3ra-1385/14 — Contestarea ordinului de aplicare a sancţiunii şi încasarea prejudiciului moral

prima instanţă: D.Şuşchevici dosarul nr. 3ra-1385/14 instanţa de apel: I.Muruianu, A.Gavriliţă, A.Pahopol ÎNCHEIERE 05 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Ministerul Afacerilor Interne, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ion Cerchez împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014, prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Ministerul Afacerilor Interne şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 27 ianuarie 2014, c o n s t a t ă La 27 februarie 2013 Ion Cerchez a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare şi încasarea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că este angajat în calitate de inspector a secţiei poliţiei criminale a Comisariatului General de Poliţie a mun.Chişinău. Susţine că, prin ordinul nr.106ef din 20 februarie 2013 a fost sancţionat disciplinar cu mustrare aspră. Consideră că sancţiunea aplicată prin ordinul menţionat este drept ilegală, or conform prevederilor pct.27 al Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.2 din 04 ianuarie 1996, persoana, în privinţa căreia s-a finalizat ancheta de serviciu, va fi anunţată şi i se va explica dreptul de a face cunoştinţă cu încheierea. La finalizarea anchetei de serviciu, precum şi la momentul de faţă, nici materialele şi nici încheierea asupra anchetei de serviciu nu i-au fost aduse la cunoştinţă.

Menţionează că, fiind încălcată procedura de aplicare a sancţiunii disciplinare, i-a fost încălcat dreptul de a face cunoştinţă cu concluziile la care s-a ajuns în cadrul anchetei de serviciu şi de a se apăra pînă la aprobarea ordinului de sancţionare. Prin ordinul contestat a fost sancţionat cu mustrare aspră pentru neasigurarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal. În partea de motivare a ordinului este invocat faptul că în procesul verificării respectării regimului secret, s-a constatat că pe masa de lucru a reclamantului au fost depistate un şir de acte ce conţin date cu caracter personal. În explicaţiile date reprezentantului Direcţiei Investigaţii şi Securitate Internă a Ministerului Afacerilor Interne a menţionat cum situaţia era în realitate, şi anume că acestea erau materiale cu care lucra şi care erau solicitate spre a fi prelucrate în baza demersurilor Procuraturii.

Mai afirmă că, pînă la momentul intervenţiei reprezentanţilor Direcţiei Investigaţii şi Securitate Internă a Ministerului Afacerilor Interne, de comun acord cu subdiviziunea de poliţie specială „Fulger”, accesul la documentele de pe masa sa de lucru nu-l putea avea nimeni în afară de el. Invocă că a asigurat pe deplin confidenţialitatea datelor şi informaţiilor, iar o asemenea deconfidenţializare a avut loc doar datorită acţiunilor reprezentanţilor Direcţiei Investigaţii şi Securitate Internă a Ministerului Afacerilor Interne, care în mod neautorizat, silit, cu susţinerea în forţă a subdiviziunii de poliţie cu destinaţie specială ”Fulger” au intrat ilegal în posesia acestor date.

Respectiv, nu poate să răspundă disciplinar prin ordinul angajatorului pentru faptul că datele pe care le utiliza s-au făcut cunoscute reprezentanţilor Direcţiei Investigaţii şi Securitate Internă a Ministerului Afacerilor Interne care au acţionat ca rezultat al indicaţiilor emise chiar de angajator. Consideră ordinul de sancţionare drept nefondat, deoarece în el nu este identificată fapta concretă pentru care urmează să poarte responsabilitate, nu se face referinţă la informaţia care o consideră angajatorul cu caracter personal. Dispozitivul ordinului de sancţionare denotă că este sancţionat pentru o situaţie generală şi anume „neasigurarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal”, fără a se face referire la o faptă concretă.

Totodată afirmă că prin emiterea ordinului contestat a avut suferinţe de ordin moral, fiind umilit şi tratat cu dispreţ de conducerea ministerului. Solicită reclamantul anularea ordinului nr.106ef din 20 februarie 2013 în privinţa sancţionării disciplinare cu mustrare aspră şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 10000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 27 ianuarie 2014 acţiunea a fost admisă parţial, fiind anulat ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.106ef din 20 februarie 2013 „Cu privire la sancţionarea disciplinară a angajatului 2 CGP mun.Chişinău Ion Cerchez cu mustrare aspră”. În rest pretenţiile au fost respinse. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Ministerul Afacerilor Interne a declarat apel.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014 a fost respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La emiterea deciziei instanţa de apel a constatat că, prima instanţă justificat a ajuns la concluzia că ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.106ef din 20 februarie 2013 este ilegal şi nu poate fi menţinut, or, prevederea care a servit temei de efectuare a controlului, din dispoziţia Ministerului Afacerilor Interne nr.4/5 din 22 ianuarie 2013 a fost anulată şi însăşi procedura de verificare a biroului, mesei şi safeului de serviciu a lui Ion Cerchez este ilegală, astfel că lipsesc temeiuri de aplicare a sancţiunii disciplinare. La 04 septembrie 2014 Ministerul Afacerilor Interne a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea lui, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea integrală a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că atît instanţa de apel cît şi prima instanţă nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, nu reflectă motivele concluziilor sale privind admiterea pretenţiilor, nu dau apreciere probelor după intima convingere. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt 3 expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recursuri nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne,ca inadmisibil . În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Iurie Bejenaru 4