3ra-1510/14 — Obligarea emiterii actului administativ

prima instanță: O. Melniciuc, dosarul nr. 3ra-1510/14 instanța de apel: N. Cernat, A. Pohopol, A. Gavriţa, ÎNCHEIERE 04 decembrie 2014 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Individuală „Valeriu Foiu”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Valeriu Foiu” împotriva Serviciului Vamal al RM şi Biroului Vamal Chișinău cu privire la obligarea emiterii actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea Individuală „Valeriu Foiu” și menținută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chișinău din 18 noiembrie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 01 martie 2013, ÎI „Valeriu Foiu” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al RM şi Biroului Vamal Chișinău cu privire la obligarea emiterii actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la 26 decembrie 2012, a expediat în adresa Biroului Vamal Chișinău, cerere prealabilă, prin care a comunicat că în zilele următoare societatea v-a primi un lot nou de marfă conform facturii de expediție Invoce cu nr. 21251300 și anume lame de ștergător de parbriz în valoare de 6 368 euro, iar în acest sens întreprinderea a solicitat de la pârât emiterea unei decizii, prin care să permită efectuarea procedurilor vamale, cu atribuirea codului tarifar la lame de ștergător de parbriz pentru autoturisme cu nr.85129090000, privind achitarea taxei vamale în mărime de 5% din suma de 6 368 euro.

Menționează că din motiv că firmele de brokeri vamali, au indicații ilegale de la colaboratorii vamali de a indica pentru marfa litigioasă codul tarifar 960350000 şi anume pentru „alte perii și pensule care constituie părți de mașini, de aparate sau de vehicole”, pentru care se percepe o taxă de 10%.

Susține că societatea a înaintat cererea menționată din considerentele că firmele de brokeri vamali, refuză să întocmească declarațiile vamale cu indicarea codului pentru lame de ștergător de parbriz pentru autoturisme cu nr. 85129090000 și achitarea ulterioară a taxei vamale în mărime de 5 %, reieşind din suma lotului de marfa importat, mai mult, administratorii firmelor de brokeri vamali, cât și mai mulți angajați ai Serviciului Vamal, care cunosc problema dată, au declarat că în fapt întreprinderea înaintează cereri legale cu privire la atribuirea codului tarifar nr. 85129090000, însă, aceștia au primit indicații ilegale de a se abține de la astfel de acțiuni, în caz contrar, vor avea probleme cu activitatea lor economică în domeniul dat, cât şi vor fi suspendate activitățile de bază cu retragerea atribuțiilor de activitate în domeniul vamal.

De asemenea, invocă că administratorii firmelor de brokeri vamali nu pot face declarații respective în mod oficial, pentru a evita blocarea activității şi persecutarea lor, de către Biroul Vamal Chișinău și Serviciul Vamal al Republicii Moldova. Consideră că Biroul Vamal Chișinău urma să emită o decizie pe marginea acestei probleme, însă, până în prezent societatea nu a primit nici un răspuns. Indică că la 26 decembrie 2012, societatea a expediat și în adresa Serviciului Vamal al Republicii Moldova o cerere prealabilă cu aceleași cerințe, însă, prin răspunsul din 29 ianuarie 2013, s-a dispus lăsarea fără examinare a cererii prealabile, deoarece, aceasta nu se referă nici la un act administrativ al Serviciului Vamal emis în adresa întreprinderii.

Afirmă că societatea a înaintat cerințele vizate către Biroului Vamal Chișinău și Serviciului Vamal RM, deoarece, din data de 26 mai 2010 până la data de 19 noiembrie 2012, s-au aflat într-un litigiu cu Biroul Vamal Chișinău, din motiv că până în luna aprilie 2010, la importul de rezerve pentru ștergătoare de parbriz, părților pentru ștergătoare de parbriz, era atribuit codul mărfurilor 851290900 și se achita o taxă de 5% din valoarea mărfii importate, ca tarif vamal.

Susţine în acest sens că în luna aprilie 2010, prin ordinul de control cu nr. 12/04 din 06 aprilie 2010, a fost dispus controlul ulterior procedurii de vămuire la întreprindere, începând cu luna aprilie 2010, care a fost emis din considerentele că la marfa importată de întreprindere nu este atribuit corect codul mărfurilor și s-a încasat tariful vamal de 5 % din valoarea mărfii, în loc de 10 %, astfel toate loturile de marfa, care parveneau ulterior în adresa întreprinderii erau taxate cu 10 %, pe poziția tarifară nr.96035000.

Nefiind de acord cu acțiunile ilegale ale Biroului Vamal Chișinău, societatea a contestat actul pârâtului și a înaintat pretențiile respective în instanța de judecată la 26 mai 2010, iar prin hotărârea Curţii de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2012, a fost admisă acțiunea întreprinderii și anulat actul constatator al Biroului Vamal, prin care s- a dispus atribuirea poziției tarifare nr. 96035000 pentru lotul de marfă care constituia lame de ștergător de parbriz pentru autoturisme.

La fel, invocă că pe parcursul examinării pricinii au fost efectuate 5 expertize şi anume de către Camera de Comerţ și Industrie a Republicii Moldova, Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie a Republicii Moldova, Direcția tehnico-criminalistică a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Camera de Industrie și Comerț Ostbrandrenburg din Germania și SGS Moldova, iar în urma acestor expertize, organele menționate au concluzionat că reieşind din scopul şi destinația, descrierea mărfurilor, în bază textelor pozițiilor de marfă, aplicând Regulile generale de interpretare a Sistemului armonizat, mărfurilor litigioase li se atribuie poziția tarifară nr.851290900 şi anume părți ale ștergătoarelor de parbriz.

Solicită obligarea Serviciului Vamal al RM și Biroului Vamal Chișinău să-i permită efectuarea procedurilor vamale cu atribuirea codului tarifar pentru lame de ștergător de parbriz pentru autoturisme cu nr. 8512909000 şi cu nr. 960350000 pentru apărarea drepturilor lezate în permanență de instituțiile vamale și a-i permite achitarea tarifului vamal în mărime de 5 % din valoarea bunurilor importate. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău din 18 noiembrie 2013, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2014, a fost respins apelul declarat de către ÎI „Valeriu Foiu” și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei, instanța a invocat prevederile art. 1, art. 14, art. 17 alin.(1), art. 25 alin.(1), (2), art. 26 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, art. 21 alin.(1) , art. 1433 alin.(1), (3), art. 180 alin.(3) din Codul Vamal și pct. 3 lit. c) și e) din Ordinul Serviciului Vamal nr. 80 din 28 februarie 2012, care reglementează aspecte ce ţin de procedura examinării în contenciosul administrativ, primirea declarațiilor vamale și procedura de completare a cererii şi emiterea a deciziilor tarifare prealabile şi care indică că cererile privind deciziile tarifare prealabile trebuie să se refere la un singur tip de mărfuri şi să cuprindă următoarele date: nomenclatorul mărfurilor, mostrele, fotografiile, planurile, cataloagele sau orice alte documente disponibile care pot fi utile Serviciului Vamal la stabilirea clasificării corecte a nomenclatorul mărfurilor.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța de apel a reținut că cererea adresată de către ÎI „Valeriu Foiu” privind obligarea efectuării procedurilor vamale cu atribuirea codului tarifar nr 851290900, pentru lamelele de ștergător de parbriz pentru autoturisme cu achitarea taxei vamale în mărim de 5%, nu corespunde cerințelor normelor de drept enunțate, or, la caz nu au fost prezentate acte care ar justifica temeinicia cerințelor înaintate, astfel, cererea nu conține descrierea amănunțită a mărfurilor, care ar permite identificarea lor și clasificarea conform nomenclatorul mărfurilor, nu au fost prezentate mostrele, fotografiile, planurile, cataloagele sau orice alte documente disponibile, care pot fi utile Serviciului Vamal la stabilirea clasificării corecte în nomenclatorul mărfurilor.

La 08 octombrie 2014, ÎI „Valeriu Foiu” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admiterea a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, ne fiind apreciate probele anexate la materialele pricinii.

Menționează că în luna aprilie 2010, prin ordinul de control nr.12/06 aprilie 2010, a fost dispus controlul ulterior procedurii de vămuire la întreprindere începând cu luna aprilie 2010, care a fost emis din considerentele că la marfa importată de societate nu este atribuit corect codul mărfurilor și încasat tariful vamal de 5 % din valoarea mărfii, în loc de 10 %, astfel, toate loturile de marfă care parveneau ulterior în adresa întreprinderii erau taxate cu 10 %, indicând-se de către brokerii vamali, la indicațiile Biroului Vamal, poziția tarifară nr.96035000.

Susține că la 19 noiembrie 2012, instanța de apel a pronunțat o hotărâre prin care a admis acțiunea înaintată de societate și a anulat actul constatator al Biroului Vamal prin care s-a atribuit poziția tarifară nr. 96035000 pentru lotul de marfă lame de ștergător de parbriz pentru autoturisme, care a fost menţinută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 05 iunie 2013. Indică că pe tot parcursul examinări pricinii s-au efectuat 5 expertize, la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Institutul Național de Standardizare şi Metrologie a Republicii Moldova, Direcţia tehnico-criminalistică a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Camera de Industrie şi Comerț Ostbrandrenburg Germania şi SGS Moldova, iar în urma expertizelor, acestea au concluzionat că marfa litigioasă se referă la poziția mărfii nr.851290900 pentru părţi ale ștergătoarelor de parbriz.

Că temei care confirmă că societatea este persecutată de către intimați invocă și actul de inspectare din 22 iulie 2013, întocmit de către inspectorul vamal a Biroului Vamal Chișinău, E. Capaţina, prin care s-a constatat greșit poziția 1 rob. 33, codul mărfurilor nr 85129090 cu taxa vamală de 5%, fiind corect codul mărfurilor nr.9635000 cu taxa vamală de 10 %, fapt care vine în contradicţie cu afirmațiile Biroului Vamal Chișinău. Afirmă că clasificarea mărfurilor nu se efectuează de către declarant, iar întreprinderea nu a stabilit de sine stătător declarația vamală, codul mărfurilor importate conform nomenclatorului mărfurilor, mai mult, declarația vamală este actul unilateral, prin care o persoană își manifestă voința de a plasa mărfurile sub o anumită destinație vamală, însă, în activitatea instituțiilor vamale, aceste se conduc de regulile instituțiilor, ci nu de legislația în vigoare.

Consideră drept eronate şi constatările instanței de apel precum că în speță, întreprinderea a declarat marfa la poziția tarifară nr.960350000 achitând taxa vamală de 10 %, și respectiv, organul vamal le validează, or, conform art. 180 alin. (3) din Cod vamal, organul vamal nu are dreptul să respingă declarația vamală. La 11 noiembrie 2014 Biroul Vamal Chişinău a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia şi a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. La 18 noiembrie 2014, Serviciul Vamal al RM la fel a depus referinţă la recursul declarat de către ÎI „Valeriu Foiu”, solicitînd respingerea acestuia ca fiind inadmisibil şi nefundat.

Examinând temeiurile recursului declarat de către ÎI „Valeriu Foiu” în raport cu materialele pricinii civile şi obiecţiile intimaţilor Serviciul Vamal al RM şi Biroul Vamal Chişinpu, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către ÎI „Valeriu Foiu” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎI „Valeriu Foiu” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎI „Valeriu Foiu” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Valeriu Foiu” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva