3ra-1297/14 — Contestarea actului administrativ

Prima instanţă, Jud. Ştefan Vodă: jud. I. Naşco dosarul nr. 3ra-1297/14 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: jud. N. Cernat, A. Gavriliţa, A. Pahopol ÎNCHEIERE 12 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedintele completului, judecător: Ala Cobăneanu Judecătorii: Dumitru Mardari Vera Macinskaia examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de ÎI „Buhoci Chira”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a ÎI „Buhoci Chira” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de ÎI „Buhoci Chira” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 23 august 2013, c o n s t a t ă La 22 aprilie 2013, ÎI „Buhoci Chira” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamantul ÎI „Buhoci Chira” a indicat că la 23 ianuarie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă a întocmit Actul de control nr. 3-506823, prin care a constatat o pretinsă încălcare fiscală. Menţionează reclamantul că în temeiul Actului de control nr. 3-506823 din 23 ianuarie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă a emis decizia nr. 178 din 13 februarie 2013, potrivit cărei ÎI „Buhoci Chira” i-a fost aplicată amendă fiscală în mărime de 50 000 lei, pentru comercializarea băuturii alcoolice, un vas de hîrtie tetrapac, în volum de 3 litri, vodcă marca „JELZIN”, la preţul de 150 lei, fără timbru de acciz. Afirmă reclamantul că la 24 februarie 2013, a depus la Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea actului administrativ sus-vizat.

Prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă nr. 326 din 20 martie 2013, cererea prealabilă a fost respinsă. Declară ÎI „Buhoci Chira” că nu este de acord cu decizia Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă nr. 178 din 13 februarie 2013, care este una neîntemeiată şi ilegală, deoarece examinarea cazului de încălcare fiscală care a avut loc la 13 februarie 2013, s-a petrecut în absenţa conducătorului întreprinderii. Mai mult decît atît, Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă trebuia să clarifice daca a avut loc de fapt o încălcare fiscală, deoarece circumstanţele expuse în Actul de control şi decizia contestată de sancţionare nu corespund realităţii.

Indică reclamantul că întreprinderea a fost sancţionată pentru comercializare băuturii alcoolice, dar de fapt producţia alcoolică depistată aparţinea unei terţe persoane, care a procurat producţia dată din magazinul DUTY FREE şi care a lăsat-o la păstrare în incinta barului-cafenea din s. Palanca, Vama, pînă la finalizarea programului de lucru. 1 Cere ÎI „Buhoci Chira” să fie anulată decizia Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă nr. 178 din 13 februarie 2013, ca fiind una neîntemeiată şi ilegală. Prin hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 23 august 2013, acţiunea civilă a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Bender din 14 noiembrie 2013, a fost respins apelul declarat de ÎI „Buhoci Chira” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 23 august 2013. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2014, a fost admis recursul declarat de ÎI „Buhoci Chira”, casată decizia Curţii de Apel Bender din 14 noiembrie 2013 şi restituită cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bender, în alt complet de judecători. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 09 aprilie 2014, a fost admisă declaraţia de abţinere a judecătorilor Curţii de Apel Bender – M. Antonov, Gr. Druguş, S. Vrabii, S. Leu, A. Parpalac şi E. Secrieru de la examinarea cererii de apel depusă de ÎI „Buhoci Chira” cu strămutarea pricinii pentru examinarea apelului la Curtea de Apel Chişinău.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014, a fost respins apelul declarat de ÎI „Buhoci Chira” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 23 august 2013. La 15 august 2014, ÎI „Buhoci Chira” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea atît a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014, cît şi a hotărîrea Judecătoriei Ştefan Vodă din 23 august 2013 cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea civilă să fie integral admisă. În motivarea recursului ÎI „Buhoci Chira” a invocat că nu este de acord atît cu decizia instanţei de apel, cît şi hotărîrea primei instanţe, deoarece instanţele anterioare de judecată nu au elucidat pe deplin toate circumstanţele pricinii, concluziile acestora vin în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fapt ce a adus la aplicarea eronată a normelor de drept material.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) şi alin. (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei contestate a fost primită de recurentul ÎI „Buhoci Chira” la 07 iulie 2014, fapt ce se confirmă prin recipisa semnată de către acesta f.d. 137). Astfel, instanţa de recurs consideră că ÎI „Buhoci Chira”, s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen (f.d. 139). La 18 septembrie 2014 şi ulterior la 06 octombrie 2014, Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-l Ştefan Vodă a depus o referinţă prin care a cerut respingerea recursului declarat de ÎI „Buhoci Chira” cu menţinerea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014 şi a hotărîrii Judecătoriei Ştefan Vodă din 23 august 2013, pe care le consideră întemeiate şi legale (f.d.

153-160). Potrivit art. 431 alin. (2) CPC, asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători. Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicare eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; 2 d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Conform art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎI „Buhoci Chira” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult decît atît, argumentele invocate în recurs constituind o reproducere a celor invocate în cererea de chemare în judecată şi cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Reieşind din prevederile art. 440 alin. (1) CPC, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar şi nu temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs. Irlanda, 16 aprilie 1991), pe cînd recursul declarat de către ÎI „Buhoci Chira”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Precum şi, prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „… art.6 §1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei deciziei prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebai şi alţii vs. Franţa, Comisiei Europene a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995 nr. 26561/1995).

3 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎI „Buhoci Chira”, ca inadmisibil. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440, art. art. 269-270 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către ÎI „Buhoci Chira”, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 4