2ra-2913/14 — Încasarea despagubirlor și a indemnizației unice

prima instanţă: M. Buşuleac dosarul nr. 2ra-2913/14 instanţa de apel: Gh. Eni, T. Dimitriadi, V. Movilă DECIZIE 19 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari, Elena Covalenco, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Cealîc Natalia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cealîc Natalia, în interesele persoanei incapabile Cealîc Gheorghe, împotriva ÎM „Apă Canal” Cahul cu privire la încasarea despăgubirilor, indemnizaţiei unice, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 06 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Cealîc Natalia și menținută hotărîrea Judecătoriei Cahul din 27 septembrie 2013 c o n s t a t ă La 17 martie 2011 Cealîc Natalia a depus cerere de chemare în judecată, în interesele persoanei incapabile Cealîc Gheorghe, împotriva ÎM „Apă Canal” Cahul cu privire la încasarea despăgubirilor, indemnizaţiei unice.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, Cealîc Gheorghe, invalid din copilărie de gradul II, este fiul lui Cealîc Vasile, care a decedat la 26 decembrie 2008 în rezultatul accidentului de muncă la ÎM „Apă Canal” Cahul. Conform art. 18 al. (2) al Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186 din 10 iulie 2008, în caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în modul şi în mărimea stabilită de lege, şi, în plus, le plăteşte, din contul mijloacelor proprii, o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit pînă la vîrsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.

Conform art. 1419 al. (1) lit. a) Cod civil, în cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire îl au persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinerea. La fel, art. 1419 al. (2) lit. d) Cod civil prevede că, dreptul la despăgubire se recunoaşte invalizilor, pe durata invalidităţii. Deoarece pîrîtul refuză să achite prejudiciul material pe motiv că vinovat de comiterea accidentului în muncă este Cealîc Vasile, deşi lipseşte vreun act ce ar confirma culpa acestuia, cere Natalia Cealîc repararea de la ÎM „Apă Canal” Cahul a prejudiciului material, a indemnizaţiei unice conform prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186 din 10 iulie 2008 şi a cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus acţiune suplimentară, în motivarea căreia a indicat că salariul mediu lunar a lui Cealîc Vasile la situaţia din anul 2008 constituia 3560 lei, fapt confirmat prin certificatul eliberat de pîrît la 27 mai 2013. Din venitul lunar a lui Vasile Cealîc, pentru întreţinerea fiului invalid din copilărie de gradul II Cealîc Gheorghe, îi revenea jumătate din salariu, ceea ce constituia 1780 lei. Deoarece Cealîc Gheorghe în anul 2009 primea o indemnizaţie de invaliditate în mărime de 242,61 lei lunar, acestuia urmează să-i fie stabilită o despăgubire în sumă de 1538 lei lunar (1780 lei – 242,61 lei = 1538 lei) ca rezultat al decesului lui Cealîc Vasile, la întreţinerea căruia se afla Cealîc Gheorghe.

La fel, prin prisma art. 18 al Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186 din 10 iulie 2008, pîrîtul urmează să achite o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază de calcul salariul mediu anual a decedatului, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit pînă la vîrsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale. Or, indemnizaţia unică pe care trebuie să o achite ÎM „Apă Canal” Cahul constituie suma de 35600 lei, reieşind din următorul calcul – 3560 lei (salariul mediu) X 10 ani. Cere reclamanta încasarea de la pîrît a despăgubirii de 1538 lei lunar pentru întreţinerea lui Cealîc Gheorghe, invalid din copilărie de gradul II, pe toată durata invalidităţii lui, ca urmare a decesului întreţinătorului, încasarea indemnizaţiei unice în sumă de 35600 lei în legătură cu decesul întreţinătorului Cealîc Vasile, încasarea cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta şi-a modificat cuantumul pretenţiilor şi a cerut încasarea de la ÎM „Apă Canal” Cahul a despăgubirii pentru întreţinerea lui Cealîc Gheorghe în sumă de 73126,08 lei (reieşind din despăgubirea lunară ce-i revine de 1487,74 lei) pentru perioada anilor 2009-2012, încasarea de la pîrît a despăgubirii lunare pentru întreţinerea lui Cealîc Gheorghe în sumă de 1487,74 lei începînd cu 01 ianuarie 2013 şi pe toată durata invalidităţii acestuia, încasarea indemnizaţiei unice de 35600 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 27 septembrie 2013, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 06 mai 2014, a fost respins apelul declarat de către Cealîc Natalia și menținută hotărîrea Judecătoriei Cahul din 27 septembrie 2013. La 24 iunie 2014 Cealîc Natalia a declarat recurs împotriva deciziei din 06 mai 2014 a Curţii de Apel Cahul, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătorești și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie admisă. Recurenta în motivarea recursului a indicat că, în cadrul şedinţelor de judecată a prezentat suficiente probe ce ar confirma faptul că la data producerii accidentului rutier, Cealîc Vasile se afla în relaţii de muncă cu ÎM „Apă Canal” Cahul şi exercita nemijlocit atribuţiile sale de serviciu, fapt ce rezultă şi din certificatul de deplasare de la f.d.

12 şi foaia de parcurs de la f.d. 13. Lipsa vinovăţiei lui Cealîc Vasile în producerea accidentului se confirmă prin ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale a Procuraturii or. Hînceşti din 18 martie 2009 şi prin procesul-verbal privind cercetarea accidentului de muncă colectiv mortal a Inspectoratului Teritorial de Muncă Cahul din 23 februarie 2009. Ba mai mult, conform p. 6 din acest ultim act, nu au fost stabilite careva persoane vinovate de producerea accidentului rutier. A mai indicat că, intimatul este proprietarul izvorului de pericol sporit (a automobilului la volanul căruia se afla Cealîc Vasile la data producerii accidentului rutier), respectiv şi prin prisma art. 1410 Cod civil urmează să răspundă pentru prejudiciul cauzat de acesta.

Nu sunt întemeiate concluziile instanţelor precum că Cealîc Natalia nu a înaintat careva pretenţii în acest sens, or potrivit cererilor suplimentare aceasta a solicitat încasarea de la întreprindere a despăgubirii în legătură cu decesul întreţinătorului în beneficiul lui Cealîc Gheorghe pe toată perioada invalidităţii. Nu sunt relevante argumentele instanţelor precum că recurenta nu a probat vinovăţia ÎM „Apă Canal” Cahul, în cazul în care sarcina probei prin prisma art. 1410 Cod civil se incubă proprietarului izvorului de pericol sporit. În aceeaşi ordine de idei, reprezentantul pîrîtului în şedinţele de judecată a declarat că lipsesc careva dovezi ce ar confirma vinovăţia lui Cealîc Vasile în producerea accidentului rutier.

Instanţele nu au luat în consideraţie nici faptul că Cealîc Vasile a fost obligat de administraţia întreprinderii de a efectua deplasarea pe timp de iarnă şi în plină noapte. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Colegiul constată că, Cealîc Natalia la 24 iunie 2014 a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 06 mai 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. După cum s-a stabilit, Cealîc Natalia s-a adresat cu acţiune în interesele persoanei incapabile Cealîc Gheorghe, invalid din copilărie de gradul II, împotriva ÎM „Apă Canal” Cahul cu privire la încasarea despăgubirilor şi a indemnizaţiei unice ca urmare a decesului întreţinătorului Cealîc Vasile. Or, materialele cauzei atestă faptul că Cealîc Gheorghe, născut la 08 mai 1987, invalid din copilărie de gradul II, este fiul lui Cealîc Vasile.

Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 09 decembrie 2010, Cealîc Gheorghe suferind de o maladie psihică cronică în formă de retardare mentală severă, a fost declarat incapabil, iar prin dispoziţia Primăriei or. Cahul din 12 martie 2011 tutore asupra lui Gheorghe Cealîc a fost numită mama acestuia - Cealîc Natalia. Cealîc Vasile, la rîndul său, a fost angajat la ÎM „Apă Canal” Cahul în calitate de şofer. Conform certificatului de deplasare eliberat la 25 decembrie 2008 şi foii de parcurs seria BC nr. 338504 (f.d. 12-13), rezultă că Cealîc Vasile a fost trimis în deplasare la data de 26-27 decembrie 2008 pe traseul Cahul-Chişinău- Criuleni-Cahul cu automobilul de model Nissan Navara cu n/î CH AV 868, ce aparţinea cu drept de proprietate privată ÎM „Apă Canal” Cahul.

Ca rezultat, la data de 26 decembrie 2008, în jurul orelor 17.30, la întoarcerea din deplasarea din mun. Chişinău, la ieşirea din com. Sărata Galbenă r-l Hînceşti spre r-l Leova, automobilul, la volanul căruia se afla Cealîc Vasile, a derapat de pe carosabil, a fost aruncat pe panta de lîngă acostament şi s-a rostogolit de 3 ori. În consecinţă, conducătorul autovehiculului a decedat pe loc. Conform procesului-verbal privind cercetarea accidentului de muncă colectiv mortal din 23 februarie 2009, întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Cahul, a fost constatat accidentul de muncă colectiv suferit de Cealîc Vasile, salariat la ÎM „Apă Canal” Cahul. La fel, a fost stabilit că accidentul rutier s-a produs ca rezultat a carosabilului înzăpezit şi, deşi conducătorul vehiculului se deplasa cu viteza de 60-70 km/h, autovehiculul a derapat de pe acesta.

La momentul efectuării cercetării, Inspectoratul nu a stabilit persoanele vinovate de producerea accidentului rutier, conform p. 6 din procesul-verbal privind cercetarea accidentului de muncă colectiv mortal (f.d. 16-17). Procuratura r-lui Hînceşti prin ordonanţa din 18 martie 2009 a refuzat în pornirea urmării penale în cazul accidentului rutier produs de Vasile Cealîc, din cauza că nu au fost întrunite elementele infracţiunii prevăzute de art. 264 Cod penal şi deoarece nu au survenit consecinţele prevăzute la dispoziţia articolului dat. Totodată, din conţinutul ordonanţei rezultă că Vasile Cealîc nu s-a isprăvit cu manevra automobilului, a intrat în derapare ieşind pe contrasens unde şi s-a răsturnat.

Prima instanţă în motivarea hotărîrii de respingere a acţiunii a indicat că reclamanta nu a probat faptul că angajatorul ÎM „Apă Canal” Cahul poartă vina pentru accidentul de muncă survenit cu decesul lui Cealîc Vasile, din care considerente se exclude dreptul acesteia de a solicita repararea prejudiciului prin prisma art. 18 a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186 din 10 iulie 2008, pe motiv că norma dată angajează răspunderea în condiţiile generale ale răspunderii delictuale. Instanţa de apel, la rîndul său, a indicat că temei pentru naşterea obligaţiei de plată a indemnizaţiei unice constituie art. 18 al. (2) din Legea nr. 186 din 10 iulie 2008, pentru aplicarea căreia este necesară existenţa raporturilor de muncă şi vinovăţia angajatorului, care însă nu a fost constatată.

A mai indicat că litigiului dat nu sunt aplicabile prevederile art. 1410 Cod civil, ce consacră naşterea obligaţiei de reparare a prejudiciului efectiv cauzat, indiferent de existenţa relaţiilor de muncă dintre persoana prejudiciată şi posesorul izvorului de pericol sporit. Colegiul consideră ca fiind eronate şi premature concluziile date din considerentele ce urmează.

Prin accident de muncă, prin prisma art. 3 lit. a) şi e) din Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1361 din 22 decembrie 2005, se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu; în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, pînă la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau pînă la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat.

Reieşind din norma materială enunţată rezultă că, Cealîc Vasile exercitîndu- şi obligaţiile de serviciu la data de 26 decembrie 2008 în baza certificatului de deplasare din 25 decembrie 2008 şi foii de parcurs seria BC nr. 338504 eliberate de ÎM „Apă Canal” Cahul (f.d. 12-13) şi aflîndu-se la volanul automobilului ce aparţinea angajatorului, ca rezultat al derapării vehiculului de pe carosabil din cauza condiţiilor climaterice, a survenit decesul salariatului. Prin procesul-verbal din 23 februarie 2009 Inspectoratul Teritorial de Muncă Cahul a cercetat accidentul de muncă soldat cu deces şi a constatat expres că nu au fost stabilite persoanele vinovate de producerea accidentului rutier, iar prin ordonanţa Procuraturii r-lui Hînceşti din 18 martie 2009 s-a refuzat în pornirea urmării penale în cazul accidentului rutier produs de Vasile Cealîc, din cauza că nu au fost întrunite elementele infracţiunii prevăzute de art. 264 Cod penal.

Sunt pripite argumentele instanţelor precum că încălcarea de către Cealîc Vasile a prevederilor art. 45 a Regulamentului circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 713 din 27 iulie 1999 (în vigoare la acea dată) la momentul cînd conducea vehiculul, nu-i incubă angajatorului vina în producerea accidentului de muncă. Or, articolul enunţat stipulează factorii de care urmează să ţină cont conducătorul la deplasarea vehiculului cu limita de viteză stabilită şi nu constituie o normă de sancţionare. Ba mai mult, conform aceluiaşi proces-verbal privind cercetarea accidentului de muncă colectiv mortal din 23 februarie 2009 s-a constatat că Cealîc Vasile se deplasa cu o viteză de 60-70 km/h, deci în limita maximă de viteză stabilită expres în art. 47 al Regulamentului circulaţiei rutiere.

Instanţele la adoptarea hotărîrilor au ignorat şi prevederile p. 1 al Regulamentului cu privire la plata de către întreprinderi, organizaţii şi instituţii a indemnizaţiei unice pentru pierderea capacităţii de muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau unei afecţiuni profesionale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 513 din 11 august 1993, care stipulează că întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile (în continuare – Întreprinderea), indiferent de formele lor de proprietate şi de activitate economică, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova poartă răspundere materială pentru prejudiciile cauzate angajaţilor de accidentele de muncă sau afecţiunile profesionale.

În afară de despăgubire, care se efectuează în modul stabilit de lege, întreprinderea este obligată, conform art.18 al Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008, să plătească o indemnizaţie unică. Colegiul reţine că, la respingerea pretenţiilor reclamantei instanţele au constatat lipsa vinovăţiei angajatorului în survenirea accidentului de muncă şi decesul salariatului Cealîc Vasile, fără însă a lua în seamă imprudenţa accidentului.

Prematur instanţa de apel a constatat inaplicabilitatea litigiului dat a prevederilor art. 1410 Cod civil, care stipulează că persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore sau din intenţia persoanei vătămate. Or, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit este guvernată de reguli speciale, ţinînd cont de faptul că dauna se cauzează printr-o activitate sau însuşiri periculoase ale unor obiecte, ce nu pot fi controlate pe deplin de către om.

Ca urmare a acestui fapt, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit se angajează în lipsa vinovăţiei. Debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit este posesorul izvorului care exploatează şi posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate sau în alt temei legal. Nu se consideră posesor al izvorului de pericol sporit persoana care efectuează exploatarea acestuia în virtutea raporturilor de muncă. Deşi Cealîc Natalia în cererea de chemare în judecată nu a indicat norma materială art. 1410 Cod civil, nu constituie temei de a-i respinge pretenţiile acesteia pe motiv de neinvocare a acestui temei de drept.

Or, în conformitate cu art. 240 al. (1) CPC, la deliberarea hotărîrii, instanţa judecătorească apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii, iar al. (3) art. 240 CPC prevede că instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Instanţa de recurs relevă că Cealîc Natalia prin cererea de chemare în judecată a invocat raportul juridic instituit ca rezultat al accidentului de muncă ce s- a soldat cu decesul salariatului şi a cerut de la angajator plata despăgubirii şi a indemnizaţiei unice în beneficiul persoanei ce se afla la întreţinerea defunctului (pe toată perioada invalidităţii lui).

Instanţele, la rîndul său, prin prisma art. 239 şi 241 CPC, urmau să-şi întemeieze hotărîrile pe circumstanţele constatate şi pe probele cercetate în şedinţele de judecată, iar în motivarea lor urmau să indice legile ce guvernează litigiul dat. Or, după cum s-a stabilit, instanţele au ignorat normele procedurale şi materiale enunţate mai sus şi apreciind arbitrar pretenţiile lui Cealîc Natalia, fără aplicarea corectă a cadrului legal în ansamblu, au respins neîntemeiat acţiunea. Avînd în vedere că art. 445 al. (1) lit. c1) CPC prevede exhaustiv cazurile în care instanţa de recurs poate restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă şi deoarece erorile judiciare enunţate nu cad sub incidenţa acestei norme procesuale, se impune casarea deciziei Curţii de Apel Cahul din 06 mai 2014 şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

Colegiul mai reţine că, deoarece este imposibilă formarea unui alt complet de judecători la Curtea de Apel Cahul, în situaţia în care pricina dată a fost judecată de 2 ori în fond în această instanţă, în scopul evitării tergiversării examinării cauzei, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a strămuta pricina dată pentru rejudecarea apelului în fond la Curtea de Apel Comrat. La judecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, creând condiţii obiective şi reale participanţilor la proces şi judecând pricina, să emită o decizie întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către Cealîc Natalia.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Cahul din 06 mai 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cealîc Natalia, în interesele persoanei incapabile Cealîc Gheorghe, împotriva ÎM „Apă Canal” Cahul cu privire la încasarea despăgubirilor, indemnizaţiei unice, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Comrat. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Elena Covalenco Galina Stratulat