- Dosarul nr.
- 3ra-1445/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 noiembrie 2014
- Părțile
- Talaşchevici Sergiu vs Ministerul Afacerilor Interne al RM
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1445/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă – E. Palanciuc dosarul nr. 3ra-1445/14 instanţa de apel – N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 12 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Sergiu Talaşchevici reprezentat de avocatul Viorel Furtună în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sergiu Talaşchevici împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 iulie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Sergiu Talaşchevici reprezentat de avocatul Viorel Furtună şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 07 martie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 13 ianuarie 2014, Sergiu Talaşchevici a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la 31 decembrie 2013, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 429 ef, a fost sancţionat disciplinar cu concedierea din Poliţie. Menţionează că în ordinul enunţat a fost indicat că în privinţa sa a fost pornită cauza penală nr. 2013978152, fiind învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) din Codul penal şi că cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată pentru examinare în fond.
Susţine că în ordinul enunţat a mai fost indicat că el, deţinând funcţia de inspector al Secţiei „Centru” a Direcţiei combaterea şederii ilegale a străinilor a Biroului migraţiune şi azil, a admis abateri disciplinare incompatibile cu munca prestată. Afirmă că angajatorul nu a indicat care anume abateri disciplinare le-a admis şi prin care acţiuni sau inacţiuni concrete. Invocă că angajatorul, de asemenea, a indicat că el a încălcat prevederile unui şir de articole din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, ale Statutului disciplinar al poliţistului şi ale Codului de etică şi deontologie a poliţistului, însă nu a indicat prin care acţiuni sau inacţiuni concrete a încălcat prevederile actelor normative enunţate.
Susţine că el nu a încălcat absolut nimic. Menţionează că ordinul nr. 429 ef din 31 decembrie 2013 nu a fost motivat de către angajator, iar prin nemotivarea ordinului enunţat a fost încălcat art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Solicită anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne al RM nr. 429 ef din 31 decembrie 2013 cu privire la concedierea inspectorului Secţiei „Centru” a Direcţiei combaterea şederii ilegale a străinilor a Biroului migraţiune şi azil, căpitan de poliţie Serghei Talaşchevici. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 martie 2014 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 iulie 2014 a fost respins apelul declarat de către Sergiu Talaşchevici reprezentat de avocatul Viorel Furtună şi menţinută hotărârea primei instanţe.
La 17 septembrie 2014 Sergiu Talaşchevici reprezentat de avocatul Viorel Furtună a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătoreşti. Menţionează că instanţele judecătoreşti au concluzionat că Sergiu Talaşchevici, prin acţiunile sale nechibzuite şi contrar procedurii legale, ignorând restricţiile şi interdicţiile stabilite de actele normative care reglementează statutul special al funcţionarilor publici, a compromis activitatea poliţiei şi prestigiul funcţiei deţinute, însă toate învinuirile aduse recurentului de către angajator poartă un caracter declarativ, iar intimatul nu a prezentat nici o probă, care ar confirma că recurentul ar fi încălcat careva act normativ, ce reglementează activitatea poliţistului.
Susţine că instanţele judecătoreşti enumeră un şir de acte normative, care reglementează activitatea colaboratorului de poliţie şi, respectiv, impun un şir de obligaţii şi restricţii, pe care le-ar fi încălcat el, însă la fel ca şi intimatul evită să indice prin care acţiuni sau inacţiuni concrete recurentul le-ar fi încălcat şi care este baza probatorie a acestor afirmaţii. Toate acestea contravin prevederilor art. 89 alin. (2) din Codul muncii, care statuează că sarcina probei revine angajatorului, care trebuie să dovedească temeinicia actului de concediere. Afirmă că în ordinul de concediere angajatorul a făcut trimitere la prevederile art. 26 şi 28 din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, însă aceste trimiteri sunt eronate, deoarece în articolele menţionate se stabilesc obligaţiile de serviciu ale poliţistului şi restricţiile impuse acestuia în desfăşurarea activităţii sale.
Invocă că intimatul nu a prezentat careva probe, care să confirme că el ar fi admis careva abateri disciplinare. Iar el la rândul său a afirmat că nu a comis careva încălcare gravă şi nici nu a încălcat absolut nici una din normele legale ce reglementează activitatea poliţistului. Consideră că lui nu-i pot fi imputate careva acte ilegale odată ce acestea nu sunt confirmate, iar instanţele judecătoreşti greşit au apreciat aceste circumstanţe. Invocă că în privinţa lui a fost încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei garantat de art. 21 din Constituţia RM. Susţine că atât ordinul nr. 429 ef din 31 decembrie 2013 nu a fost motivat de către angajator, cât şi hotărârile judecătoreşti nu au fost motivare de către instanţele judecătoreşti, şi prin nemotivarea hotărârilor judecătoreşti a fost încălcat art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Invocă că circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă le-a considerat constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente, iar normele de drept material au fost aplicate eronat. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 08 august 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire nr. 3934 (f. d. 74). Prin urmare, la caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 17 septembrie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Sergiu Talaşchevici reprezentat de avocatul Viorel Furtună nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Sergiu Talaşchevici reprezentat de avocatul Viorel Furtună, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Sergiu Talaşchevici reprezentat de avocatul Viorel Furtună ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Sergiu Talaşchevici reprezentat de avocatul Viorel Furtună se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari