3ra-1479/14 — Anularea actului administrativ

dosarul nr.3ra-1479/14 prima instanţă: S. Dumitriu instanţa de apel: N. Cernat A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 04 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de societatea comercială „Pascofiş” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea comercială „Pascofiş” societate cu răspundere limitată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014, prin care apelul declarat de Biroul Vamal Chişinău a fost admis şi casată hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 04 februarie 2014, c o n s t a t ă: La data de 18 noiembrie 2013, societatea comercială „Pascofiş” societate cu răspundere limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actelor administrative. În motivarea acţiunii indică reclamantul că periodic importă din Estonia peşte şi produse alimentare „peşte, gingirică sărată cu condimente”. În ultimul timp marfa importată este declarată Biroului Vamal Chişinău, care neîntemeiat şi ilegal nu acceptă valoarea în vamă a mărfii importate/declarate. Menţionează în acest sens, că la fiecare import, SC „Pascofiş” SRL, conducîndu-se de drepturile sale dispuse de Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20.11.1997, calculează valoarea mărfii prin Metoda nr. 1 şi o confirmă cu acte/documente corespunzătoare potrivit pct. 6 lit. a) şi b), pct. 8 şi pct. 13 din Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14.05.2002.

Organul Vamal însă, de fiecare data, la fiecare import vamal pune sub îndoială valoarea declarată şi astfel, pune sub îndoială actele şi documentele prezentate şi prin Acte de inspecţie dispunînd majorarea ei. Indică reclamantul că de fapt, pune sub îndoială, nu documentele prezentate propriu-zise, ci datele (sumele băneşti) din acestea, fiindcă în final anume aceste acte 1 sunt acceptate, dar cu valoarea majorată. În context, precizează că la importul din 23.09.2013, prin declaraţia vamală nr.3029 I 25549, SC „Pascofiş” SRL a declarat marfa prin îndeplinirea formularului DV nr. KH06499538 (anexa 5), Declaraţia privind valoarea în vamă - DW-1, Metoda 1 (anexa 6), calculul valorii mărfii (anexa 7). La acestea s-au depus documentele expuse în borderoul (pagina) documentelor anexate (anexa 8). Potrivit calcului valorii în vamă valoarea totală a fost declarată în mărime de 134 402,02 lei.

Această valoare a fost declarată în rubrica respectivă a DV şi din care s-au calculat drepturile de import (rubrica 46, 47). Valoarea tranzacţiei cu marfa, cei 8 800 dolari SUA, a fost confirmată cu Factura comercială INVOICE (anexa 9). S-au confirmat şi cheltuielile de transport în mărime de 1 630 dolari SUA (anexa 10). Aceste documente au fost incluse în Borderoul documentelor. Totuşi, menţionează reprezentantul, că organul vamal nu a acceptat valoarea declarată şi a emis Actul de inspecţie, potrivit căruia din motivul de suspiciuni precum că marfa este subevaluată, valoarea mărfii a fost rectificată pînă la 153 520 lei. Din aceste motive a fost îndeplinit şi depus un alt formular a DV cu valoarea dispusă de 153 520 lei (anexa 12). Reieşind din valoarea declarată primar taxele şi impozitele erau 43 653,78 lei, dar au devenit 49 863,3 lei (rubrica 47 comparativ mai mult cu 6 209,52 lei).

Astfel, această sumă s-a încasat în plus. SC „Pascofiş” SRL a confirmat valoarea cu acte /documente prevăzute de pct. 13 din Hotărîrea Guvernului. De asemene, indică reclamantul că la importul declarat la 30.09.2013 (DV 3029 I 26730) SC „Pascofiş” SRL a declarat valoarea de 134 683,13 lei şi a confirmat-o cu documentele expuse în Borderou (anexa 18). Valoarea în vamă s-a confirmat cu factura comercială INVOICE şi contractul de transport (anexa 19, 20). Ambele documente confirmă valoarea de 10 400 dolari SUA, în total 134 683,13 lei. Organul vamal, şi în acest caz, a emis Act de inspecţie, şi în aceleaşi temeiuri a dispus aceiaşi valoare în mărime de 153 520 lei, fără vreun temei de ordin faptic, ce se confirmă prin Actul de executare a lucrărilor şi Factura fiscală nr. 0096814. Impunerea valorii majorate a condiţionat depunerea unui alt formular al DV.

Taxele şi impozitele vamale din nou au devenit 49 863,3 lei comparativ cu 43 745,07 lei şi astfel, drepturile de import s-au majorat cu 6 118,23 lei. Precum şi importul declarat la 10.10.2013, (DV 3029 I 28202), acelaşi lot de marfă cu calcularea valorii prin Metoda nr. 1 s-a declarat cu valoarea de 136 639, 36 lei, din care marfa - 8800 dolari SUA, 617,92 lei şi cheltuieli pentru transport 21 021,44 lei (1600 dolari SUA). Valoarea a fost confirmată cu documentele expuse în Borderoul anexat la DV. Borderoul confirmă depunerea facturii comerciale nr. 313 din 07.10.2013 (poz.018) şi confirmarea/calculaţia cheltuielilor de transport nr. 25 din 03.09.2013 (poz.095). Susţine reclamantul că prin acestea SC „Pascofiş” SRL a prezentat documentele care confirmau valoarea ambelor tranzacţii şi astfel, valoarea în vamă a mărfii.

Organul vamal a emis Act de inspecţie şi în baza aceloraşi suspiciuni a rectificat valoarea la 153 520 lei, SC „Pascofiş” SRL fiind impusă să îndeplinească un alt formular a DV cu valoarea potrivit sumei în cauză (anexa 32). Taxele şi impozitele vamale din nou au devenit 49 863,3 lei, cu 5 482,83 lei mai mult. 2 Menţionează reclamantul că SC „Pascofiş” SRL pentru a obţine liberul de vamă a fost nevoită să re-perfecteze declaraţiile vamale cu achitarea taxelor şi impozitelor vamale majorate, şi în temeiuri legale, în procedura prealabilă, a făcut tentative de a-şi restitui sumele încasate în plus. Comunică reclamantul că la cazul de import din 23.09.2013, s-au expediat cereri prealabile către organul emitent al Actului de inspecţie, cît şi către Serviciului Vamal.

La acestea au parvenit răspunsuri prin care pretenţiile SC „Pascofiş” SRL au fost respinse. Biroul Vamal Chişinău a răspuns că a majorat valoarea în temeiuri legale, iar Serviciul Vamal a considerat că este dreptul organului vamal să i-a decizii în privinţa corectitudinii ori incorectitudinii valorii mărfii. Precizează că organul vamal nu a emis nicio decizie despre care vorbeşte şi care era obligat să le emită potrivit alin. (4) art. 7, alin. (2), (5) şi (6) art. 8 din Lege. Urmare evenimentelor, susţine reclamantul că SC „Pascofiş” SRL a expediat cereri prealabile şi la Actul de inspecţie din 30.09.2013, la care a dat răspuns numai Biroul Vamal Chişinău, cumulîndu-l la cazul de import din 23.09.2013.

Cererea prealabilă la Actele de inspecţie din 10.10.2013, menţionează că a fost examinată şi s-au dat răspunsuri care sunt tip răspuns-şablon, în ultimul chiar şi data de 18.10.2013 fiind rectificată de mînă, comparativ anexei 33. Tot astfel, şi cele 2 răspunsuri ale Serviciului Vamal, din care reiese că Actul de inspecţie este un document obligatoriu şi valoarea în vamă astfel determinată are caracter definitiv. Consideră reclamantul că suspiciuni privind subevaluarea mărfii sunt născocite sub interesul conţinutului Actelor în cauză pierderi, venituri care în toate cazurile este egal cu suma impozitelor şi taxelor vamale încasate în plus.

Cere SC „Pascofiş” SRL, admiterea acţiunii cu anularea Actelor de inspecţie din 23.09.2013, 30.09.2013 şi 10.10.2013, emise de Biroul Vamal Chişinău; restituirea în contul SC „Pascofiş” SRL a excedentului de plăţi la drepturile de import în mărime de 5 482,83 lei, 6 118,23 lei şi 6 209,52 lei, iar în total 17 810,58 lei şi încasarea din contul Biroului Vamal Chişinău a cheltuielilor pentru expedierea cererilor prealabile în mărime de 65,7 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 04 februarie 2014 cererea de chemare în judecată depusă de SC „Pascofiş” SRL a fost admisă şi s-a anulat actul de inspecţie al Biroului Vamal Chişinău nr. 3029 I 25549 din 23.09.2013, nr. 3029 I 26730 din 30.09.2013 şi nr. 3029 I 28202 din 10.10.2013 cu obligarea Biroului Vamal Chişinău la restituirea sumei de 17 810,58 lei.

La data de 13 februarie 2014, Biroul Vamal Chişinău, nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe a declarat apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 04 februarie 2014 şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014, apelul declarat de Biroul Vamal Chişinău a fost admis, s-a casat Botanica mun. Chişinău din 04 februarie 2014 şi s-a pronunţat o nouă hotărîre, prin care cererea de chemare în judecată înaintată de SC „Pascofiş” SRL împotriva Biroului Vamal Chişinău privind anularea actelor de inspecţie din 23.09.2013, 30.09.2013 şi 10.10.2013, emise de Biroul Vamal Chişinău şi restituirea excedentului de plăţi la drepturile de import în mărime de 5 482,83 lei, 6 118,23 lei şi 6 209,52 şi încasarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca nefondată.

3 La 22 septembrie 2014, societatea comercială „Pascofiş” societate cu răspundere limitată a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate normele de drept material şi procedural. Instanţa a interpretat în mod eronat legea, precum şi a săvîrşit alte încălcări prevăzute de art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă. Menţionează recurentul, că argumentele deciziei instanţei de apel sunt contradictorii şi lipsite de sens. Într-o altă ordine de idei, susţine recurentul că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 16 alin. (1), art. 25 şi 27 ale Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000 şi art. 277 – 278 Cod de procedură civilă.

Mai indică recurentul că pîrîtul/intimatul fiind înştiinţat legal, nu s-a prezentat în şedinţa instanţei de judecată şi instanţa, în baza art.206 CPC, a decis examinarea cauzei în lipsa lui. Susţine recurentul că decizia de a se prezenta în instanţă, sau nu, ţine de dreptul pîrîtului, fapt încadrat în prevederile art.27 CPC şi art.24 alin.(2) din lege. Pârâtul în instanţa de fond nu a prezentat nici referinţă şi nici probe, iar hotărârea s-a pronunţat în baza documentelor (materialelor) prezentate de reclamant. Contestă recurentul şi faptul că intimatul, necunoscând hotătrîrea motivată, la depunerea apelului nemotivat, invocă „aplicarea eronată a normelor de drept material precum şi că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond”.

Mai invocă recurentul că instanţa de apel, a admis în calitate de probă propria decizie, emisă anterior, fapt ce contravine prevederilor art. 17 CPC, din care reiese că Curtea de Apel nu este abilitată cu dreptul formării practicii judiciare. Consideră că s-a comis o neglijenţă totală a art. 12 alin. (1), art. 22, 25 – 27 şi 239 CPC. Mai relevă recurentul că instanţa de apel nu a studiat nici un înscris din dosar, iar documentele, chipurile studiate, nu ţin de esenţa litigiului – valoare, drepturi de import. Instanţa a evitat să se expună asupra facturilor comerciale (Invoisuri), aflate la f.d. 17, 27 şi 37. De asemenea, instanţa a neglijat concluziile care ţin de esenţa litigiului formulate în materie procedural-penală (art.467,286 CPP), aflate în legătură cauzală cu Deciziile Curţii Supreme (fd.

112-115), precum şi nu s-a expus în privinţa Indicaţiilor/dictatul Serviciului Vamal la preţuri (fd.l 16-117), care sunt adevăratul motiv al majorării valorii prin intermediul preţului dispus de 8 lei/kg. La 30 octombrie 2014, Biroul Vamal Chişinău a depus referinţă la recursul declarat de SC „Pascofiş” SRL. Consideră intimatul că recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă şi solicită respingerea recursului ca inadmisibil. Examinînd cererea de recurs declarată de societatea comercială „Pascofiş” societate cu răspundere limitată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, 4 dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi 5 procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Mai mult, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie notează că deciziile pronunţate anterior pe cauze între aceleaşi părţi (SC „Pascofiş” SRL şi Biroul Vamal Chişinău), cu obiect similar celui din prezenta speţă, nu pot influenţa deciziile ulterioare ale instanţei de recurs, or fiecare caz se examinează prin prisma circumstanţelor particulare. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de societatea comercială „Pascofiş” societate cu răspundere limitată, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de societatea comercială „Pascofiş” societate cu răspundere limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă 6