Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-1031/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 noiembrie 2014
Părțile
SA Moldasig vs Luca Valeriu
Pe scurt
Temeiurile restituirii cererii de apel

2r-1031/14 — Încasarea sumei

Dosarul nr. 2r-1031/14 : Instanţa de fond judecătoria Rîșcani, mun.Chișinău (judecător:V.Micu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători: D.Manole, N.Traciuc, Eu.Fistican)

DECIZIE Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ 19 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele completului Svetlana Novac judecători Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de SA”Moldasig” împotriva deciziei din data de 08.04.2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptate în cauza civilă la cererea SA”Moldasig” împotriva lui Luca Valeriu privind repararea prejudiciului c o n s t a t ă : La data de 19.09.2014 SA”Moldasig” a depus cerere împotriva lui Luca Valeriu privind repararea prejudiciului. În motivarea acțiunii s-a indicat că la data de 24.02.2012 s-a produs un accident rutier cu implicarea automobilelor de model ”Opel Vectra” cu nr. de înmatriculare CMS 369 condus de Luca Valeriu și de model ”Toyota RAV 4” cu nr. de înmatriculare CIR 800 condus de Guțu Eugenia.

Vinovat de producerea accidentului rutier a fost recunoscut pîrîtul, care poseda certificatul de asigurare obligatorie de răspundere civilă AORC nr.AG341384 eliberat de SA”Moldasig”. La data de 16.03.2012 SA”Moldasig” a întocmit procesul verbal de constatare a pagubelor nr.D/RCA/12-452 și procesul verbal de constatare a pagubelor D/RCA12-452/S din 11.05.2012 prin care au fost stabilite deteriorările automobilului de model ”Toyota RAV 4” cu nr. de înmatriculare CIR 800. Dat fiind că Guțu Eugenia deținea poliță de asigurare auto CASCO, SA”Moldasig” a achitat suma integrală a despăgubirilor în mărime de 84200,70 lei, în acest sens fiind întocmite ordine de plată.

A mai indicat reclamantul că conform actului de evaluare cost-reparație nr.665 din 11.05.2012 întocmit de specialiștii SRL”Auto-calcul” suma despăgubirii de asigurare pentru reparația automobilului de model”Toyota RAV 4” cu nr. de înmatriculare CIR 800 constituie 72680,67 lei, iar conform raportului de constatare tehnico științifică nr.355 din data de 23.03.2012, costul deteriorării constituie 96020 lei. A indicat reclamantul că părțile nu au ajuns la un acord privind achitarea diferenței despăgubirii de asigurare în sumă de 10081,08. La fel a indicat că SA”Moldasig” a achitat cheltuielile pentru asistență medicală acordată în sumă 1 de 1438,65 lei lui Mircea Larisa, persoana căreia i s-a provocat leziuni corporale în urma accidentului rutier.

Astfel, indică reclamantul că a achitat despăgubirea de asigurare în total în sumă de 84200,40 lei. La fel a indicat reclamantul că la momentul producerii accidentului rutier, pîrîtul, care a fost recunoscut vinovat de producerea lui, se afla în stare de ebrietate alcoolică, ceea ce acordă, în conformitate cu art.29, lit.b) al Legii nr.414 din 22.12.2006 dreptul reclamantului de a înainta acțiune în regres împotriva acestuia și a solicitat încasarea sumei de 84200,40 lei, care constituie mărimea primei de asigurare achitate de reclamant. Prin hotărîrea din data de 31.10.2013 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău, cererea SA”Moldasig” a fost respinsă. Prin încheierea din data de 20.12.2013 a Curții de Apel Chișinău nu a fost dat curs cererii de apel depuse de SA”Moldasig”, acordîndu-i-se termen în vederea înlăturării neajunsurilor și anume de a achita taxa de stat în sumă de 1894,5 lei în termen de 10 zile de la momentul recepționării încheierii.

Prin încheierea din data de 08.04.2014 a Curții de Apel Chișinău cererea de apel a SA”Moldasig”a fost restituită. La data de 29.05.2014 SA”Moldasig” a depus cerere de recurs împotriva încheierii din data de 08.04.2014 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea cererii de recurs s-a indicat că la data de 13.12.2013 recurentul a recepționat o citație pentru a se prezenta în ședința de judecată în instanța de apel în care nu se indica despre faptul că nu a fost dat curs cererii de apel. La data de 24.12.2013, ziua ședinței de judecată, reprezentantul recurentului nu a avut posibilitatea de a se prezenta, dat fiind că se afla în concediu. Persoanei împuternicite să se prezinte în instanța de apel pentru a anunța despre imposibilitatea prezentării i-a fost înmînată încheierea din data de 20.12.2013 prin care nu a fost dat curs cererii de apel dat fiind neachitarea taxei de stat și neprezentarea apelului motivat.

O altă persoană nu era împuternicită de a depune cerere de apel, iar la data de 31.12.2013 instanța de apel a fost anunțată despre faptul că a fost achitată taxa de stat, iar pentru depunerea apelului motivat a solicitat prelungirea termenului conform art.115 CPC. Consideră recurentul că instanța de apel urma să înștiințeze persoana împuternicită a SA”Moldasig” despre neajunsurile cererii de apel. Dat fiind faptul că persoana împuternicită a făcut cunoștință cu încheierea din data de 20.12.2013 la data de 13.01.2014 și a depus cererea de apel motivată la data de 16.01.2014, consideră că neajunsurile cererii de apel au fost înlăturate în termen, iar instanța de apel eronat a dispus restituirea cererii de apel.

Mai mult indică recurentul că instanța de apel nu s-a expus asupra cererii privind prelungirea termenului de înlăturarea a neajunsurilor. Iar, prin restituirea cererii de apel i s-a încălcat dreptul recurentului la apărare, acces liber la justiție și principiul contradictorialității. Examinînd temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este întemeiat şi care urmează a fi admis din următoarele motive. În conformitate cu art.427, lit.b)CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral 2 sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

În conformitate cu art. 364, alin.(1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii. În conformitate cu art. 368 CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Conform materialelor dosarului s-a stabilit că hotărîrea primei instanțe a fost emisă la data de 31.10.2013.(f.d.175-181) La data de 06.11.2013, SA”Moldasig” a depus cerere de apel nemotivat.(f.d.183) Prin încheierea din data de 20.12.2014 a Curții de Apel Chișinău nu a fost dat curs cererii de apel depuse de SA”Moldasig” dat fiind că nu a fost prezentat apelul motivat și nu a fost achitată taxa de stat.(f.d.191-192) Totodată, Colegiul reține că la data de 02.01.2014, reprezentantul SA”Moldasig ” a prezentat chitanța privind plata taxei de stat, solicitînd totodată acordarea unei termen suplimentar în vederea prezentării cererii de apel motivat.(f.d.196,197) pe care a prezentat-o la data de 16.01.2014.(f.d.200) De asemenea reține Colegiul că conform materialelor dosarului următoarea ședință de judecată a avut loc la data de 25.02.2014, cînd a fost înaintat un demers de către reprezentantul lui Luca Valeriu privind restituirea cererii de apel dat fiind că a fost depusă tardiv și totodată a fost admis demersul reprezentantului SA”Moldasig” privind amînarea examinării cauzei pentru a fi prezentată confirmare a faptului imposibilității depunerii anterioare a cererii de apel.

Astfel, Colegiul reține faptul că recurentul a întreprins prima acțiune în vederea înlăturării neajunsurilor din încheierea judecătorească la data de 24.12.2014, cînd a prezentat chitanța privind plata taxei de stat. Ulterior, cînd a fost depusă cererea de apel motivat a considerat că întreprinde acțiunile în termen, iar instanța de apel recepționîndu-o a creat aparenţa şi a permis să se creadă, astfel creînd speranţa legitimă că neajunsurile au fost înlăturate în termen. Pe cale de consecință Colegiul menționează că odată ce recurentul a îndeplinit toate indicațiile instanței de apel și anume a achitat taxa de stat și a prezentat cererea de apel motivat anterior ședinței de judecată – 25.02.2014, înlăturarea neajunsurilor cererii de apel a fost efectuată în termen.

Ori, cererea de apel motivat a fost recepționată pînă la data de 25.02.2014 cînd a avut loc următoarea ședință după emiterea încheierii privind acordarea termenului de înlăturare a neajunsurilor cererii de apel, iar neajunsurile au fost înlăturate pînă la această. Mai mult decît atît ulterior a mai fost numită o ședință de judecată - 08.04.2014 cînd a fost restituită cererea de apel. Astfel, instanța de apel în cazul în care la data de 25.02.2014 considera că neajunsurile cererii de apel nu au fost înlăturate urma să restituie cererea la acea dată, iar odată ce a numit o nouă ședință a creat prezumția că cererea de apel este 3 primită. În asemenea condiții, Colegiul indică despre înlăturarea neajunsurilor de către recurent în termen și că acesta a îndeplinit indicațiile instanței de apel.

În circumstanțele enunțate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră încheierea din 08.04.2014 a Curţii de Apel Chişinău ca fiind ilegală, fiind încălcat dreptul apelantului, la un proces contradictoriu şi echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Din considerentele menționate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a restituit cererea de apel cu aplicarea eronată a normelor de drept procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea instanţei de apel din 08.04.2014 şi de a remite pricina spre rejudecare în instanţă de apel pentru examinarea cererii de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de SA”Moldasig” . Se casează încheierea din data de 08.04.2014 a Curţii de Apel Chişinău, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a SA”Moldasig” împotriva lui Luca Valeriu privind repararea prejudiciului, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău, pentru examinarea cererii de apel. Decizia este irevocabilă. Președintele completului Svetlana Novac judecători Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.