- Dosarul nr.
- 2r-1069/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 decembrie 2014
- Părțile
- Gogu Andrei vs FCP Ara SRL, intervenient accesoriu Arseni Savelie
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel, efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură
2r-1069/14 — Încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere
prima instanţă: V. Stratan nr. 2r-1069/14 instanţa de apel: M. Anton, A. Panov, T. Pelin DECIZIE 03 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Firma Comercială de Producţie „ARA” Societate cu Răspunderea Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gogu Andrei împotriva Firmei Comerciale de Producţie „ARA” Societate cu Răspunderea Limitată, intervenient accesoriu Arseni Savelie cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Firma Comercială de Producţie „ARA” Societate cu Răspunderea Limitată, constată: La 04 ianuarie 2012, Gogu Andrei a depus cerere de chemare în judecată împotriva FPC „ARA” cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere.
În motivarea acţiunii a indicat că în perioada de timp februarie 2004, martie 2006, iunie şi iulie anul 2007, a împrumutat pentru activitatea economico-financiara a întreprinderii „ARA” SRL suma de 159 010 lei. Susţine că suma respectivă de 159 010 lei, împreună cu 455 740 lei, care au fost împrumutaţi în aceeaşi perioada de la Arseni Savelie Avram, conform contractelor de împrumut, au fost introduşi de el personal în contabilitatea FPC „ARA” SRL.
Afirmă că faptul acordării împrumuturilor băneşti şi recepţionării de către FPC „ARA” SRL a sumei de 614 750 lei se confirmă prin actele contabile, contracte de împrumut, prin 14 chitanţe la dispoziţiile de încasare de la el a numerarului la contul pârâtului FPC „ARA” SRL, precum şi prin procesul-verbal al adunării generale a fondatorilor FPC „ARA” SRL şi SC „D&GO GRUP” SRL din data de 12 octombrie 2011. Menţionează că deşi FPC „ARA” SRL şi fondatorii ei au fost de acord cu condiţiile stabilite pentru luarea împrumutului, ulterior recunoscând datoria existentă, folosindu-se de sumele băneşti împrumutate de la el şi Arseni Savelie, însă pârâtul până în prezent nu şi-a onorat obligaţia de restituire a împrumutului.
La 28 ianuarie 2013, Judecătoria Botanica mun. Chişinău, prin încheierea din aceiaşi dată, a admis demersul reprezentantului FPC „ARA” SRL şi a atras în calitate de intervenient accesoriu pe Arseni Savelie (f.d. 99). La 20 iunie 2013, Gogu Andrei, reprezentat de avocatul Bria Constantin, a depus o cerere de majorare a pretenţiilor solicitând şi încasarea a sumei de 32 100,40 lei cu titlu de dobândă de întârziere, anexând la materialele dosarului şi calculul acesteia. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău 21 octombrie 2013, acţiunea a fost admisă integral şi încasat de la FPC „ARA” în beneficiul lui Gogu Andrei suma în mărime de 159010 lei, cu titlu de datorie, suma de 32100,40 lei, cu titlu de dobîndă de întîrziere şi suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat la depunerea acţiunii în instanţă de judecată.
Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 octombrie 2013, a fost corectată din oficiu omisiunea din aliniatul(2) al dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 21 octombrie 2013, indicînd cuantumul corect a taxei de stat achitate în beneficiul statului de către reclamantul Gogu Andrei la depunerea acţiunii în judecată – 1850 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 20 noiembrie 2013, FCP „ARA” SRL a depus apel nemotivat împotriva acesteia, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingere a acţiunii.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către FPC „ARA” SRL, comunicat apelantului FPC „ARA” SRL despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 4300 lei şi prezentării cererii de apel motivate acordându-i pentru aceasta un termen de până la 25 februarie 2014, orele 10.00 şi explicat apelantului FPC „ARA” SRL că în caz dacă nu v- a prezenta dovada de plată a taxei de stat în mărime de 4300 lei, precum şi cererea de apel motivată, cererea nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.
În cadrul şedinţei de judecată din 25 februarie 2014, FPC „ARA” SRL a depus o cerere, prin care a solicitat amînarea achitării taxei de stat pentru depunerea apelului, pe un termen de 30 de zile, drept temei invocînd incapacitatea de plată, din motivul declarării insolvabilităţii prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 august 2013, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 ianuarie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, a fost restituită apelantului FPC „ARA” SRL, cererea de apel din motivul neîndeplinirii neajunsurilor indicate de instanţa de apel în încheierea din 30 ianuarie 2014. La 12 martie 2014, FPC „ARA” SRL a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 25 februarie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare în ordine de apel.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că la 29 ianuarie 2013, administratorul procesului de insolvabilitate a primit din partea Curţii de Apel Chişinău o citaţie prin care a fost stabilită data examinării cauzei pentru 30 ianuarie 2014. Menţionează că în citaţie era indicată obligativitatea achitării taxei de stat în mărime de 4300 lei şi depunerii apelului motivat. Iar următoarea şedinţă pe marginea dosarului nominalizat a fost programată pe 25 februarie 2014. Mai invocă că în cadrul şedinţei 25 februarie 2014 FCP „ARA” SRL, în proces de insolvabilitate, a depus o cerere motivată prin care a solicitat amânarea achitării taxei în mărime de 4300 lei pe un termen de 30 zile.
Consideră că instanţa ilegal a respins solicitarea de a amâna achitarea taxei de stat, dispunând restituirea apelului, or motivele expuse în cerere sunt obiective şi incontestabile, fiind stabilite de acte judecătoreşti irevocabile, şi anume, hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 august 2013 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 ianuarie 2014. În ceea ce priveşte depunerea apelului motivat care a fost pregătit pentru a fi prezentat în şedinţă, susţine că instanţa de judecată nici nu a pus în discuţie acest subiect, fapt care din start denotă caracterul neobiectiv al deciziei adoptate, iar reprezentantul întreprinderii a fost nevoit să depună apelul motivat prin intermediul oficiului poştal.
Consideră că prin încheierea contestată reprezintă o violare a art. 6 § 1 al Convenţiei CEDO, or recurentul nu a solicitat altceva decât o pauză de 30 de zile pentru a achita taxa de stat. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii contestate cu recurs a fost expediată în adresa recurentului la 10 martie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 193). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 12 martie 2014, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). După cum denotă actele cauzei,FPC „ARA” SRL a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 21 octombrie 2013 şi fără a achita taxa de stat la depunerea apelului în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care direct indică că cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii. Ca urmare, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către FCP „ARA” SRL, fiind comunicat apelantului despre necesitatea prezentării, pînă la data de 25 februarie 2014, a dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 4300, precum şi cererii de apel motivată. La fel a fost explicat apelantului că în caz de neîndeplinire a indicaţiilor menţionate, cererea de apel nu va fi considerată ca depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.
Aici se va remarca că din copia înştiinţării nr. 2a-5049/13 expediată la 30 ianuarie 2014 în adresa FPC „ARA” SRL şi recepţionată de ultima la 10 februarie 2014 (f. d. 181), rezultă că societatea a recepţionat încheierea sus nominalizată, astfel având la cunoştinţă despre necesitatea lichidării neajunsurilor indicate în încheiere până la 25 februarie 2014, ora 10.00. Mai cu seamă că despre necesitatea achitării taxei de stat şi depunerii apelului motivat pînă la 30 ianuarie 2014, a fost indicat şi în înştiinţarea din 26 decembrie 2014, care a fost recepţionată de FPC „ARA” SRL la 13 ianuarie 2014 (f.d.
170). Cu toate acestea, FPC „ARA” SRL nu s-a conformat indicaţiilor instanţei de apel expuse în încheierea din 30 ianuarie 2014 şi nu a înlăturat neajunsurile stabilite, respectiv, nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat şi apelul motivat pînă la şedinţa instanţei de apel din 25 februarie 2014, dar a solicitat amînarea achitării taxei de stat pe un termen de 30 zile, pe motiv că la moment societatea se află în incapacitatea de plată, fiind declarată insolvabilă prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 august 2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 ianuarie 2014. Drept urmare, se atestă corectitudinea soluţiei instanţei de apel de respingere a cererii FPC „ARA” SRL cu privire la amînarea achitării taxei de stat pe un termen de 30 zile, pe motiv că la moment apelnata se află în incapacitate de plată, fiind declarată insolvabilă prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 august 2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 ianuarie 2014. Aceasta deoarece, prin încheierea din 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel Chişinău a acordat termen FPC „ARA” SRL nu doar pentru achitarea taxei de stat, dar şi pentru prezentarea apelului motivat, condiţie, care la fel, nu a fost înlăturată de ultima.
Respectiv, întru evitarea restituirii cererii de apel FPC „ARA” SRL era obligat să execute indicaţiile instanţei de apel din încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014. Nici argumentul invocat în recurs precum că instanţa nejustificat a restituit apelul, fără a ţine cont de cererea apelantului cu privire la amânarea plăţii taxei de stat şi temeiurile invocate în acest sens, nu poate fi reţinut, deoarece instanţa de apel a acordat recurentului un termen real şi rezonabil, prin pauza din 30 ianuarie 2014 pînă la 25 februarie 2014, pentru achitarea taxei de stat, iar faptul intentării procesului de insolvabilitate faţă de FPC „ARA” SRL nu constituie la caz,temei justificativ pentru amînarea achitării taxei de stat.
Mai mult ca atât, deşi recurentul invocă la imposibilitatea achitării taxei de stat, ultimul nu a contestat încheierea, prin care nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat termen pentru achitarea taxei de stat, ci dimpotrivă a solicitat termen pentru achitarea acesteia.
Nu constituie temei de admitere a recursului nici afirmaţiile recurentului precum că deşi, a pregătit apelul motivat pentru a fi prezentat în şedinţă, însă instanţa de apel nici nu a pus în discuţie acest subiect, deoarece termen pentru prezentarea apelului motivat a fost acordat FPC „ARA” SRL pînă la 25 februarie 2014, iar odată ce apelul motivat a fost prezentat în şedinţa de judecată, recurentul avea obligaţia şi dreptul să solicite anexarea la materialele cauzei a acestuia, or, din conţinutul procesului – verbal al şedinţei de judecată rezultă că, reprezentantul apelantului FPC „ARA” SRL, a solicitat anexarea la materialele cauzei doar a cererii motivate cu privire la amînarea achitării taxei de stat, alte cereri şi demersuri de la ultimul nu au parvenit, cu toate că nu era lipsit de acest drept (f.d.
188). În acest context, instanţa de recurs consideră necesar de menţionat şi faptul că FPC „ARA” SRL, fiind conştient că a depus încă la 20 noiembrie 2013 doar cererea de apel nemotivată şi fără a achita taxa de stat, avea obligaţia de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini cerinţele legale, fapt, însă, ignorat de aceasta. În asemenea împrejurări se constată drept temeinică soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel, deoarece în termenul stabilit FPC „ARA” SRL nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat şi apelul motivat, fapt ce atrage consecinţele dispoziţiilor art. 369 alin. (1) lit. a) CPC.
Astfel fiind este apreciat critic de către instanţa de recurs şi afirmaţia recurentului precum că instanţa de apel prin respingerea demersului de amânare a achitării taxei de stat nu a luat în consideraţie că faptul dat poate constitui o lezare a dreptului de acces la justiţie. Mai mult că prevederile art. 86 alin. (1) CPC, acordă dreptul instanţei judecătoreşti de a decide asupra amânării plăţii taxei de stat, dar nu-i impune obligaţii în sensul dat. Faţă de cele ce preced şi având în vedere că criticile formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către către Firma Comercială de Producţie „ARA” Societate cu Răspunderea Limitată, Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gogu Andrei împotriva Firmei Comerciale de Producţie „ARA” Societate cu Răspunderea Limitată, intervenient accesoriu Arseni Savelie cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere. Decizia este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva