- Dosarul nr.
- 2ra-3396/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 decembrie 2014
- Părțile
- Cibizov Denis vs Călugăreanu Dionisie
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-3396/14 — Încasarea sumei, rezolvirea contractului, compensarea cheltuielilor de judecată şi recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare
prima instanţă: A.Andronic dosarul nr.2ra-3396/14 instanţa de apel: D.Manole, N.Traciuc, E.Fistican ÎNCHEIERE 03 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Călugăreanu Dionisie în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Cibizov Denis împotriva lui Călugăreanu Dionisie cu privire la încasarea sumei, dobînzii de întîrziere, rezolvirea contractului şi compensarea cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională depusă de către Călugăreanu Dionisie împotriva lui Cibizov Denis privind recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare, împotriva încheierii şi deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014 prin care a fost respins demersul de amînare a şedinţei de judecată, s-a admis apelul declarat de către Cibizov Denis, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 29 noiembrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre prin care cererea iniţială a fost admisă parţial, iar cererea reconvenţională a fost respinsă, c o n s t a t ă La 30 decembrie 2010 Cibizov Denis a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Călugăreanu Dionisie privind încasarea sumei, dobînzii de întîrziere, rezolvirea contractului şi compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat că în baza recipisei din 29 decembrie 2007 i-a transmis lui Călugăreanu Dionisie, suma de 10 000 dolari SUA, pentru cumpărarea a 25% de acțiuni care aparțin ultimului în cadrul SA „CPL FAG”.
Susţine că pîrîtul nu şi-a executat obligațiile asumate de înstrăinare a 25% de acțiuni la prețul de bază la ziua vânzării şi la 20 decembrie 2012 prin intermediul oficiului poștal i-a fost expediată reclamația privind restituirea sumei de 10 000 dolari SUA transmise în baza recipisei enunțate, cu acordarea termenului pentru executarea obligației de 3 zile. 1 Cere reclamantul, prin cererea de chemare în judecată şi cererea de concretizare a cerinţelor, încasarea de la Călugăreanu Dionisie în beneficiul său a datoriei în sumă de 10 000 dolari SUA, care la momentul transmiterii banilor constituia suma de 120 000 lei, dobînzii de întîrziere în sumă de 26 521.64 lei, rezolvirea contractului din 29 decembrie 2007 cu aducerea părţilor la poziţia iniţială şi încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 3600 lei.
Pe parcursul examinării pricinii, Călugăreanu Dionisie a depus acţiune reconvenţională, invocînd că la 29 decembrie 2007 a fost întocmită recipisa, în baza cărui a transmis lui Cibizov Denis pachetul de acţiuni pe care îl deţinea cu drept de proprietate în cadrul SA ,,CPL FAG” şi a primit suma de 10 000 dolari SUA în contul plăţii de 260 000 dolari SUA.
Susţine că între el şi Cibizov Denis s-au format raporturi juridice, care sunt prevăzute de clauzele contractului de vînzare-cumpărare, prin care dînsul s-a obligat să-i transmită în proprietate lui Cibizov Denis acţiunile SA „CPL FAG” care-i aparţin cu drept de proprietate, iar ultimul s-a obligat să preia acţiunile şi să plătească preţul convenit de 260 000 dolari SUA, dintre care 10 000 dolari SUA, Călugăreanu Dionisie le-a primit la data încheierii tranzacţiei de vînzare - cumpărare în formă scrisă prin recipisa din 29 decembrie 2007. Consideră că pentru admiterea acţiunii privind recunoaşterea valabilităţii actului juridic de vînzare-cumpărare a acţiunilor societăţii, sunt întrunite toate condiţiile şi anume: existenţa actului juridic de vînzare - cumpărare în formă scrisă prin recipisa din 29 decembrie 2007; întocmirea actului juridic de vînzare - cumpărare în condiţiile legislaţiei în vigoare; achitarea de către cumpărător Cibizov Denis a sumei în mărime de 10 000 dolari SUA, îndeplinind parţial obligaţia asumată şi vînzătorul deţine dreptul de a vinde acțiunile.
Cere Călugăreanu Dionisie, recunoaşterea valabilităţii contractului din 29 decembrie 2007 de vînzare - cumpărare a 25 % acțiuni care aparțin lui în cadrul SA „CPL FAG”, încheiat cu Cibizov Denis. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 noiembrie 2013, cererea de chemare în judecată depusă de către Cibizov Denis a fost respinsă, iar cererea reconvențională depusă de către Călugăreanu Dionisie a fost admisă, fiind recunoscut valabil contractul de vînzare-cumpărare din 29 decembrie 2007 încheiat între Cibizov Denis şi Călugăranu Dionisie privitor la vînzarea a 25% de acţiuni din SA „CPL FAG”. Prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 decembrie 2013 s-a dispus încasarea de la Cibizov Denis în beneficiul statului a taxei de stat în sumă de 25 000 lei, la depunerea cererii reconvenționale.
Hotărîrile primei instanţe au fost contestate cu apel de către Cibizov Denis. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014 a fost respins demersul lui Călugăreanu Dionisie privind amînarea judecării cauzei. 2 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2014 apelul declarat de Cibizov Denis a fost admis, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 noiembrie 2013 şi hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 decembrie 2013, fiind emisă o nouă hotărîre de admitere în parte a acţiunii depuse de Cibizov Denis şi s-a încasat de la Călugăreanu Dionisie în beneficiul lui Cibizov Denis suma de 10 000 dolari SUA. S-a respins acţiunea reconvenţională depusă de Călugăreanu Dionisie.
S-a încasat cu titlu de taxă de stat de la Călugăreanu Dionisie în beneficiul lui Cibizov Denis suma de 9 750 lei. La 03 octombrie 2014, Călugăreanu Dionisie a declarat recurs împotriva deciziei şi încheierii instanţei de apel, iar la 06 octombrie 2014 a depus recurs concretizat, solicitînd casarea încheierii şi deciziei date în apel şi menţinerea hotărîrii primei instnţe. În motivarea recursului recurentul a indicat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material. Instanţa de apel a dat o apreciere simplă şi eronată recipisei întocmite, făcînd trimitere la art. 152 alin. (9) CC. În opinia recurentului, suma de 10 000 dolari SUA a fost transmisă în schimbul cumpărării pachetului de acţiuni şi indicînd în recipisă că costul lor a fost micşorat pînă la 10 000 dolari SUA.
Astfel, nu poate fi reţinut argumentul intimatului cu referire la faptul că suma de 10 000 dolari SUA a fost transmisă şi cu titlu de datorie. Consideră că referirea instanţei de apel la faptul că recipisa ca act juridic necesită în mod obligatoriu să fie autentificată notarial, este unilaterală şi neîntemeiată, deoarece aceasta a avut loc din iniţiativa intimatului în calitate de cumpărător, pentru eschivarea de la plata taxelor notariale. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 24 iulie 2014 (f.d. 76) şi recepţionată de Călugăreanu Dionisie la 05 august 2014, astfel recursul se consideră declarat în termen.
Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de Călugăreanu Dionisie urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie 3 aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Călugăreanu Dionisie este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de Călugăreanu Dionisie în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). 4 Astfel, reieşind din considerentele menţionate Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Călugăreanu Dionisie ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Călugăreanu Dionisie se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 5