2ra-1032/13 — Restabilire la lucru

prima instanţă: S. Gîrbu dosarul nr. 2ra-1032/13 instanţa de apel: Gh. Creţu, A. Doga, A. Pahopol DECIZIE 22 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Vîlcov Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Ministerul Culturii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Iustinei Scarlat împotriva Ministerului Culturii şi intervenientului accesoriu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial cu privire la anularea parţială a ordinului cu privire la organizarea anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară şi a ordinelor cu privire la prelungirea termenului anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară, anularea ordinului cu privire la concediere, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Ministerul Culturii şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 09 aprilie 2012, c o n s t a t ă La 05 decembrie 2011,

Iustina Scarlat a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Culturii cu privire la anularea parţială a ordinului cu privire la organizarea anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară şi a ordinelor cu privire la prelungirea termenului anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară, anularea ordinului cu privire la concediere, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamanta Iustina Scarlat a indicat că prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 iunie 2011 a fost restabilită în funcţia de director al Centrului Naţional de Creaţie Populară, reorganizat în Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, hotărârea menţionată fiind executată de către Ministerul Culturii cu o întârziere de 5 zile, ordinul de restabilire fiind emis doar la 20 iunie 2011. 1 Menţionează că la 21 iunie 2011, fără ca să fie admisă în funcţia în care a fost restabilită, Ministerul Culturii a emis ordinul nr. 150, prin care a dispus organizarea unei anchete de serviciu privind legalitatea acţiunilor sale pe parcursul activităţii în calitate de director al instituţiei, care urma să se desfăşoare pe o durată de o lună.

A fost desemnată şi comisia pentru organizarea anchetei în. componenţa a 5 persoane, care după finisarea anchetei de serviciu, trebuia să întocmească o notă de activitate şi să o prezinte conducerii ministerului. Pe perioada desfăşurării anchetei de serviciu, contractul individual de muncă încheiat cu ea a fost suspendat. La 21 iulie 2011, Ministerul Culturii a emis un nou ordin şi, anume, ordinul nr. 169, prin care termenul anchetei de serviciu a fost prelungit pe 30 de zile, comisia pentru organizarea anchetei de serviciu fiind obligată să prezinte un raport desfăşurat privind activitatea sa în perioada anchetei de serviciu. Pe durata termenului, pentru care ancheta de serviciu a fost dispusă, contractul individual de muncă încheiat cu ea a fost suspendat.

La 22 august 2011, Ministerul Culturii a mai emis ordinul nr. 191, prin care a fost prelungit pînă la 05 septembrie 2011 termenul anchetei de serviciu, Comisia pentru organizarea anchetei de serviciu fiind obligată să prezinte un raport desfăşurat privind rezultatul organizării anchetei de serviciu. Pe durata termenului pentru care ancheta de serviciu a fost prelungită, contractul individual de muncă încheiat cu ea a fost suspendat. Consideră ordinele pârâtului nr. 150 din 21 iunie 2011, nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011 în partea suspendării contractului individual de muncă ilegale şi neîntemeiate.

Susţine că conform art. 78 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului pe durata anchetei de serviciu, însă Codul muncii prevede 2 condiţii exprese, ce pot servi drept temei de efectuare a anchetei de serviciu şi, anume, în cazul comiterii unei abateri disciplinare cînd, în funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să organizeze şi o anchetă de serviciu (art. 208 alin. (2) din Cod) şi în cazul cauzării de către angajat a prejudiciului material, pînă la emiterea ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) privind repararea prejudiciului material de către salariatul în cauză, angajatorul este obligat să efectueze o anchetă de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material pricinuit şi a cauzelor apariţiei lui (art. 342 alin. (2) din cod).

Din conţinutul ordinului nr. 150 din 21 iunie 2011, precum şi a ordinelor nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011 nu rezultă în legătură cu ce a fost numită ancheta de serviciu (comiterea abaterii disciplinare sau cauzarea prejudiciului material), dat fiind că în ordine s-au invocat şi art. 208 şi art. 342 din cod. Afirmă că începând cu 08 octombrie 2010, ea nu a activat în instituţia respectivă şi, respectiv, nu puteam să comită în această perioadă nici „abatere disciplinară” şi nici „prejudiciu material”. Invocă că ordinele pârâtului nr. 150 din 21 iunie 2011, nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011 în partea suspendării contractului individual 2 de muncă încheiat cu ea pe durata desfăşurării anchetei de serviciu contravin prevederilor art. 78 alin. (2), 208 şi 342 din Codul muncii.

De asemenea, a mai indicat că la expirarea termenului anchetei de serviciu, prin ordinul Ministerului Culturii nr. l09-p din 06 septembrie 2011 a fost concediată din funcţia de director al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii (absenţa fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă). Consideră că concedierea sa este ilegală. Menţionează că drept temei pentru emiterea ordinului a fost invocată constatarea lipsei de la locul de muncă a sa la data de 20 august 2011, care a fost declarată zi de muncă conform ordinului Ministerului Culturii nr. 185 din 12 august 2011. În afară de aceasta, administraţia pârâtului şi/sau a CNCPPCI nu a înştiinţat-o, deopotrivă cu alţi angajaţi, despre faptul că ziua de 20 august 2011 pentru ea se consideră drept zi lucrătoare.

Chiar dacă s-ar admite că ziua de 20 august ar fi fost zi lucrătoare şi pentru ea, absenţa de la lucru a fost nu din vina sa, dar din vina administraţiei. Or, dacă administraţia a considerat că la 20 august 2011, ea trebuie să se prezinte la serviciu, urma să fie înştiinţată despre aceasta deopotrivă cu alţi angajaţi. Angajaţii CNCPPCI, ca şi ai Ministerului Culturii, ai altor instituţii şi organizaţii de stat, au fost avizaţi despre ziua de lucru de 20 august prin emiterea ordinelor respective şi afişarea acestora la locul de lucru, precum şi verbal.

Susţine că eu nu putea să fie la locul de muncă la 20 august 2011 pentru că administraţia a înlăturat-o şi nu-i permitea accesul la acesta în baza propriilor ordine, care cuprind o perioadă neîntreruptă ce a durat pînă la 05 septembrie 2011. Afirmă că contrar prevederilor art. 87 alin. (l) din Codul muncii, care stabileşte că concedierea salariaţilor membri de sindicat în cazurile stipulate la art. 86 alin. (l) lit. c), d), e), g) şi h) poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului (organizatorului) sindical din unitate, un asemenea acord în privinţa sa nu a fost. Invocă că prin concedierea sa ilegală, precum şi prin suspendarea neîntemeiată a contractului individual de muncă încheiat cu ea, ea a fost privată de dreptul de a primi salariu şi i-a fost cauzat prejudiciu moral.

Prin urmare, solicită anularea ordinului Ministerului Culturii nr. 150 din 21 iunie 2011 cu privire la organizarea anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară şi a ordinelor Ministerului Culturii nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011 cu privire la prelungirea termenului anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară în partea suspendării contractului individual de muncă încheiat cu ea, anularea ordinului Ministerului Culturii nr. 198-p din 06 septembrie 2011 cu privire la concedierea sa, restabilirea în funcţia de director al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, începând cu 06 septembrie 2011 şi încasarea de la Ministerul Culturii a salariului pentru absenţa 3 forţată de la serviciu, începând cu 16 iunie 2011 şi pînă la data repunerii în funcţie, cu excepţia zilelor de 20 şi 21 iunie 2011, a sumei de 100000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 09 aprilie 2012 acţiunea a fost admisă, au fost declarate nule ordinele Ministerului Culturii nr. 150 din 21 iunie 2011, nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011 în partea suspendării contractului individual de muncă încheiat cu Iustina Scarlat, a fost anulat ordinul Ministerului Culturii nr. 198-p din 06 septembrie 2011 privind concedierea Iustinei Scarlat, cu restabilirea în funcţia de director al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, începând cu 06 septembrie 2011 şi a fost încasat de la Ministerul Culturii în beneficiul Iustinei Scarlat salariul pentru absenţa forţată de la lucru în sumă de 27197,67 lei, suma de 50000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral şi cheltuielile de judecată în sumă de 3000 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 2316 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2012 a fost respins apelul declarat de către Iustina Scarlat şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 22 ianuarie 2013, în termenul prevăzut de lege, Ministerul Culturii a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. Recurentul Ministerul Culturii, în motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi ilegală. Menţionează că instanţa nu a indicat care normă juridică a fost încălcată atît la emiterea primului ordin, cît şi la celelalte ordine de suspendare. Susţine că toate afirmaţiile că angajatorul nu este în drept să organizeze ancheta de serviciu sunt neîntemeiate, instanţa nu a indicat care normă juridică a fost încălcată de angajator, astfel, nici nu a fost demonstrat circumstanţele de drept încălcate faţă de intimată.

Afirmă că temei pentru suspendarea contractului individual de muncă a servit argumentele aduse de directorul Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, dar şi de faptele depistate de contabilitatea Ministerului Culturii faţă de cheltuielile efectuate de intimată pentru delegarea sa în străinătate. Studiind raportul anchetei de serviciu, s-a constatat o încălcare considerabilă în evidenţa cumularzilor, lucrători ai Centrului menţionat. Un număr considerabil de persoane, ce activau prin cumul sunt pontate în tabel cu 8 ore lucrătoare. Toate acţiunile ce au servit temei pentru suspendarea contractului individual de muncă sunt prevăzute în raportul Comisiei de anchetă de serviciu şi de controlul revizorului superior al Serviciului control financiar şi revizie a Ministerului Finanţelor.

Prima instanţă nu a dat o apreciere lucrului efectuat de comisia de anchetă şi nici actului revizorului superior al Serviciului control financiar şi revizie al Ministerului Finanţelor. Invocă că prima instanţă a declarat nul ordinul nr. 198 din 06 septembrie 2011 de concediere, motivând că la 20 august 2011, intimata nu trebuia să fie la 4 serviciu, nu este acordul organului sindical şi nu a fost înştiinţată despre ziua lucrătoare. Instanţa a interpretat greşit prevederile art. 14 din Codul muncii. Conform ordinului, data suspendării este din 21 iulie 2011, termenul de 30 zile se împlineşte pe 19 august 2011, următoarea zi fiind în afara suspendării sau zi lucrătoare. Menţionează că intimata cu rea credinţă a invocat neînştiinţarea despre ziua lucrătoare.

Chiar dacă nu este confirmarea sub semnătură despre înştiinţarea directorului nu se demonstrează încălcarea legislaţiei de angajator sau intimata refuzând semnarea înştiinţării, angajatorul nu putea cunoaşte şi impune înştiinţarea sub semnătură. Mai mult, Hotărârea Guvernului RM nr. 599 din 10 august 2011 cu privire la numirea a 20 august 2011 zi lucrătoare a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 131-133 din 12 august 2011. De asemenea, a mai indicat că conform art. 87 din Codul muncii, concedierea salariaţilor în baza art. 86 alin. (1) lit. h) poate avea loc numai cu acordul preliminar al organului (organizatorului) sindical. Astfel, din prevederile legale menţionate este expres prevăzut ă posibilitatea organizatorului de a da acordul la concedierea salariatului.

Afirmă că instanţa în mod neargumentat a stabilit prejudiciu moral în sumă de 50000 lei. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu modificarea hotărârilor judecătoreşti din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. e) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărârea primei instanţe.

Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Iustina Scarlat a solicitat anularea ordinului Ministerului Culturii nr. 150 din 21 iunie 2011 cu privire la organizarea anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară şi a ordinelor Ministerului Culturii nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011 cu privire la prelungirea termenului anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară în partea suspendării contractului individual de muncă încheiat cu ea, anularea ordinului Ministerului Culturii nr. 198-p din 06 septembrie 2011 cu privire la concedierea sa, restabilirea în funcţia de director al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, începând cu 06 septembrie 2011 şi încasarea de la Ministerul Culturii a salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, începând cu 16 iunie 2011 şi pînă la data repunerii în funcţie, cu excepţia zilelor de 20 şi 21 iunie 2011, a sumei de 100000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.

Instanţele judecătoreşti, fiind investite cu judecarea pricinii, au ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii. 5 Este de reţinut că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe au fost adoptate în limitele competenţei, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale. Astfel, instanţele de judecată, stabilind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, având la bază cumulul de probe prezentate de părţi şi în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, corect au ajuns la concluzia de a admite parţial acţiunea, cu care au fost investite.

Din materialele dosarului rezultă că prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 iunie 2011 Iustina Scarlat a fost restabilită în funcţia de director al Centrului Naţional de Creaţie Populară, reorganizat prin transformare în Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, începând cu 08 octombrie 2010. În conformitate cu art. 16 CPC, hotărârile, încheierile, ordonanţele şi deciziile judecătoreşti definitive, precum şi dispoziţiile, cererile, delegaţiile, citaţiile, alte adresări legale ale instanţei judecătoreşti, sunt obligatorii pentru toate autorităţile publice, asociaţiile obşteşti, persoanele oficiale, organizaţiile şi persoanele fizice şi se execută cu stricteţe pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 256 alin. (2) CPC, hotărârea judecătorească privind reintegrarea în serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim urmează a fi executată imediat. Or, conform art. 356 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, angajatorul este obligat să execute imediat, conform Codului de procedură civilă, hotărârea (decizia) instanţei de judecată despre restabilirea drepturilor salariatului ce decurg din raporturile de muncă şi din alte raporturi legate nemijlocit de acestea. Din materialele dosarului, însă, rezultă că Ministerul Culturii, contrar prevederilor legale menţionate, nu a restabilit-o pe Iustina Scarlat în funcţie odată cu prezentarea titlului executoriu (f. d. 8), cu toate că ea se prezenta la sediul instituţiei, însă în lipsa ordinului ministerului de restabilire nu avea acces la locul de muncă.

Conform ordinului Ministerului Culturii nr. 109-p din 20 iunie 2011, Iustina Scarlat a fost restabilită în funcţia de director al Centrului Naţional de Creaţie Populară, reorganizat prin transformare în Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, din data emiterii prezentului ordin, însă la 21 iunie 2011, Ministerul Culturii a emis ordinul nr. 150, prin care a organizat o anchetă de serviciu privind legalitatea acţiunilor Iustinei Scarlat pe parcursul activităţii sale în calitate de director al Centrului Naţional de Creaţie Populară, reorganizat prin transformare în Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, din data emiterii prezentului ordin, care se va desfăşura pe o durată de 01 lună şi a fost suspendat contractul individual de muncă încheiat cu Iustina Scarlat pe durata desfăşurării anchetei de serviciu.

La 21 iulie 2011, Ministerul Culturii a emis ordinul nr. 169, prin care a prelungit cu 30 zile termenul anchetei de serviciu derulată conform ordinului 6 Ministerului Culturii nr. 150 din 28 iunie 2011 şi pe durata termenului pentru care ancheta de serviciu a fost dispusă, contractul individual de muncă încheiat cu Iustina Scarlat a fost considerat suspendat. La 22 august 2011, Ministerul Culturii a mai emis ordinul nr. 191, prin care a prelungit cu 30 zile termenul anchetei de serviciu derulată conform ordinului Ministerului Culturii nr. 150 din 28 iunie 2011 şi pe durata termenului pentru care ancheta de serviciu a fost prelungită, contractul individual de muncă încheiat cu Iustina Scarlat a fost considerat suspendat.

La caz, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că instanţele judecătoreşti corect au concluzionat că prin ordinele menţionate, Ministerul Culturii nu numai că a suspendat-o ilegal pe Iustina Scarlat din funcţie, dar şi fără nici un temei a prelungit activitatea aşa- zisei „Comisii”, care timp de trei luni de zile nu a întocmit şi nici nu a depistat presupusele încălcări. Ba chiar mai mult, intimata nu a fost familiarizată nici cu rezultatele activităţii comisiei, cu toate că la 06 septembrie 2011, a înaintat către recurent şi un demers în acest sens. Raportul Comisiei cu privire la desfăşurarea anchetei de serviciu a fost întocmit tocmai la 09 noiembrie 2011 (f. d. 66-71).

Conform art. 208 alin. (2) din Codul muncii, în cadrul anchetei, salariatul are dreptul să-si explice atitudinea şi să prezinte persoanei abilitate cu efectuarea anchetei toate probele şi justificările pe care le consideră necesare, însă aceasta nu a avut loc, după cum a declarat reprezentantul recurentului în cadrul şedinţei de judecată a primei instanţe. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 iunie 2011, prin care Iustina Scarlat a fost restabilită în funcţie, instanţa a constatat că faptele incriminate intimatei nu au avut loc, ordinul respectiv fiind declarat nul, iar în conformitate cu art. 123 alin. (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior in instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Pe de altă parte, „încălcările” relatate în Raportul privind desfăşurarea anchetei de serviciu, dacă şi nu ar fi fost obiectul examinării şi soluţionării într- un alt proces finalizat, nicidecum nu îndreptăţesc suspendarea contractului de muncă, deoarece acestea nu pot fi calificate drept abateri disciplinare.

Cu atît mai mult că la 21 iunie 2011, cînd s-a decis suspendarea, expirase şi termenul de tragere la răspundere disciplinară a intimatei. Conform art. 342 din Codul muncii, pînă la emiterea ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) privind repararea prejudiciului material de către salariatul în cauză, angajatorul este obligat să efectueze o anchetă de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material pricinuit şi a cauzelor apariţiei lui. Pentru efectuarea anchetei de serviciu, angajatorul este în drept să creeze, prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre) o comisie cu participarea specialiştilor în materie. Pentru stabilirea cauzei apariţiei prejudiciului material este obligatorie solicitarea unei explicaţii în scris de la salariat.

Refuzul de a o prezenta se consemnează într-un proces-verbal semnat de cîte un reprezentant al 7 angajatorului şi, respectiv, al salariaţilor. Salariatul are dreptul să ia cunoştinţă de toate materialele acumulate în procesul chetei de serviciu. Din prevederile legale enunţate rezultă că suspendarea contractului individual de muncă se permite în cazul în care abaterea disciplinară sau cauzarea prejudiciului material sunt stabilite şi demonstrate şi însăşi suspendarea este motivată de gravitatea abaterii şi/sau necesitatea stabilirii mărimii prejudiciului material.

Însă, în ordinele recurentului nr. 150 din 21 iunie 2011, nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011 nu au fost indicate ce abateri disciplinare sau ce prejudiciu material a fost cauzat de către intimată, recurentul invocând în ordinele menţionate doar „necesitatea verificării şi elucidării tuturor aspectelor importante în vederea determinării concrete a presupuselor abateri de la prevederile legislaţiei” pe întreg parcursul activităţii intimatei în calitate de director. Instanţele judecătoreşti corect au concluzionat că formularea dată de fapt denotă că Ministerul Culturii, prin acţiunile sale, a întreprins măsuri împotriva Iustinei Scarlat după ce instanţa de judecată într-o altă pricină civilă a recunoscut ilegalitatea concedierii anterioare şi a restabilit-o în funcţie.

Suspendarea contractului individual de muncă încheiat cu intimata în baza unui temei inventat de verificare a „presupuselor abateri” pe toată perioada ei de activitate în calitate de director este, de asemenea, o modalitate de tergiversare a executării hotărârii judecătoreşti, fapt ce contravine şi Constituţiei RM, şi actelor legislative menţionate. În afară de aceasta, perioada suspendării contractului individual de muncă în condiţiile art. 78 alin. (2) lit. a) din Codul muncii nu poate depăşi o lună de zile, deoarece conform art. 209 din Codul muncii, angajatorul poate dispune aplicarea sancţiunii disciplinare, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua constatării ei, fără a lua în calcul timpul aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul medical.

Prin urmare, suspendarea contractului individual de muncă, de asemenea, nu poate dura mai mult de 30 de zile, fiind legată de termenul limită de aplicare a sancţiunii. Reieşind din cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti temeinic şi legal au concluzionat că ordinele recurentului nr. 150 din 21 iunie 2011, nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011 în partea în care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă încheiat cu Iustina Scarlat pe durata desfăşurării anchetei de serviciu sunt neîntemeiate şi contravin prevederilor art. 78 alin. (2), 208 şi 342 din Codul muncii.

Din materialele dosarului rezultă că prin ordinul nr. 198-p din 06 septembrie 2011, emis de către Ministerul Culturii, Iustina Scarlat a fost concediată din funcţia de director al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, începând cu 06 septembrie 2011, conform art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, pentru absenţa fără motive 8 întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă (f. d. 20). Conform art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, concedierea - desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată - se admite pentru absenţa fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă.

După cum rezultă din conţinutul ordinului de concediere, drept temei pentru emiterea ordinului de concediere în baza art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, a constituit absenţa de la lucru a Iustinei Scarlat la 20 august 2011, care a fost declarată zi de muncă conform ordinului Ministerului Culturii nr. 185 p din 12 august 2011, Hotărârii Guvernului RM nr. 599 din 10 august 2011, fără motive întemeiate. Materialul probator atestă faptul că administraţia Ministerului Culturii nu a înştiinţat-o pe Iustina Scarlat, de rînd cu alţi angajaţi, despre faptul că ziua de 20 august 2011 pentru dînsa se consideră drept zi lucrătoare. Deci, chiar dacă s-ar admite că ziua de 20 august 2011 ar fi fost zi lucrătoare şi pentru intimată, absenţa de la lucru a fost nu din vina acesteia, ci din vina a însăşi administraţiei.

Mai mult ca atît, intimata Iustina Scarlat nici nu a lipsit de la serviciu la data de 20 august 2011, deoarece conform ordinelor recurentului nr. 150 din 21 iunie 2011, nr. 169 din 21 iulie 2011 şi nr. 191 din 22 august 2011, pe perioada 22 iunie 2011 – 05 septembrie 2011, contractul individual de muncă încheiat cu intimata a fost suspendat. Conform art. 14 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, curgerea termenelor de care prezentul cod leagă apariţia sau încetarea raporturilor de muncă începe în ziua imediat următoarea celei în care a fost determinată apariţia sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor de muncă. Termenele calculate în ani, luni sau săptămâni expiră la data respectivă a ultimului an, a ultimei luni sau săptămâni.

În termenul calculat în săptămâni sau zile calendaristice se includ şi zilele nelucrătoare. În acest caz, sunt relevante şi prevederile art. 81 alin. (2) din Codul muncii, care statuiază că în toate cazurile menţionate la alin. (1), ziua încetării contractului individual de muncă se consideră ultima zi de muncă. La caz, se mai reţine că conform art. 87 alin. (l) din Codul muncii, concedierea salariaţilor membri de sindicat în cazurile stipulate la art. 86 alin. (l) lit. c), d), e), g) şi h) poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului (organizatorului) sindical din unitate, însă un asemenea acord în privinţa concedierii intimatei nu a fost dat.

În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti corect au concluzionat că ordinul recurentului nr. 198-p din 06 septembrie 2011 cu privire la concedierea Iustinei Scarlat este ilegal şi neîntemeiat, fiind emis contrar prevederilor legislaţiei în vigoare şi, prin urmare, temeinic şi legal au anulat ordinul Ministerului Culturii nr. 198-p din 06 septembrie 2011 privind concedierea Iustinei Scarlat, au restabilit-o pe Iustina Scarlat în funcţia de 9 director al Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, începând cu 06 septembrie 2011 şi au încasat de la Ministerul Culturii în beneficiul Iustinei Scarlat salariul pentru absenţa forţată de la lucru în sumă de 27197,67 lei, iar argumentele invocate de către recurent în acest sens nu pot fi reţinute ca întemeiate.

Conform art. 90 alin. (1), (2) lit. c) şi (3) din Codul muncii, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia. Repararea de către angajator a prejudiciului cauzat salariatului constă în compensarea prejudiciului moral cauzat salariatului. Mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către instanţa de judecată, ţinându-se cont de aprecierea dată acţiunilor angajatorului, dar nu poate fi mai mică decît un salariu mediu lunar al salariatului.

Ţinând cont de prevederile legale menţionate, precum şi de circumstanţele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti corect au ajuns la concluzia cu privire la repararea prejudiciului moral, însă în opinia instanţei de recurs, suma de 50000 lei încasată de la Ministerul Culturii în beneficiul Iustinei Scarlat este exagerat de mare, din care considerente suma în cauză urmează a fi micşorată de la 50000 lei pînă la 10000 lei.

Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul şi de a modifica decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe prin micşorarea sumei încasate de la Ministerul Culturii în beneficiul Iustinei Scarlat cu titlu de prejudiciu moral de la 50000 lei până la 10000 lei, iar în rest de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. e) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Ministerul Culturii.

Se modifică decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2012 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 09 aprilie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Iustinei Scarlat împotriva Ministerului Culturii şi intervenientului accesoriu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial cu privire la anularea parţială a ordinului cu privire la organizarea anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară şi a ordinelor cu privire la prelungirea termenului anchetei de serviciu în privinţa încălcărilor admise în activitatea Centrului Naţional de Creaţie Populară, anularea ordinului cu privire la concediere, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, după cum urmează: 10 Se micşorează suma încasată de la Ministerul Culturii în beneficiul Iustinei Scarlat cu titlu de prejudiciu moral de la 50000 (cincizeci mii) lei până la 10000 (zece mii) lei.

În rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2012 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 09 aprilie 2012 se menţin. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov Valentina Clevadî Ion Corolevschi 11