2ra-1868/14 — Încasarea prejudiciului cauzat sănătăţii

prima instanță : I. Polişciuc dosarul nr. 2ra-1868/14 instanţa de apel: Gh. Eni, V. Movilă, N. Bondarenco, ÎNCHEIERE 17 iulie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea de Stat „Protecția Solurilor și Îmbunătățiri Funciare”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Codreanu Gheorghe împotriva Întreprinderii de Stat „Protecția Solurilor și Îmbunătățiri Funciare” filiala Leova cu privire la repararea prejudiciului cauzat sănătății şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 06 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea de Stat „Protecția Solurilor și Îmbunătățiri Funciare” și menținută hotărârea Judecătoriei Leova din 30 iulie 2013, prin care acțiunea a fost admisă, constată: La 08 februarie 2012, Codreanu Gheorghe a depus o cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățiri Funciare” filiala Leova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătății.

În motivarea acțiunii a indicat că la 04 noiembrie 1997, a suportat un accident de muncă în urma căruia a rămas invalid de gradul I. Menționează că până în anul 2009, i-au fost achitate toate compensațiile pagubei care i se cuvin, însă, ulterior achitările respective au fost încetate. Susține că întru soluționarea litigiului pe cale amiabilă la 21 noiembrie 2011, s- a adresat cu cerere către filiala întreprinderii raionului Leova și către Întreprinderea Republicană de Stat pentru protecția solului, în vederea soluționarea conflictului, însă cererea sa nu s-a soldat cu succes.

Solicită încasarea din contul ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” filiala Leova în beneficiul său a plăților restante pentru perioada 01 ianuarie 2010 până 01 februarie 2012, în mărime de 78863,54 lei, formate din suma inițială de compensarea a pagubei, salariul mediu lunar pe anii, ale căror luni au fost incluse la calcularea sumei inițiale de compensare a pagubei și salariile medii lunare pe țară pentru această perioadă. De asemenea solicită încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a penalității pentru neachitarea la timp a sumelor de compensare a pagubei conform art.145 alin.(3) Codul muncii, în mărime de 0,1 % în 24 ore, ce constituie 28655,51 lei și a dobânzii de întârziere în mărime de 10619,16 lei.

Iar în total solicită încasarea sumei de 132002,24 lei Ulterior, la 11 iulie 2012, Codreanu Gheorghe şi-a majorat cuantumul pretențiilor și a solicitat încasarea din contul ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” filiala Leova în beneficiul său, plățile restante pentru perioada 01 ianuarie 2010 până la 11 iulie 2012, în sumă de 95243,14 lei, penalitățile pentru neachitarea la timp a sumelor de compensare a pagubei în sumă de 42337,31 și dobânzile bancare în sumă de 17365,61 lei, în total suma de 154946,06 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Leova din 30 iulie 2013, acțiunea a fost admisă parţial şi încasat din contul ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” filiala Leova în beneficiul lui Codreanu Gheorghe, suma de 80126,01 lei cu titlu de compensare a pagubei cauzate prin vătămarea sănătății și suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

Totodată s-a încasat din contul ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” filiala Leova în beneficul statului, taxa de stat în sumă de 2403,78 lei. În rest acțiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 06 februarie 2014, a fost respins apelul declarat de către ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” filiala Leova și menținută hotărârea primei instanțe. La 18 aprilie 2014, ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătorești, considerându-le, ilegale, neîntemeiate şi emise cu și aplicarea eronată a normelor de drept material.

Cu referire la prevederileart.1418 alin.(1) al Codului civil, care indică că în caz de vătămare a integrității corporale sau de altă vătămare a sănătății, autorul prejudiciului are obligația să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacității de muncă, precum și cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătății – de tratament, de alimentație suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărare unui vehicul special, de reciclare profesională, susține că nici instanța de apel și nici prima instanța nu au ținut cont de prevederile alin.(2) a normei citate, care prevede că determinarea salariului nerealizat din cauză vătămării integrității corporale sau altei vătămări a sănătății se efectuează conform legii.

La fel invocă că instanțele nu au dat aprecieri suficiente prevederilor legale și anume art.2 a Legii nr.278 din 11 februarie 1999, care indică că sumă inițială de compensare a pagubei înseamnă o parte din salariul mediu lunar pe care persoana vătămată l-a avut ultimele 12 luni calendaristice înainte de accidentul de muncă sau de constatare a bolii profesionale, calculată în funcție de procentul pierderii capacității de muncă.

În susținerea poziției sale invocă şi prevederile p.29 a Hotărârii Guvernului cu privire la expertiza medicală a vitalității nr. 688 din 20 iunie 2006, care indică că în cazurile de expertizare a pacienților care prezintă actele ce atestă boala profesională sau accidentul de muncă, consiliile primare teritoriale de expertiză a vitalității stabilesc procentul de pierdere a capacității de muncă la solicitarea administrației instituției, organizației sau întreprinderii unde a survenit boala profesională sau a avut loc accidentul de muncă a organului sindical ierarhic superior sau în temeiul deciziei instanței de judecată.

Însă, intimatul a recunoscut că a trecut reexpertizarea la solicitarea administrației la 25 ianuarie 2012, acesta a mai menționat că în perioada anilor 2002 şi ulterior în anii 2009-2011, nu a fost la reexpertizare, deoarece procentul pierderii capacității de muncă se stabilește de instanța de expertiză a valabilității la solicitarea conducătorului întreprinderii unde a avut loc accidentul de muncă. Consideră suspect refuzul intimatului în vederea trecerii reexpertizei în perioada anilor 2009-2011. Examinând temeiurile recursului în coraport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎS „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Protecția Solurilor și Îmbunătățirilor Funciare” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva