai mult ca atît, din actul primarului nr. 03-p din 02 ianuarie 2012 „Cu privire la transfer” nu se atestă faptul angajării în funcţie de statut de funcţionar public. Astfel, după 06 iulie 2012 funcţia de specialist (relaţii cu publicul) a Primăriei or. Orhei urma a fi ocupată prin concurs, organizat în conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea funcţiei publice prin concurs, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009, fapt ceea ce nu a avut loc.

În baza notificării organului de control administrativ din 14 mai 2013, Primarului i s-a cerut modificarea dispoziţiei nr. 71-p din 01 aprilie 2015 „Cu privire la transfer” prin excluderea sintagmei „cu statut de funcţionar public”. Prin răspunsul cu nr.01/l-7a-478 din 21 iunie 2013 Primăria or. Orhei a comunicat, că la emiterea dispoziţiei nr. 71-p din 01 aprilie 2013 „Cu privire la transfer” nu au fost încălcate prevederile legislaţiei şi transferul a fost efectuat în cadrul aceleiaşi autorităţi publice cu acordul şi cererea persoanelor vizate. Prin cererea de concretizare a cerinţelor din acţiune reclamantul a solicitat recunoaşterea ilegalităţii şi nulităţii dispoziţiei nr. 70 din 01.04.2013 „Cu privire la transfer”, emisă de primarul or.

Orhei. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 10 februarie 2014 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a declarat apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2014 a fost respins apelul declarat de Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Orhei din 10 februarie 2014. La emiterea deciziei instanţa de apel a stabilit că concluziile instanţei de fond privind respingerea acţiunii sunt corecte şi corespund întru totul circumstanţelor cauzei, cât şi prevederilor legale la care face referire instanţa.

Conform art. 48 alin.(l) al Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 „Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”, transferul, ca modalitate a modificării raporturilor de serviciu, are loc între autorităţile publice sau între subdiviziunile interioare ale aceleiaşi autorităţi publice, iar al.(7) din Legea citată prevede, că transferul, la cererea funcţionarului public se face într-o funcţie publică echivalentă cu funcţia deţinută de funcţionarul public sau într-o funcţie publică de nivel inferior. Conform prevederilor art.74 Codul Muncii, transferul salariatului la o altă muncă permanentă în cadrul aceleiaşi unităţi, cu modificarea contractului individual de muncă conform art.68 Codul Muncii, precum şi angajarea prin transferare la o muncă permanentă la o altă unitate ori transferarea într-o altă localitate împreună cu unitatea, se permit numai cu acordul scris al părţilor.

2 În cadrul examinării cauzei atât în instanţa de fond, cât şi apel, s-a stabilit că prin dispoziţia nr. 70-p din 01 aprilie 2013 „Cu privire transfer”, emisă de Primarul or. Orhei, în temeiul art. 29, 32 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436 din 28 decembrie 2006 şi art. 74 Codului Muncii, Lupan Elena, la cererea personală, a fost transferată din funcţia de specialist (postul relaţii cu publicul), cu statut de funcţionar public, în funcţia de specialist (postul percepere fiscală), fără statut de funcţionar public, începând cu data de 01 aprilie 2013. Totodată, prin dispoziţia nr.03-p din 02 ianuarie 2012 „Cu privire la transfer” emisă de primarul or.

Orhei, în conformitate cu prevederile art.29, 32 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436 din 28 decembrie 2006 şi art. 74 Codului Muncii, art.44 şi 48 al Legii nr.158 din 04 iulie 2008 „Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”, decizia Consiliului orăşenesc Orhei nr. 11.23 din 08 septembrie 2011 „Cu privire la aprobarea Organigramei Primăriei or.Orhei”, decizia Consiliului or. Orhei „Cu privire la aprobarea statelor de personal”, în baza cererii Elenei Lupan, aceasta a fost transferată din funcţia de specialist în atragerea investiţiilor, relaţii internaţionale şi administraţie publică în funcţia de specialist relaţii cu publicul în Primăria or.Orhei, începând cu data de 02 ianuarie 2012. Instanţa de apel a menţionat că trimiterea instanţei de fond la prevederile art. 74 Codul Muncii este în răspuns la acţiunile din litigiu.

S-a atras partea cointeresată în litigiu Lupan Elena, care a declarat că este acordul ei la transfer, iar în aceste circumstanţe hotărârile judecătoreşti ar fi în contradicţie cu drepturile părţii în interesul căreia s-a depus acţiunea. Astfel, instanţa de apel a considerat că prima instanţă corect a constatat, că dispoziţia nr. 70-p din 01 aprilie 2013 „Cu privire transfer”, emisă de Primarul or. Orhei, este legală, întrucât transferul Elenei Lupan din funcţia de specialist (postul relaţii cu publicul), cu statut de funcţionar public, în funcţia de specialist (postul percepere fiscală) a fost efectuată cu acordul acesteia. Deci, careva temeiuri de anulare a actului administrativ contestat, prevăzut de art.26 din Legea contenciosului administrativ în privinţa deciziei contestate nu-şi găsesc aplicabilitate.

La 04 noiembrie 2014 Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului s-a invocat că instanţa a ignorat probele care demonstrează că funcţia de specialist (postul relaţii cu publicul) are statut de funcţionar public, iar funcţia de specialist (postul percepere fiscală) este fără statut de funcţionar public. Invocă că transferul din funcţia de specialist pentru relaţii cu 3 publicul cu statut de funcţionar public în funcţia e specialist (percepere fiscală( fără statut de funcţionar public a avut loc în baza cererii depuse de Lupan Elena.

Prin urmare, prevederile art. 74 Codul Muncii nu sunt aplicabile speţei date, fiind legea specială. Transferul a fost efectuat în baza iniţiativei proprii,prin urmare transferul urma a fi efectuat conform prevederilor art. 48 alin. (4) din Legea nr. nr. 158 din 04 iulie 2008 „Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” sau încetate raporturile conform art. 62 alin. (1) lit. c) din legea menţionată. Recurentul menţionează că prin contestarea dispoziţiei nr. 70-p din 01 aprilie 2013 „Cu privire la transfer” nu îngrădeşte drepturile Elenei Lupan precum că nu a avut dreptul la transfer, dar contestă procedura. Prin urmare, Elena Lupan urma să înceteze raporturile din funcţia de specialist pentru relaţii cu publicul, cu statut de funcţionar public şi angajată în conformitate cu prevederile Codul muncii în funcţia de specialist (percepere fiscală) fără statut de funcţionar public.

Mai menţionează că căile de modificarea raporturilor de serviciu aplicate de angajator au fost eronat interpretate de instanţă. Prevederile art. 74 Codul muncii se referă la persoanele cu funcţii fără statut de funcţionar public. Astfel, instanţa nu a determinat corect funcţia deţinută de Lupan Elena, aplicînd eronat legea. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt 4 expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.