2ra-553/18 — repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată

prima instanță: M. Țurcan dosarul nr. 2ra-553/18

instanța de apel: N. Simciuc, I. Cotruță, I. Țurcan

Î N C H E I E R E

28 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Stefu

Valeriu împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea pe acțiuni „Moldasig” împotriva lui Stefu Valeriu cu privire la încasarea

prejudiciului material și cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă :

La 27 octombrie 2016 societatea pe acțiuni „Moldasig” (în continuare –

„Moldasig” SA) a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Stefu Valeriu

cu privire la încasarea prejudiciului material și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 13 iunie 2015 în mun. Chișinău a avut

loc accidentul rutier cu participarea automobilului de modelXXXXX, condus de

Stefu Valeriu și automobilului de modelXXXXX, condus de Turchin Sergiu, iar

vinovat de producerea accidentului a fost recunoscut Stefu Valeriu.

Afirmă că urmare a cererilor depuse de persoanele interesate, „Moldasig” SA

a întocmit dosarul de daune înregistrat sub nr. D/RCA/15-1067/GE.

Susține „Moldasig” SA că i-a achitat păgubitului suma despăgubirii de

asigurare pentru reparația automobilului de model XXXXX. Astfel, prejudiciul

cauzat constituie suma de 7931,82 de lei.

Menționează că, la momentul producerii accidentului rutier „Moldasig” SA

deținea un contract de asigurare XXXXX din 23 aprilie 2015 încheiat cu Stefu

Valeriu – ca utilizator al autovehiculului de modelXXXXX, în calitate de persoană

fizică, cu modul de exploatare personal, fiind achitată prima de asigurare în

mărime de 396,90 de lei.

Opinează că din pozele aflate la dosarul de daune nominalizat, la locul

producerii accidentului rutier din 13 iunie 2015, pe acoperișul autovehiculului

asigurat de model XXXXX se afla lampa luminoasă cu inscripția „Taxi”, fapt ce

demonstrează că Stefu Valeriu utiliza automobilul în calitate de „Taxi”, transport

1

auto de călători în folos public.

Relatează că la încheierea contractului de asigurare incorect au fost calculați

coeficienții de rectificare, deoarece pentru transport auto de călători în folos public,

prima de asigurare pentru un asemenea autovehicul constituie suma de 3780 de lei.

Solicită admiterea acțiunii, încasarea de la Stefu Valeriu a prejudiciului

material în sumă de 7931,82 de lei și taxa de stat în mărime de 270 de lei.

Judecătoria Chișinău, sediul central prin hotărîrea din 16 martie 2017 a admis

integral acțiunea. A încasat de la Stefu Valeriu în beneficiul „Moldasig” SA suma

de 7931,82 de lei, cu titlu de prejudiciu material, suma de 270 de lei cu titlu de

cheltuieli de judecată, în total suma de 8201,82 de lei.

În susținerea poziției prima instanță a reținut că, „Moldasig” SA a achitat

proprietarului autoturismului de modelXXXXX, despăgubirea de asigurare în sumă

de 420 de lei și a achitat către „Claim Manager” SRL suma despăgubirii de

asigurare în mărime de 7511,82 de lei. Totodată, conform actului lucrărilor de

îndeplinire nr. 471 din 13 iulie 2015, „Claim Manager” SRL a efectuat reparația

autoturismului de modelXXXXX, costul lucrărilor fiind de 7511,82 de lei.

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 31 octombrie 2017 a respins apelul

declarat de Stefu Valeriu și a menținut hotărîrea primei instanțe.

La 22 ianuarie 2018 Stefu Valeriu a depus cerere de recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017, solicitînd admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi

hotărîri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că instanțele inferioare au interpretat eronat

legea și nu au luat în considerare probele prezentate de recurent și explicațiile

acestuia, relatînd despre genul său de activitate în relațiile cu presupușii

cumpărători.

Consideră că, nu a practicat servicii de taxi, iar faptul că borna cu inscripția

„Taxi” de pe acoperișul autovehiculului de modelXXXXX, a fost plasată pentru a

face mai atractivă oferta de vînzare a automobilului, întrucît duce o activitate de

vînzare-cumpărare a mijloacelor de transport introduse pe teritoriul Republicii

Moldova.

Opinează că fotografiile anexate la materialele cauzei nu pot fi puse la baza

hotărîrii deoarece nu este clară proveniența acestora, fiind administrate contrar

dispozițiilor art. 146 din Codul de procedură civilă.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil

pentru următoarele.

Conform art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

2

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și

(4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2

luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul de admisibilitate constată că din materialele cauzei nu poate fi

stabilit momentul comunicării deciziei Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie

2017 (f.d.122-129), fiind expediată părților prin scrisoarea de însoțire cu nr. de

ieșire 17070 din 30 noiembrie 2017 (f.d.130), iar recursul a fost declarat la 22

ianuarie 2018, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe cererea de

recurs (f.d.134-136). Totodată, în recurs Stefu Valeriu invocă faptul că a luat

cunoștință de decizia recurată la 02 decembrie 2018 (f.d.134), la care instanța de

recurs va da credibilitate, întrucît la materialele cauzei nu există probe care să

3

ateste contrariul. Prin urmare se conchide că exercitarea căii de atac a fost

efectuată în termen.

Cu referire la argumentele din recurs precum că, nu a practicat servicii de

taxi, iar faptul că borna cu inscripția „Taxi” de pe acoperișul autovehiculului de

modelXXXXX, a fost plasată pentru a face mai atractivă oferta de vînzare a

automobilului, întrucît duce o activitate de vînzare-cumpărare a mijloacelor de

transport introduse pe teritoriul Republicii Moldova, instanța de recurs nu le poate

reține, deoarece din fotografiile anexate la materialele cauzei (f.d.9-10, 31) se

desprinde că borna cu inscripția „Taxi” era amplasată pe automobilul respectiv,

ceea ce presupune că cu automobilul în cauză se prestau servicii de taxi. Or, în

conformitate cu pct. 63 din Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje,

aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1348 din din 28 iulie 2006, dotarea

exterioară a taxiului constă într-o lampă taxi, de culoare galbenă, cu înscrisul

"TAXI" pe față și spate, aprinsă permanent în timpul programului de lucru, care

conține două lămpi suplimentare, de culori diferite, a căror semnificație, văzute din

față, este următoarea: a) în stînga, o lampă de culoare roșie care, atunci cînd este

aprinsă, indică poziția "Ocupat" a taxiului; b) în dreapta, o lampă de culoare verde

care, atunci cînd este aprinsă, indică poziția "Liber" a taxiului.

Mai mult, cele relatate de recurent cu privire la activitatea de vînzare-

cumpărare a automobilelor importate pe teritoriul Republicii Moldova sunt

irelevante obiectului cauzei.

Alegațiile din recurs precum că, fotografiile anexate la materialele cauzei nu

pot fi puse la baza hotărîrii deoarece nu este clară proveniența acestora, fiind

administrate contrar dispozițiilor art. 146 din Codul de procedură civilă, nu pot fi

reținute, întrucît norma respectivă prevede înregistrările audio-video, pe cînd

fotografiile prezentate sunt atribuite la categoria înscrisurilor reglementate de

dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă.

Completul de admisibilitate constată că, argumentele invocate în cererea de

recurs constituie o expunere a genului de activitate a recurentului, relațiile cu

presupușii cumpărători care nu pot fi puse la baza recursului, deoarece vizează

temeinicia deciziei instanței de apel și ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de

art.386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de

apel, însă asemenea temei nu se regăsește în art. 432 din Codul de procedură

civilă aplicabil recursului. Ba mai mult, acestea au fost deja supuse examinării

minuțioase și aprecierii juste de către instanțele inferioare prin prisma art. 130 și

139 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118 din aceeași

lege, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate

în ordine de recurs, iar normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios au

fost interpretate elocvent și aplicate just cu respectarea garanțiilor ce derivă din

dreptul la un proces echitabil.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun

argument plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel și a hotărîrii

primei instanțe.

Mai mult, completul de admisibilitate relevă că Stefu Valeriu a depus

cererea de recurs, după ce a avut posibilitate de a fi auzit de o instanță de fond și

4

de o instanță de apel, fiecare dintre care au avut deplină jurisdicție (a se vedea

mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.

21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

În acest sens, completul de admisibilitate reamintește prin prisma

jurisprudenței CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art. 6 §1 al Convenției, nu

impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.”

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele

inferioare au examinat cauza sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect

probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în

temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Stefu Valeriu, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 din Codul de procedură civilă,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

A considera inadmisibil recursul declarat de Stefu Valeriu împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017, în cauza civilă intentată la cererea

de chemare în judecată depusă de societatea pe acțiuni „Moldasig” împotriva lui

Stefu Valeriu cu privire la încasarea prejudiciului material și cheltuielile de

judecată.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

5