- Dosarul nr.
- 2ra-3046/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 decembrie 2014
- Părțile
- BC Mobiasbanca-Grupe Societe Generale SA împotriva lui Pituşcan Carolina, intervenient accesoriu SRL Valbro
- Pe scurt
- Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, , creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj dacă debitorul gajist nu a executat conform contractului
2ra-3046/14 — Cu privire la transmiterea silită a bunului imobil ipotecat
dosarul nr. 2ra-3046/14 prima instanţă: V. Panfilii instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru şi N. Craiu DECIZIE 10 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Corolevschi, Oleg Sternioală, Dumitru Mardari şi Nadejda Toma examinând recursul declarat de Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni împotriva Carolinei Pitușcan, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro”, cu privire la transmiterea silită în posesie a bunului gajat, evacuarea silită a persoanelor şi bunurilor din patrimoniul transmis în posesiune şi încasarea cheltuielilor de judecată, precum şi la acţiunea reconvenţională depusă de către Carolina Pituşcan împotriva Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni cu privire la declararea nulităţii contractului de ipotecă şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 24 mai 2010, c o n s t a t ă: La 20 decembrie 2007,
Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni a depus cerere de chemare în judecată împotriva Carolinei Pitușcan cu privire la transmiterea silită în posesie a bunului gajat, evacuarea silită a persoanelor şi bunurilor din patrimoniul transmis în posesiune şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, conform contractului de credit nr. C/0123 din 20 decembrie 2005, i-a acordat Societății cu Răspundere Limitată „Valbro” un credit în sumă de 1000000 lei, cu termenul de rambursare potrivit acordului adiţional nr. 01 din 05 septembrie 2006, pînă la 20 iunie 2007, cu o dobîndă de 21,5 % anual.
Afirmă reclamantul că Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro” nu a 1 respectat condiţiile contractului sus-menţionat, nu a achitat la timp plăţile stabilite prin contract, acumulînd datorii la credit în suma totală de 993610 lei, inclusiv 882000 lei - datoria la credit, 74558 lei - dobîndă şi 36692 lei - penalitate.
La fel, Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni a menționat că, în scopul asigurării executării la timp a obligaţiilor asumate conform contractului de credit, debitorul gajist, Carolina Pituşcan, potrivit clauzelor contractului de ipotecă nr. 3637 din 27 septembrie 2006, a depus în gaj bunul imobil, terenul destinat construcţiei locative cu suprafaţa totală de 0,2791 ha, cu numărul cadastral 1027112.004 şi casa de locuit individuală cu suprafaţa totală utilă de 168,2 m cu construcţii auxiliare, înscris în registrul bunurilor imobile cu număr cadastral 1027112.004.01, situate în raionul Anenii Noi, satul Floreni, ce-i aparţine cu drept de proprietate privată în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 4657 din 30 iulie 2001. Preţul bunului ipotecat a fost apreciat de părţi la valoarea de 190000 lei.
La 06 aprilie 2007, Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni a somat debitorul gajist despre faptul transmiterii benevole în termen de 20 zile în posesia băncii a bunului gajat prin contractul de ipotecă nr. 3637 din 27 septembrie 2006, însă după expirarea termenului acordat debitorul gajist nu a transmis bunul gajat.
Solicită, Banca, să fie transmis silit în posesia sa a bunului imobil gajat pentru comercializarea ulterioară, în scopul restituirii datoriei acumulate de Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro” pe contractul de credit, și anume: terenul destinat construcţiei locative cu suprafaţa totală de 0,2791 ha, cu numărul cadastral 1027112.004 şi casa de locuit individuală cu suprafaţa totală utilă de 168,2 m cu construcţii auxiliare, înscris în registrul bunurilor imobile cu număr cadastral 1027112.004.01, situate în raionul Anenii Noi, satul Floreni; să fie evacuate persoanele şi bunurile din patrimoniului transmis în posesiune şi încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 3-4, Vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Anenii Noi din 17 ianuarie 2008, a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro” (f.d.
28, Vol. I). La 27 ianuarie 2009, Carolina Pituşcan a depus cerere reconvenţională împotriva Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni cu privire la declararea nulităţii contractului de ipotecă (f.d.138-139 Vol. II). În motivarea cererii, Carolina Pituşcan a indicat că la 27 septembrie 2006 în baza contractului de ipotecă încheiat cu Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni, întru asigurarea executării contractului de credit nr. C/0123 din 20 decembrie 2005 cu Acordul adiţional nr. 01 din 05 septembrie 2006, încheiat între Bancă şi Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro” au fost gajate bunurile ce-i aparţin cu drept de proprietate, evaluate la suma de 190000 lei şi anume: casa de locuit individuală cu suprafaţa de 168,2 m şi lotul de teren cu suprafaţa de 0,2791 ha situate în s. Floreni raionul Anenii Noi.
Iniţial, contractul de credit a fost asigurat prin gajarea imobilului situat în mun. Chişinău, str. Cocieri 1, ap. 4, care-i aparţinea directorului general al 2 Societății cu Răspundere Limitată „Valbro”, Brophy Brendan Joseph, însă, ulterior, la 05 septembrie 2006, în baza acordului adiţional, a fost modificat tipul de gaj, astfel fiind înlocuit imobilul din str. Cocieri 1, ap. 4, mun. Chişinău cu imobilul ce-i aparţine Carolinei Pitușcan. Mai indică, reclamanta, că la momentul încheierii contractului de ipotecă a fost dusă în eroare atît ea, cît şi Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro”. Susţine că bunul ipotecat a fost evaluat la un preţ foarte redus de 190000 lei, pe cînd costul real este aproximativ de 5 ori mai mare.
Afirmă, Carolina Pitușcan, că suma creditului eliberat şi dobînda la el erau asigurate cu marfa în sumă mai mare decît suma creditului şi dobînzii. Conform actului de control tematic din 17 iulie 2006 privind condiţiile de păstrare a altor bunuri gajate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro”, costul bunurilor imobile depozitate permitea acordarea creditului fără a fi necesar gajarea bunurilor imobile care-i aparţin dînsei. Consideră, Carolina Pituşcan, că Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni urmăreşte scopul deposedării ei şi a membrilor familiei sale de bunurile menţionate, fapt care contravine art. l al Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Solicită, Carolina Pituşcan, să fie declarat nul contractul de ipotecă încheiat la 27 septembrie 2006 cu Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni. Pe parcursul examinării litigiului, la 23 februarie 2010, la 17 martie 2010, la 29 martie 2010, Carolina Pituşcan a depus mai multe cereri de concretizare a cerinţelor (f.d. 257-258, Vol. II; f.d. 444-448, Vol. II; f.d. 439-443, Vol. II). Astfel, prin ultima cerere de concretizare depusă la 29 martie 2010, reclamanta a solicitat în temeiul art. 228 Cod Civil, declararea nulităţii contractului de ipotecă din 27 septembrie 2006 încheiat cu Banca Comercială „Mobiasbancă- Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni, contractului de ipotecă încheiat cu Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” şi încălcării drepturilor copiilor săi minori la locuinţă.
De asemenea, partea a solicitat şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 100000 lei (f.d. 439-443, Vol. II). Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 24 mai 2010, acţiunea depusă de Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni a fost respinsă, iar acţiunea reconvenţională depusă de Carolina Pituşcan a fost parţial admisă, fiind declarat nul contractul de ipotecă încheiat la 27 septembrie 2006 între Carolina Pituşcan şi Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, a fost respinsă cererea de apel declarată de Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 24 mai 2010. La 08 august 2014, Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni, a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi 3 hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii inițiale și de respingere a cererii reconvenționale. În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Astfel, recursul declarat la 08 august 2014 este depus în termen. Recurenta, Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni, în motivarea recursului a indicat că, instanţele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate au încălcat normele de drept procedural şi material, nu au constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii. La 09 septembrie 2014 Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatei cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 06 octombrie 2014, Carolina Pitușcan a depus referinţă la cererea de recurs, solicitînd respingerea recursului ca fiind inadmisibil, cu menținerea hotărîrilor instanțelor ierarhic inferioare.
Analizînd legalitatea actelor de dispoziţie atacate, prin prisma argumentelor invocate de participanţii la proces şi a materialelor din dosar, Colegiul consideră recursul drept întemeiat şi care urmează a fi admis din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. 1) lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. Din materialele pricinii s-a constatat că potrivit contractului de credit nr. C/0123 din 20 decembrie 2005, Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni i-a acordat Societății cu Răspundere Limitată „Valbro” un credit în sumă de 1000000 lei, cu o dobîndă de 20 % anual, fiind stabilit termenul de rambursare de pînă la 20 decembrie 2006 (f.d.
5-8, Vol. I). Instanța reține că în baza aceluiași contract, debitorul a asigurat rambursarea creditului și plata pentru utilizarea lui prin următoarele garanții: cesiunea încasărilor bănești pe contul de decontare al debitorului; ipoteca bunului imobil cu nr. cadastral 010030511301017 situat pe adresa municipiul Chișinău, str. Maria Dragan 18, blocul 3, ap. 17 evaluat de părți în sumă de 200000 lei; ipoteca bunului imobil cu nr. cadastral 010010149701 situat pe adresa municipiul Chișinău, str. Cocieri 1, evaluat de părți în sumă de 300000 lei; gajul înregistrat al bunurilor mobile (materiale de construcții) ce aparțin debitorului, evaluate de părți în sumă de 1133133 lei.
Prin materialul probatoriu administrat de prima instanţă s-a stabilit faptul încheierii acordului adiţional nr. 01 din 05 septembrie 2006 la contractul de credit nr. C/0123 din 20 decembrie 2005, prin care părțile au convenit în privința modificării clauzelor contractuale, înlocuind bunul imobil cu nr. cadastral 010010149701 situat pe adresa municipiul Chișinău, str. Cocieri 1, evaluat de părți în sumă de 300000 lei, cu bunul imobil – casa de locuit situată în raionul Anenii Noi, satul Floreni, nr. cadastral 1027112.004.01, evaluat la suma de 190000 lei, precum și au fixat termenul de rambursare a creditului pînă la 20 iunie 2007 (f.d.
9, Vol. I). 4 În consecință, Colegiul constată că la 27 septembrie 2006 a fost încheiat contractul de ipotecă nr. 3637, potrivit căruia debitorul gajist, Carolina Pituşcan, a depus în gaj bunul imobil ce constă din: terenul destinat construcţiei locative cu suprafaţa totală de 0,2791 ha, cu numărul cadastral 1027112.004 şi casa de locuit individuală cu suprafaţa totală utilă de 168,2 m2 cu construcţii auxiliare, înscris în registrul bunurilor imobile cu număr cadastral 1027112.004.01, situate în raionul Anenii Noi, satul Floreni, ce-i aparţine cu drept de proprietate privată în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 4657 din 30 iulie 2001 (f.d.
10, Vol. I). Materialele pricinii atestă faptul notificării debitorilor de către Bancă la 20 martie 2007, apoi repetat la 04 aprilie 2007, referitor la transmiterea benevolă a obiectului gajului în posesiunea creditorului, pentru neonorarea obligațiunilor asumate în temeiul contractului de credit nr. C/0123 din 20 decembrie 2005 (f.d. 11, 14, Vol I). Dat fiind faptul că debitorii gajiști nu au dat curs notificării Băncii, prin ordonanța judecătorească din 22 mai 2007 (f.d. 269-271, Vol. II), precum și din 04 iunie 2007 (f.d. 17, Vol. I), a fost dispusă transmiterea silită de la debitori, în posesiunea creditorului, a bunurilor gajate, în scopul stingerii datoriei acumulate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro”.
Prin încheierea Judecătoriei Anenii Noi din 16 noiembrie 2007, a fost anulată ordonanța judecătorească din 04 iunie 2007 în urma depunerii de către Carolina Pitușcan a cererii de anulare a respectivului act judecătoresc (f.d. 20, Vol. I). Drept urmare, Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Carolinei Pitușcan solicitînd transmiterea silită în posesie a bunului gajat, evacuarea silită a persoanelor şi bunurilor din patrimoniul transmis în posesiune. Totodată, instanța reține că și Carolina Pitușcan a depus cerere reconvențională împotriva Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni cerînd declararea nulităţii contractului de ipotecă din 27 septembrie 2006 şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 100000 lei.
Necesită a fi menționat că respectivul litigiu între părți a fost examinat de mai multe instanțe judecătorești în urma restituirii la rejudecare. Astfel, prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 24 mai 2010, acțiunea Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, iar cererea reconvențională depusă de Carolina Pitușcan a fost admisă parțial (f.d. 494, Vol. II). Instanța de apel, prin decizia din 11 iunie 2014, a menținut hotărîrea primei instanțe (f.d. 7, Vol. IV). Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel incorect au examinat pricina deferită judecăţii.
În conformitate cu art. 239 Codul de procedură civilă, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea 5 numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Potrivit art. 514 Cod Civil, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. Conform art. 1236 alin. (1) Cod Civil, prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobînda şi alte sume aferente prevăzute de contract.
În corespundere cu prevederile art. 572 Cod Civil, temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii. Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Reieșind din prevederile art. 512 alin. (1) Cod Civil, în virtutea raportului obligaţional creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs reține că Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro” nu și-a executat obligațiile ce-i reveneau în temeiul contractului de credit încheiat cu Banca, astfel încît, ultima, în temeiul normelor invocate, are un drept de creanță față de debitor.
Potrivit art. 454 alin. (1) Cod Civil, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj. Din conținutul art. 461 alin. (1) Cod Civil, se desprinde faptul că gajul poate garanta una sau mai multe creanţe legale, existente sau viitoare, pure şi simple sau afectate de modalităţi. Creanţa garantată prin gaj trebuie să fie determinată sau determinabilă. Totodată, instanța menționează că din art. 455 alin. (3) Cod Civil rezultă că ipoteca servește la garantarea obligațiilor debitorului față de creditorul său printr- un bun imobil din propriul sau patrimoniu, adică reprezintă, la rîndul său, un gaj al unui bun imobil.
Art. 461 alin. (4) și (5) Cod Civil indică, dacă în contract nu se prevede altfel, gajul garantează creanţa în volumul existent la momentul satisfacerii, inclusiv capitalul, dobînzile, cheltuielile de urmărire şi cheltuielile de întreţinere a bunului gajat. Prin contract, părţile pot extinde garanţia şi asupra penalităţilor şi prejudiciului cauzat prin neexecutare. O creanţă poate fi garantată cu mai multe bunuri (gajul comun) şi de mai multe persoane.
Ținînd cont de faptul că, Carolina Pitușcan a garantat executarea contractului de credit nr. C/0123 din 20 decembrie 2005 și a acordului adiţional nr. 01 din 05 septembrie 2006, prin depunerea în gaj, în temeiul contractului de ipotecă nr. 3637 din 27 septembrie 2006, a bunurilor ce-i aparţin cu drept de proprietate, evaluate la suma de 190000 lei, Banca își poate exercita dreptul de creanță și asupra bunurilor Carolinei Pitușcan, şi anume: casa de locuit individuală cu suprafaţa de 168,2 m2 şi lotul de teren cu suprafaţa de 0,2791 ha situate în satul Floreni raionul Anenii Noi. Acest drept al Băncii a fost inserat și în pct. 5 din contractul de ipotecă nr. 3637 din 27 septembrie 2006, care prevede că în caz de nerambursare a creditului 6 bancar cu dobînzile aferente, precum și altor plăți în termenele stipulate în contractul de credit cu acordul adițional nominalizat, Banca își exercită dreptul de gaj asupra bunului imobil ipotecat.
Dat fiind faptul că au fost garantate cu gaj mai multe bunuri, inclusiv bunurile Carolinei Pitușcan, contrar concluziei instanțelor ierarhic inferioare, acțiunea Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni împotriva Carolinei Pitușcan este una temeinică, care urmează a fi admisă. Or, potrivit art. 463 alin. (1) Cod Civil, gajul este indivizibil şi subzistă integral asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele şi asupra tuturor părţilor lor chiar şi în cazul în care bunul sau obligaţia sînt divizibile. Cu referire la prevederile normelor enunţate, Colegiul conchide că în speța dată, creditorul are dreptul de a fi satisfăcut din contul oricăror bunuri puse la dispoziția sa, reieșind din imobilele gajate.
Cît privește acțiunea reconvențională depusă de către Carolina Pituşcan împotriva Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni cu privire la declararea nulităţii contractului de ipotecă şi repararea prejudiciului moral, Colegiul consideră că a fost înaintată cu omiterea termenului de prescripție. În susţinerea concluziei date, instanţa de recurs reţine art. 228 alin. (1) Cod Civil, care prevede că actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte. Din materialele pricinii, rezultă că, Carolina Pitușcan, în susținerea pretenției sale a invocat comportamentul dolosiv al băncii la încheierea contractului de depozit.
Reieșind din prevederile art. 233 alin. (1) Cod Civil, persoana îndreptăţită are dreptul să ceară anularea actului juridic pentru temeiurile stipulate la art.227, 228 şi 230 în termen de 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulării. Potrivit art. 271 Cod Civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.
În această ordine de idei, înaintînd cererea reconvențională la 27 ianuarie 2009, instanța ierarhic inferioară incorect a considerat acțiunea înaintată de către Carolina Pitușcan ca fiind depusă în termen, pe motiv că ultima a aflat în privința vicierii consimțămîntului la încheierea contractului de depozit tocmai la 28 ianuarie 2009, după ce a făcut cunoștință cu rezultatele expertizei contabile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluziile instanţei în privința respectării termenului de 6 luni de către Carolina Pitușcan, drept neîntemeiate, rezultate din aprecierea incorectă a circumstanţelor pricinii.
7 Aceasta deoarece, la caz, este constatat cu certitudine că, contractul de ipotecă nr. 3637 a fost semnat de către părți la 27 septembrie 2006. Cu toate acestea, Carolina Pitușcan a înaintat cerința cu privire la declararea nulității contractului tocmai la 27 ianuarie 2009. Colegiul reține că potrivit art. 272 alin. (1) și (2) Cod Civil, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului. Dacă legea prevede altfel, prescripţia începe să curgă de la data cînd obligaţia devine exigibilă, iar în cazul obligaţiei de a nu face, de la data încălcării acesteia.
În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a realizării condiţiei. Raportînd prevederile legale enunțate la circumstanțele pricinii, instanţa de recurs reţine că dreptul Carolinei Pitușcan la înaintarea acțiunii cu privire la declararea nulităţii contractului de ipotecă în baza temeiurilor prevăzute de art. 228 Cod Civil a apărut la 27 septembrie 2006, odată cu semnarea respectivului contract. Cu toate acestea, Carolina Pitușcan și-a exercitat dreptul la acțiune invocînd existența dolului la încheierea contractului de ipotecă nr. 3637 din 27 septembrie 2006 doar la data de 27 ianuarie 2009, respectiv, cu omiterea termenului de 6 luni de zile prevăzut pentru înaintarea acțiunii cu privire la anularea actului juridic.
În consecință, Colegiul remarcă că atunci când instanţa de judecată va respinge acţiunea în temeiul expirării termenului de prescripție, hotărârea nu va conţine concluzii ce ţin de soluţionarea fondului nemijlocit. Drept urmare, instanța de recurs apreciază critic argumentele Carolinei Pitușcan, referitor la faptul că a fost dusă în eroare de către reprezentanții Băncii, semnînd contractului de ipotecă nr. 3637 fără a cunoaște situația creată între Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni și Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro”.
Instanța reține că în contractul de ipotecă nr. 3637 din 27 septembrie 2006 au fost incluse toate condițiile de care urmează a se ține cont la executarea contractului, inclusiv clauza garantării creditului luat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro” anume în mărime de 1000000 lei, clauza ipotecării bunului imobil al Carolinei Pitușcan ce este constituit atît din terenul destinat construcției locative, cît și din casa de locuit individuală. Din aceste motive, nu poate fi reținută concluzia instanței ierarhic inferioare că reclamanta-pîrîtă nu a cunoscut mărimea creanței garantate de 1000000 lei. Astfel prin semnarea contractului de ipotecă nr. 3637 dintre Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni și Carolina Pitușcan, este confirmat acordul de voință al ultimei la încheierea convenției respective, cu toate efectele ce decurg din contractul dat.
În temeiul celor menționate, instanța de recurs respinge argumentul Carolinei Pitușcan referitor la faptul că Banca a încălcat prevederile Legii instituțiilor financiare care stipulează că instituțiilor financiare le este interzisă 8 angajarea în activități de manipulare care ar conduce la avantaje necinstite pentru ele și pentru terți. Totodată, Colegiul consideră că instanța eronat a interpretat prevederile legale cu privire la drepturile copilului și dreptul de proprietate anulînd contractul de ipotecă din 27 septembrie 2006 și pentru faptul că prin aceasta sînt lezate drepturile copiilor minori ai Carolinei Pitușcan la proprietate. Această concluzie nu poate fi reținută și se respinge ca neîntemeiată din următoarele considerente.
Potrivit art. 456 alin. (2) Cod Civil, debitor gajist este proprietarul sau un alt posesor şi uzufructuar legal al bunurilor depuse în gaj care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri. Conform datelor din Registrul bunurilor imobile, singurul proprietar al casei de locuit situate în raionul Anenii Noi, satul Floreni cu numărul cadastral 1027112.004.01, este Carolina Pitușcan. Astfel, Carolina Pitușcan, în calitatea sa de părinte este și reprezentant legal al copiilor săi. Totodată, copiii reclamantei-pîrîte nu au calitatea de proprietari ai bunului imobil, obiect al contractului de ipotecă, nefiind necesar acordul acestora la încheierea actelor de dispoziție asupra imobilului.
Prin urmare, din art. 19 alin. (1) al Legii nr. 338/1994 privind drepturile copilului rezultă că, copiii, membri ai familiei locatarului, au aceleași drepturi ca și ceilalți membri ai familiei la folosirea spațiului locativ, iar copiii, membri ai familiei proprietarului locuinței, au aceleași drepturi la folosirea și moștenirea acesteia. Așadar, prin articolul anterior menționat nu s-a acordat dreptul de proprietate copiilor asupra bunurilor pe care le au în proprietate părinții lor, iar în consecință, contractul de ipotecă încheiat între Bancă și Carolina Pitușcan este unul perfect valabil. În asemenea circumstanţe, Colegiul consideră argumentele prezentate de Carolina Pitușcan în susținerea cererii reconvenționale, ca strict declarative şi lipsite de suport juridic.
Potrivit art. 487 alin. (1) și (2) Cod Civil, creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj dacă debitorul gajist nu a executat conform contractului sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi contract. (2) În condiţiile prezentei secţiuni, creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi: să vîndă el însuşi bunurile gajate, să le vîndă sub controlul instanţei de judecată şi să le ia în posesiune spre a le administra, să exercite alte drepturi în privinţa gajului asupra mijloacelor băneşti în corespundere cu Legea cu privire la gaj. Prin urmare, Colegil conchide că instanţele ierarhic inferioare incorect au respins acţiunea înaintată de Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni și au admis cererea reconvețională depusă de Carolina Pitușcan.
Din considerentele menţionate şi având în vedere că s-a constatat aplicarea eronată a normelor de drept material, Colegiul civil, comercial şi de contencios 9 administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea înaintată de Banca Comercială „Mobiasbancă- Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni urmează a fi admisă, iar acțiunea reconvețională depusă de Carolina Pitușcan urmează a fi respinsă ca fiind depusă tardiv. În conformitate cu art. 94 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată.
Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. Potrivit art. 94 alin. (3) CPC, prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi la repartizarea între părţi a cheltuielilor de judecată în instanţă de apel, în instanţă de recurs şi în cadrul revizuirii. Prin prisma normelor enunţate, şi deoarece la depunerea cererii de chemare în judecată, a cererii de apel și a cererii de recurs, Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni a achitat în total taxa de stat în mărime de 19950,15 lei (f.d. 2, Vol. I; f.d.
218, Vol. II; f.d. 504, Vol. II; f.d. 543, Vol. II, f.d. 16, Vol. IV), completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră de a încasa această sumă din contul Carolinei Pitușcan în beneficiul Băncii. În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1) lit. b), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 24 mai 2010, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni împotriva Carolinei Pitușcan, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Valbro”, cu privire la transmiterea silită în posesie a bunului gajat, evacuarea silită a persoanelor şi bunurilor din patrimoniul transmis în posesiune şi încasarea cheltuielilor de judecată, precum şi la acţiunea reconvenţională depusă de către Carolina Pituşcan împotriva Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni cu privire la declararea nulităţii contractului de ipotecă şi repararea prejudiciului moral, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care: Se admite cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni.
Se transmite silit în posesia Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni a bunului imobil gajat pentru comercializarea ulterioară, în scopul restituirii datoriei acumulate de Societatea cu 10 Răspundere Limitată „Valbro”, și anume: terenul destinat construcţiei locative cu suprafaţa totală de 0,2791 ha, cu numărul cadastral 1027112.004 şi casa de locuit individuală cu suprafaţa totală utilă de 168,2 m cu construcţii auxiliare, înscris în registrul bunurilor imobile cu număr cadastral 1027112.004.01, situate în raionul Anenii Noi, satul Floreni. Se evacuează persoanele și bunurile de pe terenul cu numărul cadastral 1027112.004 şi casa de locuit individuală cu număr cadastral 1027112.004.01, situate în raionul Anenii Noi, satul Floreni, fără acordarea altui spațiu locativ.
Se încasează din contul Carolinei Pitușcan în beneficiul Băncii Comerciale „Mobiasbancă-Groupe Societe Generale” Societate pe Acțiuni suma totală de 19950,15 lei pentru taxa de stat achitată la examinarea pricinii. Acțiunea reconvențională înaintată de Carolina Pitușcan se respinge ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Ion Corolevschi Oleg Sternioală Dumitru Mardari Nadejda Toma 11