- Dosarul nr.
- 2rh-130/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 mai 2015
- Părțile
- Tănăsescu Anatolie vs MAI
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-130/15 — Repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral
prima instanţă – L. Vasilevici dosarul nr. 2rh-130/15 instanţa de apel – L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun instanţa de recurs – A. Cobăneanu, D. Mardari, V. Macinskaia ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Liliana Catan Ala Cobăneanu examinând cererea de revizuire depusă de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Anatolie Tănăsescu împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014, prin care a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova constată: La 06 decembrie 2013, Anatolie Tănăsescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM, Inspectoratului General al Poliţiei şi intervenientului accesoriu agentul constatator Vasile Vizir cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii a invocat că prin decizia agentului constatator SPR CGP mun. Chişinău, locotenent major de poliţie Vasile Vizir, a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei prevăzute la art. 240 alin. (3) Cod contravenţional, fiindu-i aplicată sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 3 unităţi convenţionale. Susţine că la 10 aprilie 2012, în jurul orelor 02.20, deplasându-se spre domiciliul său cu automobilul de model „Volvo XC 60” nr./î PZ -1057, fără careva motive, a fost stopat pe str. Kiev, mun. Chişinău de către inspectorii Secţiei Poliţiei Rutiere a Comisariatului General de poliţie al mun. Chişinău. Drept motiv de stopare a fost invocat de agenţii constatatori precum că deplasarea la aşa oră târzie 1 poate fi suspectată şi necesită verificarea actelor personale, actelor pe automobil şi efectuării testului la consumul de alcool.
Afirmă că verificând actele personale şi pe automobil, agenţii constatatori nu au depistat careva nereguli, însă, cu toate acestea l-au condus la sediul Secţiei Poliţiei Rutiere a Comisariatului General de poliţie al mun. Chişinău din str. Tiraspol, 11, unde a fost suspus testului alcooloscopic, care la fel a dat un rezultat negativ. Menţionează că deşi nu au fost constatate careva nereguli, agentul constatator al SPR CGP mun. Chişinău, locotenent major de poliţie Vasile Vizir a întocmit procesul - verbal din 10 aprilie 2012, prin care a fost recunoscut vinovat în temeiul art. 240 alin. (3) din Codul contravenţional şi sancţionat contravenţional cu amendă în mărime de 3 unităţi convenţionale.
Afirmă că prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 iunie 2012 a fost admisă contestaţia sa şi a fost anulat procesul - verbal cu privire la contravenţie din 10 aprilie 2012, întocmit de agentul constatator al SPR CGP mun. Chişinău, în temeiul art. 240 alin. (3) din Codul contravenţional, încetat procesul contravenţional din motivul că nu există faptul contravenţiei. Invocă că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 iulie 2012 a fost respins ca neîntemeiat recursul declarat de agentul constatator al SPR CGP mun. Chişinău, locotenent major de poliţie Vasile Vizir împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 iunie 2012. Totodată, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 13 august 2012, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de agentul constatator al SPR CGP mun.
Chişinău, locotenent de poliţie împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 iunie 2012. Cu referire la prevederile art. 383 alin. (3) Cod contravenţional, persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional se repune în dreptul de care a fost privată şi ei i se repară cheltuielile suportate în proces dacă, prin hotărâre definitivă, este declarată nevinovată sau răspunderea sa contravenţională este înlăturată, cu excepţia cazului de amnistie. Mai invocă prevederile art. 384 alin. (2) lit. u) Cod contravenţional, care stipulează că persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional are dreptul să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională.
Consideră reclamantul că prin acţiunile ilegale ale agentului constatator al SPR CGP mun. Chişinău, locotenent major de poliţie Vasile Vizir, i-a fost cauzat un prejudiciu material, fiind nevoit să suporte cheltuieli pentru asistenţă juridică în urma contestării procesului - verbal din 10 aprilie 2012 cu privire la contravenţie, precum şi un prejudiciu moral manifestat prin disconfortul sufletesc, suferinţe psihice prin înjosirea pe care a suportat-o prin acţiunile ilegale ale agenţilor constatatori. Îţi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 14, 1404 Cod civil, art. 383, 384 Cod contravenţional, art. 166-167 CPC. 2 Solicită admiterea acţiunii, încasarea sumei de 10000 lei, cu titlu de prejudiciu material şi prejudiciu moral.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 martie 2014 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2014 a fost admis apelul declarat de Anatolie Tănăsescu, casată hotărârea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost admisă parţial. A fost încasat din contul Inspectoratului General al Poliţiei în beneficiul lui Anatolie Tănăsescu prejudiciul moral în mărime de 2000 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 2000 lei, iar în total 4000 lei. În rest, a fost respinsă acţiunea. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către Inspectoratului General al Poliţiei.
La 11 martie 2015, IGP al MAI a depus cerere de revizuire, prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea integrală a încheierii a cărei revizuire solicită, reexaminarea recursului şi emiterea unei noi decizii cu privire la admiterea recursului declarat de IGP al MAI, casarea deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acţiunea integral. În motivarea cererii de revizuire a invocat că Curtea Supremă de Justiţie în cel puţin două cazuri similare, a emis decizii de respingere a cererilor de reparare a prejudiciului moral şi material, constatând că sunt necesare întrunirea anumitor condiţii speciale pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de anchetă.
În acest sens invocă decizia din 25 iunie 2014 în dosarul nr. 2ra-1749/14 şi din 02 octombrie 2013 în dosarul nr. 2ra-2846/13. Remarcă că deşi, intimatul Anatolie Tănăsescu a specificat încălcarea aceloraşi drepturi şi invocând aceleaşi temeiuri de răspundere a statului decizia finală este una diferită, care într-un final încalcă norma imperativă prevăzută de art. 22 alin. (l) a CPC, care prevede că justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al egalităţii tuturor organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, subordonare, sediu şi de alte circumstanţe.
Invocă prevederile art. 449 lit. b) CPC, care stipulează că revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Consideră că prin încheierea supusă revizuirii a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, prin considerarea ca inadmisibil a recursului declarat, măsură care a încălcat dreptul revizuentului la un proces echitabil în conformitate cu articolul 6 § 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
3 La 25 martie 2015, IGP al MAI a depus cerere de revizuire concretizată, prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea integrală a încheierii supuse revizuirii, reexaminarea recursului, emiterea unei noi decizii cu privire la admiterea recursului declarat de IGP al MAI, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău. În motivarea cererii de revizuire concretizată a invocat dezacordul cu încheierea supusă revizuirii, considerând-o ilegală. Susţine că la 15 decembrie 2014, a luat cunoştinţă cu încheierea supusă revizuirii, fapt confirmat prin scrisoarea Direcţiei Generale Juridice a MAI, cu nr. 22/2541 din 12 decembrie 2014. Consideră că deşi, parte la proces este IGP şi nu MAI al RM, a fost respectat termenul de 3 luni de depunere a cererii de revizuire.
Afirmă că odată ce instanţa de recurs a invocat că instanţa de apel a aplicat corect prevederile Legii cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, iar faptul dat poate fi concluzionat doar în cadrul examinării recursului în fond, invocă că pentru a examina fondul, instanţa de recurs urma să considere recursul admisibil şi nu inadmisibil, precum rezultă din dispozitivul încheierii supuse revizuirii.
Menţionează că deşi, respectarea principiului siguranţei raporturilor juridice, care este unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului prevede că nici o parte nu are dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei, iar o derogare de la acest principiu este justificat doar atunci când este necesară datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare, consideră că în speţa dată sunt prezente circumstanţe imperative care determină cu certitudine retractarea încheierii supuse revizuirii şi reexaminarea cauzei.
La 11 mai 2015, Ministerul Afacerilor Interne al RM a depus referinţă prin care a susţinut cererea de revizuire depusă de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al RM, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea integrală a încheierii instanţei de recurs din 12 noiembrie 2014, reexaminarea recursului şi emiterea unei noi decizii cu privire la admiterea recursului declarat de IGP al MAI, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărârii primei instanţe. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexându-se probele ce le confirmă. După cum rezultă din cererea de revizuire depusă de IGP al MAI, revizuentul a invocat ca temei de depunere a revizuirii faptul că în cazuri similare 4 din practica judiciară, instanţa de recurs a emis hotărâri diferite, astfel fiind supus discriminării. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, prin prisma prevederilor legale sus menţionate, statuează că argumentul dat nu constituie temei pentru admiterea cererii de revizuire în sensul formulat, aceste cazuri fiind diferite, fapt ce rezultă din circumstanţele de drept şi de fapt a pricinilor.
Astfel, în cauzele Serghei Donici împotriva Ministerului Finanţelor al RM şi Ivan Ungureanu împotriva Ministerului Finanţelor al RM, la care face referire revizuentul, au fost înaintate în baza prevederilor Legii nr. 1545 – XIII din 25 februarie 1998 cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, pe când pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Anatolie Tănăsescu a fost intentată pe dispoziţiilor art. 384 alin. (2) lit. u) Cod contravenţional. Prin urmare, este incontestabil că aceste cazuri nu pot fi considerate ca acţiuni similare. În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că revizuentul IGP al MAI în cererea de revizuire nu a invocat un careva temei prevăzut la art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea încheierii.
Or, în interpretarea corectă a prevederilor art. 449 CPC, este cert că cererea de revizuire poate fi declarată doar în temeiurile expres prevăzute în norma dată, care poartă un caracter exhaustiv şi nu pot fi completate, iar declararea revizuirii pentru alte temeiuri decât cele prevăzute în această normă duce la respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. Pe cale de consecinţă instanţa va reţine că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice.
De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că admiterea cererii de revizuire, în sensul formulat, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri 5 definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Din considerentele menţionate şi având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de de Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Anatolie Tănăsescu împotriva de Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Liliana Catan Ala Cobăneanu 6