- Dosarul nr.
- 3ra-1255/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 noiembrie 2014
- Părțile
- Tertîcinîi Dmitrii vs OCT Chişinău
- Pe scurt
- Încetarea procesului.
3ra-1255/14 — Contestarae actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1255/14 Prima instanţă, Jud. Centru, mun. Chişinău – M. Avornic Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători – L. Bulgac N. Craiu M. Guzun DECIZIE 26 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Ion Corolevschi Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Tertîcinîi Dmitri, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea lui Tertîcinîi Dmitrii împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curtea de Apel Chişinău din 27 mai 2014 prin care apelul depus de către Tertîcinîi Dmitri a fost adms, hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 27 februarie 2014 a fost casată şi emisă o încheiere prin care s-a dispus încetarea procesului, ACONSTATAT : La 27 februarie 2013, reclamantul Tertîcinîi Dmitri s-a adresat în procedura de contenciosului administrativ cu o cerere împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău, contestînd refuzul pârâtului de a înregistra dreptul de proprietate a reclamantului asupra apartamentului nr.40, situat în str.Miron Costin, 1/1, mun. Chişinău, drept care a fost dobîndit de reclamant în baza hotărîrii judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 01.08.2012. In motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că, prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 01.08.2012, a fost recunoscut dreptul de proprietate a reclamantului asupra apartamentului nr.40, situat în str.Miron Costin, 1/1, mun.
Chişinău şi s-a dispus excluderea din Registrul bunurilor imobile a înregistrării privitor la dreptul de proprietate al Larisei Tertîcinaia asupra bunului imobil sus- nominalizat. Indică reclamantul că, adresîndu-se Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău pentru înregistrarea dreptului de proprietate, a fost informat, că pe locuinţa respectivă 1 este aplicat sechestru în legătură cu neachitarea de către Larisa Tertîcinîi a datoriilor faţă de terţe persoane. Menţionează reclamantul că, la 26 noiembrie 2012, s-a adresat cu o cerere prealabilă către întreprinderea de stat „Cadastru", prin care a contestat refuzul OCT Chişinău de a executa hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 01.08.2012, însă prin răspunsul din 28 noiembrie 2012, a fost informat că urmează să se adreseze la Oficiul Cadastral Teritorial mun.
Chişinău privind înregistrarea hotărîrii judecătoreşti sus-menţionate. Astfel, la 11 decembrie 2012, reclamantul s-a adresat către OCT mun. Chişinău, cu solicitarea sus-enunţate, însă nu a primit nici un răspuns. La data de 17 ianuarie 2013, reclamantul s-a adresat cu o cerere repetată către OCT mun. Chişinău, la care a primit refuz, fapt din care considerente l-a determinat pe reclamant să se adreseze în instanţa de judecată. Prin horărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 27 februarie 2014, acţiunea depusă de către Tertîcinîi Dmitri a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014, apelul depus de către Tertîcinîi Dmitri a fost admis, hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 27 februarie 2014 a fost casată şi emisă o încheiere prin care s-a dispus încetarea procesului. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 06 august 2014, Tertîcinîi Dmitri, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii înaintate. În motivarea recursului a indicat că, nu au fost constatate şi elucidate pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, fiind aplicate greşit normele de drept material şi încălcate normele de drept procedural. Din actele cauzei se constată cu certitudine că, copia deciziei instanţei de apel a fost expediată spre cunoştinşă recurentului la data de 06 iunie 2014, iar recursul a fost depus la data de 06 august 2014, astfel, prin prisma art. 434 C.P.C., instanţa de recurs constată că recursul este declarat în termen.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Tertîcinîi Dmitri neîntemeiat şi care urmează a fi respins şi cu menţinerea deciziei Curţii de Apel Chişinău din data de 27 mai 2012. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) C.P.C., instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, în baza hotărării Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 01 august 2012, este recunoscut dreptul de proprietate 2 asupra apartamentului nr. 40 situat în str. Miron Costin 1/1, mun. Chişinău după Tertîcinîi Dmitri. Tot prin hotărîrea respectivă a fost dispusă excluderea Larisei Tertîcinîi din Registrul Bunurilor Imobile din calitatea de proprietar al apartamentului cu nr. 40, str. Miron Costin 1/1, mun. Chişinău. Ulterior, la adresarea lui Tertîcinîi Dmitri privind înregistrarea dreptului de proprietate, OCT Chişinău a refuzat executarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 01 august 2012. Tertîcinîi Dmitri a depus cerere prealabilă la data de 22.11.2012 prin care a solicitat să-i fie expediat răspuns în scris despre posibilitatea înregistrării dreptului asupra bunului imobil în baza hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 01.08.2012. Prin răspunsul din 22.12.2012, registratorul a informat petentul despre imposibilitatea înregistrării dreptului de proprietate în baza hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 01.08.2012, din motivul aplicării sechestrului prin încheierea Executorului Judecătoresc. Ulterior, Tertîcinîi Dmitri a depus o cerere repetată cu privire la înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce-i aparţine în baza hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 01.08.2012. Iar prin decizia registratorului din 17.01.2013, cererea privind înregistrarea dreptului de proprietate asupra bunului imobil a fost respinsă, din motivul că pe bunul imobil cu nr. cadastral 010041316901040 situat în mun.
Chişinău din str. Miron Costin 1/1, ap. 40 este notată aplicarea sechestrului de înstrăinare. Fiind investită cu examinarea pricinii în fond, prima instanţă a respins acţiunea înaintată ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014, apelul depus de catre Tertîcinîi Dmitri a fost admis, hotărîrea primei instanţe a fost casată şi emisă o încheiere prin care s-a dispus încetarea procesului.
La caz completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014 întemeiat a purces la emiterea încheierii de încetare a procesului pe motivul că acţiunea înaintată cu privire la refuzul OCT de a executa o hotărîrea judecatorească irevocabilă nu poate fi obiectul unei acţiuni în contenciosul administrativ, deoarece potrivit art. 31 din Legea contenciosului administrativ, art. 11, lit. b) Codul de Executare, hotărîrile date de instanţele de judecată în pricinile de contencios administrativ sunt documente executorii şi se execută conform normelor stabilite de Codul de Executare.
Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele anexate la dosar, consideră oportun de a constata temeinicia deciziei instanţei de apel şi de a reitera prevederile art. 265 lit. a) CPC, potrivit căruia instanţa 3 judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care: a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă. Totodată, instanţa de recurs consideră necesar de a menţiona că acţiunea este înaintată în baza Legii contenciosului administrativ, iar obiectul acţiunii este refuzul Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău de a înregistra dreptul de proprietate a reclamantului Dmitri Tertîcinîi asupra apartamentului nr. 40, situat în str. Miron Costin 1/1, mun.
Chişinău, drept care de facto a fost dobîndit de către ultimul în baza hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 01 august 2012. În conformitate cu art. 4, lit. f), lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ: actele administrativ-jurisdicţionale de sancţionare contravenţională şi alte acte administrative pentru a căror desfiinţare sau modificare legea prevede o altă procedură judiciară şi actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că examinînd speţa în coraport cu prevederile legale sus-enunţate, constată că refuzul Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău de a executa o hotărîre irevocabilă nu poate fi obiectul unei acţiuni în contenciosul administrativ, dat fiind faptul că potrivit art. 31 al Legii nr. 793-XIV 10.02.2000, hotărîrile judecătoreşti irevocabile, adoptate în condiţiile prezentei legi, constituie titluri executorii. Iar potrivit art. 11 lit. b) din Codul de Executare, sînt documente executorii şi se execută conform normelor stabilite de prezentul cod: hotărîrile date de instanţele de judecată în pricinile de contencios administrativ, încheierile, ordonanţele şi deciziile instanţelor de judecată, eliberate în cauze civile.
În această ordine de idei, completul Colegiului judiciar al instanţei de recurs constată că instanţa de apel corect a stabilit că refuzul Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău de a înregistra dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 40, str. Miron Costin 1/1, mun. Chişinău după Tertîcinîi Dmitri, drept care de iure a fost dobîndit de ultimul în baza hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din data de 01.08.2012, urmează a fi soluţionat în conformitate cu prevederilor noemelor Codului de Executare, nu şi în ordinea contenciosului administrativ cu o acţiune separată.
Instanţa de recurs menţionează că prima instanţă la examinarea litigiului dat nu a aplicat normele legale care sunt relevante speţei în cauză, şi anume prevederile art. 11, lit. b) din Codul de Executare, şi prevedrile art. 31 din Legea nr. 793-XIV 10.02.2000, potrivit cărora, într-o formă generalizată, hotărîrile date de către instanţele de judecată în pricinile de contencios administrativ sunt documente executorii şi urmează a se executa conform normelor Codului de Executare, şi nu în ordinea contenciosului administartiv. Mai mult de cît atît, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine faptul că în conformitate cu 4 prevederile art. 320 al.
(1) din CC, dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoană pentru sine se dobândeşte de către aceasta dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Dreptul de proprietate constituie o realitate juridică garantată de art. 46 alin. 1 din Constituţia RM, art. 316 alin. 2 CC şi protejată de către art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de proprietate asupra imobilelor cu destinaţie de locuinţă şi construcţiilor auxiliare acestora alcătuieşte o valoare materială preponderentă în cadrul patrimoniului unei persoane. Astfel, prin prisma normelor legal sus-citate şi reiterînd cele menţionate, instanţa de recurs constată că recurentul Tertîcinîi Dmitri a dobîndit dreptul de proprietate asupra bunului imobil litigios în temeiul hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 01 august 2012, iar instanţa de apel corect a concluzionat prin admiterea apelului şi încetarea procesului, or, decizia instanţei de apel pe marginea litigiului dat este legală şi întemeiată, fapt din care considerente urmează a fi menţinută. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Tertîcinîi Dmitri şi de a menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se respinge recursul declarat de Tertîcinîi Dmitri.
Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea lui Tertîcinîi Dmitrii împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău privind contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală Valentina Clevadî 5