2ra-3419/14 — Constatarea faptului încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului

dosarul nr.2ra-3419/14 prima instanţă: D. Dulghieru instanţa de apel: N. Budăi, A. Minciuna, M. Guzun ÎNCHEIERE 04 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiţiei al RM, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Scarlat Iustina către Ministerul Justiţiei al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014, prin care apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM a fost respins şi menţinută hotărârea judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 10 martie 2014, de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă: La 20 noiembrie 2013, reclamanta Scarlat Iustina a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi încasarea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat că, prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15.06.2011 a fost restabilită în funcţia de director al Centrului Naţional de Creaţie Populară, reorganizat în Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, funcţie din care a fost concediată ilegal la data de 08.10.2010.

Hotărârea din 15 iunie 2011 a fost executată de către Ministerul Culturii cu o întârziere de 5 zile, ordinul de restabilire fiind emis abia la 20 iunie 2011. Indică reclamanta că însăşi restabilirea a fost pur formală, din considerentul că ordinul respectiv i-a fost adus la cunoştinţă la sfârşitul zilei de 20 iunie 2011, iar la 21 iunie 2011, fără a fi admisă de fapt în funcţia în care a fost restabilită, Ministerul 1 Culturii a emis ordinul nr. 150 prin care a dispus organizarea unei anchete de serviciu privind legalitatea acţiunilor reclamantei pe parcursul activităţii în calitate de director al instituţiei, cu suspendarea contractului individual de munca încheiat cu aceasta.

Ulterior, prin ordinul Ministerului Culturii nr. 109-p din 06.09.2011, reclamanta a fost concediată din funcţia de director al Centrului National de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii, pe motivul absenţei fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă. Menţionează reclamanta că la 19 septembrie 2011 s-a adresat cu acţiune în Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău solicitând restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului material şi moral. însă, prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26.09.2011 cererea de chemare în judecata i-a fost restituită motivându- se prin faptul că, acţiunea urma să fie înaintată în instanţa în a cărei rază de acţiune îşi are sediul pârâtul şi anume în Judecătoria Buiucani mun.

Chişinău. Susţine reclamanta că instanţa de judecată a ignorat în mod intenţionat prevederile art. 39 alin. (7) CPC. Mai mult, prin decizia Curţii de Apel Chişinău a fost menţinută încheierea din 26.08.2011. Executând indicaţiile instanţei, reclamanta a depus acţiunea în Judecătoria Buiucani mun. Chişinău, care prin hotărârea din 09.04.2012 a admis parţial acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02.10.2012 a fost respins apelul Ministerului Culturii şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 22.05.2013, decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe au fost modificate, fiind micşorată suma încasată întru recuperarea prejudiciului moral, în rest recursul pârâtului a fost respins.

Consideră reclamanta că procedurile judiciare în pricina civilă vizată au fost excesiv de lungi, fiind în contradicţie cu art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În instanţă, procedura de examinare a pricinii civile a durat circa 20 de luni, de la data adresării iniţiale cu acţiune la data de 19.09.2011, care i-a fost restituită ilegal şi neîntemeiat de către Judecătoria Râşcani mun. Chişinău şi inclusiv până la data examinării pricinii de către Curtea Supremă de Justiţie la 22.05.2013. În acest context, susţine reclamanta că tergiversarea examinării cauzei nu-i este imputabilă, dat fiindcă s-a prezentat la toate şedinţele, nu a înaintat demersuri de amânare a şedinţelor, precum şi nu a întreprins alte acţiuni care să ducă la tergiversarea examinării pricinii.

Mai relatează reclamanta că cauza nu a fost dificilă din punct de vedere factologic sau juridic, nu au fost solicitate şi respectiv, instanţele de judecată nu au dispus efectuarea vreunei expertize, nu au fost necesare probe tehnice sau probe a căror administrare necesită timp. Probele pe care s-au bazat instanţele de judecată au fost puse la dispoziţie odată cu depunerea acţiunii. Totodată, reclamantă susţine că pricina respectivă s-a referit la o chestiune importantă pentru ea, şi anume, concedierea şi ponegrirea neîntemeiată a dânsei. Pe de altă parte, legislatorul naţional a confirmat importanta deosebită a procedurii restabilirii drepturilor în muncă pentru angajaţi prin faptul că a prevăzut 2 expres în legislaţie examinarea cu prioritate a litigiilor de muncă.

în conformitate cu dispoziţiile art.192 alin. (2) CPC, precum şi art. 355 alin. (4) Codul muncii. Mai mult, în virtutea faptului că a fost eliberată ilegal din funcţie, reclamanta avea un interes personal deosebit în asigurarea unei hotărâri judecătoreşti prompte privind legalitatea concedierii şi temeinicia învinuirilor aduse, dar şi privind pierderea sursei de venit. Dat fiindcă executarea hotărârii este parte indispensabilă din dreptul garantat de art. 6 din Convenţie la un proces echitabil într-un termen rezonabil, iar pârâtul pe diferite căi tergiversează executarea hotărârii, consideră reclamanta că procedura de restabilire a dreptului de munca încălcat nu a fost finalizată până în prezent, iar în aceste circumstanţe neexecutarea hotărârii judecătoreşti irevocabile privind plata dreptului salarial se face în flagrantă contradicţie cu prevederile imperative ale mai multor norme legale.

Astfel, potrivit normei art. 120 din Constituţie, este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive. Conform dispoziţiilor art. 356 alin. (1) Codul muncii, angajatorul este obligat să execute imediat, conform Codului de procedura civila, hotărârea (decizia) instanţei de judecată despre restabilirea drepturilor salariatului ce decurg din raporturile de muncă şi din alte raporturi legate nemijlocit de acestea. Potrivit art. 10 alin. (1) Cod de executare, executarea silită se efectuează doar în cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte benevol obligaţiile.

Susţine reclamanta, că a făcut mai multe încercări ce ţin de executarea hotărârii. Astfel prima dată a prezentat titlul executoriu Ministerului Culturii la data de 09.04.2012. După invocarea pe parcursul unei perioade îndelungate a diferitor pretexte, i s-a declarat că în titlu este o inexactitate care face imposibilă executarea acestuia. La data de 06.02.2013, a prezentat spre executare titlu executoriu corectat, însă acesta a rămas neexecutat. La începutul lunii iunie 2013, reprezentanţii Ministerului Culturii au declarat că nu pot executa hotărârea instanţei, deoarece au pierdut decizia CSJ din 22.05.2013, ulterior reclamanta le-a prezentat decizia, însă aceştia au comunicat că sumele din titlu executoriu nu corespund deciziei.

După aceasta s-a adresat în instanţă pentru a i se elibera titlu executoriu cu suma corectată conform deciziei CSJ, însă i s-a refuzat, deoarece nu era de găsit dosarul. La data de 19 august 2013 a prezentat titlu executoriu rectificat spre executare la Ministerul Culturii şi a fost informată că în curând va primi sumele cuvenite, însă până în prezent titlu executoriu nu a fost executat. La solicitarea reclamantei de a-i restitui titlul executoriu întru prezentarea acestuia spre executare, i s-a comunicat că acesta a fost remis la Trezorerie pentru executare. Drept rezultat, încălcarea dreptului reclamantei în partea încasării salariului durează de facto din ziua concedierii ilegală din 06 septembrie 2011, până în prezent.

Mai invocă reclamanta că, prin neachitarea salariul adjudecat pentru absenţa forţată la locul de munca, i s-au cauzat suferinţe morale şi dificultăţi materiale, aceasta fiind lipsită de o sursă importantă de venit. Consideră reclamanta că în 3 privinţa sa se încalcă şi art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţie, articol, prin care se garantează dreptul la proprietate. Or. salariul adjudecat la care are dreptul potrivit legii şi hotărârii judecătoreşti reprezintă un bun (proprietate) în sensul normei respective din Convenţie. Solicită reclamanta Scarlat Iustina să fie constatată încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, precum şi a dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti: încasarea din contul bugetului de stat a prejudiciului moral în cuantum de 50.000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 martie 2014 cererea de chemare în judecată depusă de Scarlat Iustina împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, constatarea încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi încasarea prejudiciului moral a fost admisă parţial, cu constatarea faptului încălcării dreptului reclamantei Scarlat Iustina la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi încasarea din contul bugetului de stat în beneficiul Iustinei Scarlat a echivalentului bănesc pentru compensarea prejudiciului moral în mărime de 3.000 (trei mii) lei, în rest pretenţiile au fost respinse.

La data de 27 martie 2014, Ministerului Justiţiei a fost depus apel împotriva hotărârii instanţei de fond, care a solicitat admiterea lui, casarea hotărârii şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea reclamantei să fie respinsă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014, apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM a fost respins şi menţinută hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 martie 2013, de admitere parţială a acţiunii. La 05 septembrie 2014, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014, cu emiterea unei hotărîri noi de respingere a acţiunii integral.

În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de apel verificînd legalitatea şi temeinicia hotărîrii primei instanţe eronat a interpretat dreptul material cu privire la repararea prejudiciului prin prisma Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011. Mai indică recurentul că potrivit scrisorii Ministerului Culturii din 21 februarie 2014, decizia CSJ a fost executată integral la 26 noiembrie 2013 prin emiterea ordinului respectiv cu calcularea lipsei forţate de muncă şi a prejudiciului moral. Examinând cererea de recurs declarată de Ministerul Justiţiei al RM, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, pârţile şi alţi participanţi la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială 4 sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat având caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 5 Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi având în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă 6