- Dosarul nr.
- 2ra-3338/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 noiembrie 2014
- Părțile
- Primăria s. Răciula vs Benderschi Petru
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3338/14 — Revendicarea bunurilor din posesia străină
prima instanţă: I. Raporu dosarul nr. 2ra-3338/14 instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, A. Panov ÎNCHEIERE 19 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de avocatul Cechir Viorelia în interesele lui Benderschi Petru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria Răciula, r-nul Călăraşi către Directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă „Tinerii în acţiune” - Benderschi Petru privind revendicarea bunului şi evacuarea forţată din încăpere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă „Tinerii în acţiune” - Benderschi Petru, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 31 ianuarie 2012, c o n s t a t ă La 06 iunie 2011, reclamantul Primăria Răciula, r-nul Călăraşi s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă „Tinerii în acţiune” - Benderschi Petru privind revendicarea bunului şi evacuarea forţată din încăpere.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în anul 2006 Primăria Răciula a fost implicată în realizarea unui proiect, în cadrul căruia urma să fie înfiinţat un Centru comunitar informaţional, care avea să beneficieze pentru folosinţă în activitatea sa de un set de calculatoare şi accesoriile acestora, acordat de organizaţia internaţională de Parteneriat a Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care a solicitat ca proiectul dat să fie realizat prin intermediul unei asociaţii obşteşti. În acest scop primăria a înregistrat Agenţia de Dezvoltare Durabilă „Tinerii în acţiune” şi director executiv a fost desemnat P. Benderschi. În anul 2006 a fost primit echipamentul, estimat cu 96.255 lei, care a fost instalat într-o sală de calculatoare în incinta primăriei şi prin decizia consiliului local a fost transmisă în folosinţă directorului asociaţiei P. Benderschi.
Întregul echipament a fost luat la evidenţa contabilă a primăriei, unde se află şi pînă în prezent. 1 Se arată că pe parcursul unui an, agenţia a activat efectiv, însă peste o perioadă de timp directorul executiv, invocînd că nu este de acord cu condiţiile de muncă, a încuiat încăperea şi fără a transmite bunurile şi localul a plecat peste hotare la muncă. Au fost întreprinse diverse măsuri pentru a întoarce echipamentul, pentru a elibera încăperea, însă fără rezultat. Solicită reclamantul, de a-1 obliga pe Benderschi Petru să restituie primăriei echipamentul electronic compus din 5 calculatoare, 5 mese, 5 scaune şi o imprimantă şi de a-l obliga să elibereze încăperea din incinta primăriei, care a fost repartizată în calitate de sală pentru calculatoare.
Prin hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 31.01.2012 acţiunea înaintată de Primăria Răciula, r-nul Călăraşi către Benderschi Petru a fost admisă integral, cu obligarea lui Benderschi Petru să restituie Primăriei Răciula r-lui Călăraşi echipamentul compus din: 5 mese, 5 scaune, 5 calculatoare şi un fotocopiator „Kyocera” în valoare totală de 66.710 lei, sau în caz contrar cu încasarea de la Benderschi Petru a valorii bunurilor în mărime de 66.710 lei; obligarea lui Benderschi Petru să elibereze încăperea Primăriei Răciula r. Călăraşi, repartizată pentru sală de calculatoare; încasarea de la Benderschi Petru a taxei de stat în folosul statului în mărime de 2.001,30 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 14.02.2014 a fost depus apel împotriva hotărîrii instanţei de fond de către Benderschi Petru, care solicită admiterea lui, casarea hotărîrii şi pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă integral acţiunea reclamantului.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014, apelul declarat de Directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă „Tinerii în acţiune” - Benderschi Petru a fost respins, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 31 ianuarie 2012. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a constatat că, prima instanţă corect a stabilit circumstanţele faptice ale litigiului dat, a apreciat probele conform prevederilor art. 130 CPC şi a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată, cu respectarea normelor de drept material şi procesual. Astfel, din materialele cauzei în instanţa de apel s-a constatat, că prin raportul de predarea/primirea echipamentului s-a constatat că primăria Răciula a primit de la Parteneriatul a Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) 1 fotocopiator, 5 procesoare, 5 monitoare 5 mese şi 10 scaune, care în continuare în afară de 5 scaune au fost transmise directorului executiv al agenţiei „Tinerii în acţiune” (f. d. 69-71).
Conform deciziei consiliului comunal Răciula nr. 06/11 din 12 decembrie 2008 s-a constatat că consiliul a reziliat acordul de colaborare dintre primărie şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă „Tinerii în acţiune” (f. d. 7). 2 Instanţa de apel a menţionat că din adresările primăriei către pîrît s-a constatat că la 17 noiembrie 2009, 25 noiembrie 2009, 18 ianuarie 2010, Primăria l-a atenţionat pe Benderschi Petru despre eliberarea încăperii şi transmiterea bunurilor materiale primite (f d. 6, 8, 9). Din certificatul Primăriei Răciula s-a constatat că lui Bendersci Petru de către primăria Răciula, i-au fost transmise următoarele bunuri : 5 mese, 5 scaune, 5 calculatoare şi un fotocopiator „KYOCERA” în valoare totală de 66.710 lei (f. d. 35). Astfel prima instanţă întemeiat a admis acţiunea, cu revendicarea bunului şi evacuarea forţată din încăpere.
Instanţa de apel a respins argumentele apelantului precum, că din vara anului 2007 el a transmis cheile de la oficiu împreună cu mobilierul şi bunurile mobile, preşedintelui organizaţiei Olaru Tatiana, rămînînd doar în calitate de membru al asociaţiei şi nu putea fi atras la răspundere materială, şi la repararea prejudiciului, deoarece sunt declarative şi nu au fost confirmate prin probe. La 04 august 2014 avocatul Cechir Viorelia în interesele lui Benderschi Petru, în termen, a contestat cu recurs decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii.
În motivarea recursului recurentul a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate. Se mai invocă în cererea de recurs că, Benderschi Petru s-a concediat din Agenţia de Dezvoltare Durabilă „Tinerii în acţiune”, rămînînd doar în calitate de asociat a organizaţiei date. Potrivit art. 181 alin.5 Cod civil membrii asociaţiei nu răspund pentru obligaţiile asociaţiei, iar aceasta nu răspunde pentru obligaţiile membrilor săi.
Nu este clar de ce instanţa de fond a decis de a atrage la răspundere materială a cet. Benderschi Petru şi repararea prejudiciului din contul lui, fără a lua în consideraţie prevederile alin. (5) a art. 181 Cod civil şi a art. 1398 alin. (1) Cod civil, care prevede că „poartă răspundere cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial”. De asemenea nu s-a stabilit în instanţa de judecată în ce constă vina cet. Bendersci Petru, în calitatea sa de persoană fizică, nu în calitate de membru al asociaţiei obşteşti. Totodată cauza a fost examinată în instanţa de judecată în absenţa pîrîtului Benderschi Petru, care la momentul examinării cauzei se afla la muncă peste 3 hotarele ţării.
Examinarea cauzei în absenţa pîrîtului a dus la încălcarea, dreptului la apărare a ultimului, nu i-a dat posibilitate să se expună pe marginea pretenţiilor, a fost lipsit de posibilitatea de a prezenta probe în apărarea sa. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Cechir Viorelia în interesele lui Benderschi Petru, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.
Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Cechir Viorelia în interesele lui Benderschi Petru, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate 4 în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de avocatul Cechir Viorelia în interesele lui Benderschi Petru ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către avocatul Cechir Viorelia în interesele lui Benderschi Petru, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5