- Dosarul nr.
- 2ra-2552/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 noiembrie 2014
- Părțile
- Cîrlig Oleg vs Primăriei Dubăsarii Vechi
- Pe scurt
- Sarcinile de pregătire a pricinii pentru dezbaterile judicare
2ra-2552/14 — Obligarea demolării construcţiei
prima instanţă: E. Roibu dosarul nr. 2ra-2552/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Gavriliţa, A. Pahopol DECIZIE 12 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Cîrlig Oleg, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cîrlig Oleg împotriva Primăriei Dubăsarii Vechi cu privire la obligarea demolării bunului şi la cererea reconvenţională a Primăriei Dubăsarii Vechi, intervenient accesoriu Pisarenco Ion împotriva lui Cîrlig Oleg cu privire la obligarea efectuării lucrărilor, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Cîrlig Oleg şi admis apelul declarat de către Ion Pisarenco, casată hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 09 octombrie 2013, în partea respingerii cererii reconvenţionale şi emisă în partea dată o nouă hotărîre, prin care cererea reconvenţională a fost admisă, constată: La 14 februarie 2011 Cîrlig Oleg a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei Dubăsarii Vechi cu privire la apărarea dreptului de proprietate.
În motivarea acţiunii a indicat că la 08 septembrie 2006, între el şi Primăria satului Dubăsarii Vechi a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare a terenului situat în extravilanul satului Dubăsarii Vechi. La data de 14 septembrie 2006, contractul respectiv a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Criuleni sub numărul cadastral 3133100501. Susţine că pe terenul menţionat ce îi aparţine cu drept de proprietate pînă în prezent este amplasată fîntîna arteziană care se afla la balanţa Primăriei satului Dubăsarii Vechi. Afirmă că amplasarea fîntînii arteziene îi complică considerabil exploatarea terenului în măsura deplină, care î-i revine în sensul prevederilor art. 316 Cod civil.
Consideră că în situaţia creată este oportun demolarea fîntînii arteziene, din motivul că Primăria satului Dubăsarii Vechi pînă în prezent nu a contribuit la compensarea prejudiciului care îi este cauzat prin existenţa construcţiei pe terenul care î-i aparţine, dar şi la menţinerea fîntînii în starea bună în scopul exploatării acesteia. Solicită, reclamantul Oleg Cîrlig, obligarea Primăriei Dubăsarii Vechi să demoleze fîntîna arteziană din cont propriu, amplasată pe terenul cu numărul cadastral 3133100501, care îi aparţine cu drept de proprietate şi încasarea din contul Primăriei Dubăsarii Vechi a cheltuielilor de judecare compusă din taxa de stat în sumă de 100 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 06 mai 2011, acţiunea a fost admisă, obligată Primăria Dubăsarii Vechi să demoleze fîntîna arteziană din cont propriu amplasată pe terenul cu nr. cadastral 3133100501 şi încasat din contul Primăriei Dubăsarii Vechi în beneficiul lui Cîrlig Oleg cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2011, a fost admis apelul declarat de către Primăria Dubăsarii Vechi, casată hotărîrea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Criuleni din 22 martie 2012, au fost atraşi în proces în calitate de intervenienţi accesorii 481 de persoane, proprietari comuni pe cote-părţi a fîntînii arteziene.
La 28 martie 2012, Primăria Dubăsarii Vechi şi intervenient accesoriu Pisarenco Ion a depus cerere reconvenţională împotriva lui Cîrlig Oleg cu privire la obligarea ultimului să monteze din propriile mijloace băneşti turnul metalic- rezervuarul de apă a fîntînii arteziene, demontate de el ilegal şi încasarea de la Cîrlig Oleg în beneficiul intervenientului accesorii Ion Pisarenco a cheltuielilor de judecată în mărime de 8000 lei.
În motivarea cererii reconvenţionale au indicat că, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 august 2008, a fost stabilit că bunul imobil, fîntîna arteziană, aparţine cu drept de proprietate la 481 de coproprietari, circumstanţă care a servit drept temei pentru casarea hotărîrii primei instanţe din 06 mai 2011. La fel invocă că instanţa de apel a examinat şi corectitudinea hotărîrii judecătoriei Criuleni din 29 iunie 2006, prin care Primăria Dubăsarii Vechi şi Consiliul sătesc a fost obligată să-i vîndă în proprietate terenul aferent imobilelor cumpărate de către Oleg Cîrlig cu aria de 4.103 ha, un teren pe care sunt amplasate în afară de imobilele lui Oleg Cîrlig, încă 2 imobile proprietate comună pe cote părţi a 544 de coproprietari şi fîntîna arteziană, proprietate comună pe cote părţi a 481 de coproprietari.
Consideră că deoarece Oleg Cîrlig, a ştiut cu certitudine că atentează asupra unui bun imobil şi l-a demontat fără nici un drept turnul metalic - rezervorul de apă a fîntînii arteziene, acesta urmează a fi obligat să monteze la loc turnul acvatic (f.d. 96- 97). Prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 09 octombrie 2013 au fost respinse acţiunea iniţială înaintată de Cîrlig Oleg şi acţiunea reconvenţională înaintată de către Primăria Dubăsarii Vechi şi intervenient accesoriu Ion Pisarenco.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, a fost respins apelul declarat de către Oleg Cîrlig şi admis apelul declarat de către Ion Pisarenco, casată hotărîrea primei instanţe, în partea respingerii acţiunii reconvenţională şi emisă în partea dată o nouă hotărîre, prin care acţiunea reconvenţională a fost admisă şi obligat Oleg Cîrlig să restabilească, din mijloace băneşti proprii, turnul metalic – rezervorul de apă a fîntînii arteziene, de pe terenul din extravilanul satului Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. La 02 iunie 2014, Cîrlig Oleg a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi pronunţarea unei noi hotărîri de admiterea acţiunii iniţiale cu menţiunea ca aceasta să nu fie pusă în executare fiind executată prin intermediul executorului judecătoresc şi respingerea acţiunii reconvenţionale.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerînd-o neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată. Menţionează că instanţa de apel în mod eronat i-a respins argumentele invocate în susţinerea poziţiei sale, şi anume că, la materialele dosarului examinat de prima instanţă există procese-verbale al şedinţelor de judecată, care nu au fost semnate nici de judecător şi nici de grefier (f.d.26-32,34,176,210,225 vol.III), şi neîntemeiat a reţinut în acest sens că toate procese-verbale menţionate de el au fost semnate de judecător în procedura căruia s-a aflat cauza spre examinare, iar unele procese - verbale a şedinţelor de judecată au fost contrasemnate de preşedintele instanţei din motivul suspendării din funcţie a judecătorului raportor, care a examinat pricina.
Important, consideră de menţionat la acest segment faptul că, judecătorul, care a examinat în fond pricina, a fost suspendat din funcţie prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii din 29 octombrie 2013, pe cînd hotărîrea a fost pronunţată anterior, şi anume, la 09 octombrie 2013, ceea ce atestă că la caz, nu a fost nici un temei ca preşedintele instanţei să semneze procesele-verbale ale şedinţelor de judecată, or, judecătorul, la momentul finisării examinării cauzei, încă nu a fost suspendat din funcţie. Afirmă că la data de 09 octombrie 2013, data cînd de către judecătorul Elena Roibu a fost pronunţat dispozitivul hotărîrii primei instanţe, procesul-verbal din această dată a fost semnat de preşedintele Judecătoriei Criuleni Evghenii Sanduţă, pe motivul suspendării judecătorului Elena Roibu din funcţie, în temeiul Hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii din 29 octombrie .2013 şi ar fi semnat de către grefieră (f.d.
225 verso vol.III), pe cînd dispozitivul hotărîrii, pronunţat de judecătorul Elena Roibu, a fost semnat însuşi de ultima. Iar reieşind din această consecutivitate a actelor de procedură anexate la dosar, consideră că proces-verbal al şedinţei din 09 octombriec2013 a fost întocmit şi semnat de un alt judecător după pronunţarea hotărîrii din data respectivă. Susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile pct.29 a Hotărîrii explicative a Curţii Supreme de Justiţie nr.6 din 11 noiembrie 2013 privind procedura de judecare a cauzelor civile în ordine de apel, în conformitate cu care hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată independent de argumentele cererii de apel, dacă în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată, în sensul art.388 alin. (1) lit.g) CPC.
Invocă că nu a ţinut cont instanţa de apel nici de prevederile pct.35 al Hotărîrii explicative a Curţii Supreme de Justiţie nr.6 din 11 noiembrie 2013 privind procedura de judecare a cauzelor civile în ordine de apel, în conformitate cu care în cazurile cînd procesul-verbal nu este semnat de judecător sau grefier, acest act procesual nu va produce efecte juridice, situaţie echivalenta cu lipsa acestuia. Consideră că neargumentat instanţa de apel a motivat şi soluţia prin faptul că semnarea proceselor-verbale a şedinţelor de judecată peste termen de 5 zile, constituie doar motiv formal şi nu temei pentru admiterea apelului, condiţia la rîndul său fiind impusă de art.273 alin.(5) CPC. La fel invocă că, la examinarea cauzei, instanţa de apel a admis şi încălcarea normelor de drept material, iar în susţinerea acestui temei menţionează că prin încheierea instanţei din 22 martie 2012 (f.d.
114 vol. I), în calitate de intervenienţi accesorii au fost atraşi 481 de persoane. Ulterior, la data de 28 martie 2012 intervenient accesoriu Pisarenco Ion a depus cererea reconvenţională (f.d.96-97 vol.II), cu toate acestea instanţa de apel nu a ţinut cont de argumentele invocate în susţinerea poziţiei sale, şi anume că prima instanţa eronat a primit spre examinare acţiunea reconvenţională a intervenientului accesoriu, întrucît aceasta a fost semnată doar de intervenient accesoriu Pisarenco Ion, care nu are drept procedural de a înainta acţiune reconvenţională, pe cînd Primăria Dubăsarii Vechi, deşi, fiind invocată în calitate de reclamant, nu a semnat cererea reconvenţională, mai mul cererea reconvenţională a intervenientului accesoriu a fost acceptată de prima instanţa peste 4 luni prin încheierea din 19 iulie 2013 (f.d.
175 vol.III). Invocă în susţinerea poziţiei sale şi prevederile art.68 CPC, care indică că intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia inclusiv a dreptului de a înainta acţiune reconvenţională. Cu referire la norma citată, subliniază că deoarece cererea reconvenţională nu a fost semnată de către Primăria satului Dubăsarii Vechi, ci doar de către intervenient accesoriu Pisarenco Ion, invocare că cererea este depusă de Primăria satului Dubăsarii Vechi, contravine prevederilor art. 172 CPC, argument care, însă, a fost respins de către instanţa de apel. Mia invocă că instanţa de apel nu a ţinut cont nici de faptul că prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile, depăşind la rîndul său şi atribuţiile sale, pronunţînd în fond hotărîrea care a dus la încălcare principiului securităţii raporturilor juridice, protejate de art.6§ 1 al Convenţiei CEDO.
Invocă în acest sens că, instanţa de apel, a admis apelul declarat de intervenient accesoriu şi a admis cererea reconvenţională acestuia şi totodată a admis cererea reconvenţională a Primăriei satului Dubăsarii Vechi, care însă nu a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe şi nu a solicitata admiterea cererii reconvenţionale, nu a participat în instanţa de apel, iar apel fiind semnat doar de intervenient accesoriu Pisarenco Ion. La fel ca şi în prima instanţă cererea reconvenţională a fost semnată doar de către intervenient accesoriu (f.d.96-97, Vol.II). Consideră că odată ce Primăria Dubăsarii Vechi nu au semnat cererea reconvenţională şi nici nu a depus apel împotriva hotărîrii primei instanţe, instanţa de apel nu era în drept, în limita împuternicirilor sale, să admită cererea reconvenţională a Primăriei Dubăsarii Vechi şi nici cerea reconvenţională a lui Pisarenco Ion.
Suplimentar mai invocă că aprecierea probelor de către instanţa de apel a fost una arbitrară, fapt care a dus la adoptarea unei decizii eronate. Astfel, invocă că deşi, instanţa de apel şi-a motivat soluţia prin faptul că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie a fost stabilit că fîntîna arteziană a aparţinut la 481 de persoane, însă, nu a ţinut cont de faptul că aceşti 481 de oameni urmau a fi determinaţi dacă corespund cu cei 481 atraşi în calitate de intervenienţi accesorii, pentru a pronunţa o decizie în favoarea lor. Or, unica probă anexată la materialele dosarului care confirmă şi determină că anume 481 de oameni atraşi în proces în cauză în calitate de intervenienţi accesorii sunt proprietari ai fîntînii arteziene, este act din 11 octombrie 2001, act prin care se confirmă transmiterea de la SRL „Diatutun” a fîntînii arteziene în valoare de 8500 lei, celor 481 deţinători de cotă valorică.
Totodată, invocă că în conformitate cu decizia Curţii Supreme de Justiţie, la care instanţa de apel face referire, este menţionat că SRL „Diatutun” a fost lichidat în conformitate cu anunţul publicat în Monitor Oficial al RM la 07 iunie 2001, şi anume cu 4 luni înainte de aşa-zisă transmitere din 11 octombrie 2001, iar toate actele juridice încheiate după ce persoana juridică este lichidată nu pot produce efecte juridice, fapt care însă a fost lăsat fără apreciere de către instanţa de apel, care de altfel, nu s-a expus nici asupra probelor prezentate în susţinerea poziţiei sale, potrivit căreia conform actului de transmitere a fondurilor fixe din 15 ianuarie 1998 la balanţa Primăriei Dubăsarii Vechi au fost transmise obiecte de menire socială printre care şi fîntîna arteziană, iar poziţia precum că fîntîna arteziană este la balanţa Primăriei Dubăsarii Vechi rezultă şi însuşi din referinţa primăriei Dubăsarii Vechi (f.d.20, vol.I).
De asemenea, relatează că instanţa de apel la pronunţarea decizie a admis o eroare, care duce la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, or decizia pronunţată este imposibil de executat de el, întrucît în condiţii în care este formulată î-l obligă să ridice o construcţie neautorizată. Consideră dispoziţia instanţei de apel privind obligarea sa de a restabili turnul acvatic la loc, că fiind una ilegală, deoarece, instanţa de apel urma să indice care este locul unde urmează a fi amplasată fîntîna arteziană, luînd în consideraţie că după demolarea fîntînii arteziene pe teren au fost ridicate alte construcţii, să invoce calităţile materialelor turnului acvatic care urmează a fi ridicat, cît şi parametrii acestuia, de care acte trebuie să dispun pentru derularea lucrărilor de construcţii, precum şi locul exact al amplasării construcţiei, care nu au fost şi nici nu pot fi concretizat de către instanţa de apel conform normelor legale.
Or,efectuarea oricăror lucrări de construcţie necesită respectarea procedurii speciale, precum ridicarea topografică, schiţa planului, autorizaţia de construcţie etc. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 10 aprilie 2014 a fost expediată în adresa recurentului la 30 aprilie 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 77 vol. IV). Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 02 iunie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Înaintând acţiunea în judecată împotriva Primăriei Dubăsarii Vechi, Cîrlig Oleg a solicitat obligarea Primăriei Dubăsarii Vechi să demoleze fîntîna arteziană din cont propriu, amplasată pe terenul cu numărul cadastral 3133100501, care îi aparţine cu drept de proprietate şi încasarea din contul Primăriei Dubăsarii Vechi în beneficiul său a cheltuielilor de judecare compusă din taxa de stat în sumă de 100 lei. La rândul său Primăria Dubăsarii Vechi şi intervenient accesoriu Pisarenco Ion au depus cerere reconvenţională împotriva lui Cîrlig Oleg, solicitând obligarea ultimului să monteze din propriile mijloace băneşti turnul metalic-rezervuarul de apă a fîntînii arteziene, demontate de el ilegal şi încasarea de la Cîrlig Oleg în beneficiul intervenientului accesorii Ion Pisarenco a cheltuielilor de judecată în mărime de 8000 lei.
Judecând pricina în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunilor iniţiale şi reconvenţionale şi respingerii acestora. Fiind investită cu judecarea apelurilor declarate de către Cîrlig Oleg şi Pisarenco Ion, instanţa de apel a ajuns la concluzia respingerii apelului declarat de către Cîrlig Oleg şi admiterii apelului declarat de către Pisarenco Ion, casând hotărârea primei instanţe în partea respingerii cererii reconvenţionale şi pronunţând în partea dată o nouă hotărâre cu privire la admiterea acţiunii reconvenţionale, obligîndu-l pe Oleg Cîrlig să restabilească, din mijloace băneşti proprii, turnul metalic – rezervorul de apă a fîntînii arteziene, de pe terenul din extravilanul satului Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, în rest menţinând hotărârea primei instanţe.
În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 11, art. 315, art. 316, art. 376 şi art. 607 Cod civil, a concluzionat că fîntîna arteziană situată pe lotul de teren nr. 313310501, a fost demolată de către creditor în conformitate cu art. 52 alin.(2), respectiv, construcţia urmează a fi restabilită de către Cîrlig Oleg întru repunerea părţilor în poziţia anterioară prin prisma normelor citate. Cît priveşte cererea iniţială, instanţa de apel a stabilit că pretenţiile lui Cîrlig Oleg au fost formulate faţă de pîrîtul necorespunzător, Primăria satului Dubăsarii Vechi, reţinînd în acest sens că ultima nu este proprietara fîntînii arteziene şi nu poate fi obligată la demolarea acesteia.
La fel, instanţa de apel a menţionat că în cauză lipsesc temeiuri întru obligarea pîrîtului la demolarea construcţiei, atît pe motiv că Primăria satului Dubăsarii Vechi nu este proprietarul construcţiei, cît şi în spiritul protejării drepturilor de proprietate a celor 481 de persoane proprietari pe cote-părţi a construcţiei. La caz, instanţa de recurs constată, însă, că contrar prevederilor art. 239 CPC şi art. 241 alin. (5) CPC, decizia instanţei de apel este una nemotivată, iar concluziile instanţei de apel sunt expuse într-o formă evazivă, incertă, neavând putere de convingere, fără a fi dată o apreciere cuvenită pretenţiilor formulate în prezentul litigiu în raport cu argumentele apelului şi materialul probator anexat la dosar, precum normele de drept ce reglementează acest aspect.
Or, analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere. Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces.
Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului litigiului în cauză, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelurile declarate de către Cîrlig Oleg şi Pisarenco Ion a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor supuse examinării, fără a intra în esenţa problemei supuse judecării şi fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză. Or, la judecarea litigiului în cauză se impune obligaţia de a constata, prin prisma art. 172 şi art. 173 CPC, dacă condiţiile primirii cererii reconvenţionale au fost respectate de către prima instanţă, ţinînd cont de faptul că intentarea acţiunii reconvenţionale se face conform regulilor generale de intentare a acţiunii.
Astfel, instanţa de recurs reţine că înaintînd cererea reconvenţională împotriva lui Cîrlig Oleg, Primăria Dubăsarii Vechi şi intervenient accesoriu Pisarenco Ion au solicitat obligarea lui Cîrlig Oleg să monteze din propriile mijloace băneşti turnul metalic-rezervuarul de apă a fîntînii arteziene, demontate de el ilegal şi încasarea din contul acestuia în beneficiul intervenientului accesorii Ion Pisarenco a cheltuielilor de judecată în mărime de 8000 lei, cu toate acestea însă, cererea reconvenţională fiind semnată doar de intervenient accesoriu Pisarenco Ion (f.d 96-97) , pe cînd în sensul art. 166 alin.(5) CPC, cererea de chemare în judecată se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui împuternicit în modul stabilit şi nici decum de interveninet accesoriu, care prin prisma art. 67 CPC nu-şi poate formula pretenţii proprii asupra obiectului litigiului.
Mai mult că şi art. 183 alin. (2) lit. c) CPC reglementează sarcinile de pregătire a pricinii pentru dezbaterile judiciare, impunând obligatoriu ca scop şi stabilirea componenţei participanţilor la proces şi implicarea în proces a altor persoane. Pe când, aceste prevederi au fost interpretate eronat de către instanţa de apel, cum de altfel au fost lăsate fără verificare împuternicirile reprezentanţilor Primăriei Dubăsarii Vechi în vederea susţinerii cererii reconvenţionale, care nu a fost semnată de ultima, cît şi aprecierea dreptului pretins de către aceasta, ţinîndu-se cont de faptul că Primăria Dubăsarii Vechi nu este proprietarul fîntînii arteziene în litigiu.
Aici, instanţa de recurs ţine să menţioneze că în sensul prevederilor Capitolului II al Codului civil, care reglementează apariţia drepturilor şi obligaţiilor civile, cât şi exercitarea şi apărarea acestor drepturi, precum şi prin prisma art. 8 alin. (1) Cod civil, este de înţeles că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice care, deşi nu sunt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile generale şi de la sensul legislaţiei civile. Conform art. 15 Cod civil, drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sunt apărate în cazurile şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în care folosirea modalităţilor de apărare a drepturilor civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din caracterul consecinţelor acestei încălcări.
În raport cu dispoziţiile normei susmenţionate, ce guvernează raporturile de sesizare în procedura civilă, instanţa de recurs constată că instanţa de apel la soluţionarea pricinii cu care a fost investită nu a ţinut cont de condiţia necesară pentru constatarea naturii litigiului şi soluţionarea lui în sensul legislaţiei ce are relevanţă la caz.
Sub acest aspect, la caz se constată a fi nemotivată decizia instanţei de apel în partea admiterii parţiale a pretenţiilor cererii reconvenţionale cu privire la obligarea lui Cîrlig Oleg să restabilească, din mijloace băneşti proprii, turnul metalic – rezervorul de apă a fîntînii arteziene, de pe terenul din extravilanul satului Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, nefiind clar care este baza legală şi criteriile din care a reieşind instanţa la stabilirea temeiniciei cererii reconvenţionale, care de facto nu a fost semnată de reclamant, iar intervenientul accesoriu, în sensul art. 67 şi 68 CPC nu-şi poate formula pretenţii proprii asupra obiectului litigiului şi nici de a recunoaşte acţiunea. Împrejurările menţionate au fost lăsate, însă, fără apreciere de instanţa de apel, pe când urmau a fi analizate în cumul cu alte probe materiale, întru judecarea justă a raportului juridic apărut în speţă.
Astfel, la caz se constată că deşi, în opinia instanţei de apel, viciu cererii reconvenţionale a fost înlăturat prin însuşi poziţia reprezentantului Primăriei Dubăsarii Vechi de susţinere a cererii, aceasta însă nu a ţinut cont şi de prevederile art. 166 CPC, care reglementează aspecte ce ţin de forma şi cuprinsul cererii de chemare în judecată, cît şi consecinţele nerespectării acestora, prevederi care au fost ignorate complet de către instanţa de apel, fapt care indică incontestabil la încălcarea de către instanţă a normelor de drept procedural, precum şi la examinarea superficială şi evazivă atât a apelurilor, cât şi a pricinii supusă judecării, fără a fi verificată, în condiţiile legii, legalitatea hotărârii atacată cu apel.
În asemenea împrejurări, se constată că de fapt instanţa de apel nu a pătruns în esenţa raportului juridic ivit în speţă, iar motivarea deciziei nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns asupra pretenţiilor formulate de către Cîrlig Oleg şi Primăria Dubăsarii Vechi cu intervenient accesoriu Pisarenco Ion, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. În conexiunea celor remarcate, precum şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs menţionează că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii.
De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii. Faţă de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cauza urmând a fi trimisă la instanţa de apel în vederea rejudecării cauzei cu respectarea principiilor ce guvernează litigiul în cauză. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate mai sus, să creeze condiţii obiective şi egale părţilor pentru realizare şi exercitare drepturilor sale procedurale şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Cîrlig Oleg.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cîrlig Oleg împotriva Primăriei Dubăsarii Vechi cu privire la obligarea demolării bunului şi la cererea reconvenţională a Primăriei Dubăsarii Vechi, intervenient accesoriu Pisarenco Ion împotriva lui Cîrlig Oleg cu privire la obligarea efectuării lucrărilor, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişină, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva