3ra-898/14 — Contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Dosarul nr. 3ra-898/14 Prima instanţă: Judecătoria Centru, mun. Chişinău Judecător: Maria Avornic Instanţa de Apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Svetalana Caitaz Ala Nogai Anatolie Doga Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 10 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Ion Druţă, Oleg Sternioală şi Vera Macinskaia examinând recursul declarat de Camera de licenţiere, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „INFOLOGISTIC” împotriva Camerei de licenţiere cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, prin care apelul declarat de Camera de Licenţiere de pe lîngă Ministerul Economiei, a fost respins, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 23 decembrie 2013, ACONSTATAT: La 13 iulie 2011 SRL „INFOLOGISTIC” a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Camerei de licenţiere cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că Camera de licenţiere prin decizia nr.1612 din 11 mai 2011 a recunoscut nevalabilă licenţa seria A MMII nr.035351 din 17 august 2010 eliberată SRL „INFOLOGISTIC” pentru genul de activitate „Transport auto de călători în folos public”.

1 La eliberarea licenţei seria A MMII nr.035351 din 17 august 2010 a indicat că posedă un mijloc de transport care a fost inclus în licenţă şi anume autovehiculul de model Dacia Logan cu numărul de înmatriculare COS 316. A mai precizat reclamantul că Camera de Licenţiere în rezultatul controlului inopinat efectuat la 5 mai 2011 a întocmit Actul de control nr.05/96 în care a indicat că societatea a încălcat prevederile legale dispunând de încă 10 unităţi de transport neincluse în licenţă.

La baza emiterii deciziei nr.1612 din 11 mai 2011 Camera de Licenţiere a invocat încălcarea prevederilor art.15 alin.(2) Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr.451-XV din 30 iulie 2001. Consideră reclamantul că Camera de Licenţiere greşit a interpretat circumstanţele de fapt ce a dus la o calificare de drept greşită, deoarece de la data obţinerii licenţei nu şi-a mărit parcul de maşini, iar unităţile indicate în actul de control nr.05/96 din 5 mai 2011 greşit au fost calificate ca unităţi ce îi aparţine. La efectuarea controlului a prezentat colaboratorilor Camerei de Licenţiere contractele de colaborare cu şoferii acestor maşini, pct. 3.1 al cărora prevede că obiectul contractelor sunt acordarea de către societate a serviciilor de soft şoferilor care prestează servicii de taximetrie.

Reclamantul SRL „INFOLOGISTIC” a specificat că colectează cereri de taximetrie de la potenţialii clienţi şi prin intermediul „VSE TAXI”, care este introdusă în telefonul mobil al beneficiarilor, transmite aceste oferte la toţi taximetriştii, iar cel care a preluat oferta achită societăţii o remuneraţie convenită între părţi. În cazul dat societatea nu intervine ca persoană care prestează servicii de taximetrie, dar de intermediar între potenţialul călător şi taximetrist, iar ultimul fiind angajat al unei companii de taximetrie sau pe cont propriu cu unitatea de transport inclusă în altă licenţă. Prestând servicii de dispecerat, dar nu de taximetrie, prevederile art. 15 alin.(2) Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr.451-XV din 30 iulie 2001 nu sunt aplicabile.

La 8 iunie 2011 s-a adresat Camerei de Licenţiere cu cerere prealabilă prin care a solicitat anularea deciziei nr.1612 din 11 mai 2011, însă prin răspunsul nr.01/971 din 29 iunie 2011 a primit refuz. Solicită reclamantul SRL „INFOLOGISTIC” anularea deciziei Camerei de Licenţiere nr.1612 din 11 mai 2011 ca fiind ilegală şi încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 3000 lei. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2011 acţiunea înaintată de SRL „INFOLOGISTIC” împotriva Camerei de Licenţiere cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 februarie 2012, a fost admis recursul declarat de SRL „INFOLOGISTIC”, fiind casată hotărârea primei instanţe cu remiterea pricinii spre rejudecare în primă instanţă – Curtea de Apel Chişinău.

2 Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2012 acţiunea înaintată de SRL „INFOLOGISTIC” împotriva Camerei de Licenţiere cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 23 ianuarie 2013, a fost admis recursul declarat de SRL „INFOLOGISTIC”. A fost casată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SRL „INFOLOGISTIC” împotriva Camerei de Licenţiere cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, cu remiterea pricinii spre rejudecare la Judecătoria Centru, mun.

Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 23 decembrie 2013, acţiunea înaintată de SRL „INFOLOGISTIC” împotriva Camerei de Licenţiere cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, a fost admisă. A fost anulată decizia nr. 1612 din 11 mai 2011 a recunoscut nevalabilă licenţa seria A MMII nr.035351 din 17 august 2010 eliberată SRL „INFOLOGISTIC” pentru genul de activitate „Transport auto de călători în folos public”. S-a dispus încasarea din contul Camerei de Licenţiere în beneficiul SRL „INFOLOGISTIC” suma de 10500 lei – cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014 apelul declarat de Camera de Licenţiere de pe lîngă Ministerul Economiei, a fost respins, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 23 decembrie 2013. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 30 mai 2014, M Camera de Licenţiere de pe lîngă Ministerul Economiei a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului au indicat că, atît decizia instanţei de apel, cît şi hotărîrea primei instanţe a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural. Totodată, mai invocă recurentul că, instanţele de judecată nu au constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului.

Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 434 CPC, care statuează expres că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, copia motivată a deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 14 aprilie 2014, iar recursul a fost declarat la 30 mai 2014. Astfel, prin prisma art. 434 CPC, instanţa de recurs consideră că recursul a fost declarat în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul înaintat de Camera de licenţiere întemeiat şi care urmează a fi admis.

3 În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 13 iulie 2011 SRL „INFOLOGISTIC” a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Camerei de Licenţiere de pe lîngă Ministerul Economiei, prin care a solicitat anularea deciziei Camerei de Licenţiere nr.1612 din 11 mai 2011 ca fiind ilegală şi încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 3000 lei.

Totodată, actele pricinii atestă faptul că, Camera de licenţiere la 17 august 2010 a eliberat SRL „INFOLOGISTIC” licenţa seria A MMII nr.035351 din 17 august 2010, pentru genul de activitate „Transportul auto de călători în folos public” valabilă pînă la 17 august 2015. La 15 aprilie 2011 şi 05 mai 2011 Camera de Licenţiere a efectuat la SRL „INFOLOGISTIC” control inopinat, în rezultatul căruia a întocmit actul de control nr. 05/84 din 15 aprilie 2011 şi nr. 05/96 din 05 mai 2011 în care a indicat că ultima contrar prevederilor art. 15 alin. (2) al Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451-XV din 30 iulie 2001 nu a reperfectat licenţa în termenul legal stabilit şi a admis transportarea călătorilor cu unităţi de transport, care nu au fost incluse în licenţă.

Ulterior, în baza actului de control nr. 05/96 din 05 mai 2011, Camera de Licenţiere a emis Decizia nr. 1612 din 11 mai 2011 privind recunoaşterea nevalabilităţii licenţei seria A MMII nr. 035351 din 17 august 2010, eliberată SRL „INFOLOGISTIC” pentru genul de activitate „Transportul auto de călători în folos public”. Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele administrate la materialele dosarului, consideră oportun de a specifica faptul că instanţa de apel la emiterea deciziei contestate nu a cercetat sub toate aspectele circumstanţele pricinii. În susţinerea poziţiei respective, instanţa de recurs precizează că instanţa de apel nu a stabilit deosebirea certă între serviciile de dispecerat şi serviciile de taximetrie, circumstanţe esenţiale pentru soluţionarea corectă a litigiului respectiv.

Totodată, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul care sunt efectele în cazul retragerii licenţei şi în cazul declarării nevalabile a acesteia, avînd în vedere faptul că pentru retragerea licenţei legiuitorul a stabilit procedură specială de judecare a litigiilor, pe cînd în cazul declarării nevalabile a licenţei cererile de chemare în judecată sunt înaintate în ordinea contenciosului administrativ.

În acest sens, instanţa de recurs consideră necesar de a reitera prevederile art. 3431 CPC, care statuează expres că autorităţile administraţiei publice şi instituţiile abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control (în continuare – autorităţile competente) pot cere, în cazurile prevăzute de lege, sistarea temporară a valabilităţii sau, după caz, retragerea licenţelor/autorizaţiilor ce vizează activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect imposibilitatea continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau 4 de unitate funcţională autorizată a acesteia.

În cazurile în care sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea, în conformitate cu prevederile legii, a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător a fost dispusă de autoritatea competentă, aceasta este obligată, în decurs de 3 zile lucrătoare, să se adreseze cu o cerere în instanţa de judecată privind sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător. Totodată, Colegiul precizează că potrivit art. 15 alin. alin. (1), (2) şi (7) din Legea nr. 451 din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, temeiurile pentru reperfectarea licenţei sînt schimbarea denumirii titularului de licenţă şi modificarea altor date ce se conţin în licenţă.

La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei titularul acesteia este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere, inclusiv prin intermediul serviciului de licenţiere, o cerere de reperfectare a licenţei împreună cu licenţa care necesită reperfectare şi documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea originalelor pentru verificare, cu excepţia cazului în care se utilizează serviciul e-licenţiere), ce confirmă modificările în cauză. Licenţa care nu a fost reperfectată în termenul stabilit se recunoaşte ca fiind nevalabilă. Astfel, instanţa de recurs constată că instanţele de judecată nu au cercetat sub toate aspectele circumstanţele pricinii, fapt care atrage încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, Colegiul instanţei de recurs constată o eroare judiciară care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, din care motive pricina urmează a fi remisă pentru rejudecare în Curtea de Apel Chişinău. Colegiul menţionează că, decizia recurată poartă un caracter prematur, deoarece a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept. Instanţa de recurs menţionează că, în conformitate cu art. 239 CPC, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Iar în conformitate cu art. 241 alin. (5) CPC, în motivare se indică circumstanţele pricinii constatate de instanţă, probele care se întemeiază concluziile ei privitor la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.

Totodată, instanţa de recurs reiterează şi prevederile art. 373 CPC, care statuiază expres că, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea atacată cu apel, cu excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la proces.

În sprijinul normelor naţionale vine şi reglementările Curţii Europene, astfel, instanţa de recurs reiterează că, obligaţia de motivare a hotărîrilor judecătoreşti se 5 regăseşte în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene pentru Drepturile Omului şi îşi are izvorul în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale (CEDO, hotărîrea Werner c. Austria din 24:11.1997), combinat cu dreptul părţilor şi că aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv (CEDO, hotărîrea Van de Hurk c. Olanda din 19.04.1994), iar obligaţia de motivare a hotărîrilor este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea drepturilor menţionate anterior, ca piloni de bază ai dreptului la un proces echitabil.

Din considerentele menţionate, avînd în vedere faptul că eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Camera de licenţiere, a casa decizia instanţei de apel, restituind pricina pentru rejudecare în Curtea de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se admite recursul declarat de Camera de licenţiere. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „INFOLOGISTIC” împotriva Camerei de licenţiere cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, cu remiterea pricinii pentru rejudecare în instanţa de apel – Curtea de Apel Chişinău.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Ion Druţă Oleg Sternioală Vera Macinskaia 6