- Dosarul nr.
- 2ra-2924/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 noiembrie 2014
- Părțile
- Streleţchi Victor vs. SA Constructorul
- Pe scurt
- Legalitatea si temeinicia hotarîrii, limitele judecării apelului, termenul de prescripţie de 3 ani de la data aparitiei dreptului salariatului în plata unor drepturi salariale
2ra-2924/14 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă, achitarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, achitarea restanţei la salariu, achitarea indemnizaţiei pentru concediul nefolosit, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată
Prima instanţă, Jud. Bălţi: N. Clevadî dosarul nr. 2ra-2924/14 Instanţa de apel, Curtea de Apel Bălţi: jud. Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 26 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecător: Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan Ion Druţă Maria Ghervas Vera Macinskaia examinînd, fără citarea părţilor, recursurile declarate de Streleţchi Victor şi SA „Constructorul”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Streleţchi Victor împotriva SA „Constructorul” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilire la locul de muncă, achitarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, achitarea restanţei la salariu, achitarea indemnizaţiei pentru concediul nefolosit, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de SA „Constructorul”, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 08 aprilie 2014 şi emisă în această parte o nouă hotărîre, c o n s t a t ă La 30 septembrie 2013, Streleţchi Victor a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SA „Constructorul” cu privire la anularea ordinului de concediere, încasarea compensaţiei materiale şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii reclamantul Streleţchi Victor a indicat că la 16 februarie 2006, în baza contractului individual de muncă nr. 6 a fost angajat la SA „Constructorul” în calitate de energetician. Menţionează reclamantul că în anul 2007, a fost transferat în calitate de şef al secţiei energo-mecanice. Invocă Streleţchi Victor că în perioada anilor 2008 – 2013, pîrîtul SA „Constructorul” nu i-a acordat deloc concediu anual de odihnă. Afirmă reclamantul că la 17 iunie 2013, s-a adresat cu o cerere administraţiei întreprinderii SA „Constructorul”, prin care a solicitat să i se acorde concediul anual de odihnă, începînd cu data de 03 iulie 2013 – pînă la 17 iulie 2013. Însă, directorul întreprinderii i-a lăsat fără examinare cererea.
Declară reclamantul că, fiind încrezut că directorul întreprinderii şi-a dat acordul, a plecat în concediul anual de odihnă pe 2 săptămâni, de la 03 iulie 2013 – pînă la 16 iulie 2013, revenind la serviciu pe data de 17 iulie 2013, unde i s-a comunicat că a fost concediat pentru absenţa nemotivată de la lucru. Indică Streleţchi Victor că nu i s-a adus la cunoştinţă ordinul de concediere din care motive a continuat să activeze la întreprindere. 1 Totodată, invocă reclamantul că el din propria iniţiativă a depus o cerere privind desfacerea contractului individual de muncă. Afirmă reclamantul că şi de această dată directorul întreprinderii i-a ignorat cererea de demisie, nefiind emis vre-un ordin în acest sens, a continuat să activeze, îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu.
Menţionează Streleţchi Victor că la 30 iulie 2013, a fost emis un ordin privind primirea- predarea bunurilor materiale cu care a făcut cunoştinţă şi oficial s-a semnat, deşi, nu a fost nici o persoană responsabilă căreia el ar fi putut să-i transmită aceste bunuri. Declară reclamantul că pînă la 20 august 2013, a activat la întreprinderea SA „Constructorul” pînă cînd a fost angajat un nou energetician şi doar atunci comisia a primit bunurile materiale. Invocă reclamantul că la 21 august 2013, a făcut cunoştinţă cu ordinul de concediere în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, pentru absenţa nemotivată de la lucru de la 03 iulie 2013, fapt cu care el nu este de acord. Iniţial, Streleţchi Victor a cerut să fie anulat ordinul de concediere în privinţa sa pe motivul absenţei nemotivate de la lucru.
Să fie obligat pîrîtul SA „Constructorul” să-l concedieze în temeiul cererii din propria iniţiativă, începînd cu 21 august 2013 cu achitare tuturor zilelor pe care le-a lucrat. Să fie încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul său compensaţia ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, în vederea neincluderii în carnetul de muncă a menţiunilor corespunzătoare şi să fie reparat din contul pîrîtului în beneficiul său prejudiciul moral în mărime de 15 000 lei. Ulterior, la 20 martie 2014, în cadrul şedinţei de judecată, Streleţchi Victor a depus o cerere prin care a modificat obiectul şi temeiurile acţiunii, solicitînd anularea ordinului nr. 41- k din 25 iulie 2013, prin care a fost concediat de la lucru în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, pentru absenţa nemotivată de la lucru.
Să fie restabilit la locul de muncă cu obligarea SA „Constructorul” să-i achite salariul ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, începînd cu 21 august 2013 pînă la ziua restabilirii în sumă de 22 560,09 lei. Să fie obligat SA „Constructorul” să-i achite restanţa la salariu în sumă de 16 000 lei. Să fie obligat SA „Constructorul” să-i achite indemnizaţia pentru concediul nefolosit pentru 6 ani şi 5 luni în mărime de 24 000 lei şi să fie obligat pîrîtul să-i repare prejudiciul moral pentru privarea ilegală de posibilitatea de a munci în mărime de 15 000 lei. Totodată, în cadrul şedinţei de judecată a primei instanţe din 27 martie 2014, reclamantul a mai solicitat încasarea din contul SA „Constructorul” în beneficiul său cheltuielile pentru asistenţă juridică în mărime de 2500 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 08 aprilie 2014, acţiunea a fost parţial admisă. A fost anulat pct. 1 al ordinului nr. 41-k din 25 iulie 2013 „Pe efectivul de personal” emis de SA „Constructorul” privind concedierea lui Streleţchi Victor. A fost restabilit Streleţchi Victor în funcţia de şef al secţiei energo-mecanice a SA „Constructorul”, de la data pronunţării hotărîrii din 08 aprilie 2014. A fost încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui Victor Streleţchi salariul pentru perioada absenţei forţate de la muncă, începînd cu 21 august 2013 pînă la data pronunţării hotărîrii 08 aprilie 2014, în mărime de 22 560,09 lei. A fost încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui Victor Streleţchi restanţele salariale pentru perioada 04 aprilie 2013 – 21 august 2013, în sumă de 16 000 lei.
A fost încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui Victor Streleţchi compensaţia pentru concediul nefolosit pentru anii 2008 – 2013 în sumă de 24 000 lei. A fost încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui Victor Streleţchi prejudiciul moral pentru privarea ilegală de posibilitatea de a munci în mărime de 4000 lei. A fost încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui 2 Victor Streleţchi cheltuielile pentru asistenţă juridică în mărime de 2500 lei. A fost încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul statului taxa de stat 1976,80 lei. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014, a fost admis apelul declarat de SA „Constructorul”, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 08 aprilie 2014 şi emisă în această parte o nouă hotărîre prin care a fost respinsă pretenţia lui Victor Streleţchi privind restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru şi încasarea prejudiciului moral.
A fost încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui Victor Streleţchi restanţele salariale în sumă de 15 952,83 lei. În rest, hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. A fost încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1198 lei. La 12 august 2014, SA „Constructorul” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea parţială atît a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014, cît şi a hotărîrii Judecătoriei Bălţi din 08 aprilie 2014, în partea încasării din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui Victor Streleţchi a compensaţiei pentru concediul nefolosit pentru anii 2008 – 2013 în sumă de 24 000 lei cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri prin care să fie încasat din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui Victor Streleţchi compensaţia pentru concediul nefolosit pentru perioada 01 august 2010 – 01 august 2013, în sumă de 11 604,60 lei.
Ulterior, la 28 octombrie 2014, SA „Constructorul” a depus o cerere de recurs suplimentară, solicitînd casarea atît a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014, cît şi a hotărîrii Judecătoriei Bălţi din 08 aprilie 2014 cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie parţial admisă cu încasarea din contul SA „Constructorul” în beneficiul lui Victor Streleţchi doar a sumei de 15 441,33 lei. În motivarea recursului SA „Constructorul” a indicat că nu este de acord atît cu decizia instanţei de apel, cît şi cu hotărîrea primei instanţe, deoarece instanţele anterioare de judecată nu au constatat şi nu au elucidat pe deplin toate circumstanţele pricinii, concluziile acestora vin în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fapt ce a adus la încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi a normelor de drept procedural.
La 29 iulie 2014, Streleţchi Victor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014 cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Bălţi din 08 aprilie 2014. În motivarea recursului Streleţchi Victor a invocat că concluziile instanţei de apel vin în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fapt ce a adus la aplicarea eronată a normelor de drept material. În conformitate cu art. 434 alin. (1) şi alin. (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.
Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei contestate a fost expediată atît recurentului SA „Constructorul”, cît şi reprezentantului recurentului Streleţchi Victor – Guţu Tatiana, la 17 iulie 2014, fapt ce se confirmă prin scrisoarea instanţei de apel nr. 14985 şi recepţionată de către aceştia la18 iulie 2014 (f. d. 127-129). Astfel, instanţa de recurs consideră că atît SA „Constructorul”, cît şi Streleţchi Victor s- au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile în termen (f.d. 135, 138). Prin încheierea completului din 3 judecători ai Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 05 noiembrie 2014, au fost considerate admisibile recursurile declarate de Streleţchi Victor şi SA „Constructorul”, şi transmise în completul din 5 judecători ai Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, spre examinarea fondului recursurilor.
3 Conform art. 441 CPC, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Potrivit art. 442 alin. (1) şi alin. (2) CPC, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Prin prisma art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Examinînd legalitatea actului de dispoziţie atacat, prin prisma argumentelor invocate în cererile de recurs şi a materialelor din dosar, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sînt întemeiate şi urmează a fi admise cu casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Din materialele dosarului rezultă că în temeiul ordinului nr. 2-k din 16 ianuarie 2006, recurentul Streleţchi Victor a fost angajat la întreprinderea SA „Constructorul” în calitate de energetician, încheind în acest scop un contract individual de muncă (f.d. 7-8). Totodată, din actele pricinii rezultă că recurentul-reclamant Streleţchi Victor a depus la 17 martie 2013, (deşi în cererea de chemare în judecată se menţionează că la 17 iunie 2013), pe numele directorului întreprinderii SA „Constructorul” o cerere prin care a solicitat să i se acorde concediu anual de odihnă, începînd cu data de 03 iulie 2013 – pînă la 16 iulie 2013 (f.d. 12). Cererea nominalizată a fost depusă în secţia cadre a întreprinderii înregistrată la 18 iunie 2013 sub nr. 34/C, fiind făcută pe aceasta o menţiune „Coordonat: 10 zile lucrătoare pentru anul 2010”.
După cum s-a constatat în cadrul şedinţei primei instanţe din 27 martie 2014, în special, din explicaţiile reprezentantului pîrîtului SA „Constructorul”, menţiunea sus- vizată a fost făcută de către inspectorul din secţia cadre a întreprinderii – Galuşca Larisa (f.d. 82). În continuare din actele pricinii s-a mai constatat că la 17 iulie 2013, Streleţchi Victor a depus o cerere pe numele directorului SA „Constructorul”, prin care a solicitat desfacerea contractului individual de muncă, din iniţiativă proprie, în temeiul art. 85 alin. (1) din Codul muncii, fiind înregistrată tot la aceiaşi dată în secţia cadre a întreprinderii sub nr. 42/C (f.d. 14). Concomitent, la 23 iulie 2013, Streleţchi Victor a depus o cerere sub nr. 45/C, prin care a solicitat să i se compenseze toate concediile anuale de odihnă nefolosite pentru perioada 16 ianuarie 2008 – 16 ianuarie 2013, adică pentru 5 concedii anuale de odihnă nefolosite (f.d.
13). De asemenea, din înscrisurile anexate la dosar, rezultă că prin procesul-verbal nr. 18 din 24 iulie 2013 al şedinţei comitetului sindical şi administraţiei SA „Constructorul”, s-a decis de a-l concedia pe Streleţchi Victor în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, absenţa nemotivată de la lucru de la 03 iulie – 16 iulie 2013 (f.d. 70). Prin ordinul SA „Constructorul” nr. 41-k din 25 iulie 2013 „Pe efectivul personal”, Streleţchi Victor a fost concediat în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, absenţa nemotivată de la lucru, începînd cu 01 august 2013 (f.d. 21). Totodată, la pct. 3 al ordinului menţionat s-a decis de a fi creată o Comisie de primire-predare a bunurilor materiale electro- utilaje începînd cu 25 iulie 2013 (f.d.
21). Cu ordinul de concediere nr. 41-k din 25 iulie 2013, 4 recurentul-reclamant Streleţchi Victor, conform menţiunii, a făcut cunoştinţă la 21 august 2013. Iar, prin alt ordin al SA „Constructorul” nr. 41-k din 25 iulie 2013 „Pe efectivul personal”, în legătură cu concedierea lui Streleţchi Victor, a fost creată o Comisie de primire- predare a bunurilor materiale electro-utilaje începînd cu 25 iulie 2013. Actul de predare- primire urma să fie prezentat la acordare pînă la 30 iulie 2013 (f.d. 20). Conform menţiunii Streleţchi Victor a predat Comisiei bunurile materiale electro-utilaje, la 29 iulie 2013 (f.d. 20 verso). Conform certificatului cu privire la salarizare eliberat de SA „Constructorul”, în perioada 01 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012, Streleţchi Victor a primit un salariu în mărime totală de 38 674. 46 lei, salariul mediu în această perioadă fiind în sumă de 3222.87 lei (f.d.
61). Iar, pentru perioada 01 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2013, Streleţchi Victor a primit un salariu în mărime totală de 31 133, 20 lei, salariul mediu în această perioadă fiind de 2830, 29 lei (f.d. 136). Potrivit fişei de cont nr. 531.3 a colaboratorului Streleţchi Victor, pentru perioada 01 ianuarie 2013 – 31 august 2013, acesta a primit salariu, inclusiv, pînă la 05 august 2013, în mărime de 2800 lei (f.d. 16-17). Conform informaţiei SA „Constructorul” nr. 49 din 05 august 2013, Streleţchi Victor are 3 concedii anuale de odihnă nefolosite pentru perioada 01 august 2010 – 01 august 2013, adică pentru 84 de zile (f.d. 19). Totodată, potrivit certificatului eliberat de SA „Constructorul” acesta recunoaşte faptul că Streleţchi Victor are concedii anuale de odihnă nefolosite pentru perioada 16 ianuarie 2008 – 25 iulie 2013, iar în total 4,5 concedii nefolosite (f.d.
64). Conform balanţei soldului la contul nr. 531 al colaboratorului Streleţchi Victor pentru perioada 01 ianuarie 2012 – 31 martie 2014, restanţa la salariu o constituie în sumă de 15 952, 83 lei, iar compensaţia pentru 3 concedii de odihnă anuale nefolosite o constituie 11 604, 60 lei (f.d.
65). Este de menţionat faptul că prin procesul-verbal de control seria ISM nr. 0022706 din 22 august 2013 întocmit de Inspectoratul de Stat al Muncii, în urma controlului la SA „Constructorul” s-a constatat că angajatorul la emiterea ordinului nr. 41-k din 25 iulie 2013 „Pe efectivul personal”, cu privire la concedierea lui Streleţchi Victor în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii a admis un şir de încălcări, printre care: angajatorul pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare nu a cerut de la salariatul Streleţchi Victor o explicaţie în scris privind fapta comisă; în ordinul de concediere angajatorul nu a indicat temeiurile de fapt ale aplicării sancţiunii, termenul şi organul la care poate fi contestat ordinul; nu a adus sub semnătură la cunoştinţa salariatului Streleţchi Victor ordinul de concediere; angajatorul la desfacerea contractului individual de muncă nu a achitat lui Streleţchi Victor sumele ce se cuvin în ziua eliberării, inclusiv, compensarea concediilor de odihnă anuale nefolosite, precum şi, nu a achitat compensaţia pentru pierderea unei părţi din salariu în legătură cu încălcarea termenului de achitare al acestuia (f.d.
49). Conform art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească, pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. Potrivit art. 239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţa de judecată. 5 Or, prin prisma art. 373 alin. (1) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în prima instanţă.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel nu a verificat şi nu a elucidat pe deplin toate circumstanţele importante ale pricinii, fapt ce a adus la pronunţarea unei decizii neîntemeiate şi ilegale, din următoarele considerente. Astfel, reieşind din circumstanţele sus-nominalizate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel trebuia să verifice în baza cărui temei juridic Streleţchi Victor a activat pînă la 21 august 2013, necătînd la faptul că potrivit ordinului SA „Constructorul” nr. 41-k din 25 iulie 2013 „Pe efectivul personal”, acesta a fost concediat de la lucru începînd cu 01 august 2013. De asemenea, instanţa de apel trebuia să verifice ce sume în contul concediilor anuale de odihnă nefolosite au fost achitate lui Streleţchi Victor.
În conformitate cu prevederile art. 355 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului. Totodată, instanţa de apel, nu s-a expus şi în privinţa termenului de prescripţie de 3 ani referitor la cele 5 concedii anule de odihnă nefolosite de către Streleţchi Victor pentru anii 2008 – 2013. Cu atît mai mult cu cît, în cadrul şedinţei instanţei de apel din 03 iulie 2014, reprezentantul recurentului-pârât a invocat termenul de prescripţie referitor la cele 5 concedii anuale de odihnă nefolosite (f.d.
122). Instanţa de recurs reiterează că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărîre şi a deciziei motivate. Motivarea este o parte a hotărîrii în care instanţa judecătorească în mod obligatoriu îşi expune concluziile formulate în privinţa cauzei deferite spre soluţionare.
Potrivit unei jurisprudenţe constante degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pronunţarea de către instanţele judecătoreşti a unor hotărîri motivate constituie una dintre garanţiile dreptului fundamental la un proces echitabil şi acesta presupune obligaţiunea instanţei judecătoreşti de a se expune în hotărîri asupra tuturor cerinţelor acţiunii, precum şi, argumentelor invocate de către părţi întru admiterea sau respingerea acestora (cauza Garcia Ruiz vs. Spania, hotărîrea din 21 ianuarie 1999). Se reţine că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înţeles de părţile implicate în litigiu şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de către părţi (principiul nr. 6 al Recomandării nr. R (84)5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcţionării justiţiei, adoptată la 28 februarie 1984 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei), ceea ce la cazul prezentei speţe este lipsă.
Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărîrea să fie motivată, justiţiabilul avînd posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să adopte una sau altă soluţie şi să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac împotriva acestei hotărîri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punînd în pericol dreptul la un proces echitabil (cauza Kaufman vs. Belgia, 1986). 6 Prin urmare, instanţele judecătoreşti sunt obligate să-şi motiveze soluţiile şi concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul procesului şi necesită un răspuns special în hotărîre.
În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns special şi explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părţii care a formulat-o posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania, 1994). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că s-a constatat o eroare judiciară, care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a casa integral decizia instanţei de apel şi de a restitui prezenta pricină civilă la rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecători.
La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate mai sus, pronunţînd o hotărîre legală şi întemeiată, respectînd dreptul garantat al părţilor la un proces echitabil. În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admit recursurile declarate de către Streleţchi Victor şi SA „Constructorul”.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Streleţchi Victor împotriva SA „Constructorul” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilire la locul de muncă, achitarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, achitarea restanţei la salariu, achitarea indemnizaţiei pentru concediul nefolosit, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Druţă Maria Ghervas Vera Macinskaia 7