- Dosarul nr.
- 2ra-1780/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 iunie 2013
- Părțile
- Tiosa Veaceslav vs SIA Moldasig
- Pe scurt
- Repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi, compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică
2ra-1780/13 — Repararea prejudiciului material
prima instanţă: I. Busuioc dosarul nr. 2ra-1780/13 instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, S. Arnaut DECIZIE 12 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Tatiana Răducanu examinînd recursul declarat de către Societatea Internaţională de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tiosa Veaceslav împotriva Societăţii Internaţionale de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni, intervenient accesoriu Samurenco Valeriu, cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea Internaţională de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 29 noiembrie 2012, c o n s t a t ă La 02 martie 2012 Tiosa Veaceslav a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii Internaţionale de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 22 iulie 2011 a avut aloc accidentul rutier, în urma căruia a fost deteriorat autovehiculul de model „VAZ 21093", n/î C IH 190, ce-i aparţine cu drept de proprietate.
Vinovat în producerea accidentului rutier şi de cauzarea pagubei a fost recunoscut şoferul autovehiculului „BMW 520", cu numărul de înmatriculare CJI 322, Samurenco Valeriu, care la momentul accidentului rutier deţinea certificatul de asigurare obligatorie a răspunderii civile, eliberat de SIA „Moldasig" SA, valabil de la 24 august 2010-23 august 2011. Menţionează reclamantul că SIA „Moldasig" SA în baza contractului de asigurare i-a acordat despăgubire de asigurare în mărime de 117 333,82 lei, însă consideră că această sumă este mai mică decât prejudiciul real cauzat. Consideră că prejudiciul material pricinuit este de 25 428,20 lei, care a fost calculat prin devizul efectuat de SRL"Exauto-Plus" şi solicită încasarea diferenţei neachitate în sumă de 8094,26 lei, 3000 lei pentru asistenţa juridică, 750 lei pentru efectuarea expertizei autotehnice şi restituirea taxei de stat.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă în parte şi s-a încasat de SIA „Moldasig" SA în beneficiul lui Tiosa Veaceslav suma de 3846,18 lei, în rest pretenţiile au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2013 a fost respins apelul declarat de către SIA „Moldasig” SA şi menţinută hotărîrea primei instanţe. SIA „Moldasig” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea în parte a hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea în această parte a unei noi hotărîri privind încasarea de la SIA „Moldasig” SA a sumei de 258 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa juridică. Recurentul, SIA „Moldasig” SA, în motivarea recursului, invocînd art. 94 CPC a expus dezacordul său referitor la suma cheltuielilor de asistenţă juridică, menţionînd că este exagerată.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu modificarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 al.(1) lit. e) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe. S-a stabilit că prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă în parte şi s-a încasat de SIA „Moldasig" SA în beneficiul lui Tiosa Veaceslav suma de 3846,18 lei, dintre care 150 lei constituie taxa de stat, 3000 lei - cheltuieli pentru asistenţa juridică şi 696,18 ce constituie prejudiciul material, în rest pretenţiile au fost respinse.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2013 a fost respins apelul declarat de către SIA „Moldasig” SA şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Recurentul SIA „Moldasig” SA prin recursul declarat contestă decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, în partea cuantumului cheltuielilor de asistenţă juridică încasate. Prin contractul de asistenţă juridică încheiat între reclamantul Tiosa Veaceslav şi avocatul Serghei Albu, se confirmă suma cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 3000 lei (f.d. 15). În conformitate cu art. 94 al. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată.
Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. În conformitate cu art. 96 al. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că în condiţiile în care acţiunea a fost 2 admisă în parte, respectiv şi reclamantului Tiosa Veaceslav i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, în mărime de 1000 lei.
În contextul celor menţionate, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că mărimea sumei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică dispusă spre încasare de la SIA „Moldasig" SA în beneficiul lui Tiosa Veaceslav este exagerată, fapt ce impune necesitatea modificării deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, prin micşorarea cuantumului cheltuielilor de asistenţă juridică de la 3000 lei pînă la 1000 lei. În rest decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe nu au fost contestate.
Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul şi de a modifica decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe prin micşorarea cuantumului sumei încasate cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică de la SIA „Moldasig" SA în beneficiul lui Tiosa Veaceslav de la 3000 lei pînă la 1000 lei. În rest hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel se menţin. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. e) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Societatea Internaţională de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni.
Se modifică decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 noiembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tiosa Veaceslav împotriva Societăţii Internaţionale de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni, intervenient accesoriu Samurenco Valeriu, cu privire la repararea prejudiciului material, prin micşorarea cuantumului sumei încasate cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică dispuse spre încasare de la Societatea Internaţională de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acţiuni în beneficiul lui Tiosa Veaceslav de la 3000 lei pînă la 1000 (una mie) lei. În rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 29 noiembrie 2012 se menţin. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Tatiana Răducanu 3