2ra-2753/14 — Repararea prejudiciului material şi moral

Prima instanţă, Jud. Centru mun. Chişinău: L. Vasilevici dosarul nr. 2ra-2753/14 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: jud. L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun ÎNCHEIERE 12 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedintele completului, judecător: Ala Cobăneanu Judecătorii: Dumitru Mardari Vera Macinskaia examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul General al Poliţiei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tănăsescu Anatolie împotriva Inspectoratului General al Poliţiei, Ministerului Afacerilor Interne al RM, şi intervenientului accesoriu agentul constatator – Vizir Vasile cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Tănăsescu Anatolie, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 13 martie 2014 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care acţiunea civilă a fost parţial admisă, c o n s t a t ă La 06 decembrie 2013, Tănăsescu Anatolie a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM, Inspectoratului General al Poliţiei şi intervenientului accesoriu agentul constatator – Vizir Vasile cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii reclamantul Tănăsescu Anatolie a indicat că la 10 aprilie 2012, în jurul orelor 0220, deplasîndu-se spre domiciliul său cu automobilul de model „VOLVO XC 60” nr./î PZ -1057, fără careva motive, a fost stopat pe str. Kiev, mun. Chişinău de către inspectorii Secţiei Poliţiei Rutiere a Comisariatului General de poliţie al mun.

Chişinău. Drept motiv de stopare a fost invocat de agenţii constatatori precum că deplasarea la aşa oră tîrzie poate fi suspectată şi necesită verificarea actelor personale, actelor pe automobil şi efectuării testului la consumul de alcool. Declară reclamantul că verificînd actele personale şi pe automobil, agenţii constatatori nu au depistat careva nereguli, însă, cu toate acestea l-au condus la sediul Secţiei Poliţiei Rutiere a Comisariatului General de poliţie al mun. Chişinău din str. Tiraspol, 11, unde a fost suspus testului alcooloscopic, care la fel a dat un rezultat negativ. Menţionează Tănăsescu Anatolie că deşi nu au fost constatate careva nereguli, agentul constatator al SPR CGP mun.

Chişinău, locotenent major de poliţie – Vizir Vasile a întocmit procesul-verbal din 10 aprilie 2012, prin care a fost recunoscut vinovat în temeiul art. 240 alin. (3) din Codul contravenţional şi sancţionat contravenţional cu amendă în mărime de 3 unităţi convenţionale. Afirmă reclamantul că prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 iunie 2012, a fost admisă contestaţia sa şi a fost anulat procesul-verbal cu privire la contravenţie din 10 aprilie 2012, întocmit de agentul constatator al SPR CGP mun. Chişinău, locotenent major de poliţie – Vizir Vasile, în temeiul art. 240 alin. (3) din Codul contravenţional şi a 1 fost încetat procesul contravenţional în privinţa sa din motivul că nu există faptul contravenţiei.

Invocă Tănăsescu Anatolie că prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 09 iulie 2012, a fost respins ca neîntemeiat recursul declarat de agentul constatator al SPR CGP mun. Chişinău, locotenent major de poliţie – Vizir Vasile împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 iunie 2012. Totodată, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 13 august 2012, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de agentul constatator al SPR CGP mun. Chişinău, locotenent de poliţie – S. Ceban împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 iunie 2012. Consideră reclamantul că prin acţiunile ilegale ale agentului constatator al SPR CGP mun.

Chişinău, locotenent major de poliţie – Vizir Vasile, i-a fost cauzat un prejudiciu material, fiind nevoit să suporte cheltuieli pentru asistenţă juridică în urma contestării procesului-verbal din 10 aprilie 2012 cu privire la contravenţie, precum şi, i-a fost cauzat şi un prejudiciu moral manifestat prin disconfortul sufletesc, suferinţe psihice prin înjosirea pe care a suportat-o prin acţiunile ilegale ale agenţilor constatatori. Cere Tănăsescu Anatolie să fie încasat din contul Inspectoratului General al Poliţiei în beneficiul său prejudiciul material în mărime de 5000 lei şi prejudiciul moral în mărime de 5000 lei, iar în total 10 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 martie 2014, acţiunea civilă a fost integral respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014, a fost admis apelul declarat de Tănăsescu Anatolie, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 martie 2014 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care acţiunea civilă a fost parţial admisă. A fost încasat din contul Inspectoratului General al Poliţiei în beneficiul lui Tănăsescu Anatolie prejudiciul moral în mărime de 2000 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 2000 lei, iar în total 4000 lei. În rest, acţiunea civilă a fost respinsă. La 14 iulie 2014, Inspectoratul General al Poliţiei a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014 cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea civilă să fie integral respinsă.

În motivarea recursului Inspectoratul General al Poliţiei a invocat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, deoarece concluziile acesteia vin în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fapt ce a adus la aplicarea eronată a normelor de drept material. În conformitate cu art. 434 alin. (1) şi alin. (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei contestate a fost expediată recurentului la 17 iunie 2014, fapt ce se confirmă prin scrisoarea instanţei de apel nr. 2a- 2049/14 (f.d. 53). Astfel, instanţa de recurs consideră că Inspectoratul General al Poliţiei s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen (f.d.

56). Potrivit art. 431 alin. (2) CPC, asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători. Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicare eronată a normelor de drept material sau a normelor 2 de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Conform art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Reieşind din prevederile art. 440 alin. (1) CPC, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar şi nu temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs. Irlanda, 16 aprilie 1991), pe cînd recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei asemenea aspecte nu se regăsesc.

Precum şi, prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „… art.6 §1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei deciziei prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge 3 recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebai şi alţii vs. Franţa, Comisiei Europene a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995 nr. 26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 „Privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti”, care stipulează că prejudiciul material şi moral cauzat prin aplicarea ilicită a amenzilor contravenţionale de către alte organe decît instanţa de judecată se repară de către aceste organe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei, ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440, art. art. 269-270 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 4