Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-1042/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 noiembrie 2014
Părțile
SA Deservire vs ÎCS Nazende SRL
Pe scurt
Expirarea termenului de procedură. Repunerea în termen

2r-1042/14 — Încasarea datoriei şi rezilierea contractului

dosarul nr.2r-1042/14 prima instanţă: N. Clevadî instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi, DECIZIE 19 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „Nazende” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea pe acţiuni „Deservire” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „ Nazende ” societate cu răspundere limitată, cu privire la încasarea datoriei şi rezilierea contractului şi cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea cu Capital Străin „Nazende” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii pe acţiuni „Deservire” privind încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 27 februarie 2014, prin care s-a restituit Întreprinderii cu Capital Străin „ Nazende ” societate cu răspundere limitată cererea de apel c o n s t a t ă La data de 12 iulie 2012 SA „Deservire” s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată către ÎCS ”Nazende” SRL privind încasarea datoriei şi rezilierea contractului.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 10 noiembrie 2008 SA “Deservire” a încheiat cu ÎCS”Nazende”SRL contractul de locaţiune nr. 58, prin care ÎCS ”Nazende” SRL i-a fost acordată în locaţiune încăperea de restaurant cu terasă şi utilaj, amplasate în mun. Bălţi str. Independenţei, 33 cu perioada chiriei de la 01 decembrie 2008 până la 01 decembrie 2013. Menţionează reclamantul că ÎCS”Nazende”SRL a acumulat datorii în urma neachitării serviciilor prestate pentru lunile parţial februarie 2012, martie, parţial iunie 2012. La moment datoria constituie 58 335,23 lei. Solicită SA “Deservire” încasarea din contul ÎCS”Nazende”SRL a datoriei în sumă de 58 335,23 lei şi cheltuielilor de judecată.

La data de 12 septembrie 2012 SA “Deservire” a înaintat cerere de chemare în judecată suplimentară împotriva ÎCS”Nazende”SRL, solicitînd rezilierea din data de 20 iulie 2012 a contractului de locaţiune nr.58 încheiat la 10 noiembrie 2008 între SA “Deservire” şi ÎCS”Nazende”SRL, din motivul neachitării datoriilor acumulate în baza acestui contract (f.d.56 Vol. l). Prin încheierea judecătoriei Bălţi din 22 octombrie 12 s-a dispus conexarea la prezenta pricină a pricinii civile nr.2e-563/12 la cererea de chemare în judecată înaintată de ÎCS”Nazende”SRL împotriva SA “Deservire” privind încasarea prejudiciului material şi venitului ratat (f. d. 125 Vol. l). În motivare a indicat ÎCS ”Nazende” SRL că contractul de locaţiune nr. 58 din 10 noiembrie 2008 încheiat cu SA "Deservire” expira la 01.12.2013, însă, la data de 29.06.12 SA „Deservire”, fără a anunţa şi preaviza, a deconectat energia electrică din restaurantul dat în locaţiune, prin ce a făcut imposibilă continuarea activităţii restaurantului, din care cauză SRL „Nazende” a ratat un venit în sumă totală de 26.122,80 lei şi a suferit un prejudiciu material în sumă de 7900 lei.

Solicită ÎCS”Nazende”SRL încasarea din contul SA “Deservire” a venitului ratat în sumă de 26.122.80 lei şi prejudiciului material în sumă de 7.900 lei (f. d. 132 Vol. l). Prin hotărârea judecătoriei Bălţi din 09 decembrie 2013 cererea de chemare în judecată înaintată de SA “Deservire” s-a admis integral. S-a încasat din contul ÎCS ”Nazende” SRL în beneficiul SA “Deservire” datoria în sumă de 58 335, 23 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 4376 lei. S-a reziliat din data de 20 iulie 2012 contractul de locaţiune nr. 58 încheiat între SA “Deservire” şi ÎCS ”Nazende” SRL la data de 10 noiembrie 2008. Măsura de asigurare a acţiunii - sechestrul aplicat prin încheierea judecătoriei Bălţi din 18 iulie 2012 asupra mijloacelor băneşti în sumă de 58 335,23 lei de pe contul ÎCS ”Nazende” SRL s-a hotărât a se menţine până la executarea hotărârii judecătoreşti.

Cererea de chemare în judecată înaintată de ÎCS ”Nazende” SRL – s-a respins. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la data de 20 decembrie 2013 ÎCS ”Nazende” SRL a depus apel nemotivat, solicitînd admiterea apelului şi casarea hotărârii judecătoriei Bălţi din 09 decembrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 februarie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de ÎCS “Nazende” SRL, împotriva hotărârii judecătoriei Bălţi din 09 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA “Deservire” către ÎCS ”Nazende” SRL privind încasarea datoriei şi rezilierea contractului şi cererea de chemare în judecată înaintată de ÎCS ”Nazende” SRL împotriva SA”Deservire” privind încasarea prejudiciului material şi venitului ratat.

S-a comunicat ÎCS ”Nazende” SRL despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 1312,50 (una mie trei sute doisprezece) lei 50 bani şi a cererii de apel cu indicarea în acesta a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul în conformitate cu prevederile expuse la art.364-365 CPC, stabilindu-i apelantulu-i un termen de până la data de 27 februarie 2014 ora 9:00. S-a explicat ÎCS ” Nazende” SRL că, în caz dacă nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat şi cererea de apel motivată în conformitate cu cerinţele expuse la art. 364-365 CPC , cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 februarie 2014 s-a restituit ÎCS „Nazende” SRL cererea de apel.

La 02 iunie 2014, ÎCS „Nazende” SRL a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 27 februarie 2014, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 27 februarie 2014, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi , la faza primirii cererii de apel. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că încheierea instanţei de apel este una nemotivată şi nefondată. În special, invocă recurentul că din materialele cauzei se deduce clar lipsa oricărui act confirmator de recepţionare de către apelant sau a reprezentantului acestuia a încheierii Curţii de Apel prin care i s-a acordat termen pentru achitarea taxei de stat.

Consideră recurentul că, deoarece din motive necunoscute nu a primit Încheierea până la data de 27.02.2014, a fost în imposibilitatea de a înlătura neajunsurile şi de a achita taxa de stat , iar astfel restituirea cererii de apel poate fi apreciată ca o violare a art. 6 CEDO, privind accesul liber la justiţie. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul ca depus tardiv şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din următoarele considerente. În conformitate cu art.427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept sa respingă recursul şi să menţină încheierea.

Potrivit prevederilor art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Potrivit art. 112 Cod de procedură civilă, termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului. Termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii. Dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare. Actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen. Dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele băneşti au fost predate la oficiul poştal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicaţie înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen.

Dacă actul de procedură trebuie efectuat nemijlocit în instanţa judecătorească ori în o altă organizaţie, termenul se consideră expirat la ora care încheie programul lor sau la care încetează operaţiunile respective.

Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul reţine că încheierea Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 27 februarie 2014, iar recursul a fost depus de către recurent la 02 iunie 2014. Colegiul precizează că termenul pentru declararea recursului în speţă începe să se scurgă de la data de 25 martie 2014 când acesta a făcut cunoştinţă cu Încheierea contestată, prin recepţionarea recomandată a încheierii contestate (f. d. 99, v. 2) la adresa indicată de recurent în documentele din materialele cauzei, ultima zi pentru depunerea recursului urma a fi 08 aprilie 2014. După pronunţarea încheierii respective, recurentul a depus cerere de apel motivată, după cum se constată din materialele cauzei, care a fost restituită printr-o scrisoare de Către Curtea de Apel Bălţi la 09 aprilie 2014, deoarece nu s-a conformat prevederilor încheierii Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii de Apel Bălţi din 10 februarie 2014 (f. d. 101 Vol. II ). În contextul celor indicate, se constată că recurentul a depus recursul cu depăşirea termenelor impuse de normele precitate.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează, că ţine de obligaţia părţii de a lua măsurile necesare privind protejarea dreptului său de acces la instanţă. Or, recurentul iniţiind proceduri în justiţie, urmează să-şi asume un rol activ urmărind cu diligenţă derularea procesului său. Colegiul mai menţionează că în conformitate cu prevederile art. 116 alin. (1) şi (3) Cod de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

În această ordine de idei, Colegiul învederează că recurentul nu a solicitat repunerea în termen, în limitele articolului indicat supra. Din considerentele nominalizate, Colegiul consideră că cererea de recurs înaintată de ÎCS ”Nazende” SRL, urmează a fi respinsă ca depusă tardiv şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „ Nazende ” societate cu răspundere limitată ca depus tardiv.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 februarie 2014, prin care s-a restituit ÎCS „Nazende” SRL cererea de apel, emisă în pricina civilă cererea de chemare în judecată înaintată de societatea pe acţiuni „Deservire” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „ Nazende ” societate cu răspundere limitată, cu privire la încasarea datoriei şi rezilierea contractului şi cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea cu Capital Străin „Nazende” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii pe acţiuni „Deservire” privind încasarea prejudiciului material şi moral, Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.