Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-1028/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 noiembrie 2014
Părțile
Purice Lilian vs Psipov Constantin, Osipov Ilie
Pe scurt
Restituirea cererii de apel, depunerea cererii de apel, termenul de procedură, calcularea termenului de procedură, efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură

2r-1028/14 — Partajul bunului imobil proprietate comună

prima instanţă – Iu. Potînga dosarul nr. 2r-1028/14 instanţa de apel – N. Traciuc, Iu. Cotruţă, E. Fistican DECIZIE 19 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Constantin Osipov şi Ilie Osipov în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Lilian Purice împotriva lui Constantin Osipov şi Ilie Osipov cu privire la partajul bunului imobil proprietate comună şi acţiunea reconvenţională a lui Ilie Osipov şi Petru Osipov împotriva Ninei Cucer, Vladimir Cacerbă, Lilian Purice şi Elena Purice cu privire la recunoaşterea nulităţii contractelor şi partajul bunului imobil proprietate comună împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014 prin care cererea de apel declarată de către Constantin Osipov şi Ilie Osipov a fost restituită apelanţilor, fiind remisă acestora cererea de apel cu toate înscrisurile anexate la ea constată: La 17 mai 2007, Lilian Purice a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Constantin Osipov şi Ilie Osipov cu privire la partajul bunului imobil proprietate comună.

În motivarea acţiunii a indicat că este coproprietar al imobilului situat în mun. Chişinău, str. E. Teodoroiu, 36, deţinând cu titlu de proprietate 6/8 cotă-parte din casa de locuit, constituită din 3 odăi cu suprafaţa totală de 46,7 m2 şi 6/8 cotă-parte din terenul aferent casei, cu suprafaţa totală de 0,055 ha. Indică că aceste drepturi le deţine în baza contractului de donaţie din 12 martie 2007, însă anterior acest drept i-a aparţinut mamei sale Elena Purice, care la rîndul ei a procurat imobilul de la Vladimir Cacerba în baza contractului din 24 septembrie 2003. Mai menţionează că copârâtul Constantin Osipov deţine 1/8 cotă-parte din dreptul de proprietate asupra imobilului în baza certificatului de moştenitor legal nr. 1310 din 11 aprilie 2003, totodată în baza aceluiaşi certificat de moştenitor legal, o altă 1/8 cotă-parte din dreptul de proprietate asupra imobilul menţionat este înregistrată după Petru Osipov, care a decedat.

Relatează că până în prezent succesorii acestuia încă nu şi-au înregistrat în modul cuvenit drepturile la organul cadastral, însă în fapt, Ilie Osipov, feciorul lui Petru Osipov, continuă să locuiască şi să folosească imobilul dat. Menţionează că deşi copârâţii dispun de câte 1/8 cotă-parte din dreptul de proprietate din imobilul menţionat, în fapt, ei au ocupat abuziv mult mai mult din 1 suprafaţa terenului decât li se cuvine legal, ridicând garduri şi îngrădindu-i accesul la aceste porţiuni de teren şi construcţiile care sunt amplasate pe ele. Indică că Constantin Osipov ocupă şi foloseşte una din cele trei odăi din casa de locuit, cu suprafaţa de 12,3 m2 în imediata vecinătate cu casa, în drept cu odaia în care locuieşte, pârâtul a mai construit o odaie, care are legătură cu prima şi care asigură intrarea separată din altă parte a casei.

De asemenea, pârâtul a ocupat abuziv şi o porţiune de teren din spatele casei, cu o suprafaţă aproximativă de 72 m2, pe care este amplasată o şură cu suprafaţa de 11,92 m2 (indicată pe plan cu cifra 6) şi beciul. Această porţiune de teren, care în schema anexată la cerere este haşurată cu culoarea verde, este îngrădită cu un gard pe tot perimetrul ei, ceilalţi coproprietari neavând acces la teren şi construcţii. Mai relatează că Ilie Osipov ocupă abuziv o porţiune de teren cu o suprafaţa aproximativă de 210 m2, pe care sunt amplasate trei şuri şi veceul, deşi conform cotei-părţi pe care o deţine i-ar reveni 68,75 m2. De asemenea, pe o bună parte din suprafaţa ocupată au fost ridicate neautorizat nişte construcţii, pe care pârâtul le foloseşte ca spaţiu locativ.

Toată această porţiune de teren, care în schema anexată la cerere este haşurată cu culoarea roşie, este îngrădită de-a lungul lotului cu un gard, ceilalţi coproprietari neavând acces la teren şi construcţii. Cu referire la prevederile art. art. 347, 357 Cod civil solicită admiterea acţiunii, de a dispune partajul judiciar al imobilului prin atribuirea în natură lui Lilian Purice 6/8 din imobilul situat pe str. E. Teodoroiu, 36, mun. Chişinău, de a dispune, în calitate de măsură de asigurare a acţiunii, interzicerea în săvârşirea de către copârâţi a oricăror lucrări de construcţie pe terenul aflat în litigiu, de îngrădire a acestuia, precum şi a altor acţiuni care ar putea duce în viitor la dificultăţi privind executarea hotărârii judecătoreşti, de a obliga copârâţii la înlăturarea oricăror obstacole în folosirea imobilului care îi va fi atribuit după ce va avea loc partajul.

Constantin Osipov şi Ilie Osipov au înaintat acţiune reconvenţională împotriva lui Lilian Purice cu privire la recalcularea terenurilor aferente casei de locuit, solicitând admiterea acţiunii reconvenţionale, respingerea acţiunii iniţiale, recalcularea şi menţinerea terenului de folosire conform datelor OCT Chişinau de facto. Prin cererile reconvenţionale suplimentare Constantin Osipov şi Ilie Osipov au solicitat anularea contractului de schimb încheiat între Vladimir Cacerbă şi Nina Cucer la data de 20 noiembrie 2002 înregistrat cu nr. 4650 de notarul M. Colomeet, anularea contractului de vînzare-cumpărare încheiat între Vladimir Cacerba şi Elena Purice la data de 24 septembrie 2003 înregistrat cu nr. 4407 de către notarul E. Berghii, anularea contractului de donaţie încheiat între Elena Purice şi Lilian Purice la data de 12 martie 2007 înregistrat cu nr. 2458 de către notarul E. Berghii.

Prin cererea de concretizare depusă prin intermediul reprezentantului Lilian Darii, reclamantul Lilian Purice a solicitat dispunerea partajului judiciar al imobilului prin atribuirea în natură lui Lilian Purice 6/8 din imobilul (teren şi casa de locuit) situat pe str. E. Teodoroiu, 36, mun.

Chişinău, conform variantei prezentate schematic în anexa nr. 1 la raportul de expertiză nr. 708 din 24 martie 2008 şi anume 33,2 m2 din casa de locuit (echivalent a 6/8 cotă parte din dreptul de proprietate asupra casei de locuit), 427, 5 m2 din sectorul de teren (echivalent a 6/8 cotă parte din dreptul de proprietate asupra terenului), obligarea copârâţilor la înlăturarea oricăror obstacole în folosirea normală de către reclamant 2 a imobilului (teren şi casa de locuit) care îi va fi atribuit prin partaj, inclusiv prin înlăturarea gardurilor şi altor construcţii ridicate neautorizat de către copârâţi pe terenul atribuit reclamantului, încasarea de la copârâţi a cheltuielilor de judecată în mărime de 3059,91 lei, şi anume: 629,91 lei - taxa de stat, 780 lei - taxa pentru efectuarea expertizei judiciare, 1650 lei - acordarea asistenţei juridice.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 noiembrie 2009 acţiunea înaintată de Lilian Purice a fost admisă. A fost partajată proprietatea comună şi anume imobilul lit. A cu suprafaţa totală de 46,7 m2 şi lotul de teren aferent cu suprafaţa totală de 570,0 m2 amplasat pe str. Teodoroiu, 36, mun.

Chişinău, a fost atribuit în natură lui Lilian Purice 6/8 din casa de locuit lit. A, lit. a compusă din trei odăi cu suprafaţa totală de 33,2 m2 (locativă nr. 1 cu suprafaţa de 10,2 m2, locativă nr. 3 cu suprafaţa de 15,4 m2, bucătăria nr. 4 cu suprafaţa de 7,6 m2) şi 6/8 cotă-parte din terenul aferent casei marcat de punctele 1-2-4-b1-5-a1- 6-l cu suprafaţa de 427,50 m2 (inclusiv suprafaţa terenului aflat sub construcţie), conform raportului de expertiză nr. 708 din 24 martie 2008, varianta vopsită în galben, fixat în anexa 1, f. 1, atribuit lui Ilie şi Constantin Osipov câte 1/8 din casa de locuit lit. A odaia locativă nr. 2 cu suprafaţa totală de 12,3 m2 şi sectorul de teren marcat de punctele 3-4-b1-5-a1-6-7-8-3 cu suprafaţa de 142,50 m2 (inclusiv suprafaţa terenului aflat sub construcţie), conform raportului de expertiză nr. 708 din 24 martie 2008, varianta vopsită în albastru fixat în anexa 1, f. 1. Cererea reconvenţională declarată de către Ilie şi Petru Osipov către Nina Cucer, Vladimir Cacerbă, Lilian şi Elena Purice cu privire la recunoaşterea contractului de schimb, de vânzare - cumpărare şi de donaţie nul a fost respinsă ca neîntemeiată.

A fost încasat din contul lui Ilie şi Petru Osipov în beneficul lui Lilian Purice cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 650 lei, achitarea expertizei 780 lei şi asistenţa juridică în mărime de 1650 lei, în total 3059 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2010 hotărârea primei instanţe a fost casată cu restituirea pricinii pentru rejudecare, în aceeaşi instanţă, în alt complet de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 21 noiembrie 2013 a fost admisă acţiunea înaintată de Lilian Purice, partajată proprietatea comună imobilul lit. A cu suprafaţa totală de 46,7 m2 şi lotul de teren aferent cu suprafaţa totală de 570,0 m2 amplasat pe str. Teodoroiu, 36, mun.

Chişinău, după cum urmează: atribuit în natură lui Lilian Purice 6/8 din casa de locuit lit. A, lit. a compusă din trei odăi cu suprafaţa totală de 33,2 m2 (locativă nr. 1 cu suprafaţa de 10,2 m2, locativă nr. 3 cu suprafaţa de 15,4 m2, bucătăria nr. 4 cu suprafaţa de 7,6 m2) şi 6/8 cotă-parte din terenul aferent casei marcat de punctele 1-2-4-b1-5- a1-6-l cu suprafaţa de 427,50 m2 (inclusiv suprafaţa terenului aflat sub construcţie), conform raportului de expertiză nr. 708 din 24 martie 2008, varianta haşurată în galben, fixată în anexa 1, f. 1, atribuit lui Constantin Osipov şi Constantin Ilie câte 1/8 din casa de locuit lit. A odaia locativă nr. 2 cu suprafaţa totală de 12,3 m2 şi sectorul de teren marcat de punctele 3-4-b1-5-a1-6-7-8-3 cu suprafaţa de 142,50 m2 (inclusiv suprafaţa terenului aflat sub construcţie), conform raportului de expertiză nr. 708 din 24 martie 2008, varianta haşurată în albastru fixată în anexa 1, f. 1. A fost respinsă acţiunea reconvenţională depusă de Ilie Osipov şi Petru Osipov împotriva Ninei Cucer, Vladimir Cacerbă, Lilian Purice şi Elena Purice cu privire la recunoaşterea contractului de schimb, de vânzare - cumpărare şi de donaţie nul şi partajul proprietate comună, ca fiind neîntemeiată.

A fost 3 încasat din contul lui Constantin Osipov şi Ilie Osipov în folosul lui Lilian Purice cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat achitată în mărime de 650 lei, costul expertizei în mărime de 780 lei şi serviciile pentru asistenţa juridică acordată în mărime de 1650 lei, în total în sumă de 3059 lei. Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 04 decembrie 2013, Ilie Osipov şi Constantin Osipov au fost obligaţi la înlăturarea oricăror obstacole în folosirea normală a imobilului de către Lilian Purice care i-a fost atribut potrivit partajului. La 09 decembrie 2013, Ilie Osipov şi Constantin Osipov au depus cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 21 noiembrie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care ar fi admise cerinţele înaintate de Ilie Osipov. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către Constantin Osipov şi Ilie Osipov şi s-a explicat apelanţilor că dacă nu vor prezenta dovada achitării taxei de stat în sumă de 487,50 lei pentru depunerea cererii de apel şi nu vor prezenta instanţei de apel cererea de apel motivată, în termenul acordat, 10 zile de la data recepţionării încheierii, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate actele va fi restituită fără examinare. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014, cererea de apel depusă de către Constantin Osipov şi Ilie Osipov, a fost restituită apelanţilor, cu toate înscrisurile anexate la ea.

La 26 iunie 2014, Constantin Osipov şi Ilie Osipov au declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014, solicitând repunerea recursului în termen, admiterea acestuia, casarea încheierii recurate cu restituirea pricinii pentru rejudecare în instanţa de apel, de la etapa primirii cererii de apel. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 17 septembrie 2014 a fost respins recursul declarat de Constantin Osipov şi Ilie Osipov şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014. La 10 iulie 2014, Constantin Osipov şi Ilie Osipov au declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 26 iunie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău de la etapa primirii cererii de apel.

În motivarea recursului au invocat ilegalitatea încheierii contestate făcând referire la prevederile art. 423 alin. (1) CPC. Cu referire la prevederile art. 425 CPC indică că termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei şi invocă că instanţa de apel prin încheierea din 10 iunie 2014 a încălcat drepturile participanţilor la proces, dreptul de a contesta încheierea fiind de 15 zile. Cu referire la prevederile art. 12 alin. (3) CPC indică că în cazul inexistenţei normei de drept care să reglementeze raportul litigios, instanţa judecătorească aplică norma de drept care reglementează raporturi similare (analogia legii), iar în lipsa unei astfel de norme, se conduce de principiile de drept şi de sensul legislaţiei în vigoare (analogia dreptului).

Nu se admite aplicarea prin analogie a normei de drept care derogă de la dispoziţiile generale, restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare. 4 Mai invocă prevederile art. 254 alin. (1) şi (2), art. 255, art. 256 CPC şi consideră că emiterea încheierii din 26 iunie 2014 de către instanţa de apel înainte de a deveni executorie încheierea din 10 iunie 2014 nu se încadrează în prevederile normelor enunţate. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa recurenţilor la 15 iulie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire cu nr. de ieşire 2708 (f. d. 30), însă careva date despre recepţionarea acesteia la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul la 10 iulie 2014, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). După cum denotă actele cauzei, Ilie Osipov şi Constantin Osipov au depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 21 noiembrie 2013 şi fără a achita taxa de stat la depunerea apelului în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care direct indică că cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.

Ca urmare, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către Constantin Osipov şi Ilie Osipov şi s-a explicat apelanţilor că dacă nu vor prezenta dovada achitării taxei de stat în sumă de 487,50 lei pentru depunerea cererii de apel şi nu vor prezenta instanţei de apel cererea de apel motivată, în termenul acordat, 10 zile de la data recepţionării încheierii, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate actele va fi restituită fără examinare.

În speţă este cert şi faptul că copia încheierii din 10 iunie 2014 şi înştiinţarea cu privire la şedinţa de judecată a instanţei de apel pentru 26 iunie 2014, ora 10:00 a fost expediată apelanţilor în aceeaşi zi, 10 iunie 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire nr. 2416 (f. d. 19), iar după cum rezultă din avizele de recepţie aceasta a fost recepţionată de către apelanţii Constantin Osipov şi Ilie Osipov la 12 iunie 2014 (f. d. 21-22, vol. 2). În conformitate cu prevederile art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei 5 trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Iar, în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Aplicând la caz prevederile normelor enunţate, instanţa de recurs atestă că termenul de 10 zile stabilit apelanţilor prin încheierea instanţei de apel din 10 iunie 2014 pentru a îndeplini indicaţia instanţei referitor la depunerea apelului motivat şi de achitare a taxei de stat pentru depunerea cererii de apel a început să curgă la 13 iunie 2014, ziua imediat următoare celei de recepţionare a copiei încheierii din 10 iunie 2014, şi a expirat la 22 iunie 2014. În conformitate cu art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege sau stabilit de instanţa judecătorească (judecător).

Totodată, se va menţiona că participanţii la proces sunt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procesuale şi sunt în drept de a-şi exercita toate drepturile lor procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă. Având în susţinere dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs constată că instanţa de apel întemeiat, constatând că apelanţii nu au înlăturat neajunsurile cererii de apel în termenul stabilit de instanţă, corect a restituit, prin încheierea din 26 iunie 2014, cererea de apel depusă de către Constantin Osipov şi Ilie Osipov împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 21 noiembrie 2013. Or, faptul că Constantin Osipov şi Ilie Osipov au înlăturat neajunsurile indicate în încheierea din 10 iunie 2014 prin depunerea apelului motivat şi a cererii de scutire de la plata taxei de stat numai la 26 iunie 2014, ora 16:40, adică după şedinţa de judecată a instanţei de apel care s-a desfăşurat în aceeaşi zi la ora 10:33 şi adoptarea încheierii recurate, denotă că ultimii s-au folosit cu rea-credinţă de drepturile lor procedurale, ce a generat omiterea termenului prescris de către instanţa de apel pentru depunerea apelului motivat şi a dovezii de achitare a taxei de stat. Mai mult că, depunând la 09 decembrie 2013 cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 21 noiembrie 2013 şi fără a achita taxa de stat, Constantin Osipov şi Ilie Osipov, aveau obligaţia de a întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (cauza Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007; cauza Ghirea contra Moldovei din 26 iunie 2012), de a proteja drepturile lor de acces la instanţă şi de a îndeplini procedurile legale în termen legal, fapt, însă, ignorat de aceştia. Distinct de cele relatate, instanţa de recurs apreciază critic şi afirmaţia recurenţilor precum că instanţa de apel pronunţând încheierea din 26 iunie 2014 înainte ca încheierea din 10 iunie 2014 a instanţei de apel să devină executorie, a încălcat dreptul participanţilor la proces.

Aceasta deoarece, după cum a fost menţionat şi mai sus, încheierea instanţei de apel din 10 iunie 2014 a devenit executorie la 22 iunie 2014, iar Constantin Osipov şi Ilie Osipov nu au întreprins măsurile necesare de a se conforma indicaţiilor instanţei stabilite prin această încheiere, fapt ce s-a soldat cu emiterea 6 încheierii din 26 iunie 2014 a instanţei de apel prin care cererea de apel a fost restituită. Faţă de cele ce preced şi având în vedere că criticile formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Constantin Osipov şi Ilie Osipov.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Lilian Purice împotriva lui Constantin Osipov şi Ilie Osipov cu privire la partajul bunului imobil proprietate comună şi acţiunea reconvenţională a lui Ilie Osipov şi Petru Osipov împotriva Ninei Cucer, Vladimir Cacerbă, Lilian Purice şi Elena Purice cu privire la recunoaşterea nulităţii contractelor şi partajul bunului imobil proprietate comună. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.