- Dosarul nr.
- 3ra-1628/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 noiembrie 2014
- Părțile
- Partidul Politic Miscarea Populara Antimafie vs CEC
- Pe scurt
- Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată
3ra-1628/14 — Cu privire la contestarea hotărîrii emise de către Comisia Electorală Centrală
Dosarul nr.3ra-1628/14 prima instanţă: N. Vascan DECIZIE 24 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Ion Corolevschi, Oleg Sternioală, Valentina Clevadî şi Tatiana Vieru examinând cererea de recurs depusă de Comisia Electorală Centrală, la contestația înaintată de Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2912 din 10 noiembrie 2014, cu privire la contestaţia nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 a d-lui Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014, prin care contestația înaintată de Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie a fost admisă, c o n s t a t ă: La 13 noiembrie 2014, Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie s-a adresat cu contestație în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2912 din 10 noiembrie 2014, cu privire la contestaţia nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 a d-lui Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală.
În motivarea contestației înaintate, reclamantul a indicat că la 10 noiembrie 2014, Comisia Electorală Centrală a aprobat hotărîrea nr. 2912 cu privire la contestația nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 a d-lui Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al concurentului electoral Partidul Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală. Consideră Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie că hotărîrea emisă este una ilegală din următoarele.
La 05 noiembrie 2014, reprezentantul cu vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală - Sergiu Gurduza, a depus către Comisie, contestaţia nr. AP 9/55, privind neconformarea candidatului la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Liberal - Gheorghe Ojog, solicitând excluderea acestuia din lista candidaţilor la funcţia de deputat din partea Partidului Liberal; atenţionarea Primăriei satului Corjova, raionul Criuleni; constatarea 1 încălcării de către Partidul Liberal a art. 47 alin. (5) şi (6) Cod Electoral şi obligarea ultimului să respecte legislaţia electorală.
Contestatorul şi-a motivat solicitarea prin faptul că la 30 octombrie 2014 organizaţia teritorială a Partidului Liberal Democrat din Moldovei a depus o cerere la Primăria satului Corjova, raionului Criuleni de a-i fi pusă la dispoziţie Casa de Cultură din localitatea dată cu scopul organizării unei întruniri cu alegătorii cu participarea unui interpret. În acel moment în incinta Primăriei se afla candidatul la funcţia de deputat din partea Partidului Liberal - Gheorghe Ojog, care este primar al localităţii enunțate, iar pentru perioada electorală, conform prevederilor art. 13 alin. (3) Cod Electoral, este degrevat în baza Declaraţiei depuse către Comisia Electorală Centrală. Gheorghe Ojog a aplicat pe cererea dată: semnătura, ştampila primăriei şi rezoluţia „Refuz”.
Se mai invocă că în acţiunile descrise de contestatorul Partidului Liberal Democrat din Moldova se conţine o încălcare a legislaţiei electorale, dar contestaţia urma a fi respinsă de Comisia Electorală Centrală din motivul nerespectării prevederilor art. 66 alin. (1) Cod Electoral, deoarece acțiunile lui Gheorghe Ojog au fost săvârşite la 30 octombrie 2014, iar contestaţia nr. AP 9/55 a fost depusă peste 6 zile calendaristice - la 05 noiembrie 2014. Prin urmare, contestația dată a fost depusă cu depășirea termenului de trei zile. Solicită Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2912 din 10 noiembrie 2014 cu privire la contestația nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 a d-lui Sergiu Gurduza, reprezentantul cu vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014, contestația înaintată de către reprezentantul concurentului electoral Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie a fost admisă. S-a anulat ca fiind emisă contrar prevederilor art. 66 alin. (1) din Codul Electoral, hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2912 din 10 noiembrie 2014, prin care a fost admisă contestația nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 a dlui Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală, în partea ce ţine de avertizarea Partidului Liberal; a fost avertizat concurentul electoral Partidul Liberal pentru încălcarea de către dl Gheorghe Ojog, candidatul la funcţia de deputat din partea Partidului Liberal, a prevederilor art. 13 alin. (3) din Codul electoral; a fost atenţionat ultimul, asupra obligaţiei de a respecta întocmai prevederile articolului enunțat.
La 19 noiembrie 2014, Comisia Electorală Centrală a depus recurs împotriva hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea hotărîrii contestate, cu remiterea pricinii la rejudecare sau pronunțarea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă contestația depusă de către reprezentantul concurentului electoral Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie. În conformitate cu art. 68 alin. (6) din Codul Electoral, împotriva hotărîrii instanţei de judecată poate fi depus un recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că recursul declarat de Comisia Electorală Centrală este depus în termen.
Recurentul, Comisia Electorală Centrală în motivarea recursului a indicat că instanţa de judecată a aplicat eronat normele de drept material și procedural, iar în concluzie a emis o hotărîre ilegală. 2 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărîrii primei instanţe și emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, pronunțînd o nouă hotărîre.
Potrivit materialelor pricinii rezultă că la 10 noiembrie 2014, Comisia Electorală Centrală a emis hotărârea nr. 2912 prin care a fost admisă contestaţia nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 depusă de către Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală, în partea ce ţine de avertizarea Partidului Liberal; s-a avertizat concurentul electoral Partidul Liberal pentru încălcarea de către dnul Gheorghe Ojog, candidatul la funcția de deputat din partea Partidului Liberal, a prevederilor art. 13 alin. (3) din Codul electoral și s-a atenționat ultimul, de a respecta întocmai prevederile normei enunțate (f.d.5-6).
Nefiind de acord cu hotărîrea enunțată, la 12 noiembrie 2014 reprezentantul concurentului electoral Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie, Răileanu Nicolae, printr-un demers depus la Comisia Electorală Centrală, a solicitat reexaminarea contestației nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014, depusă de către Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală, din motiv că contestația enunțată a fost depusă contrar prevederilor art. 66 alin. (4) din Codul Electoral (f.d.23). La materialele pricinii nu există care-va răspuns al Comisiei Electorale Centrală la demersul înaintat de către Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie.
Iar, la 13 noiembrie 2014, Concurentul electoral Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie s-a adresat în instanța de judecată cu contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărîrii ultimei nr. 2912 din 10 noiembrie 2014, cu privire la contestaţia nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 a d-lui Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală.
Fiind investită cu examinarea prezentei contestații, prima instanță prin hotărîrea din 18 noiembrie 2014, a ajuns la concluzia că este una întemeiată și a anulat ca fiind emisă contrar prevederilor art. 66 alin. (1) din Codul Electoral, hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2912 din 10 noiembrie 2014. Prima instanță a concluzionat că Concurentul electoral Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie prin prisma art. 65 alin. (1) din Codul Electoral, poate să contesteze acţiunile/inacţiunile şi hotărîrile consiliilor şi birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali. Iar, potrivit art. art. 66 alin. (1), (3), (4) din Codul Electoral, Comisia Electorală Centrală urma să respingă contestația depusă de către Sergiu Gurduza la 05 noiembrie 2014, ca fiind tardivă.
Verificînd legalitatea hotărîrii recurate prin prisma argumentelor invocate de către recurent, în raport cu probele administrate de instanță și normelor de drept aplicabile în speță, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că hotărîrea atacată este emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. 3 Conform art. 66 alin. (3) Cod Electoral, contestaţiile privind acţiunile şi hotărîrile Comisiei Electorale Centrale se depun la Curtea de Apel Chişinău. Conform art. 65 alin. (1) din Codul Electoral, alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile/inacţiunile şi hotărîrile consiliilor şi birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali.
Depunerea cererii în instanţa de judecată trebuie precedată de contestarea prealabilă în organul electoral ierarhic superior organului al cărui act se contestă, cu excepţia contestaţiilor ce se referă la exercitarea dreptului la vot sau la administrarea alegerilor depuse la biroul electoral în ziua alegerilor. Conform art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Potrivit art. 17 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, actele administrative cu caracter normativ considerate ilegale pot fi atacate oricînd. Instanța de recurs remarcă că Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie prin prisma art. 65 alin. (1) Codul electoral, este în drept să contesteze hotărîrea Comisiei Electorale Centrale prin care a fost admisă contestația nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 depusă de către Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală. Totodată este de menționat că prin emiterea hotărîrii enunțate, Comisia Electorală Centrală nu a atins drepturile acestuia, deoarece ca parte în procesul examinării contestației enunțate, au fost Partidul Liberal și Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Prin urmare prima instanță a ignorat prevederile Legii contenciosului administrativ, unde expres legislatorul a prevăzut că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului. Nu pot fi reținute afirmațiile concurentului electoral Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie precum că contestația depusă de către Sergiu Gurduza nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014, urma a fi respinsă de către Comisa Electorală Centrală, ca fiind una tardivă din următoarele. Potrivit art. 66 alin. (1), (3), (4) din Codul Electoral, acţiunile/inacţiunile şi hotărîrile organelor electorale, precum şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali pot fi contestate la organul electoral în termen de 3 zile calendaristice de la data săvîrşirii acţiunii/identificării inacţiunii sau adoptării hotărîrii.
Termenul de depunere se calculează începînd cu ziua următoare zilei în care a fost săvîrşită acţiunea, a fost identificată inacţiunea sau a fost adoptată hotărîrea. Contestaţiile privind acţiunile şi hotărîrile Comisiei Electorale Centrale se depun la Curtea de Apel Chişinău. Contestaţia concurentului electoral nu poate fi depusă de către membrul consiliului electoral respectiv, dar poate fi depusă de reprezentantul concurentului electoral în organul electoral respectiv sau de o persoană împuternicită de concurentul electoral prin procură. 4 Prin prisma normei de drept enunțate, legislatorul expres a prevăzut termenul de declarare a contestațiilor. Totodată instanța de recurs remarcă că Partidul Liberal prin referința depusă asupra contestației nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014, nu a invocat tardivitatea ca temei pentru respingerea acesteia, respectiv Comisia Electorală Centrală întemeiat a dispus examinarea acesteia în fond (f.d.17-18).
Drept urmare celor expuse, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că prima instanță a interpretat eronat normele legislației electorale în coraport cu Legea contenciosului administrativ. Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că circumstanțele pricinii au fost constatate de prima instanță, însă normele de drept material au fost aplicate eronat de către Curtea de Apel și nu este necesară verificarea suplimentară a căror-va dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide de a admite recursul, de a casa hotărîrea primei instanțe și de a emite o nouă hotărîre prin care contestația înaintată de Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie împotriva Comisiei Electorale Centrale, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de Comisia Electorală Centrală. Se casează hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014, la contestația înaintată de Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărîrii ultimei nr. 2912 din 10 noiembrie 2014, cu privire la contestaţia nr. AP 9/55 din 05 noiembrie 2014 a d-lui Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală.
Se respinge contestația înaintată de Partidul Politic Mișcarea Populară Antimafie ca fiind neîntemeiată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Corolevschi Oleg Sternioală Valentina Clevadî Tatiana Vieru 5