- Dosarul nr.
- 2ra-3495/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 decembrie 2014
- Părțile
- Ciupac Elena vs SRL ANIAJ
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3495/14 — Încasarea diferenţei de cost a imobilului, a penalităţii pentru nerestituirea datoriei în termen, acţiune reconvenţională
prima instanţă: Gh. Balan dosarul nr. 2ra-3495/14 instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 03 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Ciupac Elena, reprezentată de avocatul Sorocean Andrian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ciupac Elena împotriva IM „ANIAJ” SRL cu privire la încasarea diferenţei de cost a imobilului, a penalităţilor şi a prejudiciului moral şi la acţiunea reconvenţională înaintată de ÎM „Aniaj” SRL potriva Elenei Ciupac cu privire la renovarea apartamentului cu restabilirea peretelui demolat neautorizat şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Ciupac Elena, casată în parte hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 25 martie 2013 cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri, c o n s t a t ă La data de 05 iulie 2010 Ciupac Elena a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „ANIAJ” SRL cu privire la încasarea diferenţei de cost a imobilului, a penalităţilor şi a prejudiciului moral. În motivarea acţiunii Ciupac Elena a menţionat, că în baza contractului nr. 18 din 28 iulie 2008 cu privire la investirea capitalului privat în construcţia blocului locativ din str. Burebista nr.7 mun. Chişinău încheiat cu ÎM „ANIAJ” SRL şi Anexei nr. 1 la acest contract, ultimul s-a obligat până la 31 ianuarie 2009 să-i construiască şi să-i dea în proprietate ap. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău, compus dintr-o odaie, suprafaţa totală de 47.89 m.p., iar reclamanta s-a obligat să achite costul acestuia în mărime de 35917 euro, câte 750 euro pentru 1 (un) m.p.
A mai indicat că, la 01 septembrie 2008 a achitat integral costul imobilului, însă ÎM „ANIAJ” SRL i-a transmis acest imobil la data de 11 mai 2009, cu o suprafaţă totală de 45,9 m.p., adică cu o diferenţă de suprafaţă de 1,99 m.p. De asemenea indică că, la data de 03 mai 2010 a expediat în adresa ÎM – „ANIAJ” SRL o reclamaţie, prin care a solicitat să-i fie restituită în termen de 7 zile suma bănească pentru diferenţa de suprafaţă în mărime de 1492,5 euro, însă aceasta a rămas fără răspuns. Consideră reclamanta, că ÎM „ANIAJ” SRL a folosit suma de bani transmisă neîntemeiat, prin ce a privat-o de dreptul de a obţine un venit în mărime de 203,70 euro. Menţionează că, prin încălcarea de către ÎM „ANIAJ” SRL a dreptului ei de consumator, prin nefinisarea imobilului în termen şi executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, reclamanta a fost obligată de a închiria spaţiul locativ.
A mai indicat că comportamentul administraţiei ÎM „ANIAJ" SRL, a fost necorespunzător, fiindu-i cauzat prejudiciul moral. Pe parcursul examinării pricinii, la data de 20 martie 2012, reclamanta a depus cerere privind concretizarea pretenţiilor, prin care a solicitat încasarea diferenţei de cost a imobilului în mărime de 1267,5 euro, a dobânzii de întârziere în sumă de 451,04 euro, a penalităţii pentru nerestituirea datoriei în termen de 14 zile calendaristice în mărime de 42651,38 euro, a penalităţii pentru întârziere cu 70 zile a transmiterii în proprietate a imobilului în mărime de 251422,5 euro şi a prejudiciului moral cauzat în mărime de 100000 lei.
În cadrul judecării pricinii, la data de 21 octombrie 2010, pârâtul ÎM „ANIAJ” SRL a înaintat acţiune reconvenţională împotriva Elenei Ciupac, prin care a solicitat obligarea Elenei Ciupac să restabilească construcţiile demolate neautorizat (a pereţilor portanţi) în conformitate cu documentaţia de proiect şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 300 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 martie 2013 acţiunea iniţială a fost admisă în parte. S-a încasat de la de la ÎM „ANIAJ” SRL în beneficiul Elenei Ciupac diferenţa de cost pentru construcţia ap. 17, str. Burebista 7, mun. Chişinău în mărime de 1267,5 euro convertiţi în lei moldoveneşti conform cursului oficial al BNM la momentul executării hotărîrii.
S-a admis parţial acţiunea reconvenţională. S-a obligat Ciupac Elena să restabilească conform documentaţiei de proiect peretele portant din ap. 17 str. Burebista 7, mu. Chişinău demolat neautorizat. S-a încasat de la Ciupac Elena în beneficiul ÎM „ANIAJ” SRL suma de 25 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest acţiunea iniţială şi cea reconvenţională au fost respinse. S-a scutit Ciupac Elena de la achitarea taxei de stat în mărime de 200 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe Ciupac Elena a depus apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014 a fost admis apelul declarat de Ciupac Elena, casată hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 martie 2013 în partea încasării de la Ciupac Elena în beneficiul ÎM „ANIAJ” SRL a prejudiciului moral în mărime de 25 000 lei cu emiterea în această parte a 2 unei noi hotărîri prin care pretenţia dată a fost respinsă.
În rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. La emiterea deciziei instanţa de apel a constatat că la 28 iulie 2008 între Elena Ciupac şi ÎM „ANIAJ” SRL a fost încheiat contractul nr. 18 cu privire la investirea capitalului privat în construcţia blocului locativ din str. Burebista, 7 mun. Chişinău cu Anexa nr. 1. Potrivit pct. 2.1. al contractului nominalizat, executorul ÎM „ANIAJ” SRL şi- a asumat obligaţia să construiască din contul investiţiilor beneficiarului şi să predea în proprietate un bun imobil, cu gard şi curte aparte, cu instalarea antenei de televizor, a cablului telefonic, conform Anexei nr. 1 şi Proiectului, iar beneficiarul se obligă să achite construirea imobilului Conform Anexei nr. 1 ( inclusiv lucrările de finisare interioară) şi să primească imobilul în proprietate, pe adresa mun.
Chişinău, str. Burebista 7, ap. 17. Conform ordinului de încasare a numerarului din 01 septembrie 2008 Elena Ciupac a achitat costul apartamentului în mărime de 510 843 lei. Conform art. 948 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) ale Codului civil, antreprenorul trebuie să transmită clientului lucrarea liberă de orice viciu material sau juridic. Lucrarea este liberă de vicii materiale dacă are calităţile convenite. În cazul în care nu s-a convenit asupra unor calităţi, lucrarea este liberă de vicii materiale dacă este corespunzătoare utilizării presupuse în baza contractului sau, dacă nu se poate duce o asemenea utilizare, utilizării obişnuite.
Cu viciul material se asimilează situaţia în care antreprenorul produce o altă lucrare decît cea comandată sau produce lucrarea într-o cantitate sau de o dimensiune inferioară, dacă această executare poate fi considerată, pornind de la . circumstanţe, ca executare a contractului Potrivit Anexei nr. 1 la contractul nr. 18 din 28.07.2008 cu privire la investirea capitalului privat în construcţia blocului locativ din str. Burebista 7, mun. Chişinău executorul îşi asumă obligaţiunile să construiască din contul investiţiilor beneficiarului şi să dea în exploatare un apartament cu 1 (una) odăi avînd o suprafaţă de 40, 22 m.p., plus lodjie 7, 67 m.p. pentru etajul 4, suprafaţa totală de 47, 89 m.p.
conform planului general al proiectului „Burebista 7”. În cazul apariţiei diferenţei de suprafaţă totală, după măsurările efectuate de Oficiul Cadastral Teritorial, de către „executor” va fi efectuată recalcularea preţului contractual al obiectului imobiliar. Instanţa de apel a reţinut că la 20 mai 2010 de către OCT Chişinău a fost întocmit planul geometric al ap. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău, conform căruia suprafaţa ap. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău este de 45,9 m. p. În rezultatul inventarierii ap. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău, conform 3 măsurărilor efectuate la 02 februarie 2012 de către OCT Chişinău, suprafaţa ap. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău este de 46,2 m. p., adică cu o diferenţă de suprafaţă de 1,69 m. p. faţă de cea contractată, î Aceste din urmă circumstanţe se confirmă şi prin Actul de inspectare din 08 septembrie 2010, întocmit de către OCT Chişinău la cererea Elenei Ciupac.
Prin urmare, instanţa de apel a stabilit că instanţa de fond corect a constatat divergenţa între suprafaţa reală a apartamentului nr. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău care este de 46,2 m.p. şi suprafaţa apartamentului de 47, 89 m.p., asupra căreia au convenit părţile în contractul nr. 18 din 28.07.2008 şi anexa la acesta, astfel diferenţa de suprafaţă fiind de 1,69 m. p. faţă de cea contractată. Din cele relatate, instanţa de apel a apreciat ca fiind justă concluzia primei instanţe prin care s-a dispus încasarea de la ÎM „ANIAJ” SRL în beneficiul Elenei Ciupac diferenţa de cost pentru construcţia ap. 17 din str. Burebista 7, mun. Chişinău în mărime de 1 267, 5 euro în lei moldoveneşti conform cursului oficial al BNM la momentule executării hotărîrii.
Conform pct. 4 lit. b) din contractul cu privire la investirea capitalului privat în construcţia blocului locativ din str. Burebista, 7 sus indicat , executorul se obligă să efectueze toate lucrările prevăzute de pct. 2.1 al prezentului contract şi să transmită apartamentul beneficiarului pentru finisare conform actului de predare- recepţie”, iar conform lit. d) a aceluiaşi punct „să organizeze darea în exploatare şi recepţia finală a blocului locativ de către Comisia Stat către data de 31 ianuarie 2009, iar în caz de stabilire a defectelor de către Comisia de Stat să le înlăture în termen de 3 luni, cu condiţia respectării de către beneficiar a pct. 5.1 lit. d) şi lit. e) a punctului precitat, care stipulează, că „după darea în exploatare a blocului locativ, după achitarea totală a costului apartamentului prevăzut în pct. 2.1 al prezentului contract şi după prezentarea de către beneficiar a documentelor corespunzătoare executorului, în termen de 30 zile să transmită apartamentul în proprietatea beneficiarului, conform legislaţiei în vigoare.
Din conţinutul pct. 5.1 lit. d) a contractului nominalizat reiese, că „ beneficiarul este obligat să efectueze lucrările de finisare interioară a imobilului (apartamentului) în termen de 3 luni din momentul primirii notificării scrise a autorului, prin semnarea cu executorul a actului de predare-primire a imobilului spre finisare. După cum s-a constatat, la 27 ianuarie 2009 Elena Ciupac a solicitat administraţiei ÎM „ANIAJ” SRL eliberarea cheilor de la ap. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău pentru efectuarea lucrărilor de finisare şi în aceiaşi zi, la 27 ianuarie 2009, părţile au semnat procesul-verbal privind primirea spre finisare a apartamentului nr. 17 str. Burebista, 7, municipiul Chişinău fără careva obiecţii.
4 Necătînd la faptul, că reclamanta-pârâta Elena Ciupac n-a efectuat în termen lucrările sus- indicate, circumstanţă recunoscută atât de dânsa, cât şi de martorul Sergiu Ciupac în şedinţă judiciară, la 17 aprilie 2009 a fost întocmit procesului de recepţie finală nr. 381 a blocului locativ, iar la 11 mai 2009 Elena Ciupac şi comisia de la ÎM „ANIAJ” SRL au semnat actul de predare - primire în proprietate a ap. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău cu suprafaţa totală de 45,9 m. p. Conform actului de primire-predare a clădirii din str. Burebista, 7/1, mun. Chişinău din 29 iunie 2009 , de către ÎM „ANIAJ” SRL, în persoana directorului Arma Bubis, a fost transmis către ACC-55/190, în persoana preşedintelui Asociaţiei, Elena Ciupac, blocul locativ nominalizat.
Conform actului de predare-primire din 13 iulie 2009, ÎM „ANIAJ” SRL a transmis către Elena Ciupac ap. 17, str. Burebista, 7, mun. Chişinău cu toate accesoriile, fără careva obiecţii. În urma celor expuse, instanţa de apel a concluzionat că de către ÎM „ANIAJ” SRL au fost executate la timp şi în modul corespunzător obligaţiile contractuale asumate faţă de reclamanta - pârâta Elena Ciupac. Instanţa de apel a concluzionat că prin urmare, instanţa de fond întemeiat a respins cerinţa reclamantei Elena Ciupac privind încasarea de la ÎM „ANIAJ” SRL penalitatea pentru întârzierea cu 70 zile a transmiterii în proprietate a imobilului în mărime de 251 422,5 euro.
Instanţa de apel a considerat drept neîntemeiată cerinţa apelantei Ciupac Elena de încasare a dobînzii de întîrziere în mărime de 451, 04 euro, întrucît obligaţia nu este lichidă, cuantumul sumei datorate pentru diferenţa de suprafaţă a imobilului nu a fost precis determinată de către părţile în litigiu, cuantumul fiind stabilit de instanţa de judecată în hotărîre.
Astfel, reclamanta Ciupac Elena în reclamaţia adresată ÎM „ANIAJ” SRL la data de 03 mai 2010 a solicitat încasarea sumei de 1492, 5 euro pentru diferenţa de suprafaţă a imobilului achitată în plus, pe cînd în cererea privind modificarea şi majorarea pretenţiilor depusă în şedinţa de judecată a solicitat încasarea datoriei pentru diferenţa de suprafaţă a imobilului în mărime de 1267, 5 euro . Conform art. 624 alin. (1) Cod civil, clauza penală ( penalitatea) este o revedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că, debitorul în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o urnă de bani sau un alt bun. Instanţa de apel, constată că între părţile în litigiu nu a fost încheiat vreun contract în care să fie stipulată penalitatea de întîrziere pentru neachitarea în termen a datoriei.
Şi condiţiile în care aceasta nu constituie o clauză penală legală, Colegiul 5 instanţei de apel a găsit neîntemeiată cerinţa apelantei Ciupac Elena de încasare a penalităţii pentru întîrzierea restituirii datoriei. La caz, instanţa de apel a apreciat ca fiind justă concluzia primei instanţe prin care s-a respins cerinţa Elenei Ciupac de încasare a prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei, or, drepturile de consumator ale reclamantei - pîrîtei Ciupac Elena nu au fost încălcate nici într-un mod de către pîrîta - reclamanta ÎM „ANIAJ” SRL. În altă ordine de idei, instanţa de apel a stabilit că la 8 mai 2010 de către colaboratorul Inspecţiei de Stat în Construcţii, Surugiu Nicolae, în privinţa Elenei Ciupac a fost întocmit procesul-verbal cu privire la contravenţia prevăzută de art. 179 Cod contravenţional pentru faptul că „s-a constatat că Ciupac Elena a efectuat replanificarea ap. 17, str. Burebista, 7, mun.
Chişinău (construcţia peretelui despărţitor dintre odaie şi balcon cu suprafaţa de 9 m.p., a dezbătut 2 porţiuni de perete sub pervaz dintre balcon şi încăperile de locuit) în lipsa autorizaţiei de construire. În context instanţa de apel a considerat ca fiind întemeiate constatările instanţei de fond că prin demolarea neautorizată a pereţilor portanţi, circumstanţă constatată prin hotărârea judecătorească irevocabilă, pot apărarea la imobilul indicat fisuri cu diferite orientări, care pot duce la slăbirea rezistenţei blocului în general cu survenirea unor consecinţe tragice imprevizibile. Instanţa de apel a reţinut drept eronată concluzia instanţei de fond prin care s- a dispus încasarea de la Ciupac Elena în beneficiul IM „ANIAJ" SRL prejudiciul moral în mărime de 25 000 lei.
Părţile ÎM „ANIAJ” SRL şi Elena Ciupac sunt într-un raport juridic patrimonial (contract de investiţii), iar legea materială nu prevede pentru asemenea cazuri compensarea prejudiciului moral. Instanţa de apel a considerat neîntemeiată şi pasibilă de a fi respinsă cerinţa ÎM „ANIAJ" SRL prin care se solicită de la Ciupac Elena repararea prejudiciului moral cauzat prin răspîndirea informaţiei ce lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a administratorului întreprinderii, întrucît ÎM „ANIAJ” SRL nu este împuternicită de lege de a înainta pretenţii din numele administratorului întreprinderii, persoană fizică. Din considerentele menţionate, instanţa de apel a admis apelul declarat de Ciupac Elena, a casat hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.
Chişinău din 25 martie 2013, în partea încasării de la Ciupac Elena în beneficiul ÎM „ANIAJ” SRL a prejudiciului moral în mărime de 25000 lei şi a emis în această parte o hotărâre nouă, prin care a respins pretenţia dată. În rest hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 25 martie 2013 a fost menţinută. 6 La 18 septembrie 2004 Ciupac Elena, reprezentată de avocatul Sorocean Andrian, a depus recurs, solictînd admiterea recursului şi casarea hotărîrilor judecătoreşti în partea respingerii acţiunii iniţiale şi admiterea unei noi hotărîri prin care a dispune admiterea integrală a acţiunii iniţiale şi respingerea integrală a acţiunii reconvenţionale. În motivarea recursului s-a invocat că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 619 şi art. 585 Cod civil pentru încasarea dobînzii de întîrziere calculate pentru neachitarea datoriei.
La fel, invocă că instanţa de judecată a ignorat aplicarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea protecţiei consumatorului pentru încasarea penalităţilor legale calculate în rezultatul neachitării datoriei (contravalorii diferenţei de suprafaţă). Menţionează că instanţele nu au motivat corespunzător refuzul de încasare a penalităţilor de întîrziere pentru transmitere a imobilului peste termenul din contract. Susţine că instanţa nu a aplicat vreo normă legală privind obligarea la restabilirea peretelui şi nu a motivat concluzia. Consideră că prin dispunerea restabilirii peretelui, instanţa de judecată a admis o încălcare gravă a dreptului de său de proprietate asupra imobilului. La fel, recurenta consideră că respingerea pretenţiei privind compensarea prejudiciului moral este ilegală.
Suferinţele psihice au fost determinate şi de faptul că în decurs de 2 luni nu a avut unde locui. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ciupac Elena, reprezentată de avocatul Sorocean Andrian, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.
7 Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ciupac Elena, reprezentată de avocatul Sorocean Andrian ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Ciupac Elena, reprezentată de avocatul Sorocean Andrian, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 8 9