Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-331/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 noiembrie 2014
Părțile
SRL Patos-Com vs ÎI Lisnic Nicolae, Dragoi Eugen, Crudu Mihail, IS Cadastru
Pe scurt
Temeiurile declararii revizuirii

2rh-331/14 — Declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor şi evacuare

prima instanţă: D. Suşchevici dosarul nr. 2rh-331/14 (Judecătoria Centru mun. Chişinău) instanţa de apel: N. Vascan, V. Bogoroş, A. Pahopol (Curtea de Apel Chișinău) instanța de recurs: Iu. Sîrcu, I. Muruianu, T. Chișca-Doneva, I. Corolevschi, E. Fistican (Curtea Supremă de Justiție) ÎNCHEIERE 19 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî Iuliana Oprea, Ion Druţă examinând, fără înștiințarea participanților la proces, cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Patos-Com”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Patos-Com” împotriva Întreprinderii Individuale „Lisnic Nicolae”, Dragoi Eugen, Crudu Mihail şi Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor şi evacuare, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiție din 18 aprilie 2012 prin care a fost respins recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Patos- Com” și menținute decizia Curții de Apel Chişinău din 01 iunie 2011 și hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 03 februarie 2011, c o n s t a t ă La 02 martie 2010 SRL „Patos-Com” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎI „Lisnic Nicolae”, Dragoi Eugen, Crudu Mihail şi ÎS „Cadastru” cu privire la declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor şi evacuare. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, imobilul situat pe bd. Ştefan cel Mare, 6 mun. Chişinău a fost construit în anul 1976. Iniţial, întreaga clădire, inclusiv subsolul, aparţineau statului, însă în incinta acesteia îşi desfăşura activitatea magazinul firmei comerciale „Florile Moldovei”, care, ulterior, a fost reorganizată în întreprinderi autonome, cu împărţirea între acestea a patrimoniului firmei conform ordinii stabilite.

Astfel, a fost iniţiată unitatea autonomă ,,Garofiţa”, care a primit în proprietatea sa privată întreaga clădire de pe bd. Ştefan cel Mare, 6 mun. Chişinău. Înregistrarea acestui drept de proprietate a fost efectuată la 12 august 1999, în baza actului din 30 septembrie 1996 (1205v), deciziei Primăriei nr. 23/10 din 30 septembrie 1996 (1205-v/99), actului de transmitere-primire din 18 martie 1997 (1205v) şi adeverinţei de privatizare nr. 584/03). În baza acordului primit de la CNVM, SC „Garofiţa” SA a fost reorganizată prin separare cu înfiinţarea unei noi societăţi - SRL „Patos-Com” şi transmiterea în patrimoniul acestuia a cotei de 55% din patrimoniul SC „Garofiţa” SA. Astfel, ambele societăţi – SA „Garofiţa” SA şi SRL „Patos-Com”, în calitate de coproprietari ai imobilului de pe bd.

Ştefan cel Mare, 6 mun. Chişinău, au încheiat la 16 iulie 2001 contractul nr. 5297, prin care au stabilit de comun acord cotele şi modul de folosinţă a imobilului, iar la 17 iulie 2001 Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău a înregistrat contractul respectiv şi dreptul de proprietate al reclamantului asupra spaţiilor respective.

Ulterior, în calitate de proprietar exclusiv al încăperilor ce i-a revenit, SRL „Patos-Com” a înstrăinat prin două contracte de vînzare-cumpărare cotele de 8% şi respectiv 19 % din spaţiile deţinute în proprietate, rămănînd în final să deţină 28 %, şi anume: camera nr. 58 cu suprafaţa de 12,6 m.p., nr. 49a cu suprafaţa de 13,3 m.p., nr. 55 cu suprafaţa de 4,5 m.p., nr. 54 cu suprafaţa de 8,5 m.p., nr. 40 cu suprafaţa de 10,4 m.p., nr. 56 cu suprafaţa de 19,6 m.p., nr. 63 cu suprafaţa de 2,9 m.p., nr. 64 cu suprafaţa de 2,9 m.p., nr. 61 cu suprafaţa de 3,4 m.p., nr. 62 cu suprafaţa de 3,4 m.p., nr. 60 cu suprafaţa de 8,7 m.p., nr. 59 cu suprafaţa de 16,0 m.p., nr. 59a cu suprafaţa de 5,0 m.p., nr. 59b cu suprafaţa de 3,6 m.p., nr. 52 cu suprafaţa de 70,1 m.p.

Menţionează reclamantul că, în vara anului 2003 a aflat despre faptul că în subsolul clădirii din bd. Ştefan cel Mare, 6 mun. Chişinău s-a instalat samovolnic ÎI „Lisnic Nicolae”, care la rugămintea de a elibera încăperea, a refuzat. Prin ordonanţa Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 08 februarie 2008 s- a dispus transmiterea cu drept de proprietate de la ÎI „Lisnic Nicolae” în beneficiul lui Dragoi Eugen, în contul stingerii datoriei, bunul imobil - încăperea din mun. Chişinău, str. Ştefan cel Mare nr. 6, lit. A, secţia 1 subsol, nr. cadastral 010020712501229 cu suprafaţa de 200, 10 m.p. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 mai 2008, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 decembrie 2008 s-a dispus anularea deciziei Primăriei mun.

Chişinău nr. 13/20-31 din 27 martie 2003 „Cu privire la darea în arendă a încăperilor din bd. Ştefan cel Mare, 6, mun. Chişinău lui ÎI „Lisnic Nicolae”, anularea contractului de arendă încheiat între Primăria mun. Chişinău şi ÎI „Lisnic Nicolae” şi a hotărîrii nr. 112 din 04 iulie 2003 a Agenţiei Teritoriale mun. Chişinău Departamentului Privatizării privind privatizarea încăperii lit. A secţia 1 subsol cu suprafaţa de 200,10 m.p., din bd. Ştefan cel Mare, 6, mun. Chişinău, anularea contractului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a imobilului încheiat între Departamentului Privatizării şi ÎI „Lesnic Nicolae”. Consideră reclamantul că, deoarece au fost declarate nule actele care au stat la baza înregistrării bunului imobil în Registrul bunurilor imobile, ÎS „Cadastru” urmează să radieze înscrierea din registru.

2 Indică reclamantul că pîrîtul ÎI „Lesnic Nicolae” a procedat cu rea-credinţă cînd a consimţit transferul dreptului de proprietate către creditorul său Dragoi Eugen, în contul stingerii unei datorii de 150 000 lei, deşi acest spaţiu avea o valoare considerabil mai mare. Consideră reclamantul că la fel şi transferul de proprietate asupra imobilului în litigiu de la Dragoi Eugen către Crudu Mihail în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 1643 din 03 aprilie 2008 este lovit de nulitate.

Suplimentar susține că imobilul litigant a fost format în mod greșit la 09 septembrie 2003 încă cu un nr. cadastral 0100207.125.01.229, ce se suprapune deja existentului nr. cadastral 0100207.125.01.210, formai la 06 octombrie 1999. Solicită reclamantul, anularea contractului de vînzare-cumpărare nr. 1643 din 03 aprilie 2008 încheiat între Dragoi Eugen şi Crudu Mihail, radierea înscrierii dreptului de proprietate a lui Crudu Mihail asupra imobilului-subsol, încăpere nelocativă, situată în mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 6, nr. cadastral 0100207.125.01.229 din registrul bunurilor imobile, evacuarea lui Crudu Mihail din imobilul în litigiu, radierea din Registrul bunurilor imobile a nr. cadastral 0100207.125.01.229 şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03 februarie 2011 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 iunie 2011, apelul declarat de către SRL „Patos-Com” a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 18 aprilie 2012 a fost respins recursul declarat de către SRL „Patos-Com” și menținute decizia Curții de Apel Chişinău din 01 iunie 2011 și hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 03 februarie 2011. La 20 august 2014 SRL „Patos-Com” a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 18 aprilie 2012. În motivarea cererii de revizuire depuse, revizuenta SRL „Patos-Com” cu referire la prevederile art. 449 lit. b) CPC a invocat ca temei de revizuire faptul că în decizia a cărei revizuire se cere, Curtea Supremă de Justiție în nici un mod nu s- a expus asupra faptului că încăperile ce fac parte din imobilul cu nr. cadastral 0100207.125.01.210, coproprietar SRL „Patos-Com”, sunt înscrise în același timp și la nr. cadastral 0100207.125.01.229, proprietar Crudu Mihail. Această situație de colaps, care de fapt și constituie esența litigiului, a rămas fără atenția și explicarea din partea completului de judecată.

Menționează revizuenta că la 04 mai 2012 s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva lui Crudu Mihail cu privire la constatarea faptului că bunul imobil amplasat pe adresa mun. Chișinău, bd. Ştefan cel Mare nr. 6 cu nr. cadastral 0100207.125.01.210 (subsol) și bunul imobil de pe aceeași adresă cu nr. cadastral 0100207.125.01.229 (subsol) în realitate este un singur imobil cu dubla înregistrare, și revendicarea bunului imobil cu nr. cadastral 0100207.125.01.229 (subsol) din posesia ilegală a lui Crudu Mihail cu transmiterea proprietarului legitim SRL „Patos-Com”. Însă prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 27 februarie 2014 procesul la respectiva cerere de chemare în judecată a fost încetat, unul din motivele încetării fiind faptul că cerința nu urmează a fi judecată 3 în procedura civilă, organul competent de a efectua înscrierile și a le modifica sau forma bunuri imobile fiind organul cadastral.

Indică că la 18 martie 2014 SRL „Patos-Com” s-a adresat către Agenția Relații Funciare și Cadastru cu o interpelare prin care a cerut prezentarea informației dacă conform documentelor cadastrale, încăperile nr. 49, 49a, 54, 55, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64 ce fac parte din bunul imobil cu nr. cadastral 0100207.125.01.210 și încăperile nr. 49a, 54, 55, 57, 58, 59, 59a, 59b, 60, 61, 62, 63, 64 ce fac parte din bunul imobil cu nr. cadastral 0100207.125.01.229 sunt incluse total/parțial în ambele bunuri imobile. La 24 iunie 2014 revizuenta a recepționat scrisoarea nr. 36/01-08/1089 din 18 iunie 2014 prin care i s-a adus la cunoștință că încăperile cu nr. nr. 49a, 54, 55, 57, 58, 59, 59a, 59b, 60, 61, 62, 63, 64 fac parte din ambele imobile înregistrate, cu nr. nr. cadastrale 0100207.125.01.210 și, respectiv, 0100207.125.01.229.

Mai mult decât atât, ÎS “Cadastru” a efectuat măsurarea și examinarea construcției la nivel de încăperi izolate, și a conchis că în imobilul cu nr. cadastral 0100207.125.01.210 este inclusă o parte din încăperi înregistrate după imobilul cu nr. cadastral 0100207.125.01.229. Susține revizuenta SRL „Patos-Com” că pe parcursul examinării ordinare a cauzei, reprezentantul Oficiului cadastral nu a prezentat poziția sa oficială, aceasta aflându-se doar după primirea răspunsului la interpelare, astfel încât aceasta în mod evident constituie o circumstanță esențială a pricinii, care nu a fost și nu a putut fi cunoscută revizuentei anterior emiterii deciziei Curții Supreme de Justiție din 18 aprilie 2012 a cărei revizuire se cere.

Consideră că argumentele relatate supra se încadrează în temeiurile declarării revizuirii prevăzute de art. 449 lit. b) CPC, iar în condițiile în care imobilele cu nr. nr. cadastrale 0100207.125.01.210 și, respectiv, 0100207.125.01.229 includ aceleași încăperi, se configurează o situație juridică în care doi proprietari au drepturi neîngrădite asupra acelorași spații, ceea ce contravine esenței dreptului fundamental la proprietate individuală.

Subliniază că este proprietara legitimă a spațiilor litigante, pe când actele primare care au stat la baza înscrierii în Registrul bunurilor imobile a încăperilor cu nr. cadastral 0100207.125.01.229 după titularul ÎI „Lisnic Nicolae”, au fost declarate nule prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2008, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 decembrie 2008. Iar Dragoi Eugen i- a vândut în mod ilegal lui Crudu Mihail încăperile ce aparțin cu drept de proprietate SRL „Patos-Com”, anume dânsa fiind proprietara legitimă a spațiilor în litigiu. Cere revizuenta SRL „Patos-Com” admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 18 aprilie 2012 și rejudecarea cauzei în ordine de recurs, cu pronunțarea unei noi soluții favorabile dânsei.

La 15 septembrie 2014 în adresa ÎI „Lisnic Nicolae”, Dragoi Eugen, Crudu Mihail și ÎS “Cadastru” a fost expediată spre cunoştinţă copia cererii de revizuire a SRL „Patos-Com” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței la recurs. 4 La 04 noiembrie 2014 Agenția Relații Funciare și Cadastru, în subordinea căruia se află ÎS “Cadastru”, a depus referință la cererea de revizuire a SRL „Patos- Com”, în care a subliniat că în urma verificărilor și constatărilor efectuate de către inginerul cadastral s-a stabilit că spațiile din încăperea izolată cu nr. cadastral 0100207.125.01.210 (proprietar SRL „Patos-Com”) sunt parțial incluse în încăperea izolată cu nr. cadastral 0100207.125.01.229 (proprietar actual Crudu Mihail, proprietar primar ÎI „Lisnic Nicolae”).

Susține că potrivit informației deținute, actele juridice ce au stat la baza formării încăperii izolate înregistrate cu nr. cadastral 0100207.125.01.229, titular primar ÎI „Lisnic Nicolae”, au fost declarate nule prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2008, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 decembrie 2008. Într-un final indică că Agenția Relații Funciare și Cadastru și OCT Chișinău susțin cererea de revizuire depusă de către SRL „Patos-Com” și solicită admiterea ei în sensul formulat de revizuentă. ÎI „Lisnic Nicolae”, Dragoi Eugen și Crudu Mihail nu au depus referințe la cererea de revizuire SRL „Patos-Com”.

Studiind materialele dosarului şi verificând argumentele invocate în cererea de revizuire și motivele expuse în referinţa Agenției Relații Funciare și Cadastru, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de revizuire este neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Potrivit art. 451 alin. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă.

Potrivit art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că în cazul cînd se invocă temeiul de revizuire – devenirea cunoscută a unor circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, este important ca circumstanţele sau faptele date existente obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente.

Esenţial este ca revizuientul să nu fi ştiut anterior pronunţării hotărîrii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe (sau fapte) şi nici să nu fi avut posibilitatea de a le cunoaşte. Conform art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege.

5 În acest context, se reţine că procedura de revizuire prevăzută de art. art. 449-453 CPC serveşte scopului înlăturării lacunelor şi omisiunilor justiţiei care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind respectat principiul securităţii raporturilor juridice, care semnifică, potrivit jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, între altele, că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu urmează a fi rediscutată.

Excepţie de la acest principiu poate fi doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanţelor fundamentale şi obligatorii (speţa de referință Brumărescu contra României, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999). Aceeași regulă a fost reiterată de Curtea de la Strasbourg în speța Roşca c. Moldovei, hotărârea din 22 martie 2005, definitivă din 22 iunie 2006, unde s-a subliniat expres că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe de judecată independentă şi imparţială, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţie, urmează a fi interpretat prin prisma Preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa principiului supremaţiei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.

Unul dintre elementele fundamentale a preeminenţei este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. Totodată, principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat, care constituie principiul executării hotărîrilor definitive. Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătoreşti, acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei.

Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare.

Instanţa de revizuire consideră că temeiul invocat de către revizuenta SRL „Patos-Com” şi anume faptul că a cunoscut despre suprapunerea încăperilor cu nr. nr. 49a, 54, 55, 57, 58, 59, 59a, 59b, 60, 61, 62, 63, 64 din imobilele înregistrate cu nr. cadastrale 0100207.125.01.210 și, respectiv, nr. cadastral 0100207.125.01.229, nu poate fi reţinut ca temei legal de revizuire, în condiţiile în care de la momentul intentării prezentei acțiuni, instanțele de judecată competente au cunoscut despre faptul suprapunerii spațiilor incluse în încăperile izolate înregistrate cu nr. cadastral 0100207.125.01.210 (proprietar SRL „Patos-Com”) și, respectiv, cu nr. cadastral 0100207.125.01.229 (proprietar actual Crudu Mihail, proprietar primar ÎI „Lisnic Nicolae”), chiar revizuenta-reclamantă SRL „Patos-Com” menționând despre aceasta în textul cererii de chemare în judecată din 02 martie 2010 (f.d.

5). 6 Deci, argumentul enunţat este unul abuziv și nu poate fi admis ca temei acceptabil şi concludent în vederea retractării unei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile. Cât despre argumentul pretinsei neexpuneri de către instanțele de judecată asupra situației de contrapunere a spațiilor, care de fapt și constituie esența prezentului litigiu, instanța de revizuire îl apreciază ca fiind contrar art. 449 CPC, invocat exclusiv pentru a justifica într-un oarecare mod depunerea prezentei cereri de revizuire. Iar încetarea prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 27 februarie 2014 a procesului la cerere de chemare în judecată a SRL „Patos-Com” împotriva lui Crudu Mihail cu privire la constatarea faptului că bunul imobil amplasat pe adresa mun.

Chișinău, bd. Ştefan cel Mare nr. 6 cu nr. cadastral 0100207.125.01.210 (subsol) și bunul imobil de pe aceeași adresă cu nr. cadastral 0100207.125.01.229 (subsol) în realitate este un singur imobil cu dubla înregistrare, și revendicarea bunului imobil cu nr. cadastral 0100207.125.01.229 (subsol) din posesia ilegală a lui Crudu Mihail cu transmiterea proprietarului legitim SRL „Patos-Com”, nu are careva tangență cu prezenta cauză. Alte argumente expuse în cererea de revizuire a SRL „Patos-Com” de asemenea nu se încadrează în temeiurile legale prevăzute de art. 449 CPC, de fapt referindu-se la dezacordul revizuentei cu soluția pronunțată de către instanțele de judecată și fiind similare cu cele invocate la examinarea ordinară a pricinii.

În lumina celor relevate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conclude că temeiurile de revizuire invocate de către revizuenta SRL „Patos-Com” cu privire la art. 449 lit. b) CPC, sunt neîntemeiate şi care nu pot fi reţinute. În această ordine de idei, având în vedere normele legale naționale și raționamentele Curții Europene a Drepturilor Omului enunțate supra, instanța de revizuire reţine că o eventuală admitere a cererii de revizuire depuse de SRL „Patos-Com”, în lipsa unor circumstanţe fundamentale şi obligatorii, ar însemna încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părţi la un proces echitabil, garantate de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în speţa Popov (2) contra Moldovei din 06 decembrie 2005, definitivă din 06 martie 2006. Având în vedere că motivele invocate de către revizuentă sunt în contradicţie cu prevederile art. 449 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către SRL „Patos-Com” ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 7 d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Patos-Com” împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiție din 18 aprilie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Patos-Com” împotriva Întreprinderii Individuale „Lisnic Nicolae”, Dragoi Eugen, Crudu Mihail şi Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a imobilului, radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor şi evacuare.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.