2ra-3292/14 — Încasarea datoriei

dosarul nr.2ra-3292/14 prima instanţă: C. Vîrlan instanţa de apel: S. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 20 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 23, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 23 (în continuare ÎMGFL-23) împotriva Corinei Arkabi, intervenient accesoriu SA „Termocom” în procedura planului, privind încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, prin care apelul declarat de Arkabi Corina a fost admis, casată hotărârea judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 03 aprilie 2013 şi s-a emis o nouă hotărâre de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La 12 decembrie 2012 întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 23 (în continuare ÎMGFL-23) a depus cerere de chemare în judecată către Arkabi Corina, solicitând încasarea sumei de 18106,42 lei cu titlu de datorie la plata energiei termice şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat, că în baza contului personal deschis la ÎMGFL-23 pe numele Corinei Arkabi, SA Termocom în procedura planului a livrat energie termică în apartamentul nr. 57 din str. Albişoara 80/3, mun. Chişinău. Indică reclamantul că Akbari Corina nu a achitat plata pentru energia termică livrată, iar datoria formată la data de 01 noiembrie 2012 a constituit suma de 18106,42 lei, pe perioada 01 septembrie 2008 – 01 noiembrie 2012, fapt ce se confirmă prin informaţia despre calcularea şi achitarea serviciilor locativ-comunale respective.

Menţionează reclamantul, că potrivit art. 10,17,18 ale Hotărârii Guvernului nr.191 din 19 februarie 2002, proprietarii, chiriaşii locuinţelor sunt obligaţi să achite la timp serviciile locativ-comunale, inclusiv consumul de energie termică. Susţine reclamantul, că pârâta a fost informată prin intermediul facturilor 1 lunare şi a reclamaţiei despre necesitatea achitării datoriei, însă ultima nu a întreprins nici o acţiune în acest sens, motiv pentru care a fost nevoită de a se adresa cu prezenta cerere de chemare în judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 03 aprilie 2013 acţiunea înaintată de ÎMGFL-23 a fost admisă. Instanţa a dispus încasarea de la Arkabi Corina în beneficiul ÎMGFL-23 18106, 42 lei cu titlu de datorie la plata consumului de energie termică şi 543,19 lei cheltuieli legate de plata taxei de stat f. d. 25-26).

La 05 iunie 2013 Arkabi Corina a depus apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rişcani, mun. Chişinău din 03 aprilie 2013, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri, de respingere a acţiunii înaintate de ÎMGFL-23. În motivarea cererii de apel apelanta a indicat, că prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural, nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru justa soluţionare a pricinii, iar cele pe care le-a considerat constatate nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, apelul declarat de Arkabi Corina a fost admis. S-a repus în termen apelul declarat de Arkabi Corina.

S-a casat hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 03 aprilie 2013 şi s-a emis o nouă hotărâre, prin care, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea înaintată de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 23 către Arkabi Corina, intervenient accesoriu SA “Termocom” în procedura planului, privind încasarea datoriei. La 23 septembrie 2014, ÎMGFL-23.a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Indică recurentul că nu este de acord cu decizia instanţei de apel şi o consideră neîntemeiată şi lipsită de suport juridic. În motivarea recursului a invocat recurentul că instanţa de apel nu a enumerat nici un motiv temeinic, care ar fi servit la repunerea apelului în termen, în conformitate cu prevederile art. 116 CPC al RM.

Mai indică recurentul că, în adresa Corinei Arkabi au fost expediate facturile pentru energia termică consumată care cuprinde calculul lunar şi în cazul în care aceasta nu ar fi fost de acord cu facturile expuse spre plată urma să se conformeze prevederilor art. 14 al Legii cu privire la contenciosul administrativ, însă nici o factură nu a fost contestată. Examinând cererea de recurs declarată de ÎMGFL-23, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială 2 sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat având caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 3 Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi având în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎMGFL- 23 ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 23 se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru 4