3rh-29/15 — Contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru

prima instanţă: A. Catană dosarul nr. 3rh-29/15 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă instanţa de recurs: T. Chişca-Doneva, M. Ghervas, D. Mardari, E. Covalenco, P.Moraru ÎNCHEIERE 08 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând cererea de revizuire depusă de către Inspectoratul General al Poliţiei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cijov Sergiu împotriva Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratului General de Poliție cu privire la anularea ordinelor de suspendare din funcție şi de eliberare din funcţie, restabilirea în funcţie anterior deţinută, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă, prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015, prin care recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei a fost respins ca depus cu omiterea termenului de prescripţie, constată: La 01 aprilie 2013, Cijov Sergiu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la anularea ordinelor de suspendare din funcție şi de eliberare din funcţie, restabilirea în funcţie anterior deţinută, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă, prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a indicat că prin ordinul nr. 197 ef. din 22 martie 2013, a fost sancționat disciplinar cu concedierea din organele afacerilor interne, iar anterior prin ordinul nr. 136 ef. emis la 01 martie 2013, a fost suspendat din funcție pe durata anchetei de serviciu. Consideră că ordinul nr. 197 ef.

din 22 martie 2013, a fost emis contrar prevederilor legislației în vigoare şi urmează a fi anulat, deoarece, potrivit prevederilor art.55 al Legii cu privire la poliţie și statutul polițistului, sancțiunile disciplinare se aplică prin ordinul angajatorului, iar conform art. 13 alin.(1) al Legii menționate, şeful Inspectoratului General de Poliție numește şi eliberează din funcţie personalul Inspectoratului General al Poliției, șefii și personalul subdiviziunilor, cu excepția celor specificați la art.7 lit. d). Invocă reclamantul că potrivit art. 7 lit. d), e), l) al Legii cu privire la Poliție şi statutul polițistului, Ministrul afacerilor interne numește și eliberează din funcție, la propunerea șefului Inspectoratului General al Poliției, şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, șefii subdiviziunilor specializate, șeful Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, la propunerea guvernatorului Găgăuziei și cu acordul Adunării Populare a acesteia, numește în funcție şi eliberează din funcție șeful Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia, și eliberează din funcție polițiștii din cadrul subdiviziunilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, care nu intră în competența Inspectoratului G0eneral de Poliție şi a subdiviziunilor subordonate acestuia.

Cu referire la norma citată, consideră că ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 86 ef. din 25 martie 2013 a fost emis de către o persoană care nu are competenţă de a angaja şi concedia din Poliție. Menționează că în sensul prevederilor art. 55 al Legii cu privire la Poliție şi statutul polițistului, polițistul în privința căruia se desfășoară ancheta de serviciu are dreptul să cunoască integral materialele anchetei, să solicite şi/sau să prezinte probe în apărare, cu toate acestea, afirmă însă că la finalizarea anchetei de serviciu, nu i-au fost prezentate materialele anchetei de serviciu și nu i s-a oferit posibilitatea de a se apăra.

Susține că conform prevederilor normei citate, faptele care constituie abateri disciplinare, modul de aplicare, atenuare și ridicare a sancțiunilor disciplinare sânt prevăzute în Statutul disciplinar al polițistului, aprobat de Guvern, însă, la caz un asemenea act aprobat de Guvern nu există, fapt ce atestă că ancheta de serviciu a fost efectuată în privinţa sa fără ca să se conducă de un act legal, care prevede modul și condițiile de efectuare a anchetei de serviciu.

Mai invocă că în urma efectuării anchetei de serviciu i-a fost imputată nedenunțarea actelor de corupție, fără a fi indicat care acte de corupție urmau să fie denunțate anume de el, iar fiindu-i imputată neinformarea superiorilor și organelor competente referitor la coruperea colaboratorilor de poliție, nu s-a indicat concret despre care colaborator corupt și în ce împrejurări urmau a fi anunțați șefii, cât și neraportarea șefului despre orice caz de încălcare, nerespectarea restricțiilor și interdicțiilor stabilite de actele normative. Consideră că dânsul nu putea fi sancționat pentru faptele asupra cărora nu s-a demonstrat existența unei fapte ilicite, motiv din care ordinile contestate urmează a fi anulate.

Cu referire la prevederile art. 90 al Codului muncii, susţine că în cazul anulării ordinului de concediere contestat, poate pretinde şi la despăgubirile prevăzute de norma citată, care constă în plata obligatorie a unei despăgubiri pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă într-o mărime nu mai mică decît salariul mediu al salariatului pentru perioada pretinsă, compensarea cheltuielilor suplimentare legate de contestarea actului cît şi compensarea prejudiciului moral cauzat salariatului. Solicită anularea punctului 6 al ordinului nr. 197 ef. emis de către Ministerul Afacerilor Interne al RM la 22 martie 2013, în partea prin care a fost sancționat cu concediere din organele afacerilor interne, anularea punctului 11 al ordinului nr. 136 ef.

emis de către Ministerul Afacerilor Interne al RM la 01 martie 2013, în partea prin care a fost suspendat din funcție, restabilirea în funcția anterior deținută, încasarea din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM în beneficiul său salariul de funcție cu toate suplimentele, pentru perioada absenței forțate de la muncă, începând cu momentul concedierii din funcție până la momentul repunerii în funcție, prejudiciul moral în mărime de cinci salarii lunare, cît şi cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 3 000 lei. În cadrul dezbaterilor judiciare, Cijov Sergiu a depus cerere de completare a cerințelor, solicitând numirea sa în funcția de inspector de patrularea a Inspectoratul Naţional de Patrulare a Inspectoratului General de Poliție al MAI.

În motivarea cererii de completarea a cerințelor a indicat că începând cu data de 05 martie 2013, funcțiile subdiviziunilor de poliție rutieră au fost transferate către Inspectoratul Naţional de Patrulare a Inspectoratului General de Poliție al MAI, astfel, fiind necesară restabilirea sa în funcția solicitată. Ulterior, Cijov Sergiu a depus o cerere de concretizare a cerințelor, solicitând anularea punctului 6 al ordinului nr. 197 ef. emis de către Ministerul Afacerilor Interne al RM la 22 martie 2013, anularea punctului 11 al ordinului nr. 136 ef.

emis de către Ministerul Afacerilor Interne al RM din 01 martie 2013, restabilirea în funcția deținută anterior, cu numirea sa în funcție de inspector de patrulare a Inspectoratului Naţional de Patrulare a Inspectoratului General de Poliție a MAI al RM, încasarea din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM în beneficiul său salariul pentru perioada absenței forțate de la muncă, începând cu momentul concedierii din funcție până la repunerea în funcție şi prejudiciul moral echivalent a cinci salarii lunare. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 06 noiembrie 2013, acțiunea a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chişinău din 19 martie 2014, a fost admis apelul declarat de către Cijov Sergiu, casată hotărârea primei instanțe şi emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost admisă parțial, fiind anulat pct. 11 al ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.136 ef.

din 01 martie 2013, prin care Cijov Sergiu a fost suspendat din funcția anterior deținută, anulat pct.6 al ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.197 ef. din 22 martie 2013, prin care Cijov Sergiu a fost sancționat cu concedierea din organele afacerilor interne şi repus Cijov Sergiu în funcția de inspector de patrulare al Inspectoratului National de Patrulare în cadrul Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne. S-a încasat din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM în beneficiul lui Cijov Sergiu salariul mediu pentru absența forțată de la serviciu în valoare de 77528,78 lei cu deducerea din această sumă a tuturor impozitelor şi reținerilor, prevăzute de lege şi prejudiciul moral în mărime de un salariu mediu ce constituie 5 537,77 lei.

După pronunţarea decizie menţionate, la 24 martie 2014, Inspectoratul General al Poliţiei a înaintat instanţei de apel o cerere, prin care a solicitat explicarea dispozitivului deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014, şi anume pe cine instanţa de apel a obligat de a-l restabili pe Cijov Sergiu în funcţia anterior deţinută. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2014, a fost admisă cererea Inspectoratului General al Poliţiei şi explicat că conform deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014, obligat să execute decizia instanţei de apel privind repunerea lui Cijov Sergiu în funcţia de inspector în cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne este Inspectoratul General al Poliţie al MAI.

La 27 februarie 2015 Inspectoratul General al Poliţiei a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitând admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de recurs, reexaminarea recursului şi emiterea unei decizii cu privire la admiterea recursului. În motivarea cererii de revizuire a indicat că decizie instanţei de recurs urmează a fi retractată în temeiul art. 449 lit. b) CPC, în virtutea faptului că i-au devenit cunoscute unele circumstanţe şi fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute anterior. Menţionează că Inspectoratul General al Poliţiei a făcut cunoştinţă cu decizia integrală a Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014 la 10 octombrie 2014, prin scrisoarea Curţii de Apel Chişinău din 04 octombrie 2014 nr. 4-35/2-1371.

Consideră că, constatarea Curţii Supreme de Justiţie asupra faptului că prin scrisoarea de însoţire nr.1513a-54/14 din 07 aprilie 2014 a Curţii de Apel Chişinău a fost expediată decizia integrală a Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014 urmează a fi retractată reieşind din înscrisurile Registrului de evidenţă a documentelor recepţionate a IGP nr.317/2/14 volumul II, unde la poziţia nr.2270 este indicat că, la 11 aprilie 2014, de la Curtea de Apel Chişinău a parvenit „încheierea pe Cijov Sergiu” - document de bază 1 filă şi anexă 2 file, iar la rubrica numărul şi data documentului recepţionat este indicat nr.3a-54/14 din 26 martie 2014. Totodată, potrivit înscrisurilor din Registrul de evidenţă a documentelor recepţionate nr.1 al Direcţiei juridice a IGP, la rubrica nr.332, este indicat că, la 14 aprilie 2014, de la Curtea de Apel Chişinău, a parvenit „încheierea din 19 martie 2014 pe Cijov Sergiu” - document de bază 1 filă şi anexă 2 file, iar la rubrica numărul şi data documentului recepţionat este indicat nr.3a- 54/14 din 26 martie 2014. Astfel, susţine că din înscrisurile menţionate, se constată în mod direct faptul că, la 11 aprilie 2014 şi respectiv, 14 aprilie 2014, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei a parvenit încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2014 pe 2 file şi scrisoarea de însoţire pe 1 filă, emisă la dosarul nr.3a-54/14.

Subsidiar menţionează că, regula prin care partea urmează să se intereseze de soarta dosarului, iar necunoaşterea faptului emiterii hotărîrii nu dă posibilitate la repunerea în termenul de adresare persoana care a fost odată citată legal, poate fi aplicată doar în situaţia în care este vorba de cererea de apel, întrucît art.362 alin.(1) al CPC, prevede că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii. Astfel, partea care a fost cel puţin o dată legal citată urmează să se intereseze de soarta dosarului întrucît, la depunerea apelului, termenul de atac va curge de la data cînd a fost pronunţat dispozitivul hotărîrii şi nu de la data cînd a luat cunoştinţă de aceasta.

Afirmă însă, că această regulă nu va putea fi aplicată în cazul recursului, întrucît prevederile art.434 alin.(1) CPC, prevăd expres că recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Se menţionează că, în sensul art.389 alin.(6) al CPC, instanţa este obligată să remită decizia integrală părţilor în termen de 5 zile de la semnare. Astfel, nu poate fi exonerată instanţa de judecată de obligaţiile sale privind aducerea la cunoştinţă a deciziei adoptate prin invocarea dreptului persoanei de a face cunoştinţă cu dosarul civil si înscrisurilor acestuia, întrucît „obligaţia” şi „dreptul” nu sunt corelative, iar obligaţia părţii de a studia dosarul întru aşteptarea deciziei integrale nu este justificată legal.

Totodată, comunică că, în conformitate cu art.433 CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut de art.434, iar potrivit art.440 CPC, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Reiterează că, la 04 februarie 2015, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, examinînd admisibilitatea recursului asupra deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014, a declarat admisibilă cererea de recurs. Coroborând normele citate la caz, remarcă că, odată ce recursul declarat a fost considerat admisibil, instanţa de recurs urma să examineze fondul recursului, însă, reieşind din partea motivată şi de dispoziţie a deciziei din 25 februarie 2015 colegiul care a examinat cauza a respins recursul ca fiind depus tardiv, deşi a fost considerat admisibil.

Consideră că neglijenţa admisă, care a provocat emiterea unei soluţii incorecte de către instanţa ierarhic superioară, nu constituie o încălcare a art. 6 CEDO în sensul încălcării principiul securităţii juridice ci dimpotrivă o încălcare a dreptului la accesul liber la justiţie. Întru susţinerea celor invocate revizuentul s-a referit şi la încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014, pe un caz similar, prin care cererea de revizuire a fost admisă şi dispusă rejudecarea recursului. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 451 alin. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 şi anexându-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În interpretarea corectă a prevederilor art. 449 lit. b) este de înţeles că circumstanţele sau faptele menţionate, trebuiau să existe obiectiv până la pronunţarea hotărârii, iar revizuentul nu putea şti despre aceste circumstanţe anterior pronunţării hotărârii, revizuirea căreia se cere.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că motivele invocate în cererea de revizuire nu pot fi reţinute ca circumstanţe sau fapte esenţiale a pricinii, care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului anterior, aceasta deoarece cele invocate ca temei de revizuire de către reprezentantul Inspectoratului General al Poliţei, au fost menţionate de ultimul şi în explicaţiile asupra referinţei depuse de către Cijov Sergiu la recursul declarat împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014, fapt ce direct indică la netemeinicia cererii de revizuire.

La acest segment, instanţa de revizuire menţionează că nu poate constitui temei de admitere a revizuirii afirmaţia revizuentului că instanţa de recurs eronat a considerat recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014, ca fiind tardiv, deoarece nu cade sub incidenţa prevederilor art. 449 lit. b) CPC.

În acest context, nu poate fi reţinut argumentul revizuentului cu privire la faptul că decizia integrală a Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014, i-a fost adusă la cunoştinţă doar la 10 octombrie 2014, deoarece după cum rezultă din actele cauzei, şi anume din scrisoarea de însoţire a Curţii de Apel Chişinău nr. 4-35/2-1371 din 07 octombrie 2014, la care face referire revizuentul, copia deciziei a instanţei de apel din 19 martie 2014, a fost expediată în adresa Inspectoratului General al Poliţiei repetat, la solicitarea ultimului din 02 octombrie 2014. Cu toate acestea, însă, revizuentul nu a făcut dovada motivului care a stat la imposibilitatea realizării dreptului său de a face cunoştinţă cu materialele dosarului sau chiar de a solicita eliberarea copiei deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2014 pe parcursul mai mult de 6 luni de la data adoptări acesteia.

Or, după cum atestă actele cauzei, dispozitivul deciziei instanţei de apel din 19 martie 2014 a fost pronunţat în şedinţa de judecată la care a participat şi reprezentantul Inspectoratului General al Poliţiei – Musteaţă Eugeniu, prin urmare, revizuentul a avut la cunoştinţă despre emiterea deciziei instanţei de apel şi soluţia acesteia. Iar având la cunoştinţă despre data emiterii deciziei instanţei de apel, precum şi soluţia acesteia, Agenţia Achiziţiei Publice urma să întreprindă măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a contesta în termen hotărârea judecătorească.

Cu atît mai mult că însuşi reprezentantul Inspectoratului General al Poliţiei, după pronunţarea dispozitivului deciziei instanţei de apel, la 24 martie 2014 a depus o cerere prin care a solicitat explicarea dispozitivului deciziei şi care prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2014, a fost admisă, iar după cum insistă revizuentul încheierea respectivă a parvenit în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei la 11 aprilie 2014, aşa fiind, la caz, nu poate fi invocată necunoaşterea.

Nu pot fi reţinute nici argumentele revizuentului cu referire la faptul că odată ce recursul declarat a fost considerat admisibil, instanţa de recurs urma să examineze fondul recursului, deoarece judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa de recurs verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, iar după cum rezultă din referinţa depusă de către Cijov Sergiu la recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei, acesta a invocat asupra tardivităţii recursului, fapt care şi a fost verificat de către instanţa de recurs. Iar, în consecinţă, reieşind din limitele împuternicirilor acordate instanţei de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, coroborate cu art. 434 alin.(1) CPC, care reglementează termenul de declararea a recursului, recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei a fost respins ca fiind depus tardiv.

Mai mult ca atît, se reţine că soluţia dată de către instanţa de recurs prin decizia din 25 februarie 2015 este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de apel şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărîrea Curţii Europene pentru Drepturile Omului din 03 aprilie 2008 pe cazul Ponomaryov contra Ucrainei, unde se notează că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Nu poate constitui temei de admitere a revizuirii nici referirea revizuentului la faptul că în cazuri similare (cauza civilă nr. 3rh-39/14) aceiaşi instanţă, Curtea Supremă de Justiţie, a admis cererea de revizuire în care s-a invocat calcularea eronată a termenului de declarare a recursului, deoarece contravine totalmente circumstanţelor cauzei care se află în curs de examinare în ordine de revizuire. Or, după cum rezultă din conţinutul încheierii exemplificate, hotărîrea în pricina dată a fost adoptată la 12 noiembrie 2012, iar la 10 decembrie 2012, reprezentantul reclamantei a recepţionat hotărîrea motivată şi la 11 februarie 2013, ţinînd cont că 10 februarie 2013 a fost duminică, prin intermediul oficiului poştal, a depus cerere de recurs, fapt constatat la judecarea cererii de revizuire, care şi a servit ulterior temei de admitere a acesteia.

În acest context, Colegiul constată că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare şi omisiunilor justiţiei, dar anularea unei hotărâri irevocabile, fapt care direct contravine atât dispoziţiilor legii naţionale, cât şi celor internaţionale. Astfel, admiterea revizuirii, în circumstanţele descrise ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărârii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Distinct de cele relatate şi având în vedere că temeiurile invocate în cererea de revizuire sunt în contradicţie cu prevederile art. 449 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Inspectoratul General de Poliţie împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cijov Sergiu împotriva Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Inspectoratului General de Poliție cu privire la anularea ordinelor de suspendare din funcție şi de eliberare din funcţie, restabilirea în funcţie anterior deţinută, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă, prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva