2rac-44/14 — Anularea clauzei contractuale

Judecătoria Orhei Dosarul nr. 2ra-507/14 Judecător: V.Varaniţă Curtea de Apel Chişinău Judecători: M.Anton, Iu.Cotruţă, I.Secrieru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 12 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă, Valentina Clevadî, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de SRL „Bevvis”, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a SRL „Bevvis” împotriva SA „Basarabia” privind anularea clauzei contractuale, încasarea dobînzii de întîrziere şi a prejudiciului moral şi acţiunea reconvenţională a SA „Basarabia” împotrica SRL „Bevvis” privind încasarea datoriei,penalităţii şi dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2013, CONSTATĂ : La 24.09.2008 SRL „Bevvis” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Basarabia” cu privire la anularea pct. 7.1.2 din contractul de locaţiune a încăperii din 01.08.2005, încasarea dobînzii de întîrziere şi recuperarea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat, că la 01.08.2005, între SRL „Bevvis” şi SA „Basarabia” a fost încheiat un contract de locaţiune, prin care pîrîtul a transmis, iar reclamantul a preluat în locaţiune încăperile nelocuibile amplasate pe str. V. Lupu, 36/1 din or. Orhei, cu suprafaţa totală de 74 metri pătraţi. În conformitate cu pct.7.1.2 al contractului menţionat, locatorul (pîrîtul) are dreptul să modifice unilateral preţul de locaţiune în cazul modificărilor legislative de calculare a uzurii obiectului prezentului contract, precum şi a altor condiţii, care influenţează la determinarea preţului, inclusiv şi în cazul devalorizării esenţiale (peste 5%) a valutei naţionale faţă de euro.

La 31.05.2008, SA „Basarabia” a înaintat o notificare prin care i-a informat despre faptul modificării plăţii de locaţiune, făcînd trimitere la pct. 7.1.2 din contract. Cere reclamanta SRL „Bevvis” recunoaşterea nulă a pct. 7.1.2. din contractul de locaţiune a imobilului din 01.08.2005. La 23 februarie 2009 şi 16 iunie 2009 SRL „Bevvis” a depus cereri suplimentare de concretizare a pretenţiilor, prin care a solicitat trecerea în cont a 1 taxei pe valoarea adăugată în mărime de 1 276 lei, supraplăţii pentru locaţiune pentru luna septembrie 2008 în mărime de 333 lei, dobînzii de întîrziere în mărime de 210 lei şi prejudiciul moral în mărime de 7 000 lei. La 21 ianuarie 2013, SRL „Bevvis” a depus o cere de concretizare şi completare a cerinţelor sale potrivit cărei solicită încasarea dobînzii de întîrziere în mărime de 1 160,84 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 1 100 lei.

SA „Basarabia”, la 13 aprilie 2009, a depus acţiune reconvenţională împotriva SRL „Bevvis” cu privire la încasarea datoriei de plată conform contractului de arendă şi penalităţi de întîrziere. În motivarea acţiunii reconvenţionale indică SA „Basarabia”, că la 01 august 2005, între SA „Basarabia” şi SRL „Bevvis”, a fost încheiat un contract de locaţiune, prin care locatorul SA „Basarabia” s-a obligat să predea în locaţiune spaţiul comercial cu o suprafaţă de 74 m2, iar locatarul SRL „Bevvis se obliga să achite lunar chiria. La 10.06.2008, avînd ca reper pct. 7.1.2. al contractului de locaţiune din 01.08.2005, precum şi în temeiul Deciziei consiliului societăţii nr. 3 din 26.05.2008, administraţia SA „Basarabia” în mod unilateral, prin înştiinţarea nr. 12 din 31 mai 2008, a modificat preţul lunar de locaţiune, începînd cu data de 10.06.2008, în sumă de 1 110 Euro, inclusiv TVA.

Susţine SA „Basarabia”, că în acest scop, la 30.06.2008, au fost emise facturile fiscale seria RU nr. 0948044, precum factura seria RU nr. 0948045 pentru serviciile acordate, pe care însă pîrîtul le-a refuzat să le semneze. Totodată, menţionează SA „Basarabia”, că la 31.07.2008, a mai fost emisă factura fiscală seria RU nr. 0948052, care de asemenea nu a fost recunoscută de către pîrît. Indică SA „Basarabia”, că la 01.01.2009, datoria SRL „Bevvis” către SA „Basarabia” conform contractului de locaţiune din 01.08.2005, constituia suma de 874,50 lei. Susţine că în adresa SRL „Bevvis” a fost înaintată pretenţia prin care a solicitat achitarea datoriei şi soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.

Potrivit pct. 9.1.1 al contractului de locaţiune din 01.08.2005, locatarul se obligă să achite o penalitate în mărime de 0,05% din suma datorată pentru fiecare zi de întîrziere, ceia ce la data de 01.04.2009 constituie suma 2 214 lei, însă, conform actului de verificare a decontărilor reciproce, la data de 31 decembrie 2008, SRL „Bevvis” datora suma dc 20 868,97 lei. Cere SA „Basarabia” încasarea de la SRL „Bevvis” a datoriei în mărime de 20 868 lei şi a penalităţii în mărime de 2 214 lei. La 06 noiembrie 2012 şi 22 ianuarie 2013, SA „Basarabia” a depus cereri de concretizare a cerinţelor, potrivit cărora solicită încasarea de la SRL „Bevvis” a datoriei în mărime de 20 384,29 lei, a penalităţilor în mărime de 1 980 lei, a dobînzii de întîrziere în mărime de 10 840 lei si restituirea taxei de stat în mărime de 692,50 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22 martie 2010 a fost respinsă acţiunea depusă de SRL „Bevvis” şi admisă acţiunea reconvenţională depusă de SA „Basarabia”. 2 Prin decizia Curţii de Apel Economice din 04 octombrie 2010, a fost admis apelul depus SRL „Bewis”, casată hotărîrea instanţei de fond şi remisă cauza la rejudecare în prima instanţă. Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 14 noiembrie 2011, cauza dată a fost transmisă pentru judecare conform competenţei la Judecătoria Orhei. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 08 aprilie 2013, acţiunea înaintată de SRL „Bevvis” împotriva SA „Basarabia” cu privire la anularea pct. 7.1.2 din contractul de locaţiune din 01.08.2005, încasarea dobînzii de întîrziere şi a prejudiciului moral a fost respinsă.

A fost admisă cererea reconvenţională fiind dispusă încasat de la SRL „Bevvis” în beneficiul SA „Basarabia” datoria în mărime de 20 384,29 lei, penalitatea în mărime de 1 980 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 10 840 lei şi taxa de stat achitată de SA „Basarabia” la depunerea acţiunii reconvenţionale în mărime de 692,50 lei. În motivarea hotărîrii instanţa de fond a reţinut că contractul de locaţiune din 01.08.2005 a fost reziliat printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă şi astfel, prevederile contractului în cauză sunt nule de drept, inclusiv şi pct. 7.1.2, cerinţa SRL „Bevvis” în acest sens fiind neîntemeiată. Totodată, a mai statuat că reclamantul nu a probat în ce mod clauza contestată a încălcat normele imperative şi care au fost acestea.

A mai cocluzionat că a doua parte a art. 887 alin. (1) CC dă dreptul locatorului unilateral de a modifica cuantumul chiriei. SRL „Bevvis” a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea depusă de SRL „Bevvis” să fie admisă integral, iar cererea reconvenţională a SA „Basarabia” să fie respinsă. În susţinerea apelului, apelantul a invocat interpretarea eronată de către instanţa de fond a normelor de drept material. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2013, a fost respins apelul declarat de SRL „Bevvis” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Orhei din 08.04.2013.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului. Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 01.11.2013, SRL „Bevvis” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26.09.2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Orhei din 08.04.2013 şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea depusă de SRL „Bevvis” să fie admisă integral, iar cererea reconvenţională a SA „Basarabia” să fie respinsă.

În argumentarea recursului recurentul a invocat interpretarea eronată de către instanţa de apel şi de fond a normelor de drept material. SA „Basarabia” a prezentat referinţă pe marginea recursului înaintat, solicitînd declararea acestuia ca inadmisibil, deoarece nu conţine temeiuri legale. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de SRL „Bevvis” a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. 3 Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide că recursul declarat urmează să fie admis, pornind de la următoarele.

În conformitate cu art. 445 alin (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. La examinarea litigiului atît instanţa de fond, cît şi cea de apel au interpretat eronat normele de drept material şi, în consecinţă, au adoptat hotărîri ilegale. Totodată, în speţă sunt stabilite fapte suficiente pentru a da o soluţie nouă de admitere parţială a acţiunii înaintate de SRL „Bevvis” şi de respingere a acţiunii reconvenţionale a SA „Basarabia”. Potrivit materialelor cauzei, la 01.08.2005, între SRL „Bevvis” şi SA „Basarabia” a fost încheiat un contract de locaţiune, prin care pîrîtul a transmis, iar reclamantul a preluat în locaţiune încăperile nelocuibile amplasate pe str. V.Lupu, 36/1 din or.

Orhei, cu suprafaţa totală de 74 m2. În conformitate cu pct. 7.1.2 al contractului menţionat, locatorul (pîrîtul) are dreptul să modifice unilateral preţul de locaţiune în cazul modificărilor legislative de calculare a uzurii obiectului prezentului contract, precum şi a altor condiţii, care influenţează la determinarea preţului, inclusiv şi în cazul devalorizării esenţiale (peste 5%) a valutei naţionale faţă de euro. La 31.05.2008, SA „Basarabia” a înaintat o notificare prin care i-a informat despre faptul modificării plăţii de locaţiune, făcînd trimitere la pct. 7.1.2 din contract.

Urmare a acestui fapt, SRL „Bevvis” a înaintat cerere de chemare în judecată privind anularea clauzei 7.1.2 ca fiind contrară normelor legale imperative, iar SA „Basarabia”, la rîndul său a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat încasarea datoriei în baza contractului de locaţiune, formată înperioada de la majorarea cuantumului chiriei, a penalităţii şi a dobînzii de întîrziere. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 08.04.2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26.09.2013, acţiunea SRL „Bevvis” a fost respinsă, iar cererea reconvenţională a SA „Basarabia” a fost admisă integral. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră hotărîrile instanţelor judecătoreşti ilegale, deoarece provin din interpretarea eronată a normelor de drept material, pornind de la următoarele.

Potrivit art. 666 alin. (1) şi (2) CC, contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic. În conformitate cu prevederile art. 667 alin. (1) CC, părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor contractelor şi în toate domeniile, cu excepţia cazurilor în care legiuitorul stabileşte reguli care limitează 4 libertatea contractului pornind de la interese publice. Limitele pot fi introduse şi în ceea ce priveşte libertatea părţilor de a determina liber clauzele contractului.

O limită a principiului libertăţii contractului există chiar în textul art. 667 alin. (1) CC, care stipulează că libertatea determinării clauzelor contractuale este limitată de normele imperative, adică de normele care în scopul protecţiei intereselor generale stabilesc nişte reguli de la care părţile nu pot deroga. Potrivit art. 875 CC, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. SRL „Bevvis” a contestat clauza contractuală înserată la pct. 7.1.2, care permitea locatorului să modifice unilateral preţul de locaţiune, motivîndu-şi cerinţa prin faptul că legea imperativ stabileşte că cuantumul chiriei nu poate fi modificat unilateral.

Prevederile art. 667 alin. (1) expres stabilesc libertatea încheierii contractelor, doar că în limitele normelor imperative de drept. Potrivit art. 887 alin. (1) CC, cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul părţilor. Locatorul poate cere modificarea chiriei numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă. În context, instanţa de recurs reţine că modificarea cuantumului chiriei poate avea loc numai cu respectarea regulii generale – prin acordul părţilor.

În acest sens, Colegiul conchide că clauza intabulată la pct. 7.1.2 a contarctului de locaţiune din 01.08.2005, prin care se permitea locatorului să modifice unilateral preţul de locaţiune, indiferent de condiţionarea acesteia (în cazul modificărilor legislative de calculare a uzurii obiectului prezentului contract, precum şi a altor condiţii, care influenţează la determinarea preţului, inclusiv şi în cazul devalorizării esenţiale (peste 5%) a valutei naţionale faţă de euro), contravine prevederilor art. 887 alin. (1) CC. Astfel, concluziile instanţelor cum că reclamantul SRL „Bevvis” nu a probat în ce mod clauza contestată a încălcat normele imperative şi care au fost acestea, Colegiul le consideră eronate.

Tot aici, instanţa de recurs conchide şi interpretarea eronată de către instanţe a părţii a doua a art. 887 alin. (1) CC - locatorul poate cere modificarea chiriei numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă. Or, legiuitorul a stabilit expres dreptul locatorului de a cere modificarea chiriei, precum şi periodicitatea înaintării acestei cerinţe, dar nu dreptul de a o modifica, aşa cum au concluzionat instanţele, deoarece modificarea se poate materializa doar prin acordul părţilor, condiţie generală care rămîne în vigoare. Potrivit art. 216 alin. (1) CC, actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod (nulitate absolută).

Potrivit art. 217 alin. (1) şi (3) CC, nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu. Acţiunea în constatare a nulităţii absolute este imprescriptibilă. În conformitate cu prevederile art. 219 alin. (1) CC, actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii. Dacă din conţinutul său rezultă că poate înceta numai pentru viitor, actul juridic nu va produce efecte pentru viitor. 5 Conform art. 220 aln. (1) şi (3) CC, actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sînt nule dacă legea nu prevede altfel. Nulitatea clauzei nu atrage nulitatea întregului act juridic dacă se poate presupune că acesta ar fi fost încheiat şi în lipsa clauzei declarate nulă.

Pornind de la prevederile normelor de drept evocate supra, Colegiul conchide că clauza contarctuală prevăzută la pct. 7.1.2 din contractul de locaţiune încheiat între SA „Basarabia” şi SRL „Bevvis” la 01.08.2005, este lovitată de nulitate absolută, iar cerinţa înaintată de SRL „Bevvis” în acest sens este întemeiată. În acest sens, concluzia instanţelor cum că contractul de locaţiune din 01.08.2005 a fost reziliat printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă şi astfel, prevederile contractului în cauză sunt nule de drept, inclusiv şi pct. 7.1.2, cerinţa SRL „Bevvis” în acest sens fiind neîntemeiată, Colegiul o apreciază critic. În speţă, contractul de locaţiune litigios într-adevăr a fost reziliat printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă (decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28.05.2009).

Însă, rezilierea operează numai pentru viitor, conform prevederilor art. 747 alin. (1) CC, pe cînd reclamantul SRL „Bevvis” a solicitat nulitatea clauzei contractuale, care încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii, potrivit art. 219 alin. (1) CC. Colegiul consideră întemeiată şi cerinţa SRL „Bevvis” de trecere în cont a taxei pe valoarea adăugată în mărime de 1 276 lei şi supraplăţii pentru locaţiune pentru luna septembrie 2008 în mărime de 333 lei. După cum rezultă dinn materialele dosarului, începînd cu luna iunie 2008, SA „Basarabia” a înaintat locatarului SRL „Bevvis” facturi fiscale pentru plata serviciilor de locaţiune calculate în baza tarifului majorat unilateral, pe care SRL „Bevvis” a refuzat să le recepţioneze şi să le contrasemneze.

În acelaşi timp, SRL „Bevvis” a continuat pînă în luna septembrie 2008 să achite plata pentru chirie conform tarifului nogociat iniţial în mărime de 2 000 lei lunar (f.d. 37, 38, 40, 41, 42). La 25.09.2008 SRL „Bevvis” a fost evacuată din încăperile închiriate în baza hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 23.09.2008 şi, respectiv, nu s-a mai putut folosi de aceste încăperi. Deoarece plata pentru luna septembrie era deja achitată integral (2 000 lei), însă de încăperi s-a folosit doar pînă la 25.09.2008, SRL „Bevvis” este îndreptăţită să primească de la locator supraplata achitată pentru luna septembrie pentru cele 5 zile în care nu s-a folosit de încăperi în mărime de 333 lei.

La fel, este întemeiată şi cerinţa de trecere în cont a taxei pe valoarea adăugată în mărime de 1 276 lei, or, după cum am menţionat supra, în perioada iunie-septembrie facturi fiscale nu a mai fost eliberate în baza tarifului vechi de către SA „Basarabia”, însă SRL „Bevvis” a achitat plata chiriei care includea şi TVA, însă nu o poate restitui din motivul lipsei facturilor fiscale. Astfel, mărimea sumei ce urmează a fi încasată de la SA „Basarabia” în folosul SRL „Bevvis” cu titlu de trecere în cont a taxei pe valoarea adăugată, constituie 1 276 lei ( 01.06.2008-25.09.2008 plata constituie 7 667 lei, din care TVA 20 %). Referitor la cerinţa de încasare a dobînzii de întîrziere, instanţa de recurs o consideră neîntemeiată, din următoarele considerente.

6 Potrivit art. 619 alin. (1) CC, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus. După cum rezultă din prevederile legale evocate, dobînzile de întîrziere se aplică obligaţiilor pecuniare. Or, în speţă, SA „Basarabia” nu avea careva obligaţii pecuniare, ci de transmitere a încăperilor, iar suma la care a calculat SRL „Bevvis” dobînda, constituie supraplată şi nu-i poate fi calculată dobîndă. Colegiul consideră neîntemeiată şi cerinţa de încasare a prejudiciului moral.

În conformitate cu prevederile art. 1422 CC, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. Astfel, circumstanţele speţei nu întrunesc criteriile de acordare a prejudiciului moral, mai mult ca atît că reclamantul este persoană juridică şi nicidecum nu poate invoca suferinţe psihice sau fizice. În acelaşi timp, din considerentele menţionate supra, Colegiul consideră neîntemeiată acţiunea reconvenţională a SA „Basarabia” de încasare de la SRL „Bevvis” a datoriei în mărime de 20 384,29 lei, a penalităţilor în mărime de 1 980 lei, a dobînzii de întîrziere în mărime de 10 840 lei si restituirea taxei de stat în mărime de 692,50 lei.

În primul rînd, reclamantul în cauză îşi întemeiază pretenţiile în baza actului de verificare a decontărilor între întreprinderi la situaţia din 31.12.2008 şi a extrasului din cont pe perioada 01.01.2008-31.12.2008, care sunt semnate doar de directorul şi contabila SA „Basarabia” (f.d. 164), adică sunt acte întocmite unilateral şi, respectiv, nu pot fi reţinute ca probe pertinente şi admisbile în susţinerea pretenţiilor invocate. Într-al doilea rînd, această datorie a fost calculată în baza tarifului majorat unilateral în temeiul clauzei 7.1.2 din contractul de locaţiune, care a fost declarată nulă de la momentul încheierii şi care nu poate produce efecte juridice. În acest sens, penalităţile şi dobînzile de întîrziere calculate la suma pretinsă a fi datorată, la fel sunt lipsite de suport legal.

În această ordine de idei, Colegiul conchide netemeinicia acţiunii reconvenţionale înaintate de SA „Basarabia” împotriva SRL „Bevvis” privind încasarea datoriei, penalităţilor şi dobînzii de întîrziere. Referitor la cerinţa SRL „Bevvis” de încasare a cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs reţine următoarele. Potrivit art. 82 CPC, Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. În conformitate cu art. 94 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părţii care a avut cîştig de cauză toate cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.

7 La materialele cauzei este anexat ordinul de încasare a taxei de stat, prin care SRL “Bevvis” în instanţa de fond, în ordine de apel şi recurs a achitat taxa de stat în sumă de 1 941 lei (f.d 19 şi 43 vol. I şi 17 şi 44, vol. II). În acest context, taxa de stat urmează a fi restituită părţii care a avut cîştig de cauză – SRL „Bevvis”. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios asministrativ lărgit ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Orhei din 08 aprilie 2013 şi de a adopta o hotărîre nouă de admitere parţială a acţiunii SRL „Bevvis” şi de respingere integrală a cererii reconvenţionale a SA „Basarabia”.

Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de SRL „Bevvis”. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Orhei din 08 aprilie 2013 şi se adoptă o hotărîre nouă după cum urmează. Se admite parţial acţiunea înaintată de SRL „Bevvis” şi se constată nulitatea absolută a pct. 7.1.2 din contractul de locaţiune încheiat între SA „Basarabia” şi SRL „Bevvis” la 01.08.2005. Se dispune încasarea de la SA „Basarabia” în beneficiul SRL „Bevvis” suma de 333 (trei sute treizeci şi trei) lei cu titlu de supraplată, 1 276 (o mie două sute şaptezeci şi şase) lei cu titlu de trecere în cont a taxei pe valoarea adăugată, şi 1 941 (o mie nouă sute patruzeci şi una) lei cu titlu de cheltuieli legate de taxa de stat.

În rest, acţiunea SRL „Bevvis” împotriva SA „Basarabia” se respinge ca neîntemeiată. Cererea reconvenţională a SA „Basarabia” împotriva SRL „Bevvis” privind încasarea datoriei,penalităţii şi dobînzii de întîrziere se respinge ca neîntemeiată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Valentina Clevadî Iuliana Oprea 8