- Dosarul nr.
- 3rh-142/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 noiembrie 2014
- Părțile
- Rusu Adrian Buzadji Olga vs OCT
- Pe scurt
- Temeiurile declararii revizuirii
3rh-142/14 — Cu privire la contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3rh-142/14 prima instanţă: M. Guzun instanţa de recurs: N. Clima, E. Fistican şi T. Vieru ÎNCHEIERE 12 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Svetlana Novac, Ion Corolevschi, Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinând cererea de revizuire depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Adrian Rusu şi Olga Buzadji împotriva Întreprinderii de Stat „Cadastru”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2011, prin care acţiunea a fost admisă c o n s t a t ă: La 04 august 2011, Adrian Rusu şi Olga Buzadji au depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii de Stat „Cadastru”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „R&R” cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au indicat că la 25 iulie 2011, în calitate de cumpărători (licitanţi) au participat la licitaţie organizată de Societatea cu Răspundere Limitată „ R&R” în proces de insolvabilitate. În urma licitaţiei i s-a adjudecat bunul imobil şi anume cazangeria şi depozitul de deşeuri situate pe terenul nr. cadastral 0100308.081 cu suprafaţa de 0,8 ha, din str. Industrială 27, municipiul Chişinău, fapt confirmat prin procesul-verbal cu privire la rezultatele licitației. Susţin reclamanţii că, la 30 iulie 2011, între Societatea cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate, în calitate de vânzător şi ei în calitate cumpărători au semnat şi autentificat la notarul public Elena Constantinescu, contractul de vânzare- cumpărare nr. 3095 a construcţiilor nefmalizate ale cazangeriei şi depozitului de deşeuri situate pe terenul cu suprafaţa de 0,80 ha, din str. Industrială 27, municipiul Chişinău.
La 01 august 2011, Rusu Adrian în calitate de cumpărător s-a adresat organului cadastral pentru înregistrarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3095 din 30 iulie 2011 în Registrul bunurilor imobile şi a dreptului de proprietate asupra bunurilor nominalizate obținut prin adjudecare la 25 iulie 2011. 1 În rezultatul examinării cererii, registratorul a emis decizia de a respinge cererea, invocînd ca temei ar. 31 lit. d) al Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998, fără a concretiza anume care cerințe ale legii nu au fost respectate. Consideră reclamanţii, Adrian Rusu şi Olga Buzadji că, decizia Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la respingerea cererii privind înregistrarea dreptului de proprietate asupra construcţiilor nefinalizate ale cazangeriei şi depozitului de deşeuri situate pe terenul cu suprafaţa de 0,8 ha, din str. Industrială 27, mun.
Chişinău, ca neîntemeiată şi ilegală, deoarece i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile adjudecate la licitaţia petrecută la 25 iulie 111 de comisia de licitaţie în componenţa formată de către comitetul creditorilor al Societăţii cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate.
Cer, Adrian Rusu şi Olga Buzadji recunoaşterea ilegalităţii deciziei Registratorului Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău, din 01 august 2011, cu privire la refuzul înregistrării după Rusu Adrian şi Buzadji Olga a dreptului de proprietate asupra construcţiilor nefinalizate ale cazangeriei şi depozitului de deşeuri situate pe terenul nr. cadastral 0100308.081 cu suprafaţa de 0,8 ha, din str. industrială 27, municipiul Chişinău şi obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău să înregistreze după Rusu Adrian şi Buzadji Olga, dreptul de proprietate -supra construcţiilor nefinalizate ale cazangeriei şi depozitului de deşeuri situate pe terenul cu suprafaţa de 0,8 ha, din str. Industrială 27, municipiul Chişinău, cu înlăturarea interdicţiilor aplicate asupra acestor bunuri.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău, din 25 august 2011, acţiunea a fost admisă. A fost anulată decizia Registratorului Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău din 01 august 2011 cu privire la refuzul înregistrării după Rusu Adrian şi Buzadji Olga a dreptului de proprietate asupra construcţiilor nefinalizate ale cazangeriei şi depozitului de deşeuri situate pe terenul cu suprafaţa de 0,80 ha, din str. Industrială 27, mun. Chişinău şi a fost obligat Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău să înregistreze după Rusu Adrian şi Buzadji Olga dreptul de proprietate asupra construcţiilor nefinalizate ale cazangeriei şi depozitului de deşeuri situate pe terenul cu suprafaţa de 0,8 ha, din str. Industrială 27, mun.
Chişinău, cu înlăturarea interdicţiilor aplicate asupra acestor bunuri (f.d. 88-94). Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 01 februarie 2012, recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Cadastru” a fost respins, cu menţinerea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2011 (f.d. 132, 133-140). La 13 august 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş” a depus la Curtea de Apel Chișinău cerere de revizuire împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2011 cerând admiterea cererii de revizuire, casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2011, cu adoptarea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Adrian Rusu şi Olga Bujadji împotriva Întreprinderii de Stat „Cadastru”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate cu privire la contestarea actului administrativ.
Revizuentul, Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş”, în motivarea cererii de revizuire, a făcut referire la art. 449 lit. c) Cod de Procedură Civilă indicînd că au fost descoperite înscrisuri probatoare, care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute 2 revizuientului. A indicat că Societatea cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate, în temeiul proceselor-verbale din 02 iulie 2011 și din 05 iulie 2011 al comitetului creditorilor au organizat licitația cu strigare a bunurilor Societății cu Răspundere Limitată „R&R”, iar administratorul procesului de insolvabilitate abuziv a inclus în procesul-verbal nr. 5 din 25 iulie 2011 privind rezultatele licitării bunuri nefinisate și neînregistrate în registrul bunurilor imobile.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014, cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş” împotrivaCurţii de Apel Chişinău din 25 august 2011, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Adrian Rusu şi Olga Buzadji împotriva Întreprinderii de Stat „Cadastru”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate cu privire la contestarea actului administrativ, a fost strămutate pentru examinare în instanța competentă, la Curtea Supremă de Justiție (f.d. 181-182). În conformitate cu art. 452 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. Articolul 452 alin.(3) Codul de procedură civilă care prevede comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată nu a fost modificat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr.780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Coroborând prevederile art. 452 alin.(1) Codul de procedură civilă cu art.444 acelaşi Cod, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor potrivit regulilor de examinare a recursului. Studiind materialele dosarului, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 453 al.
(1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că temeiurile de declarare a revizuirii sunt prevăzute expres la art. 449 CPC, astfel cererea de revizuire urmează a fi admisă numai atunci, când este invocat unul din motivele prevăzute de norma menţionată. La caz, în cererea de revizuire Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş” a anexat contractul de vînzare-cumpărare din 30 iulie 2011 încheiat între Societatea cu Răspundere Limitată „R&R” în calitate de vînzător cu Rusu Adrian şi Buzadji Olga în calitate de cumpărători (f.d.
190-192), procesul verbal nr. 5 privind 3 rezultatele licitaţiei din 25 iulie 2011 (f.d. 193), procesul-verbal seria AA nr. 0000129 cu privire la contravenţie din 29 iunie 2011 întocmit de Inspecţia de Stat în Construcţii (f.d. 194-195), decizia Judecătoriei Rîşcani nr. 4A-717/14 din 06 iulie 2011 (f.d. 196), procesul-verbal al comitetului creditorilor Societăţii cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate din 05 iulie 2011 (f.d. 197-200), copia extrasului din Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-130 din 5 august 2011 (f.d. 202), hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău nr. 2e-585/2012 din 10 iulie 2012 (f.d. 203-204), încheierea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău nr. 2e-585/2012 din 28 iunie 2012 (f.d.
205-208), inventarul masei Societății cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate din 25 mai 2010 (f.d. 209-214), încheierea Judecătoriei Rîșcani nr. 2-5384/11 din 01 august 2011 (f.d. 215-216), prin care nu au fost indicate careva circumstanţe ce ar servi ca temei pentru admiterea cererii de revizuire prevăzute de art. 449 CPC. Totodată Colegiul reţine că, la caz nu au fost prezentate înscrisuri esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentei anterior sau înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces. Este neîntemeiată critica revizuentei cu referire la faptul că administratorul procesului de insolvabilitate a Societăţii cu Răspundere Limitată „R&R” a inclus în procesul-verbal nr. 5 din 25 iulie 2011 privind rezultatele licitării bunuri nefinisate și neînregistrate, or probe privind anularea procesului-verbal respectiv, nu au fost prezentate.
Prin urmare cele invocate de Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş” în cererea de revizuire nu se încadrează în prevederile art. 449 CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, considerentele indiferente sau supraabundente ale revizuentului Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş” desprinse din conţinutul cererii de revizuire nu aduc prezentei speţe elemente care să influenţeze în vreun fel soluţia adoptată. În rest, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, menţionează că revizuentul a făcut referire la circumstanţe, care au constituit obiect de examinare în instanţele de judecată, invocând aceleaşi motive şi temeiuri.
În consecinţă instanţa reţine că, revizuirea este o cale de retractare a hotărârii şi nu de reformare. În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârilor adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului. Prin urmare, nu orice circumstanţe sau fapte pot servi temei de revizuire, ci doar acelea care întrunesc exigenţele legii. În astfel de circumstanţe, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că cererea de revizuire înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş” nu întruneşte condiţiile cerute de lege pentru a fi admisă.
Totodată, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că procedura de revizuire prevăzută de art. art. 449 – 453 CPC serveşte scopului înlăturării lacunelor în drept şi omisiunilor justiţiei, care urmează a fi aplicată într-o manieră compatibilă cu art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind respectat principiul securităţii raporturilor juridice. 4 Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe de judecată independentă şi imparţială, garantat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei, urmează a fi interpretat prin prisma Preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa principiului supremaţiei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. Totodată, principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat, care constituie principiul executării hotărârilor definitive. În această ordine de idei, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine, că admiterea cererii de revizuire depuse de Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş” ar însemna încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părţi la un proces echitabil, garantate de prevederile art. 6 paragraful 1 al Convenţiei.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 06 decembrie 2005 în cazul Popov 2 împotriva Moldovei. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, temeiurile invocate în cererea de revizuire nu sunt prevăzute de art. 449 CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin.(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Mordelis Fiş” împotriva hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 25 august 2011, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Adrian Rusu şi Olga Buzadji împotriva Întreprinderii de Stat „Cadastru”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „R&R” în proces de insolvabilitate cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac Ion Corolevschi Oleg Sternioală Tatiana Vieru 5