- Dosarul nr.
- 3ra-1608/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 noiembrie 2014
- Părțile
- PP Partidul Socialistilor din RM vs CEC
- Pe scurt
- Agitaţia electorală. Modificarea condiţiilor de desfăşurare şi interzicerea întrunirilor
3ra-1608/14 — Contestarea actului administrativ
dosarul nr.3ra-1608/14 prima instanţă: I. Cimploi DECIZIE 20 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima, Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Liliana Catană, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de Comisia Electorală Centrală, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La data de 29 octombrie 2014, Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” (PSRM), fiind reprezentat de avocatul Lebedinschi Maxim, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC), cu privire la contestarea actelor administrative.
În motivarea contestaţiei reclamantul a indicat că, la data de 23 octombrie 2014, Consiliul Electoral de Circumscripţie Electorală mun. Bălţi, examinînd contestaţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, privind constatarea încălcărilor comise de Partidul Socialiştilor, prin hotărîrea nr. 5/5 din 23 octombrie 2014, a satisfăcut contestaţia Partidului Comuniştilor, fiind constatat că la data de 22.10.2014, Partidul Socialiştilor a amplasat un cort în mun. Bălţi, str. Vasile Alecsandri, pe care erau amplasate materiale de agitaţie şi acest fapt contravine hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 3338 din 16.07.2010.
Ulterior, de către reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” în Comisia Electorală Centrală, Lebedinschi Maxim, a fost înaintată Contestaţia prealabilă nr. AP - 9/34 din 24.10.2014, împotriva hotărîrii nr. 5/5 din 23.10.2014, prin care ultimul a solicitat anularea hotărîrii nr. 5/5 din 23 octombrie 2014 emisă de Consiliul Electoral de Circumscripţie Electorală mun. Bălţi -nr.2, ca neîntemeiată.
Astfel, prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale din 27 octombrie 2014, contestaţia nr. AP 9/34 din 24 octombrie 2014, s-a respins ca neîntemeiată şi s-a menţinut în vigoare hotărîrea Consiliului electoral de circumscripţie electorală municipală Bălţi nr. 2 „Privind examinarea contestaţiei nr. 18 din 22.10.2014 a 1 contestatarului Partidul Comuniştilor din Republica Moldova” nr. 5/5 din 23 octombrie 2014. Consideră Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, că hotărîrea Comisiei Electorale Centrale din 27 octombrie 2014 cu privire la contestaţia nr. AP 9/34 din 24 octombrie 2014 şi respectiv, hotărîrea nr. 5/5 din 23 octombrie 2014 a Consiliului electoral de circumscripţie electorală municipală Bălţi nr. 2, sunt ilegale şi încalcă dreptul concurentului electoral PSRM de a se întruni cu cetăţenii în mod liber şi nestingherit.
Invocă, în acest sens, reclamantul că acţiunile sale urmau a fi percepute prin prisma art.10 a Legii cu privire la întruniri, conform căruia „(1) Orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirilor (2) În declaraţia prealabilă se indică numele sau (în cazul unei persoane juridice) denumirea organizatorului, datele de contact ale organizatorului, scopul întrunirii, locul, data, ora începerii şi durata întrunirii, traseele întrunirii (după caz), forma de desfăşurare a întrunirii, numărul aproximativ de participanţi, serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale”.
La acest capitol, susţine reclamantul că la data de 18.02.2014, a fost înregistrată Declaraţia Prealabilă, prin care a fost adus la cunoştinţa administraţiei publice locale - mun. Bălţi că pe perioada 20.02.2014 - 01.09.2015, în intervalul orelor 09:00 - 17:00, organizaţia teritorială de partid al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, va organiza întruniri cu cetăţenii şi respectiv, va amplasa 4 corturi pliante, precum şi va utiliza mijloace grafice şi sonore, va răspîndi ziare, foi volante etc. În rezultat, consideră reclamantul că a respectat condiţiile legale stabilite la executarea dreptului la întrunire din ce motiv, nu existau temeiuri de obligare a acestora de a evacua cortul pliant instalat.
Mai invocă reclamantul că la data de 24.10.2014, de către Comisia Electorală Centrală a fost aprobată hotărîrea cu privire la condiţiile de organizare a întrunirilor electorale, prin care în pct. 1 a fost stipulat că adunările, mitingurile, întîlnirile publice ale candidaţilor în alegeri sau persoanelor de încredere ale concurenţilor cu alegătorii se vor organiza şi desfăşura cu respectarea următoarelor condiţii: 1) solicitanţii vor notifica autoritatea administraţiei publice locale, printr-o declaraţie prealabilă, despre desfăşurarea evenimentului; 2) solicitanţii, în cooperare cu autoritatea administraţiei publice locale, vor comunica din timp organelor abilitate să asigure securitatea şi ordinea publică despre data, ora şi locul desfăşurării evenimentului; 3) evenimentele nu se vor organiza şi desfăşura în acelaşi loc şi concomitent de către doi sau mai mulţi concurenţi electorali., în cazul în care doi sau mai mulţi concurenţi electorali vor solicita desfăşurarea evenimentului pentru acelaşi loc şi oră, autoritatea publică locală va lua decizia ţinînd cont de acordul dat prin consens de toate părţile.
Dacă, în urma discuţiilor, nici unul dintre solicitanţi nu acceptă să modifice ora, locul de desfăşurare a întrunirii, prioritate la desfăşurarea acesteia o are solicitantul care a depus primul declaraţia prealabilă; 4) la desfăşurarea întîlnirilor cu alegătorii organele abilitate să asigure 2 securitatea şi ordinea publică vor spori numărul de colaboratori, după caz". Susţine reclamantul PSRM că la plasarea corturilor pliante şi a materialului de agitaţie a respectat prevederile menţionate. Complementar, indică reclamantul că art.14 a Legii cu privire la întruniri, prevede că unica autoritate competentă de a interzice o întrunire, sau de a modifica forma, locul, ora etc. este doar instanţa de judecată, care ar fi urmat să se expună în temeiul demersului autorităţii publice locale.
Consiliul Electoral de Circumscripţie Electorală mun. Bălţi şi Comisia Electorală Centrală au interzis PSRM să desfăşoare întruniri în forma dorită de către aceştia, obligîndu-i să elimine cortul pliant şi materialele publicitare în afara competenţei acestora. Invocă reclamantul încălcarea dreptului la întrunire şi a dreptului la libertatea de exprimare a sa în calitate de concurent electoral, în legătură cu ce fapt considera că interzicerea petrecerii întrunirii este posibilă doar în temeiul şi în baza art.8 şi alin.(4) a art.14 a Legii privind întrunirile.
Consecvent, pretextă reclamantul pct. pct. 8, 9, 12, 22-24 şi 35 a hotărîri explicative a Plenului CSJ din 26.12.2011 nr.1 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei privind libertatea de întrunire şi libertatea de asociere prin prisma articolului 11 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale” (Buletinul CSJ a RM 2/4, 2012). La fel, reclamantul s-a referit şi la prevederile art. art. 32, 40, 41 şi 54 a Constituţiei Republicii Moldova, precum şi la art. art. 19 şi 20 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului; art. art. 19 şi 22 a Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice; art. art. 10 şi 11 a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, totodată fiind făcută referire şi la hotărîrile Curţii Constituţionale (HCC) nr. 19 din 16.06.1998 (MO nr. 66-68/28 din 16.07.1998); nr. 25 din 08.06.2000 (MO nr. 70-72 din 22.06.2000) şi cauzele CEDO Laptesevich v. Belarus, 2000, Comunicarea nr. 780/1997 şi Goodwin v. Regatul Unit, 1996, cererea nr. 17488/90.
Cere Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale din 27 octombrie 2014, cu privire la contestaţia nr. AP 9/34 din 24 octombrie 2014 şi hotărîrii Consiliului Electoral de Circumscripţie Electorală municipală Bălţi nr. 5/5 din 23 octombrie 2014. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014, acţiunea formulată de Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” a fost admisă. La 13 noiembrie 2014, Comisia Electorală Centrală a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea cererii de recurs şi casarea hotărîrii precitate, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.
Recursul a fost completat în mod corespunzător, la data de 17 noiembrie 2014. În motivarea recursului a invocat recurentul că hotărîrea primei instanţe este ilegală şi neîntemeiată. Instanţa a emis hotărîrea recurată cu încălcarea normelor de drept material prin faptul că nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, precum şi a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.
Susţine recurentul că instanţa de fond greşit a apreciat faptele cauzei confundînd calitatea de partid politic al Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, prin înregistrarea la Ministerul Justiţiei, cu cea de concurent 3 electoral al Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, prin înregistrarea în această calitate de Comisia Electorală Centrală prin hotărîrea CEC nr. 2742 din 10 octombrie 2014. Instanţa de fond, contrar prevederilor art. 130 din Codul de procedură civilă, incorect a dat apreciere declaraţiei prealabile din 18 februarie 2014 semnate de dl A. Nesterovschii, preşedintele organizaţiei teritoriale Bălţi a PP PSRM, care a fost prezentată ca probă de intimat, apreciind-o ca dată de o persoană împuternicită, deşi trebuia să fie luată în considerare o declaraţie sub semnătura preşedintelui PP PSRM, dl I. Dodon, ca persoană împuternicită să semneze actele concurentului electoral PP PSRM.
Precizează recurentul că modalitatea plasării în condiţii egale a publicităţii electorale pe panourile publicitare, inclusiv pe cele aflate în proprietate privată, a fost stabilită de Comisia Electorală Centrală prin Regulamentul privind modalitatea plasării publicităţii electorale pe panourile publicitare în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3338 din 16 iulie 2010. Astfel, amplasarea publicităţii electorale pe aceste corturi poate fi calificată drept afişaj electoral neautorizat, care este amplasat pe un dispozitiv privat într-un loc public, iar potrivit pct. 14 al regulamentului numit, amplasarea în locuri neautorizate, precum şi distrugerea sau deteriorarea prin orice mod a afişelor electorale, amplasate în locuri autorizate, atrage după sine răspunderea conform legislaţiei în vigoare.
Consideră recurentul că instanţa de fond a calificat greşit amplasarea cortului, echivalînd-o ca loc al întîlnirii cu alegătorii, pe cînd aceasta nu este altceva decît loc de amplasare a publicităţii electorale în locuri neautorizate. Complementar, susţine recurentul că instanţa de fond a denaturat mai multe declaraţii ale pîrîtului/recurent. La 19 noiembrie 2014, Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” a depus referinţă la recursul Comisiei Electorale Centrale, solicitînd respingerea cererii de recurs şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Comisia Electorală Centrală ca neîntemeiat şi urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Potrivit prevederilor art. 68 alin. (6) Cod electoral, împotriva hotărîrii instanţei de judecată poate fi depus un recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că hotărîrea Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 11 noiembrie 2014. Comisia Electorală Centrală a depus cerere de recurs la 13 noiembrie 2014 şi respectiv, recursul se consideră de pus în termen.
În aceste circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie trece la examinarea propriu-zisă a cererii de recurs. Din materialele dosarului s-a stabilit că la data de 23 octombrie 2014, Consiliul Electoral de Circumscripţie Electorală mun. Bălţi nr. 2, a emis hotărîre prin care a 4 satisfăcut contestaţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, fiind constatat că la data de 22.10.2014, Partidul Socialiştilor a amplasat un cort pe str. Vasile Alecsandri, mun. Bălţi, pe care este amplasat materiale de agitaţie, fapt ce contravine hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 3338 din 16.07.2010. La data de 24.10.2014, împotriva hotărîrii nominalizate supra, Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” a depus contestaţie prealabilă, înregistrată cu nr. AP - 9/34, prin care a solicitat anularea actului Consiliului, ca neîntemeiată.
Astfel, prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale din 27 octombrie 2014, contestaţia nr. AP 9/34 din 24 octombrie 2014, s-a respins ca neîntemeiată şi s-a menţinut în vigoare hotărîrea Consiliului electoral de circumscripţie electorală municipală Bălţi nr. 2 din 23 octombrie 2014. Potrivit art. 47 Cod electoral, Cetăţenii Republicii Moldova, partidele şi alte organizaţii social-politice, blocurile electorale, candidaţii şi persoanele de încredere ale candidaţilor au dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele electorale ale concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale candidaţilor, precum şi de a face agitaţie electorală în cadrul adunărilor, mitingurilor, întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, prin expunerea de afişe electorale sau prin intermediul altor forme de comunicare.
Exerciţiul acestui drept poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restricţii sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii sau protecţia moralei, protecţia reputaţiei, apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Agitaţia electorală se admite numai după înregistrarea concurentului electoral de către organul electoral. Modalitatea plasării în condiţii egale a publicităţii electorale pe panourile publicitare, inclusiv pe cele aflate în proprietate privată, se aprobă de Comisia Electorală Centrală şi se aduce la cunoştinţa publică concomitent cu începerea perioadei electorale.
Concurenţii electorali pot organiza întîlniri cu alegătorii, autorităţile administraţiei publice locale fiind obligate să asigure posibilitatea desfăşurării unor astfel de întîlniri în termene şi în condiţii egale. Organele electorale pot fi sesizate în cazul neregulilor constatate în legătură cu organizarea şi desfăşurarea întîlnirilor. Candidaţii nu pot folosi mijloacele şi bunurile publice (resursele administrative) în campaniile electorale, iar autorităţile/instituţiile publice şi cele asimilate acestora nu pot transmite/acorda concurenţilor electorali bunuri publice sau alte favoruri decît pe bază de contract, în condiţii de egalitate pentru toţi concurenţii electorali. Autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate ca, în termen de 3 zile de la data începerii perioadei electorale, să stabilească şi să garanteze un minim de locuri speciale de afişaj electoral, un minim de localuri pentru desfăşurarea întîlnirilor cu alegătorii.
Deciziile (dispoziţiile) respective sînt afişate imediat la sediul acestor 5 autorităţi şi sînt aduse la cunoştinţa subiecţilor interesaţi prin intermediul mijloacelor de informare în masă, al altor mijloace de comunicare disponibile. În ziua alegerilor şi în ziua precedentă alegerilor nu se admite nici un fel de agitaţie electorală. Interdicţia dată nu se referă la informaţiile deja plasate în internet şi la afişele expuse anterior. Pe de altă parte potrivit dispoziţiilor art. 2 al Legii cu privire la întruniri nr. 26 – XVI din 22.02.2008, legea reglementează modul de organizare şi de desfăşurare a întrunirilor în afara clădirilor. Nu sînt supuse prevederilor acestei legi organizarea şi desfăşurarea: a) întrunirilor cu caracter religios, sub formă de oficiere a unor servicii divine, sau a altor manifestări tradiţionale; b) manifestărilor sportive, cultural-artistice şi a altor activităţi de divertisment; c) acţiunilor cu caracter comercial.
În acest context, Colegiul consideră că prima instanţă corect a apreciat că modul de organizare a întrunirilor, inclusiv, cu caracter politic şi electoral cad sub incidenţa acestei legii, care o normă specială în materia respectivă. Totodată, Colegiul notează că art. 5 al aceluiaşi act legislativ, statuează că întrunirile se pot desfăşura în orice loc deschis publicului în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber. Întrunirile se pot desfăşura într-un singur loc sau prin deplasarea participanţilor. În cazul desfăşurării unor acţiuni oficiale sau a unor lucrări de reparaţie, autoritatea administraţiei publice locale, la cererea autorităţilor interesate, poate declara închise temporar accesului publicului anumite locuri care, în mod obişnuit, sînt deschise accesului nelimitat al tuturor persoanelor.
Subsecvent, art. 8 al legii, prevede că sînt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: a) îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă; b) incitarea la discriminare sau violenţă publică; c) subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora. Reflecînd asupra aplicabilităţii prevederilor expuse asupra speţei, Colegiul constată că prima instanţă corect a considerat că pretenţiile intimatului sunt întemeiate şi că autoritatea neîntemeiat a emis hotărîrile în cauză.
În aceiaşi ordine de idei, instanţa de recurs sesizează că Curtea de Apel Chişinău corect a stabilit că întrunirile pot fi interzise doar în cazurile stabilite de Legea cu privire la întruniri, doar la demersul administraţiei publice locale şi numai în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată, or, art. 14 din Legea cu privire la întruniri reglementează clar procedura de modificare a condiţiilor de desfăşurare şi interzicerea întrunirilor. Potrivit acestuia la examinarea unei declaraţii prealabile sau a unei cereri, precum şi la asigurarea ordinii publice în timpul desfăşurării întrunirii, autorităţile publice vor acţiona astfel încît să elimine doar elementele ilicite ale întrunirii, garantînd, pe cît este posibil, dreptul la întrunire.
Dacă, din declaraţia prealabilă sau din alte date pe care le deţine, reiese că 6 scopurile sau forma de desfăşurare a întrunirii preconizate contravin Constituţiei Republicii Moldova sau pot duce la încălcarea legislaţiei, autoritatea administraţiei publice locale informează neîntîrziat organizatorul cu privire la obligaţiile pe care le are în această calitate, precum şi îi atrage atenţia asupra cadrului legal existent. Dacă consideră necesar pentru asigurarea desfăşurării în mod paşnic a întrunirii, autoritatea administraţiei publice locale poate recomanda organizatorilor modificarea condiţiilor de desfăşurare a întrunirii declarate privind ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii. Decizia finală cu privire la modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii îi aparţine organizatorului.
Dacă deţine probe concludente că întrunirea urmează să se desfăşoare cu încălcarea prevederilor art.8, autoritatea administraţiei publice locale poate iniţia o procedură judiciară, prin care să ceară interzicerea întrunirii sau modificarea, după caz, a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a acesteia. Intentarea acţiunii nu suspendă dreptul de a desfăşura întrunirea. Instanţa de judecată examinează cererea de interzicere a întrunirii sau de modificare, după caz, a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a acesteia şi adoptă o hotărîre în cel mult 3 zile de la data depunerii. Instanţa de judecată poate adopta una din următoarele hotărîri: a) interzicerea întrunirii declarate ori modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii; b) menţinerea dreptului de a desfăşura întrunirea.” Coroborînd prevederile expuse, este cert că Consiliul Electoral de Circumscripţie Electorală mun.
Bălţi nr. 2 nu era competent să dispună evacuarea cortului pliant din str. V. Aecsandri a mun. Bălţi ce aparţine PSRM. Mai mult, Colegiul notează că prima instanţă corect a constatat asupra faptului că dreptul la întrunire este un drept constituţional şi constituie unul din drepturile fundamentale specificat şi în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Astfel, potrivit art. 32 din Constituţia Republicii Moldova oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.
Complementar, instanţa de recurs apreciază justă opinia Curţii de Apel Chişinău prin care se învederează că art.11 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale urmează a fi examinat în lumina prevederilor art.10 al Convenţiei, în conformitate cu care libertatea de exprimare este unul dintre obiectivele libertăţii de întrunire şi de asociere, mai ales atunci cînd în discuţie sînt partidele politice, datorită rolului lor esenţial în asigurarea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei. Libertatea de asociere şi de exprimare acordă partidelor politice, sub rezerva paragrafului 2 al art.10 din Convenţia Europeană, dreptul de a aborda şi de a expune nu numai informaţiile şi ideile, platformele şi scopurile sale care sînt primite favorabil ori inofensiv, sau cu indiferenţă, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.
Într-o altă ordine de idei, Colegiul relevă că potrivit prevederilor art. 442 Cod 7 de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Colegiul ţine cont de argumentele recursului şi le-a expus prin prisma şi limitele articolului citat supra, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care în cauza (cauza Van de Hurk vs Olanda), a stabilit, că această obligaţie, de a se pronunţa asupra tuturor motivelor invocate, deşi impusă instanţelor naţionale de art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument.
Avînd în vedere circumstanţele descrise, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014, este întemeiată şi legală, din care considerente, recursul declarat de Comisia Electorală Centrală urmează a fi respins, cu menţinerea hotărîrii contestate. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Comisia Electorală Centrală. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 noiembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actelor administrative.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Liliana Catană Ion Corolevschi 8