2ra-2459/15 — Încasarea salariului restant si penalitatilor aferente si repararea prejudiciului moral

Dosarul nr. 2ra-2459/15 prima instanţă - S. Namaşco, instanţa de apel – N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac, ÎNCHEIERE 30 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Barbaroş Mihail în interesele recurentului Ştirbu Veaceslav, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Știrbu Veaceslav împotriva societății cu răspundere limitată “Vintrans Grup” cu privire la încasarea salariului restant și penalităților aferente și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Ştirbu Veaceslav, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 15 noiembrie 2013, c o n s t a t ă ; La 17 iunie 2013 Știrbu Veaceslav s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată “Vintrans Grup” cu privire la încasarea salariului restant și penalităților aferente, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a reiterat că, potrivit ordinul nr.03 din 12 ianuarie 2004 a fost angajat în funcția de șofer de autocamion (curse internaționale de transport de mărfuri) la societatea cu răspundere limitată “Vintrans Grup”, unde a activat până la 07 iunie 2010, când prin ordinul nr.70 a fost eliberat din serviciu din propria inițiativă. Menționează că modalitatea de calculare a salariului a fost efectuată după kilometrajul realmente parcurs (nr. de km) înmulțit cu coeficientul de 0,08 dolari SUA, suma rezultată fiind achitată cu titlu de salariu.

Susține că începând cu februarie 2009 și până în ianuarie 2010 angajatorul a înregistrat restanțe la plata salariului către angajați, inclusiv și dânsului, și anume pentru februarie 2009 din suma totală de 665 dolari SUA fiindu-i achitați 500 dolari, rămânând datoria de 165 dolari SUA; pentru martie 2009 din totalul de 921 dolari i- au fost plătiți 500 dolari, rămânând restantă suma de 421 dolari SUA; pe aprilie 2009 a rămas neplătită suma de 352 dolari SUA; mai 2009 – 699 dolari SUA; iunie 2009 – 427 dolari SUA; iulie 2009 – 664 dolari SUA; august 2009 – 700 dolari 1 SUA; septembrie 2009 – 667 dolari SUA; octombrie 2009 – 737 dolari 2 SUA; noiembrie 2009 – 710 dolari SUA; decembrie 2009 – 664 dolari SUA; ianuarie 2010 – 485 dolari SUA, iar în total, conform schițelor de calcul anexate la prezenta cerere de chemare în judecată, a rămas nerambursată datoria salarială de 6 691 dolari SUA.

Indică că la 03 octombrie 2011 s-a adresat Inspecției Muncii cu o plângere prin care a solicitat implicarea acesteia în vederea impunerii angajatorului de a achita restanțele salariale enunțate supra. Prin răspunsul recepţionat la 01 noiembrie 2011 Inspecția Muncii a menționat că în urma verificării la fața locului, a constatat că salariatului i-au fost calculat și achitat corect salariul pentru toată perioada activității de muncă, cu excepția compensației pentru concediul nefolosit în sumă de 440,59 lei. Afirmă că concluziile Inspecției Muncii sunt eronate deoarece sumele corecte ale plăților salariale sunt incluse în tabelele de pontaj de evidență contabilă, unde sunt indicate orele de muncă efectiv lucrate și plata pentru acestea, iar salariații la primirea salariului urmează să semneze în tabel ca dovadă de primire, însă dânsul nu a recepționat salariul integral și nici nu a semnat în listele de pontaj.

Mai susţine că nu există nici o probă care să demonstreze că angajatorul i-a achitat integral salariul, în rezultat fiind îndreptățit atât la încasarea salariului nerambursat, cât și a penalității de întârziere în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere a plăților salariale aferente calculate conform art. 330 Codul Muncii și a compensației pentru prejudiciul moral cauzat. Cere Știrbu Veaceslav încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată “Vintrans Grup” a salariului restant în sumă de 6 691 dolari SUA (în lei potrivit cursului oficial de schimb al Băncii Naționale a Moldovei la momentul executării hotărârii judecătorești), a penalităților pentru neplata la termen a plăților salariale conform art. 330 Codul Muncii în mărime de 8 216,50 dolari SUA, compensației pentru prejudiciul moral cauzat în cuantum de 50 000 lei, precum și compensarea cheltuielilor de judecată suportate.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 15 noiembrie 2013 acţiunea a fost admisă parţial. S-a încasat din contul societăţii cu răspundere limitată “Vintrans Grup” în beneficiul lui Știrbu Veaceslav suma de 440,59 lei cu titlu de salariu restant și 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest pretenţiile au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2014 a fost respins apelul declarat de către Știrbu Veaceslav şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 15 noiembrie 2013. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 03 decembrie 2014 s-a admis recursul declarat de către Ştirbu Veaceslav. S-a casat integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2014 şi s-a dispus restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2015 a fost respins apelul declarat de către Știrbu Veaceslav şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 15 noiembrie 2013. 2 La 10 august 2015, avocatul Barbaroş Mihail în interesele recurentului Ştirbu Veaceslav a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea acestora şi emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă acţiunea înaintată. În motivarea recursului s-a menţionat că, nu este de acord cu soluţia instanţelor investite cu judecarea fondului fiind dată o apreciere arbitrară probelor din dosar şi a circumstanţelor relevante speţei. Instanţele investite cu judecarea fondului nu au aplicat legea care trebuia sa fie aplicată, interpretînd în mod eronat prevederile normelor materiale de drept.

Susţine că plata salariului pe care trebuia să-l primească este stabilită în tabelul de pontaj de evidenţă contabilă în care sunt calculate orele de muncă şi plata pentru acestea, însă instanţa de apel nu a determinat dacă cuantumul salariului realmente calculat şi achitat către angajator a fost în corespundere cu normele relevante dreptului muncii. Menţionează că este incorectă concluzia instanţei de apel privind aplicarea condiţiilor la salarizare, precum şi stabilirea normelor minime de salarizare în sectorul real pentru achitarea restanţei la salariu, deoarece acesta urma a fi calculat potrivit prevederilor legii cu privire la salarizare.

Recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi c) Cod de Procedură Civilă, care statuează expres că se consideră că de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.191), decizia motivată a fost expediată în adresa participanţilor la proces la 04 iunie 2015, însă nu există dovada legală de recepţionare motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 10 august 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se 3 consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit.a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de către avocatul Barbaroş Mihail în interesele recurentului Ştirbu Veaceslav în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, 4 completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către avocatul Barbaroş Mihail în interesele recurentului Ştirbu Veaceslav, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 5