2ra-1671/14 — Încasarea indemnizaţiei unice pentru pierderea capacităţii de muncă

prima instanţă: A. Mironov 2ra-1671/14 instanţa de apel: G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă ÎNCHEIERE 28 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Cooperativa Agricolă de Producție „Corten” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasili Peicov împotriva Cooperativei Agricole de Producție „Corten” cu privire la încasarea indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 07 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Cooperativa Agricolă de Producție „Corten” și menținută hotărârea Judecătoriei Taraclia din 06 noiembrie 2012, prin care acțiunea a fost admisă parțial constată: La 08 august 2012, Vasili Peicov a depus cerere de chemare în judecată împotriva cu privire la încasarea indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă.

În motivarea acțiunii a indicat că mai bine de 30 ani a activat mecanic la CAP ”Corten” din sat. Corten, r-nul Taraclia. Indică că prin încheierea emisă de Consiliul republican de boli profesionale al SCR MS RM la 19 noiembrie 2008, s-a constatat că el s-a îmbolnăvit de o boală profesională din cauza încălcării stării sanitaro-igienice a locului de muncă, confirmat prin influența îndelungată a vibrației generale pe parcursul a 36 ani, care depășește nivelul admisibil, precum și influența pesticidelor în timpul lucrărilor agricole pe parcursul a 26 ani. Prin încheierea Consiliului de Expertiză Medicală a Vitalității din 14 octombrie 2009 a Spitalului interraional Ceadîr-Lunga s-a stabilit că el a pierdut capacitatea generală de muncă, în mărime de 24 %. Afirmă că la 17 februarie 2011 a fost examinat repetat, însă procentul pierderii capacității de muncă nu s-a schimbat.

Cu referire la art. 18 alin. (1) al Legii securității și sănătății în muncă, consideră că este îndreptățit la achitarea unei indemnizații unice din contul pârâtului, întrucât prin încheierea Consiliului Republican de Boli Profesionale al SCR MS RM din 19 noiembrie 2008 s-a stabilit vinovăția acestuia. 1 Susține că s-a adresat de nenumărate ori către pârât în vederea achitării indemnizației, însă ultimul refuză achitarea acesteia în mod benevol. Solicită încasarea din contul CAP „Corten” din sat. Corten, r-nul Taraclia a indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă în mărime de 23854,08 lei și repararea prejudiciului moral în mărime de 20000 lei, precum și repunerea în termenul de prescripție de adresare în instanță, omis din vina pârâtului.

Prin hotărârea Judecătoriei Taraclia din 06 noiembrie 2012 acțiunea a fost admisă parțial, restabilit Vasili Peicov în termenul adresării în instanța de judecată cu privire la încasarea indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă, încasat de la CAP „Corten” din sat. Corten, r-nul Taraclia în beneficiul lui Vasili Peicov indemnizația unică pentru pierderea capacității de muncă în mărime de 23854,08 lei, încasat de la CAP „Corten” în beneficiul lui Vasili Peicov suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistența juridică. În rest, acțiunea în partea reparării prejudiciului moral în mărime de 20000 lei a fost respinsă. La fel, a fost încasat de la CAP „Corten” taxa de stat în folosul statului în mărime de 715,62 lei.

Prin decizia Curții de Apel Cahul din 07 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de CAP „Corten” și menținută hotărârea primei instanțe. La 07 martie 2014 CAP „Corten” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor instanțelor judecătorești inferioare ca ilegale și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată și depusă cu omiterea termenului de adresare în instanța de judecată. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o neîntemeiată. Consideră că concluziile instanței de apel cu privire la temeinicia hotărârii instanței de fond prin care CAP ”Corten” a fost recunoscut vinovat în apariția bolii profesionale a reclamantului, sunt neîntemeiate.

Susține că instanța de apel, intenționat a interpretat eronat circumstanțele cauzei, constatând că conform carnetului de muncă, Vasili Peicov a activat la CAP ”Corten” în perioada 1972 – 2010, cu întrerupere în perioada 1976 – 1985. Afirmă că CAP ”Corten” a fost fondat în anul 2000 și nu este succesorul de drept al întreprinderii la care a lucrat reclamantul. Menţionează că conform încheierii Consiliului republican de boli profesionale al SCR MS RM din 19 noiembrie 2008, a fost luat în calcul numărul total de ani lucrați ai reclamantului - 36 ani, pe când acesta a lucrat la CAP „Corten” numai 8 ani. Consideră că circumstanțele enumerate denotă netemeinicia concluziilor cu privire la cauzarea bolii profesionale.

Invocă că la materialele pricinii nu sunt anexate careva probe scrise care ar confirma cu certitudine vinovăția pârâtului la apariția bolii profesionale lui Vasili Peicov. Remarcă că prevederile legislației aferente situației examinate prevede încasarea indemnizației din contul unității care poartă vina pentru boala profesională. La fel, consideră că concluziile instanței de apel cu privire la respectarea de către reclamant a termenului de prescripție pentru adresarea în judecată sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei. 2 Cu referire la hotărârea Guvernului nr. 513 din 11 august 1993 indică că dreptul la plata indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă apare din momentul pierderii capacității de muncă.

Astfel, menţionează că boala profesională a fost stabilită la 19 noiembrie 2008 prin încheierea Consiliului republican de boli profesionale al SCR MS RM, pe când Vasili Peicov s-a adresat în instanța de judecată cu acțiunea respectivă la 08 august 2012. Menționează că argumentul instanței de judecată referitor la repunerea în termen este neîntemeiat, deoarece termenul respectiv începe să curgă din momentul stabilirii pierderii capacității de muncă și nu din momentul stabilirii gradului de pierdere a capacității de muncă. Afirmă că la materialele dosarului este anexată scrisoarea CAP „Corten” din 28 noiembrie 2008 cu privire la îndreptarea lui Vasili Peicov pentru stabilirea gradului de pierdere a capacității de muncă, fapt ce în plus demonstrează omiterea de către acesta a termenului de adresare în instanța de judecată.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de CAP „Corten” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile 3 trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de CAP „Corten”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de CAP „Corten” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Cooperativa Agricolă de Producție „Corten” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4