2ra-3010/14 — Încasarea salariului restant si penalitătilor aferente, repararea prejudiciului moral

prima instanţă: S. Namașco dosarul nr. 2ra-3010/14 (Judecătoria Centru mun. Chișinău) instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, Sv. Caitaz (Curtea de Apel Chișinău) DECIZIE 03 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî Iuliana Oprea, Ion Druţă examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Știrbu Veaceslav, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Știrbu Veaceslav împotriva Societății cu răspundere limitată “Vintrans Grup” cu privire la încasarea salariului restant și penalităților aferente și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de către Știrbu Veaceslav şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 15 noiembrie 2013, c o n s t a t ă La 17 iunie 2013 Știrbu Veaceslav a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL “Vintrans Grup” cu privire la încasarea salariului restant și penalităților aferente și repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 12 ianuarie 2004 prin ordinul nr. 03 a fost angajat în funcția de șofer de autocamion (curse internaționale de transport de mărfuri) la SRL “Vintrans Grup”, unde a activat până la 07 iunie 2010, când prin ordinul nr. 70 a fost eliberat din serviciu din propria inițiativă. Menționează reclamantul că modalitatea de calculare a salariului a fost următoarea: kilometrajul realmente parcurs (nr. de km) înmulțit cu coeficientul de 0,08 dolari SUA, suma rezultată fiind achitată cu titlu de salariu.

Susține că începând cu februarie 2009 și până în ianuarie 2010 angajatorul a înregistrat restanțe la plata salariului către angajați, inclusiv și dânsului, și anume pentru februarie 2009 din suma totală de 665 dolari SUA fiindu-i achitați 500 dolari, rămânând datoria de 165 dolari SUA; pentru martie 2009 din totalul de 921 dolari i-au fost plătiți 500 dolari, rămânând restantă suma de 421 dolari SUA; pe aprilie 2009 a rămas neplătită suma de 352 dolari SUA; mai 2009 – 699 dolari SUA; iunie 2009 – 427 dolari SUA; iulie 2009 – 664 dolari SUA; august 2009 – 700 dolari SUA; septembrie 2009 – 667 dolari SUA; octombrie 2009 – 737 dolari 1 SUA; noiembrie 2009 – 710 dolari SUA; decembrie 2009 – 664 dolari SUA; ianuarie 2010 – 485 dolari SUA, iar în total, conform schițelor de calcul anexate la prezenta cerere de chemare în judecată, a rămas nerambursată datoria salarială de 6 691 dolari SUA.

La 03 octombrie 2011 reclamantul a adresat Inspecției Muncii o plângere prin care a solicitat implicarea acesteia în vederea impunerii angajatorului de a achita restanțele salariale enunțate supra. Invocă reclamantul că la 01 noiembrie 2011 Inspecția Muncii i-a expediat o scrisoare de răspuns la plângerea anterioară în care a menționat că în urma verificării la fața locului, a constatat că dânsului i-a fost calculat și achitat corect salariul pentru toată perioada activității de muncă, cu excepția compensației pentru concediul nefolosit în sumă de 440,59 lei. Pretinde că concluziile Inspecției Muncii sunt eronate deoarece sumele corecte ale plăților salariale sunt incluse în tabelele de pontaj de evidență contabilă, unde sunt indicate orele de muncă efectiv lucrate și plata pentru acestea, iar salariații la primirea salariului urmează să semneze în tabel ca dovadă de primire, însă dânsul nu a recepționat salariul integral și nici nu a semnat în listele de pontaj.

Deci, nu există nici o probă care să demonstreze că angajatorul i-a achitat integral salariul, în rezultat dânsul fiind îndreptățit atât la încasarea salariului nerambursat, cât și a penalității de întârziere în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere a plăților salariale aferente calculate conform art. 330 Codul Muncii și a compensației pentru prejudiciul moral cauzat. Cere reclamantul Știrbu Veaceslav încasarea în beneficiul dânsului de la SRL “Vintrans Grup” a salariului restant în sumă de 6 691 dolari SUA (în lei potrivit cursului oficial de schimb al Băncii Naționale a Moldovei la momentul executării hotărârii judecătorești), a penalităților pentru neplata la termen a plăților salariale conform art. 330 Codul Muncii în mărime de 8 216,50 dolari SUA, a compensației pentru prejudiciul moral cauzat în cuantum de 50 000 lei, precum și compensarea cheltuielilor de judecată suportate.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 15 noiembrie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, fiind încasată de la SRL “Vintrans Grup” în beneficiul lui Știrbu Veaceslav suma de 440,59 lei cu titlu de salariu restant și 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral, în rest pretenţiile au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2014 a fost respins apelul declarat de către Știrbu Veaceslav şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 15 noiembrie 2013. La 05 august 2014, în termenul prevăzut de lege, Știrbu Veaceslav prin intermediul reprezentantului-avocat Barbaroș Mihail a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti contestate şi emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Recurentul în motivarea recursului a indicat că instanţele de fond și de apel au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material, precum și au apreciat în 2 mod arbitrar probele prezente la materialele cauzei. Susține că instanțele judecătorești au desconsiderat argumentele dânsului cu privire la achitarea de către angajator a salariului prin metoda sistemului netarifar de salarizare, ce reprezintă modalitatea de diferențiere a salariilor în dependență de performanțele individuale/colective și funcția deținută de salariat. Indică recurentul că la cazul prezentului litigiu, salariul de bază se calculează prin deducerea parcurgerii de distanță la conducerea camionului în țară și peste hotare, cu transportare de mărfuri, salariul de bază fiind achitat pentru munca peste normele stabilite, eficiență și condiții deosebite de muncă.

Subliniază că sursa de plată a salariului pentru angajații din sectorul real al economiei o constituie o parte din venitul obținut din activitatea unității, iar acesta raportat la genul de activitate al intimatei, declarațiile conținute în raportul fiscal al angajatorului, precum și argumentul susținut privind munca efectuată de către dânsul, demonstrează circumstanțele, temeiurile și obiectul prezentei acțiuni. Indică că în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 461 din 02 iulie 2013 privind aprobarea structurii Clasificatorului ocupațiilor din Republica Moldova, șoferii de autocamioane și mașini de mare tonaj care conduc autovehicule grele pentru a transporta mărfuri, soluții lichide și materiale grele pe distanțe scurte sau lungi, se regăsesc în grupa de bază cu nr. 8332, codul ocupației nr. 833201, cu diapazonul categoriilor de tarifare de la 4-6.

Suplimentar, invocă recurentul că conform Hotărârii de Guvern nr. 743 din 11 iunie 2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, rețeaua tarifară recomandată pentru muncitorii din respectivele unități, categoriile de calificare și condițiile de salarizare pentru muncitorii din transportul auto, sisteme netarifare de salarizare, salariile de bază, precum și condițiile principale de organizare a remunerării muncii (utilizarea formelor de premiere și compensare, stabilirea adaosurilor și sporurilor, alte condiții de salarizare) se stabilesc în conformitate cu Legea salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002. Astfel, șoferii de autocamioane și automobile-furgon cu sarcina maximă de peste 40 tone, au categoria de calificare cu coeficientul 6, adică salariile tarifare ale șoferilor pe automobile cu remorcă, salarizați pe unitate de timp, se majorează până la 20%.

Având în vedere cele relatate, consideră recurentul ca fiind greșită concluzia instanțelor inferioare cu privire la aplicarea condițiilor contractuale la salarizarea dânsului și stabilirea normelor minime de salarizare în sectorul real pentru achitarea restanțelor ce i se cuvin. La 08 septembrie 2014 în adresa intimatei SRL “Vintrans Grup” a fost expediată copia recursului declarat de către Știrbu Veaceslav cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei la recurs. Însă SRL “Vintrans Grup” nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit pentru aceasta, prezentul recurs examinându-se astfel în lipsa referinței din partea intimatei.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 2014 recursul declarat Știrbu Veaceslav a fost considerat admisibil. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. 3 Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursul declarat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Potrivit art. 239 al aceluiași Cod, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Conform art. 45 din Codul Muncii, contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul. Iar potrivit art. 49 alin. (1) lit. i) din Codul enunțat, conţinutul contractului individual de muncă este determinat prin acordul părţilor, ţinîndu-se cont de prevederile legislaţiei în vigoare, şi include condiţiile de retribuire a muncii, inclusiv salariul funcţiei sau cel tarifar şi suplimentele, premiile şi ajutoarele materiale.

Din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei rezultă că începând cu 12 ianuarie 2004 prin ordinul nr. 03 Știrbu Veaceslav a fost angajat în funcție de șofer la SRL “Vintrans Grup” (f.d. 9), la 02 ianuarie 2007 fiind încheiat între părți și contractul individual de muncă nr. 20 (f.d. 49-51). La 07 iunie 2010 prin ordinul nr. 70 Știrbu Veaceslav a fost eliberat din funcția deținută în temeiul art. 85 alin. (1) din Codul Muncii, și anume a demisionat din propria inițiativă. Conform pct. 12 din contractul individual de muncă nr. 20 din 02 ianuarie 2007 enunțat supra, condițiile de remunerare a muncii salariatului (salariul de funcție sau tarifar, suplimentele, sporurile, adaosurile, premiile, ajutoarele materiale, compensațiile și alocațiile, inclusiv pentru munca prestată în condiții grele, vătămătoare și/sau periculoase, intensitatea muncii etc.) sunt următoarele: 1100 lei conform lucrului efectuat de facto (f.d.

50). În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie evidențiază că din textul respectivului contract nu rezultă cu claritate și certitudine condițiile de retribuire a muncii prestate de către Știrbu Veaceslav în funcția de șofer. Or, părțile în contract, salariatul și angajatorul, au convenit în comun asupra faptului că salariul de funcție este de 1 100 lei, conform muncii efectiv prestate, neputând fi dedus în mod elocvent dacă salariul respectiv urma a-i fi achitat de către SRL “Vintrans Grup” lui Știrbu Veaceslav în mod forfetar (salariu tarifar de 4 bază în sumă fixă prestabilită de 1 100 lei) sau netarifar (în funcție de volumul muncii efectiv prestate de angajat).

Astfel, se subliniază că însăși clauza contractuală ce reglementează modalitatea salarizării recurentului (pct. 12 din contractul individual de muncă nr. 20 din 02 ianuarie 2007) nu satisface cerințele de certitudine și previzibilitate, nefiind clară procedura de retribuire a muncii prestate de către salariatul Știrbu Veaceslav în favoarea angajatorului SRL “Vintrans Grup”, contrar art. 27 alin. (2) din Legea salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002, ce prevede expres că la încheierea contractului individual de muncă, angajatorul este obligat să informeze salariatul despre condiţiile salarizării (mărimea salariului, forma salarizării, modul de calculare, periodicitatea şi locul achitării salariului, reţineri).

Iar în condițiile în care recurentul-reclamant pretinde că salarizarea dânsului s-a efectuat în funcțiune de munca efectiv prestată (kilometrajul realmente parcurs în curse cu autocamionul), pe când intimata-pârâtă contestă modalitatea enunțată și susține că angajatului i s-a achitat salariul de funcție de 1100 lei pe lună, și ținând cont de faptul că conținutul contractului individual de muncă nu relevă cu certitudine modalitatea de salarizare convenită între părți, instanța de recurs apreciază ca fiind prematură și neprobată în mod suficient concluzia instanțelor ierarhic inferioare de aplicare la caz a sistemului tarifar de salarizare în sumă fixă de 1 100 lei. Pe marginea scrisorii Inspecției Muncii nr. Col-1595 din 01 noiembrie 2011 (f.d.

7), admisă ca probă relevantă de către instanțele inferioare ce ar atesta corectitudinea achitării salariului către recurentul Știrbu Veaceslav, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că aceasta nu exemplifică procedeul de calcul al plăților salariale și de asemenea nu denotă cu claritate modalitate de salarizare aplicată în prezenta speță. Mai mult ca atât, recurentul-reclamant adresîndu-se cu prezenta acțiune în judecată a prezentat informație concretă despre condițiile sale de muncă pe perioada februarie 2009 – ianuarie 2010 și anume cursele internaționale efectuate cu indicarea direcției (țării, orașului), nr. nr. foilor de parcurs și scrisorilor internaționale de trăsură CMR (f.d.

11-21), la care intimata-pârâtă nu a obiectat. În situaţia respectivei omisiuni de substanță, când la faza actuală de examinare a cauzei instanța de recurs nu poate stabili cu certitudine modalitatea de salarizare a recurentului (tarifar în sumă fixă sau netarifar în dependență de munca prestată de facto) și având în vedere faptul că determinarea modalității de salarizare are o semnificație notorie în prezenta pricina ce condiționează admiterea sau, respectiv, respingerea acțiunii înaintate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează asupra necesității reexaminării fondului pricinii și remiterii acesteia spre rejudecare în instanţa de apel, care urmează să determine în mod cert modalitatea de salarizare aplicată lui Știrbu Veaceslav de către SRL “Vintrans Grup”.

Suplimentar, instanța de recurs subliniază că, în circumstanțele în care, după reexaminarea fondului cauzei, se va stabili asupra aplicării modalității de salarizare în funcțiune de salariul tarifar/forfetar (în sumă fixă pe lună) sau netarifar (în 5 funcție de timpul efectiv lucrat), instanța de apel urmează să determine dacă cuantumul salariului realmente calculat și achitat de către angajator, a fost în corespundere cu normele relevante ale dreptului muncii, fără a fi înrăutățită situația salariatului. Or, conform art. 12 din Codul Muncii, clauzele din contractele individuale de muncă, din contractele colective de muncă şi din convenţiile colective sau din actele juridice emise de autorităţile administraţiei publice menţionate la art. 4 lit. d) şi e), care înrăutăţesc situaţia salariaţilor în comparaţie cu legislaţia muncii sînt nule şi nu produc efecte juridice.

Iar prin Hotărârea de Guvern nr. 743 din 11 iunie 2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, s-a aprobat reţeaua tarifară recomandată pentru muncitorii din unităţile cu autonomie financiară (conform anexei nr.1), categoriile de calificare şi condiţiile de salarizare pentru muncitorii din transportul auto, conform anexei nr. 5 (pct. 1). În unităţile care aplică pentru muncitori reţele tarifare constituite cu aplicarea coeficienţilor tarifari, salariile tarifare orare se calculează reieşind din salariul tarifar pentru categoria I de calificare stabilit în unitate, care nu poate fi mai mic decît cuantumul salariului tarifar pentru categoria I de calificare stabilit la nivel de ramură (pct. 3). Conform anexei nr. 5 (categoriile de calificare şi condiţiile de salarizare pentru muncitorii din transportul auto din unităţile cu autonomie financiară) la respectiva Hotărâre de Guvern nr. 743 din 11 iunie 2002, șoferilor de camioane şi automobile-furgon de destinaţie generală cu sarcina maximă de până la 3 tone, de la 3 până la 10 tone, de la 10 până la 40 tone și peste 40 tone, li se aplică categoria de calificare de respectiv 3, 4, 5 sau 6. Totodată, în funcţie de tipul de transport condus, la determinarea mărimilor salariilor tarifare pe unitate de timp sau a salariilor lunare pentru şoferi de camioane şi automobile-furgon de destinaţie generală,

se aplică, reieşind din complexitatea lucrărilor executate, coeficientul de 1,15. Iar salariile tarifare ale şoferilor pe automobile cu remorcă, salarizaţi pe unitate de timp, se majorează pînă la 20 la sută. Așadar, în contextul normelor de drept citate supra și în condițiile în care recurentului Știrbu Veaceslav i-a fost calculat de către angajator un salariu minim pe economie în sectorul real de 1 100 lei (muncitor din transportul auto, categoria de calificare de 3, 4, 5 sau 6 în dependență de tonajul autocamionului condus și prezența/absența remorcii), este întemeiat argumentul recurentului cu privire la interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material de către instanțele de fond și de apel în contextul stabilirii corectitudinii cuantumului salariului calculat și achitat acestuia de către angajatorul SRL “Vintrans Grup”.

Reiterând cele relatate supra, instanța de recurs concluzionează asupra necesității remiterii prezentei cauze spre rejudecare în instanța de apel, care urmează atât să stabilească modalitatea de calculare a salariului aplicată recurentului-reclamant, cât și să determine cuantumul corect al acestui salariu ținând cont de normele pertinente din legislația muncii, cu aplicarea gradului de calificare corespunzător și coeficienților tarifari aferenți.

6 Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că s-a constatat într- o manieră certă aprecierea arbitrară de către instanţele ierarhic inferioare a clauzelor din contractul individual de muncă nr. 20 din 02 ianuarie 2007 încheiat între SRL “Vintrans Grup” în calitate de angajator și Știrbu Veaceslav în calitate de salariat, precum și interpretarea, aplicarea eronată a normelor de drept material la verificarea corectitudinii cuantumului salariului calculat și achitat salariatului, omisiuni care nu pot fi corectate de către instanţa de recurs în cadrul examinării pricinii în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Știrbu Veaceslav, a casa integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2014, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel în alt complet de judecată.

La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, să verifice circumstanţele pricinii, probele administrate şi reexaminînd pricina să emită o hotărîre legală şi întemeiată, respectând dreptul garantat al părţilor la un proces echitabil. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Știrbu Veaceslav. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Știrbu Veaceslav împotriva Societății cu răspundere limitată “Vintrans Grup” cu privire la încasarea salariului restant și penalităților aferente și repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă 7