- Dosarul nr.
- 3ra-1489/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 noiembrie 2014
- Părțile
- Mandraburcă Alexandru vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1489/14 — Contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-1489/14 prima instanţă: V. Boico instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă. ÎNCHEIERE 27 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Mandraburcă Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mandraburcă Alexandru împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014 c o n s t a t ă La 10 septembrie 2013, Mandraburcă Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la modificarea pct. I din ordinul Ministerului Justiţiei nr. 299 din 16 iunie 2004, constatarea totală a vechimii în muncă la momentul pensionării de peste 30 de ani şi stabilirea pensiei pentru vechime în muncă în mărime de 80% din salariul mediu al funcţiei de preşedinte al judecătoriei Şoldăneşti.
Ulterior la 31 ianuarie 2014, reprezentantul lui Mandraburcă Alexandru, avocatul stagiar Mandraburcă Andrei, a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor prin care a solicitat constatarea vechimii totale în muncă de la data pensionării de peste 30 de ani, ț inând cont de perioada efectuării studiilor la secţia zi a Universităţii de Stat din Moldova, obligarea Ministerului Justiţiei de a modifica pct. I al ordinului Ministerului Justiţiei nr. 299 din 16 iunie 2004 şi anume să achite pensie pentru vechime în muncă a funcţiei de judecător lui Mandraburcă Alexandru în mărime de 80% faţă de salariul mediu al funcţiei de preşedinte al judecătoriei Şoldăneşti, începând cu data de 16 iunie 2004. În motivarea acţiunii, a invocat că, la 27 noiembrie 1989 a fost numit în calitate de preşedinte al judecătoriei Şoldăneşti.
Conform pct. I din ordinul Ministerului Justiţiei nr. 299 din 16 iunie 2004 i s-a stabilit pensia pentru vechimea în muncă în cuantumul sumei de 70% din salariu mediu de funcţie. La momentul stabilirii pensiei activa în calitate de preşedinte a judecătoriei Şoldăneşti. Menţionează că, vechimea totală în muncă depăşeşte 30 de ani însă la stabilirea vechimii în muncă nu s-a luat în consideraţie perioada de studii superioare la Facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moldova. Mai menţionează că, ordinul Ministerului Justiţiei nr. 299 din 16 iunie 2004 nu i s-a comunicat după semnare şi cu toate că primea pensia lunar nu i s-a oferit o descifrare a calculului pensiei pentru vechime în muncă şi în special a cuantumului din salariul de funcţie la data emiterii ordinului în cauză.
Solicită Mandraburcă Alexandru, constatarea vechimii totale în muncă de la data pensionării de peste 30 de ani, ț inând cont de perioada efectuării studiilor la secţia zi a Universităţii de Stat din Moldova, obligarea Ministerului Justiţiei de a modifica pct. I al ordinului Ministerului Justiţiei nr. 299 din 16 iunie 2004 şi anume să-i achite pensie pentru vechime în muncă în funcţie de judecător, muncă totală de peste 30 ani din care 14 ani în funcţie de judecător, pensie pentru vechime în muncă în mărime de 80% faţă de salariul mediu al funcţiei de preşedinte al judecătoriei Şoldăneşti, începând cu data de 16 iunie 2004. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 07 martie 2014, s-a admis acţiunea, s-a constatat vechimea în muncă totală a lui Mandraburcă Alexandru la data pensionării ca fiind de peste 30 de ani, ț inând cont de perioada în care a efectuat studiile la secţia zi a Universităţii de Stat din Moldova, s-a obligat Ministerul Justiţiei să modifice pct. I al ordinului Ministerului Justiţiei nr. 299 din 16 iunie 2004, după cum urmează: Să plătească pensie pentru vechime în muncă în funcţie de judecător, muncă totală de peste 30 ani din care 14 ani în funcţie de judecător, pensie pentru vechime în muncă în mărime de 80% faţă de salariul mediu al funcţiei de preşedinte al judecătoriei Şoldăneşti, începînd cu data de 16 iunie 2004. În motivarea hotărîrii, instanţa de fond a constatat că, în stagiul de cotizare se include şi perioada studiilor în instituţiile de învăț ământ superior de zi astfel lui Mandraburcă Alexandru i s-a vătămat un drept al său recunoscut de lege, şi anume dreptul la pensie pentru vechime în muncă în cuantum de 80% din salariul mediu al funcţiei de Preşedinte al Judecătoriei Şoldăneşti.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014 s-a admis apelul declarat de Ministerul Justiţiei, s-a casat integral hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 07 martie 2014 şi s-a respins ca tardivă acţiunea lui Mandraburcă Alexandru. 2 În motivarea deciziei, instanţa de apel a constatat că, ordinul contestat s-a emis la data de 16 iunie 2004 iar Mandraburcă Alexanru s-a adresat la Ministerul Justiţiei cu o cerere prealabilă la 11 iulie 2013, acţiunea în judecată fiind depusă la 10 septembrie 2013, astfel fiind omis termenul de prescripţie extinctivă. La 29 septembrie 2014 Mandraburcă Alexandru a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 17 martie 2014. În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014 şi o consideră ilegală, fiind pronunţată cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Menţionează că, termenul de prescripţie în cauza dată a început să curgă din momentul recepţionării răspunsului Ministerului Justiţiei la cererea prealabilă înaintată de recurent dat fiind faptul că actul administrativ contestat nu i-a fost adus la cunoştinţă iar intimatul nu a prezentat careva probe concludente în acest sens. Mai menţionează că, instanţa de apel a aplicat eronat art. art. 267 alin. (1) şi 272 alin. (1) din Codul Civil şi consideră că la caz sunt aplicabile art. 14 alin. (1) şi art. 17 al Legii contenciosului administrativ.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost 3 implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. în conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute în normele de drept citate. Colegiul conchide că, argumentele recurentului precum că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material nu pot fi reţinute, în acest sens instanţa ierarhic inferioară a examinat just şi sub toate aspectele probele invocate de către părţi în contextul circumstanț elor constatate iar obiecț iile recurentului sunt apreciate ca declarative, fără suport legal şi constituie un punct de vedere al recurentului care nu se încadrează în temeiurile de declarare a recursului. Astfel, instanţa de recurs notează că Mandraburcă Alexandru, nu a invocat nici un argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.
În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 paragraf l din Convenţie, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul conchide, că din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul 4 Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Mandraburcă Alexandru, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Mandraburcă Alexandru, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 5