- Dosarul nr.
- 2ra-3552/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 6 noiembrie 2013
- Părțile
- Gurghiş Galina vs Gimnaziul comunei Hruşova
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-3552/13 — Anularea ordinului, restabilirea în funcţie, încasarea salariului , penalităţilor de întîrziere şi repararea prejudiciului moral
prima instanţă: A.Cazacliu dosarul nr. 2ra-3552/13 instanţa de apel: V.Pruteanu, M.Guzun, I.Cimpoi ÎNCHEIERE 06 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Gurghiş Galina prin intermediul reprezentantului Savva Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gurghiş Galina împotriva Gimnaziului comunei Hruşova, Consiliului comunei Hruşova, Primăriei comunei Hruşova, Direcţiei generale învăţămînt a Consiliului raional Criuleni, Ministerului Educaţiei, intervenient accesoriu Centrul teritorial Chişinău al Sindicatului educaţiei şi ştiinţei cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcţia anterior deţinută, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, penalităţilor de întîrziere, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 prin care s-a respins apelul declarat de Gurghiş Galina şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 27 februarie 2013, c o n s t a t ă La 05 noiembrie 2012 Gurghiş Galina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Gimnaziului comunei Hruşova cu privire la anularea ordinului de încetare a relaţiilor de muncă şi restabilirea în funcţie.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, a activat în calitate de profesor de limba şi literatura română în Gimnaziul comunei Hruşova raionul Criuleni, cu o activitate în sfera pedagogiei de peste 35 ani, fiind şi lider sindical în gimnaziu. Indică că, la 03 septembrie 2012, directorul gimnaziului comunei Hruşova raionul Criuleni, i-a comunicat că activitatea sa este suspendată, fără a i se prezenta careva argumente sau ordinul cu privire la suspendarea din funcţie. 1 La solicitările sale de a i se prezenta pretinsul ordin de suspendare, la 21 octombrie 2012 i-a fost prezentat extrasul din ordinul cu nr. 31-P din 03 septembrie 2012 cu privire la încetarea relaţiilor de muncă. Consideră ordinul dat ilegal, pe motiv că sau încălcat termenii stabiliţi de lege cu privire la înştiinţarea scrisă despre încetarea raporturilor de muncă.
Nu au fost respectate garanţiile salariatului privind preavizarea din timp despre iniţierea de a desface contractul individual de muncă şi nu s-a cerut pentru aceasta acordul organului ierarhic superior. Solicită reclamanta, anularea ordinului nr. 31-P din 03 septembrie 2012 emis de directorul gimnaziului comunei Hruşova raionul Criuleni privind încetarea relaţiilor de muncă, restabilirea în funcţia deţinută anterior şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de modificare şi concretizare a cerinţelor reclamanta a atras în proces în calitate de pîrîţi Consiliul comunei Hruşova, Primăria comunei Hruşova, Direcţia generală învăţămînt a Consiliului raional Criuleni şi Ministerul Educaţiei, precum şi în calitate de intervenient accesoriu Centrul teritorial Chişinău al Sindicatului educaţiei şi ştiinţei, solicitînd anularea ordinului nr. 31-P din 03 septembrie 2012 emis de directorul gimnaziului comunei Hruşova raionul Criuleni privind încetarea relaţiilor de muncă, restabilirea în funcţia deţinută anterior, încasarea în mod solidar din contul Gimnaziului comunei Hruşova, Consiliului comunei Hruşova, Primăriei comunei Hruşova raionul Criuleni şi Ministerului Educaţiei a salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la locul de muncă în sumă de 27 251, 54 lei, penalităţilor de întîrziere de plată a salariului în sumă de 570, 73 lei, prejudiciul moral în mărime de 50 000 lei şi cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 27 februarie 2013 cererea de chemare în judecată a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe Gurghiş Galina a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 s-a respins apelul declarat de Gurghiş Galina şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 27 februarie 2013. La 03 septembrie 2013 Gurghiş Galina prin intermediul reprezentantului Savva Alexandru a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă. În susţinerea recursului s-a invocat că hotărîrile instanţelor de judecată sunt neîntemeiate şi ilegale deoarece au fost emise cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural, nu au fost constatate şi elucidate pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi a fost interpretată eronat legea.
2 Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Gurghiş Galina prin intermediul reprezentantului Savva Alexandru urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Gurghiş Galina prin intermediul reprezentantului Savva Alexandru este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). 3 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material şi procedural, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată. Argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Gurghiş Galina prin intermediul reprezentantului Savva Alexandru ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Gurghiş Galina prin intermediul reprezentantului Savva Alexandru se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru Valentina Clevadî 4 5