Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3r-346/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 noiembrie 2014
Părțile
Arseni Vladimir vs Comisia Electorală Centrală
Pe scurt
Cazurile în care nu se dă curs cererii

3r-346/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: I. Muruianu dosarul nr. 3r-346/14 DECIZIE 30 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea examinând recursul declarat de Arseni Vladimir în pricina civilă intentată la contestaţia depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale din 19 noiembrie 2014, privind contestaţia depusă de Mihail Buşuleac nr. AP 9/87 din 13 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014 c o n s t a t ă La 22 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a depus contestaţie împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale din 19 noiembrie 2014, privind contestaţia depusă de Mihail Buşuleac nr. AP 9/87 din 13 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, nu s-a dat curs contestaţiei depuse de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale din 19 noiembrie 2014, privind contestaţia depusă de Mihail Buşuleac nr. AP 9/87 din 13 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral, contestatarului Arseni Vladimir fiindu-i acordat termen pînă la data de 27 noiembrie 2014, ora 9:00 pentru înlăturarea neajunsurilor contestaţiei, sesizate prin încheiere. 1 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, s-a restituit contestaţia şi anexa la contestaţie împotriva Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova privind anularea hotărîrii, cu toate actele anexate.

La 30 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii recurate din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 67 alin. (5) din Codul electoral, contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu Codul de procedură civilă şi cu Legea contenciosului administrativ.

În conformitate cu art. 171 alin. (1) din Codul de procedură civilă după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condiţiile art.166 şi 167 alin.(1) lit.a), b), c) şi e), judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicând persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare şi acordându-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor. Totodată alin. (2) din acelaşi articol prevede că, dacă persoana care a depus cererea îndeplineşte în termen toate cerinţele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării iniţiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs.

Instanţa de recurs reiterează că, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014 nu s-a dat curs contestaţiei declarate de Arseni Vladimir, s-a comunicat ultimului despre necesitatea lichidării neajunsurilor din contestaţie, somându-l să indice esenţa încălcării sau pericolul de încălcare a drepturilor sale prin emiterea actului contestat, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, circumstanţele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi probele în acest sens, acordîndu-i termen pînă la 27 noiembrie 2014 ora 09.00 s-a explicat lui Arseni Vladimir că, în cazul dacă nu va lichida neajunsurile 2 menţionate, contestaţia nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită.

Instanţa de recurs relevă că, încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 a fost expediată recurentului prin poşta electronică la data de 25 noiembrie 2014. Materialele cauzei atestă că, Arseni Vladimir nu a executat indicaţiile prevăzute în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 pe care motiv Colegiul apreciază ca fiind justă soluţia primei instanţe cu privire la restituirea contestaţiei menţionate. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea recurată este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de Arseni Vladimir.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, în pricina civilă intentată la contestaţia depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale din 19 noiembrie 2014, privind contestaţia depusă de Mihail Buşuleac nr. AP 9/87 din 13 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.