- Dosarul nr.
- 3ra-1322/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 noiembrie 2014
- Părțile
- SRL AutoInterBus vs Camera de Licenţiere
- Pe scurt
- Condiţiile de retragere a licenţei. Metoda de retragere. Suspendarea licenţei.
3ra-1322/14 — Contestarea actului administrativ
dosarul nr.3ra-1322/14 prima instanţă: S. Namaşco, instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arnăut, DECIZIE 12 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima, Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Ion Corolevschi, Oleg Sternioală, examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „AutoInterBus-Tur”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „AutoInterBus-Tur” împotriva Camerei de Licenţiere a RM cu privire la anularea ca fiind ilegal actul de control nr. 05/51 din 17.03.2011 şi decizia nr. 977 din 28.03.2011 emise de Camera de Licenţiere a RM în rezultatul controlului efectuat la SRL „AutoInterBus-Tur”, cu încasarea din contul Camerei de Licenţiere a RM în beneficiul SRL „AutoInterBus-Tur” a tuturor cheltuielilor de judecata, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „AutoInterBus-Tur” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 31 octombrie 2013, de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La data de 20 mai 2011, reclamantul SRL „AutoInterBus-Tur” s-a adresat cu cerere de chemare in judecata împotriva Camerei de Licenţiere a RM cu privire la anularea ca fiind ilegal actul de control nr. 05/51 din 17.03.2011 şi decizia nr. 977 din 28.03.2011 emise de Camera de Licenţiere a RM în rezultatul controlului efectuat la SRL „AutoInterBus-Tur”, cu încasarea din contul Camerei de Licenţiere a RM în beneficiul SRL „AutoInterBus-Tur” a tuturor cheltuielilor de judecata.
În motivarea acţiunii reclamantul SRL „AutoInterBus-Tur” a invocat că la data de 03 ianuarie 2007 în baza deciziei Camerei de Licenţiere a RM nr. 4699 din 26.12.2006 SRL „AutoInterBus-Tur” a primit licenţa Seria A MMII nr. 023379 pentru genul de activitate „Transportul auto de calatori în folos public, transportul 1 auto internaţional de mărfuri” valabilă până la data de 03 ianuarie 2012. Indică reclamantul că la data de 17 martie 2011 de către colaboratorii Camerei de Licenţiere a RM, în baza declaraţiei nr. 05/51 din 17.03.2011 a fost efectuat un control inopinat la SRL „AutoInterBus-Tur”, în urma căruia a fost întocmit actul de control nr. 05/51. Nefiind de acord cu actul de control nr. 05/51 din 17 martie 2011, SRL „AutoInterBus- Tur” a înaintat un dezacord în care a adus la cunoştinţă despre modificările intervenite, anexând actele necesare, solicitând anularea actului respectiv.
Prin decizia nr. 977 din 28 martie 2011, dezacordul SRL „AutoInterBus-Tur” a fost respins, fiind dispusă retragerea licenţei eliberate SRL „AutoInterBus-Tur” pentru prestarea serviciilor de transport auto. Indică reclamantul că Camera de Licenţiere a RM s-a adresat instanţelor judecătoreşti cu о cerere de chemare în judecată prin care a solicitat retragerea licenţei în baza deciziei sale nr. 977 din 28.03.2011. Prin hotărârea Judecătoriei sec. Centru, mun.
Chişinău din 11 iunie 2012, a fost dispusă respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată înaintate de Camera de Licenţiere a RM către SRL „AutoInterBus-Tur” cu privire la retragerea licenţei în baza deciziei sale nr. 977 din 28 martie 2011. Mai indică reclamantul că, potrivit actului nr. 05/51 din 17 martie 2011 în rezultatul controlului la SRL „AutoInterBus-Tur” se indică că au fost depistate un şir de încălcări a legislaţiei în vigoare în domeniul licenţierii, şi anume la momentul obţinerii licenţei drept persoana responsabilă de controlul medical al conducătorilor auto - dna Natalia Robu (CIM nr. 03 din 01.12.2006 şi copia diplomei de studii), iar drept persoana responsabilă de controlul tehnic al mijloacelor de transport - dl. Andrei Ialonski (CIM nr. 04 din 01.12.2006 şi copia diplomei de studii); au fost prezentate registrul foilor de parcurs - nu este completat conform cerinţelor, lipsind perioade de timp în care urma să fie completat; registrul de evidenţă a controalelor medicale - nu a fost completat din anul 2008; registrul de evidenţă a controalelor tehnice a unităţilor de transport - nu a fost completat începînd cu anul 2009; în urma examinarii fişelor de personal ale conducătorilor auto s-a constatat că la întreprindere activează 5 conducători auto: Andrei Popa, Anatolie Popa, Igor Postoronca, Iurie Lozovan,
Constantin Malai (nu au fost prezentate adeverinţele medicale, certificatele consultative narcologice, iar pentru Constantin Malai lipseşte şi contractul individual de munca, ordinul de angajare); administratorul nu a putut prezenta contractul cu baza tehnico-materiala, nu a fost prezentat contractul de asigurare obligatorie de răspundere civila a transportatorilor călători; a fost prezentat extras din procesul- verbal nr. 110 din 29.11.2007 pentru dl. Anatolie Popa, însă care a expirat la 29.11.2009; în urma examinării foilor de parcurs prezentate (seria AO nr. 209314, 209315, 209317 - 209338) s-a observat că acestea erau ştampilate de către medic (dl Petru Duca) şi mecanicul SRL „Aydar-Tur”.
Menţionează, reclamantul că, prin dezacordul la actul de control nr. 05/51 din 17.03.1011 SRL „AutoInterBus-Tur” a prezentat un şir de documente care vin în contradicţii cu constatările iniţiale ale Camerei de Licenţiere a RM expuse în actul de 2 control nr. 05/51 din 17.03.2011. Precizează reclamantul SRL „AutoInterBus-Tur” că a prezentat copia contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători nr. 012/2011 din 25.02.2011 încheiat cu compania de asigurări „Astera Grup” SRL, precum şi copiile poliţelor de asigurare Seria RTC nr. 012/2011 pentru unitatea de transport Mercedes Travego, n/i KAB 029, Seria RTC nr. 013/2011 pentru unitatea de transport Mercedes 313 CDL n/i CNF 549, Seria RTC nr. 014/2011 pentru unitatea de transport Mercedes 312 D, n/i CMU 522, care demonstrează că nu sunt întemeiate constatările Camerei de Licenţiere a RM cu privire la lipsa contractului de asigurare.
SRL „AutoInterBus-Tur” a anexat la materialele dosarului, precum şi Camerei de Licenţiere a RM probe ce confirmă casarea unui şir de foi de parcurs necompletate, iar în special, copia actului de casare din 28.02.2011, ceea ce face să decadă obiecţia referitoare la încălcările legislaţiei în vigoare în privinţa aplicării semnăturilor de către persoanele responsabile pe blanchete tipizate, anticipat completării acestora, precum şi anticipat trecerii examenului medical şi tehnic respectiv.
Susţine reclamantul că, deţine şi a anexat la materialele dosarului copia contractului de deservire tehnica nr. 006 din 10.01.2011 cu SRL „Botaci”, prin ce se confirmă respectarea, prevederilor art. 16, lit. (g) a Hotărîrii Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje, şi demonstrează că nu sunt întemeiate constatările Camerei de Licenţiere a RM în privinţa încălcărilor imputate SRL „AutoInterBus- Tur” cu privire la lipsa dovezii raporturilor cu baza tehnico-materială.
Mai indică SRL „AutoInterBus-Tur” că deţine şi a anexat la materialele dosarului copia extrasului procesului - verbal al Comisiei de examinare nr. 31 din 04.03.2011 din conţinutul căruia rezultă că salariatul SRL „AutoInterBus-Tur”, Anatolie Popa care deţine funcţia de manager, a trecut atestarea în privinţa cunoştinţelor obţinute în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a conducătorilor şi specialiştilor unităţilor economice din Chişinău, eliberat de ÎS „Centru de instruire în domeniul relaţiilor de muncă”, precum şi copia certificatului nr. 292017 din 15.05.2009 eliberat de Centrul de instruire a personalului pentru transporturi internaţionale, prin ce se confirmă respectarea prevederilor art. 14, lit. (c) a Hotărîrii Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de calatori şi bagaje, şi demonstrează că sunt neîntemeiate constatările Camerei de licenţiere a RM în privinţa lipsei a cadrelor calificate în acea privinţă.
Invocă SRL ,,AutoInterBus-Tur” că mai deţine şi a anexat la materialele dosarului copiile noilor registre de evidenţă a controalelor tehnice a unităţilor de transport a întreprinderii şi a controalelor medicale care sunt completate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, registre care le-au substituit pe cele vechi, examinate de colaboratorii Camerei de Licenţiere la momentul efectuării controlului, fapt prin ce pretindem a constata ca neîntemeiată obiecţia Camerei de Licenţiere a RM în privinţa pretinsei încălcări a legislaţiei în vigoare în acea privinţă. Consideră reclamantul că constatările Camerei de Licenţiere a RM cu privire la 3 lipsa adeverinţelor medicale, a certificatelor consultative narcologice, sunt neîntemeiate, la materialele dosarului fiind anexată copia avizului consultativ nr. 047665 din 30.10.2009 eliberat de ÎMSP Dispensarul Republican de Narcologie.
La fel, SRL „AutoInterBus-Tur” a anexat la materialele dosarului dovada existenţei raporturilor de muncă cu Constantin Malai fapt confirmat prin contractul individual de munca nr. 26 din 02.01.2011 astfel încît solicită sa fie respinse ca neîntemeiate constatările Camerei de Licenţiere a RM referitoare la lipsa actelor ce confirmă raporturile de muncă cu persoana indicată. Solicita SRL „AutoInterBus-Tur” anularea actului de control nr. 05/51 din 17 martie 2011 şi a deciziei nr. 977 din 28 martie 2011 privind retragerea licenţei emise de Camera de Licenţiere a RM. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 31 octombrie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „AutoInterBus-Tur” a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
La data de 04 noiembrie 2013, SRL „AutoInterBus-Tur” a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014, a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „AutoInterBus-Tur” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 31 octombrie 2013, de respingere a acţiunii. La 29 iulie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „AutoInterBus-Tur” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014 şi hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 31 octombrie 2013, cu emiterea unei hotărîri noi prin care acţiunea să fie admisă.
În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţele de judecată au aplicat eronat nomele de drept material şi procedural, şi anume nu a luat în consideraţie multe probe care nu au fost negate de pîrît, prin urmare în conformitate cu art. 123 CPC, faptele invocate de una din părţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat, cu referire la cele menţionate instanţele de judecată neîntemeiat nu s-a expus asupra tuturor argumentelor invocate. În special, se invocă că instanţele de judecată au motivat hotărîrea necorespunzător, prin ce a încălcat art. 6 paragraf 1 CEDO. Indică recurentul că altă posibilitate de a se proteja împotriva abuzurilor Camerei de Licenţiere nu are, din care considerente solicită de lua în consideraţie cele invocate în cererea de recurs, care determină în mod incontestabil asupra temeinicii acţiunii formulate.
Mai invocă recurentul că decizia instanţei de apel este una nemotivată corespunzător, instanţa de apel a depăşit limitele acţiunii şi constatările instanţei de fond, precum instanţa de apel nu s-a expus şi nici prima instanţă asupra nulităţii contractelor individuale de muncă. La 25 septembrie 2014, Camera de Licenţiere a depus referinţă asupra recursului declarat de SRL „AutoInterBus-Tur”, prin care a solicitat ca recursul să fie considerat inadmisibil. 4 La 03 noiembrie 2014, SRL „AutoInterBus-Tur” a depus rezumat a cererii de recurs prin care a solicitat să fie luate în consideraţie circumstanţele indicate şi să fie admis recursul, casată decizi instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe cu emiterea unei hotărîri noi de admitere a acţiunii integral.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de SRL „AutoInterBus-Tur” ca întemeiat şi care urmează a fi admis cu anularea deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii pentru reexaminarea apelului la instanţa de apel, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Potrivit art. 432 alin. (1), (2) lit. a), b) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Din materialele dosarului s-a stabilit că SRL „AutoInterBus-Tur” s-a adresat cu cerere de chemare in judecata împotriva Camerei de Licenţiere a RM cu privire la anularea ca fiind ilegal actul de control nr. 05/51 din 17.03.2011 şi decizia nr. 977 din 28.03.2011 emise de Camera de Licenţiere a RM în rezultatul controlului efectuat la SRL „AutoInterBus-Tur”, cu încasarea din contul Camerei de Licenţiere a RM în beneficiul SRL „AutoInterBus-Tur” a tuturor cheltuielilor de judecată.
Instanţele de judecată au emis hotărîrile sus indicate de respingere a acţiunii. Analizînd materialele dosarului în coraport cu normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios, Colegiul ajunge la concluzia că instanţele de judecată la soluţionarea litigiului nu au ţinut cont de prevederile legale în domeniu, nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Actele cauzei denotă că la data de 03 ianuarie 2007, în baza deciziei Camerei de Licenţiere a RM nr. 4699 din 26.12.2006 SRL „AutoInterBus-Tur” a primit Licenţa Seria A MMII nr. 023379 pentru genul de activitate „Transportul auto de călători în folos public, transportul auto internaţional de mărfuri”, valabilă până la data de 03 ianuarie 2012. Colegiul reţine că recurentul a primit licenţă pentru genul de activitate „Transportul auto de călători în folos public, transportul auto internaţional de mărfuri”.
La rândul său condiţiile de licenţiere necesare a fi întrunite sunt: - desfăşurarea activităţii licenţiate în conformitate cu cadrul legislativ- normativ (art. 38 lit. al din Codul transporturilor auto, aprobat prin Legea nr. 116-XIV din 29.07.1998); - asigurarea zilnică a controlului medical al conducătorilor auto şi controlului 5 tehnic al unităţilor de transport înainte de efectuarea rutei, cu înscrierea rezultatelor în registrele respective (pct. 16 lit. (l) din Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători si bagaje); - respectarea normelor de protecţie a securităţii pasagerilor, securităţii circulaţiei rutiere, normelor de protecţie a muncii şi a mediului înconjurător (art. 38 lit. d) din Codul transporturilor auto, aprobat prin Legea nr. 116- XIV din 29.07.1998; pct. 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje); - dispunerea de cadre calificate (persoană responsabilă de activitatea de transport şi securitatea circulaţiei transportului auto şi persoană responsabilă de controlul medical al conducătorilor mijloacelor de transport, conducători auto ce posedă permise de conducere de categoriile respective şi au o vechime în muncă de cel puţin 3 ani,
deţinători de certificate de competentă profesională pentru transporturi de călători şi/sau mărfuri, eliberate de centrele de instruire licenţiate în conformitate cu legislaţia în vigoare) (pct. 14 lit. c) si art. 16 lit. 1) din Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje); - dispunerea de certificate de înmatriculare, raporturi de verificare tehnică ale unităţilor de transport (ecusoane privind testarea tehnică), certificate de clasificare a autocarelor după stele (după caz), utilizarea mijloacelor de transport după destinaţie (pct. 119, 120 din Hotărîrea Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere; pct. 6 şi pct. 7 din Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul - transporturilor auto de călători şi bagaje); - asigurarea transportării gratuite a călătorilor până la punctul terminus în cazul defecţiunii tehnice a transportului (pct. 14 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje); - dispunerea de contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorului faţă de călători (art. 38 lit. g) din Codul transporturilor auto, aprobat prin Legea nr. 116-XIV din 29.07.1998;
pct. 16 lit. f) din Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje); - dispunerea de către agentul transportator de bază tehnico - materială, necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie şi deservire tehnică sau de contracte cu staţiile de reparare şi deservire tehnică, certificate conform legislaţiei în vigoare (art. 16 lit. g) din Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje); La eliberarea sau prelungirea licenţei sunt necesare de a fi prezentate: - copia de pe certificatul sau decizia de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei (art. 10 alin. (2) lit. a) al Legii nr. 451-XV din 30.07.2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător); 6 - copia certificatului de înmatriculare cu drept de proprietate sau folosinţă (în cazul locaţiunii) pentru fiecare unitate de transport (pct. 10 alin. (2) lit. b) din Hotărîrea Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere); - copia contractului individual de muncă cu privire la angajarea persoanei responsabile de activitatea de transport şi securitatea circulaţiei transportului auto,
cu anexarea copiei diplomei de studii în domeniul transportului auto (art. 4 al Legii nr. 264 din 27.10.2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic; art. 16 lit. 1) din Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători si bagaje); - copia contractului individual de muncă cu privire la angajarea persoanei responsabile de controlul medical al conducătorilor auto, cu anexarea copiei diplomei de studii de specialitate (pentru transportul auto de călători). S-a stabilit că la 17 martie 2011, de către colaboratorii Camerei de Licenţiere a RM, a fost efectuat un control inopinat la SRL „AutoInterBus-Tur”, în urma cărui a fost întocmit actul de control nr. 05/51.
În baza actului de control a Camerei de Licenţiere nr. 05/51 din 17 martie 2011, a fost emisă decizia nr. 977 din 28 martie 2011, prin care s-a dispus retragerea licenţei seria A MMII nr. 023379 din 03.01.2007 eliberată SRL „AutoInterBus-Tur” pentru genul de activitate „transportul auto de călători şi folos public”. Activitatea în domeniul licenţierii este reglementată de Legea nr. 451/2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător şi de alte acte normative.
În sensul Legii nr. 451/2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător şi de alte acte normative, licenţa reprezintă un act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere. Potrivit art. 21 alin. (1) din lege, licenţa poate fi retrasă în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1), (2), (3) din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235 din 20.07.2006, în vigoare din 11.08.2006 în sensul prezentei legi, suspendarea (limitarea) activităţii de întreprinzător semnifică sistarea temporară a valabilităţii şi/sau retragerea licenţei/autorizaţiei pentru activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect imposibilitatea continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau de unitate funcţională autorizată a acesteia. Activitatea de întreprinzător poate fi suspendată prin hotărîre judecătorească, adoptată în temeiul legii. Hotărîrea instanţei de judecată privind suspendarea activităţii întreprinzătorului se adoptă la cererea autorităţilor administraţiei publice şi/sau altor instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control.
7 În cazurile prevăzute expres de lege, activitatea de întreprinzător poate fi suspendată, cu adresarea ulterioară în instanţa de judecată a autorităţii care a dispus suspendarea. Adresarea în judecată trebuie să se facă în decursul a 3 zile lucrătoare. În caz de nerespectare a acestui termen, suspendarea se anulează. Decizia autorităţii privind suspendarea (limitarea) activităţii de întreprinzător se aplică pînă la adoptarea de către instanţa de judecată a hotărîrii definitive şi irevocabile. Conform art. articolului 3431 CPC autorităţile administraţiei publice şi nstituţiile abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control pot cere, în cazurile prevăzute de lege, sistarea temporară a valabilităţii sau, după caz, retragerea licenţelor/autorizaţiilor ce vizează activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect imposibilitatea continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau de unitate funcţională autorizată a acesteia.
În cazurile în care sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea, în conformitate cu prevederile legii, a licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător a fost dispusă de autoritatea competentă, aceasta este obligată, în decurs de 3 zile lucrătoare, să se adreseze cu o cerere în instanţa de judecată privind sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea licenţei/autorizaţiei ce vizează activitatea de întreprinzător. Prin urmare, organul de licenţiere, la caz Camera de licenţiere, are dreptul să emită decizii de sistare sau retragere a licenţei doar în temeiurile strict prevăzute de legile speciale. După pronunţarea acestor decizii, autoritatea de licenţiere e obligată în termen de 3 zile lucrătoare să sesizeze instanţa de judecată în acest sens.
În caz contrar, decizia este nulă de drept. Din actele cauzei rezultă că Camera de Licenţiere a RM s-a adresat instanţelor judecătoreşti cu о cerere de chemare în judecată prin care a solicitat retragerea licenţei în baza deciziei sale nr. 977 din 28.03.2011. Prin hotărârea Judecătoriei sec. Centru, mun. Chişinău din 11 iunie 2012, a fost dispusă respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată înaintate de Camera de Licenţiere a RM către SRL „AutoInterBus-Tur” cu privire la retragerea licenţei în baza deciziei sale nr. 977 din 28 martie 2011 (v. 1, f.d.233-238). Ulterior, la 15 iulie 2013 prin decizia Colegiului civil al Curţii de apel Chişinău hotărârea Judecătoriei sec. Centru, mun.
Chişinău din 11 iunie 2012, a fost anulată cu restituirea pricinii pentru rejudecare în judecătoria Centru, mun. Chişinău, care potrivit susţinerilor reprezentantului Camerei de licenţiere se află pe rol în curs de examinare (f.d. 45 – 46, v. 2). Ca rezultat, actualmente se examinează două cauze pe aceleaşi temeiuri şi aceleaşi părţi, una în baza cererii Camerei de licenţiere în conformitate cu prevederile legale citate de retragere a licenţei de activitate în baza deciziei sale nr. 977 din 28.03.2011şi alta , la acţiunea reclamantului în cauza dată de anulare a deciziei nr. 977 din 28.03.2011. Aceste circumstanţe nu au fost verificate de nici una din instanţe, dimpotrivă ambele instanţe de judecată au admis concluzii eronate şi lipsite de logică juridică, constatînd printre altele că acţiunea se respinge şi din motivul expirării termenului licenţei de activitate.
8 Esenţa litigiului, potrivit susţinerilor reclamantului, constă în legalitatea şi temeinicia acţiunilor de retragere a licenţei ca o măsură de sancţionare şi nu retragerea licenţei după expirarea termenului ei de valabilitate. În contextul expus urmează a se ţine cont de faptul că, reeşind din procedura şi modalitatea acţiunilor de retragere a licenţei, decizia autorităţii de retragere a licenţei, în cazul nerespectării modalităţii de sesizare a instanţei de judecată, care în final se expune prin hotărîrea asupra retragerii sau neretragerii licenţei , nu are efect juridic şi nici efectul unui act administrativ, or doar instanţa de judecată are atribuţii de executare concretă a legii privind sistarea şi retragerea licenţei, verificînd legalitatea şi temeinicia argumentelor invocate de către organul de licenţiere prin prisma materialului probatoriu prezentat instanţei.
Deciziile respective nu pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ, or, ele nu reprezintă un act administrativ în sensul art.2 al Legii contenciosului administrativ, care defineşte actul administrativ ca o manifestare juridică unilaterală de voinţă cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii. Doar instanţa de judecată are atribuţii de executare concretă a legii privind sistarea şi retragerea licenţei, verificînd legalitatea şi temeinicia argumentelor invocate de către organul de licenţiere prin prisma materialului probatoriu prezentat instanţei.
În acelaşi context, actul de dispoziţie privind sistarea sau retragerea licenţei emis de către organul de licenţiere pînă la sesizarea instanţei, întru evitarea unei pagube iminente, poate fi contestat de către întreprinzător în judecată, în ordinea contenciosului administrative şi acestea se referă la alte consecinţe şi nu la retragerea licenţei, aceasta din urmă (retragerea) urmînd a avea loc în strictă conformitate cu legea şi doar de organul judiciar exclusiv competent. Avînd în vedere circumstanţele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că decizia instanţei de apel este neîntemeiată, din care considerente recursul declarat de SRL „AutoInterBus-Tur” urmează a fi admis, cu anularea deciziei instanţie de apel şi remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecători.
La rejudecare este necesar de ţinut cont de cele relatate în decizia dată, de constatat soarta litigiului care se examinează la cererea Camerei de licenţiere, de retragere a licenţei reclamantului, depusă în conformitate cu prevederile legale în domeniu, după care, de examinat cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „AutoInterBus-Tur” în conformitate cu legea. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „AutoInterBus-Tur”.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014, în pricina civilă la 9 cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „AutoInterBus-Tur” împotriva Camerei de Licenţiere a RM cu privire la anularea ca fiind ilegal actul de control nr. 05/51 din 17.03.2011 şi decizia nr. 977 din 28.03.2011 emise de Camera de Licenţiere a RM în rezultatul controlului efectuat la SRL „AutoInterBus-Tur”, cu remiterea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală 10