2ra-2137 — Încasarea cheltuielilor de judecată, venitului ratat și prejudiciului moral

prima instanţă: S. Lazari dosarul nr. 2ra-2137/14 instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, A. Albu DECIZIE 05 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Vacari Vera, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Vacari Vera împotriva lui Chihaia Veniamin cu privire încasarea cheltuielilor de judecată, venitului ratat și a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 04 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Vacari Vera și menținută hotărîrea Judecătoriei Telenești din 29 octombrie 2013, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă : La 19 iulie 2013, Vacari Vera, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Chihaia Veniamin cu privire încasarea cheltuielilor de judecată, venitului ratat și prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la data de 19 iunie 2006 a cumpărat de la Zagornian Ion lotul de teren destinat pentru grădini cu suprafaţa de 0,065 ha cu numărul cadastral 8901210646, în acest sens fiind încheiat un contract de vînzare- cumpărare. Însă pîrîtul Ghihaia Veniamin a contestat în instanţa de judecată contractul de vînzare-cumpărare menţionat, invocînd că terenul a fost transmis ilegal în proprietate lui Zagornian Ion. Susține reclamanta că examinarea litigiului pe cauza sus invocată a durat de la 25 mai 2006 pînă la 08 mai 2013, dînsa fiind nevoită să participe la toate şedinţele de judecată în instanţele judecătoreşti din or. Teleneşti, or. Sîngerei, la Curtea de Apel Bălți și Curtea Supremă de Justiție.

Ca urmare a suportat cheltuieli în legătură cu examinarea cauzei respective şi anume: pentru asistenţa juridică - 1500 lei, pentru achitarea taxei de stat - 279 lei şi cheltuieli pentru transport în sumă de 499 lei, iar în total 2278 lei. Mai susține că deşi, deţine dreptul de proprietate asupra terenului cu numărul cadastral 8901210646, pe care intenţiona să cultive legume necesare pentru gospodărie şi pentru întreţinerea sa, avînd vîrsta de pensionare, însă prin acţiunea înaintată de 1 Chihaia Veniamin, ultimul i-a creat obstacole în folosirea acestui terenului în scopuri agricole. Afirmă că terenul a fost procurat de dînsa pentru cultivarea anuală a 3 ari cu cartofi, cîte un 1 ar de morcov, sfeclă și usturoi şi 0,5 ari cu ceapă, iar ţinînd cont de datele statistice privind recolta medie obţinută pe ultimii 3 ani a culturilor agricole, consideră că a ratat un venit în sumă de 24 480 lei.

De asemenea indică că în toată perioadă examinării procesului a fost înjosită şi insultată de Chihaia Veniamin, fiind nevoită să se deplaseze în instanțele de judecată timp de 8 ani, fiindu-i cauzat şi un prejudiciu moral considerabil pe care îl estimează în sumă de 8000 lei. Solicită încasarea de la Chihaia Veniamin în beneficiul său a cheltuielilor de judecată în mărime de 2 278 lei, venitului ratat în mărime de 24 480 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 8 000 lei. La 23 august 2013, Vacari Vera a înaintat o cerere de majorare a cuantumului pretenţiilor, prin care a solicitat încasarea de la Chihaia Veniamin în beneficiul său a cheltuielilor de judecată în mărime de 2 278 lei, venitului ratat în mărime de 34 560 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 8 000 lei.

Prin hotărârea judecătoriei Teleneşti din 29 octombrie 2013 acţiunea fost admisă parţial, fiind încasat de la Chihaia Veniamin în beneficiul Verei Vacari suma de 279 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 04 februarie 2014, a fost respins apelul declarat de către Vacari Vera și menținută hotărîrea primei instanțe. La 14 aprilie 2014, Vacari Vera a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitînd, admiterea recursului casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului a invocat că instanțele ierarhic inferioare au lăsat fără apreciere certificatele nr. 13152 din 21 iunie 2013 și nr. 12288 din 18 iunie 2013, prezentate pentru calcularea cheltuielilor de transport, prin care se confirmă faptul participării sale la toate ședințele judiciare în perioada 2006-2012 în legătură cu examinarea cauzei civil la cererea chemare în judecată a lui Chihaia Veniamin împotriva Primăriei Telenești cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și anularea titlurilor de teren etc. și că a suportat cheltuieli pentru deplasarea în instanțele de judecată.

La fel, susține că din cauza problemelor de sănătate, pentru a se deplasa necesită ajutorul unei persoane terţe, din care motiv, pentru deplasarea la şedinţele de judecată arenda automobil particular și cu însoțitor, iar costul unei deplasări ajungînd uneori chiar și la 350-400 lei, însă a solicitat încasarea cheltuielile de călătorie conform costului minim a biletelor la microbuzul de pe rută în sumă totală de 499 lei. Invocă dezacordul şi cu neadmiterea de către instanță ca probă a bonului de plată de 250 lei pentru carburanții cheltuiți în legătură cu deplasarea la 18 iunie 2013 la Judecătoria Bălţi, în scopul primirii certificatului, prin se confirmă faptul participării sale la şedinţele judiciare în perioada 2006-2012, deoarece i-a fost refuzată expedierea certificatelor respective prin intermediul oficiului poștal, respectiv, dînsa fiind nevoită să se deplaseze în instanţă personal.

Menționează că neîntemeiat au fost respinse și cerințele cu privire la încasarea cheltuielilor pentru asistența juridică, deoarece a fost asistată în perioada 2007-2009 de avocatul Teleba Snejana, fapt ce se confirmă prin contractele de asistenţă juridică nr. 20 2 din 03 mai 2007, nr. 39 din 04 iunie 2008 şi nr. 33 din 14 septembrie 2009 şi bonurile de plată și discursul avocatului din şedinţa de judecată din 30 iulie 2007 anexate la dosar. De asemenea consideră că instanţele neîntemeiat i-au respins şi cerințele cu privire la încasarea venitului ratat în mărim de 34 560 lei, din motiv că nu a contestat încheierea din 26 aprilie 2007, prin care s-a interzis efectuarea cărorva acţiuni asupra terenului în litigiu, or, dînsa este proprietara al terenului, iar interdicția a fost aplicată din vina lui Chihaia Veniamin, care a contestat contractul de vînzare-cumpărare, cu atît mai mult că dînsa a contestat cu o cerere încheierea respectivă însă aceasta a fost respinsă.

Mai invocă recurenta, la acest capitol că, deş,i conform încheierii din 26 aprilie 2007, s-a interzis efectuarea cărorva acţiuni asupra terenului în litigiu, însă Chihaia Veniamin a prelucrat terenul litigios în perioada examinării cauzei, respectiv, și s-a folosit de acest teren, motivîndu-şi acţiunile sale prin faptul că avea cîștig de cauză în instanțele de judecată, ceia ce se confirmă prin însuşi explicaţiile Valentinei Chihaia din 20 aprilie 2011, depuse la Comisariatul de poliţie din Teleneşti şi Chihaia Veniamin depuse la Comisariatul de poliţie din Teleneşti în anul 2013, cît şi prin cererea de apel declarată de ultimul împotriva judecătoriei Bălţi din 24 februarie 2012. Afirmă că Chihaia Veniamin a construit pe terenul litigios o fîntînă pentru ape reziduale şi a sădit tufari de coacăză, deși, acest teren nu-i aparține cu drept de proprietate.

În acelaşi context, apreciază ca neîntemeiată şi soluţia instanţelor judecătoreşti cu privire la respingerea cerinţelor privind repararea prejudiciului moral în mărime de 8 000 lei, deoarece avînd vîrsta înaintată și probleme de sănătate şi fiind diagnosticată cu diabet zaharat, hipertonie arterială şi cu hernie de disc, a fost demoralizată, insultată de Chihaia Veniamin și nevoită timp de 8 ani să se deplaseze în instanţele de judecată din Teleneşti, Sîngerei, Bălţi, Chişinău, astfel fiindu-i afectată și mai considerabil starea sănătății. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 17 aprilie 2014 a fost restituită cererea de recurs declarată de Vacari Vera cu toate documentele anexate din motivul neachitării taxei de stat.

La 05 mai 2014, Vacari Vera a depus o cerere suplimentară, prin care a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de apel, și hotărîri primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral. Totodată, solicitînd şi scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de recurs. În motivarea cererii Vacari Vera a invocat că este născută în anul 1938, este pensionară, are un venit mic și nu are posibilitatea că achite taxa de stat. La fel, a invocat recurenta că termenul de declarare a recursului se calculează de la data pronunțării deciziei sau în cazul redactării acesteia de la data înștiințării scrise a părților despre semnarea hotărîrii redactate.

În baza cererii depuse instanța a de apel a soluționat cauza în lipsa sa, fapt ce se confirmă prin decizia instanței de apel din 04 februarie 2014. Prin scrisoarea nr. 4026 din 24 februarie 2014, instanța de apel i-a expediat copia deciziei din 24 februarie 2014, pe care a recepționat-o la data de 26 februarie 2014. Respectiv termenul de declarare a recursului împotriva deciziei instanței de apel urma să expire la data de 27 aprilie 2014, însă ținînd cont de faptul că zilele de 27 - 28 aprilie 2014 au fost declarate zile de odihnă, termenul de declarare a recursului a expirat în prima zi lucrătoare după zilele de odihnă - 29 aprilie 2014. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 mai 2014, a fost respinsă cererea Verei Vacari cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de 3 recurs, și acord recurentei termen pentru prezentarea dovezii de plata ă a taxei de stat în mărime de 518 lei pînă la data de 02 iunie 2014. La 26 mai 2014, Vacari Vera a mai depus o cerere suplimentară la cererea de recurs în care a invocat că în legătură cu faptul că a suportat cheltuieli suplimentare pentru achitarea taxei de stat în instanța de recurs în mărime de 518 lei,

şi-a majorat cuantumul cheltuielilor de judecată ce urmează a fi încasat de la Chihai Veniamin în beneficiul său de la 2278 lei pînă la 2796 lei și a solicitat admiterea integrală a cerințelor cu privire la încasare venitului ratat în mărime de 34 560 lei și a prejudiciului moral în mărime de 8 000 lei (f.d. 130). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 06 martie 2014 a fost expediată în adresa recurentei Vacari Vera la data de 24 februarie 2014 și recepționată de ultima la 26 februarie 2014, fapt c se confirmă prin avizul de recepţie (f.d.

125), iar cererea de recurs a fost depusă repetat, după restituirea acesteia, prin intermediul oficiului poştal la data de 29 aprilie 2014, fapt ce se confirmă prin plicul anexat la materialele cauzei (f.d. 125, 138). Astfel, reieșind din faptul că termenul de declarare a recursului a expirat la data de 27 aprilie 2014, iar zilele de 27 și 28 aprilie au fost declarate zile de odihnă Instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 29 aprilie 2014, în prima zi de lucru după zilele de odihnă, în termen. La 23 iunie 2014, Chihaia Veniamin, reprezentat de avocatul Bosîi Constantin, a depus referință la recursul declarat de Vacari Vera, în care a invocat netemeinicia cererii de recurs şi omiterea termenului legal la depunerea acesteia.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Înaintând acţiunea în judecată împotriva lui Chihaia Veniamin, Vacari Vera a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu examinarea cauzei civile la cererea de chemare în judecată a lui Chihaia Veniamin împotriva Primăriei mun.

Chișinău cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și anularea titlurilor deținătorului de teren ș.a. și la cererea reconvențională a Verei Vacari împotriva lui Chihaia Veniamin cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului, încasarea venitului ratat în mărime de 34 560 lei și a prejudiciului moral în mărime de 8 000 lei. Judecând pricina dată prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, încasînd de la Chihaia Veniamin în beneficiul Verei Vacari suma de 279 lei cu titlu de cheltuieli de judecată sub formă taxei de stat, în rest a respingînd cerințele ca neîntemeiate, soluţie care a fost menţinută şi de instanţa de apel.

În susţinerea soluţiei date, instanţa de recurs reţine materialul probator, din care rezultă cu certitudine că, în temeiul contractului de vînzare-cumpărare nr. 2292 din 19 iulie 2006, Vacari Vera a procurat de la Zagornian Ion lotul de teren agricol cu suprafața 4 de 0,065 ha cu nr. cadastral 8901210646 ce-i aparținea ultimului cu drept de proprietate în baza titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren nr. 89012210646 eliberat de Primăria Telenești la 21 februarie 2002 şi înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Teleneşti la data de 21 februarie 2002 (f.d. 71). Tot actele cauzei atestă că la data de 25 mai 2006 Chihaia Veniamin s-a adresat cu cerere de chemare în judecată în procedură specială cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra lotului de teren cu nr. cadastral nr. 89012210646 situat în or.

Telenești. Ulterior, la 09 octombrie 2006, şi Chihaia Valentina s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei Telenești cu privire la anularea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren eliberat pe numele lui Zagornian Ion și declararea nulității contractului de vînzare-cupărare încheiat între Vacari Vera și Zagornian Ion, cît și recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. cadastral nr. 89012210646. La fel, din actele cauzei se mai constată că în cadrul judecării pricinii menţionate, Vacari Vera a depus o cerere prin care a solicitat Judecătoriei Telenești eliberarea unei încheieri cu privire la permiterea prelucrării terenului în litigiu cu nr. cadastral nr. 89012210646 din or.

Telenești, însă care prin încheierea Judecătoriei Telenești din 26 aprilie 2007, a respinsă, totodată fiind interzis părților de a efectua careva acțiuni asupra terenului cu nr. cadastral 89012210646 (f.d. 73). Materialul probator reflectă incontestabil şi faptul că ulterior la 10 mai 2007, Vacari Vera a depus acțiune reconvențională împotriva lui Chihaia Veniamin și Chihaia Valentina cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea sectorului de teren în litigiu, iar la data de 21 aprilie 2009, Chihaia Veniamin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei or. Telenești cu privire la anularea titlului de autentificare dreptului deţinătorului de teren eliberat pe numele lui Zagornian Ion și declararea nulității contractului de vînzare-cumpărare încheiat între Zagornian Ion și Vacari Vera.

Prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 24 februarie 2012, menținută prin decizia Curți de Apel Bălți din 18 octombrie 2012, acțiunea inițială a fost respinsă, iar acțiunea reconvențională a fost admisă, fiind obligat Chihaia Veniamin să nu creeze Verei Vacari obstacole în folosirea lotului de teren cu nr. cadastral 89012210646, iar prin decizia Curții Supreme de Justiție din 08 mai 2013, recursul declarate de către Chihaia Veniamin ș.a împotriva deciziei instanței de apel a fost considerat inadmisibil (f.d. 6-12, 14-20, 23- 28). Astfel, la caz se constată că de la data depunerii primei acţiuni 25 mai 2006 şi până la data pronunţării încheierii irevocabile a Curţii Supreme de Justiţie din 08 mai 2013, au trecut 8 ani.

Aşa încît prin acţiunea înaintată în prezenta cauză, recurenta Vacari Vera pretinde la repararea prejudiciului material prin compensarea cheltuielilor de judecată suportate de dînsa pe tot parcursul examinării litigiului menţionat în sumă totală de 2278 lei, compensarea venitului ratat pentru imposibilitatea posesiei, folosirii şi dispoziţiei terenului procurat în sumă de 34560 lei, cît şi repararea prejudiciului moral în sumă de 8000 lei. Conform art. 94 alin.(1) şi (2) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.

În cazul mai multor reclamanţi sau pîrîţi, 5 aceştia sînt obligaţi să compenseze cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, în funcţie de interesul fiecăruia ori de caracterul litigiului dintre ei. Dacă unul dintre coparticipanţi a utilizat mijloace speciale de apărare judiciară, ceilalţi nu sînt responsabili de cheltuielile lui. Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi la repartizarea între părţi a cheltuielilor de judecată în instanţă de apel, în instanţă de recurs şi în cadrul revizuirii. Dacă, fără a trimite pricina spre rejudecare, modifică hotărîrea atacată sau pronunţă o nouă hotărîre, instanţa ierarhic superioară poate schimba corespunzător repartizarea cheltuielilor de judecată.

Conform art. 82 CPC, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuieli de judecare a pricinii, iar în conformitate cu art. 90 lit. d), i) şi l) CPC, din cheltuielile de judecare a pricinii fac parte cheltuielile de transport suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în legătură cu prezentarea lor în instanţă, cheltuielile de asistenţă juridică şi alte cheltuieli necesare, suportate de instanţă şi de participanţii la proces. Reieşind din prevederile normei enunţate şi având în susţinere bonurile de plată nr. 4108 din septembrie 2007, nr. 12009 din 10 noiembrie 2009, nr. 193550635 din 05 februarie 2010 şi nr. 193731999 din 10 februarie 2010, instanţele judecătoreşti corect au dispus încasarea din contul lui Chihaia Veniamin cheltuielile de judecată suportate de către Vacari Vera, la judecarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a lui Chihaia Veniamin împotriva Primăriei mun.

Chișinău cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și anularea titlurilor deținătorului de teren ș.a. și la cererea reconvențională a Verei Vacari împotriva lui Chihaia Veniamin cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului, pentru achitarea taxelor de stat în cuantum total de 279 lei (f.d. 37-40). Iar cu referire la art. 96 CPC, care prevede că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut câştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile, justificat au dispus instanţele judecătoreşti respingerea pretenţiilor Verei Vacari cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată suportate pentru asistenţă juridică.

În sensul concluziilor enunţate, se va remarca că, după cum s-a constatat în speţă, în susţinerea pretenţiilor cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată suportate pentru asistenţa juridică, Vacari Vera, a prezentat 3 bonuri de plată în copii certificate datate din 04 septembrie 2008 în sumă de 200 lei (f.d. 29), din 04 iunie 2008 în sumă de 100 lei (f.d. 30), din 03 iulie 2007 în sumă de 1000 lei (f.d. 46), din 14 septembrie 2009 în sumă de 200 lei (f.d.

47), din care rezultă că ultima a achitat plata pentru onorariul avocatului Snejana Teleba, conform contractelor de asistenţă juridică nr. 39, nr. 20 şi nr. 33. Cu toate acestea însă, recurenta nu a prezentat în confirmarea poziţiei sale şi contractele de asistenţă juridică, în temeiul cărora i-au fost eliberate bonurile de plată menţionate, or, din bonurile prezentate nu este posibil de stabilit cu certitudine pentru care servicii au fost achitate plăţile menţionate, şi anume, pentru serviciile de consultare sau pentru reprezentare în proces. Mai mult că reieşind din conţinutul hotărîrii Judecătoriei Bălţi din 24 februarie 2012 (f.d. 23-28), recurenta, Vacari Vera, a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, totodată fiind asistată de reprezentantul său prin procură Buga Grigore, iar la şedinţele de judecată derulată la Curtea de Apel Bălţi, ultima nu a fost asistată de nici un avocat, prezentînd doar referinţa la apelul declarat de către Chihaia Veniamin (f.d.

6-12). 6 Prin urmare, argumentul recurentei că a fost asistată în instanţă de judecată în perioada 2007-2009 de avocatul Teleba, nu poate fi reţinut la caz, deoarece în confirmarea afirmaţiei sale recurenta nu a prezentat probe incontestabile care ar demonstra acest fapt, iar din materialele dosarului nu se conţin asemenea circumstanţe, aspect care atestă legalitatea soluţiei instanţelor ierarhic inferioare şi indică la netemeinicia invocărilor recurentului formulate în acest sens. De altfel, temeinic a fost respinsă şi pretenţia recurentei cu privire la încasarea cheltuielilor de transport, deoarece ultima nu a prezentat probe pertinente şi veridice în confirmarea acestor cheltuieli. Aici se va remarca ca corectă şi constatarea primei instanţe cu referire la faptul că certificatele eliberate de SA „Transport”, prin care se atestă costul călătoriei pe ruta Teleneşti-Bălţi, Teleneşti Sîngerei, Teleneşti-Chişinău (f.d.

41-43), nu confirmă suma de 499 lei, pretinsă de recurenta cu titlu de cheltuieli de transport, ori cheltuielile în acest sens posibil de confirmat doar prin bilete de călătorie, care însă nu au fost administrate la caz. Nici bonul fiscal datat cu ziua de 18 iunie 2013, care confirmă cheltuieli pentru carburanţi în sumă de 250 lei (f.d. 44), nu poate fi reţinut drept probă pentru încasarea cheltuielilor de transport, deoarece prin acţiunea înaintată recurenta solicită încasarea cheltuielilor suportate la examinarea cauzei civile precedente, pe cînd suma de 250 lei se referă la cheltuieli suportate la administrarea probelor, şi anume, după finisarea procesului. Totodată, instanţa de recurs găseşte drept corectă şi soluţia instanţelor de judecată cu privire la respingerea pretenţiei cu privire la încasarea venitului ratat în sumă de 34560 lei.

În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine prevederile art. art. 14 alin. (1)-(3) Cod Civil, persoana lezata într-un drept al său poate cere repararea integrală a prejudiciului. Se consideră prejudiciu inclusiv beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). Dacă cel care a lezat o persoană într-un drept al ei obţine ca urmare venituri, persoana lezata este în drept să ceară, pe lângă repararea prejudiciilor şi partea din venit rămasă după reparaţie. Instanţa de recurs relevă, că norma de drept indicată conţine reglementări la capitolul reparare a prejudiciului rezultat al lezării drepturilor persoanei. Constituie metodă de apărare a drepturilor civile în baza principiului reparării integrale a prejudiciului şi constă în despăgubirea titularului dreptului încălcat pentru prejudiciul efectiv, precum şi pentru venitul ratat.

Venitul ratat este venitul, care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale de executare a obligaţiilor sale contractuale, fiind demonstrată obligator legătura cauzală între încălcarea exprimată prin neexecutarea obligaţiei şi paguba cauzată. Pentru recunoaşterea ratării venitului este necesar ca persoana prejudiciată să presupună că va obţine acest venit în condiţii normale ale circuitului civil, adică în condiţii tipice de funcţionare a pieţii asupra cărora nu influenţează circumstanţele imprevizibile sau împrejurările de forţă majoră. La fel, instanţa de recurs reţine şi prevederile art. 610 alin.(1) şi (2) Cod civil despăgubirea pe care o datorează debitorul pentru neexecutare cuprinde atît prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cît şi venitul ratat.

Ratat se consideră venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale. 7 Analizînd împrejurările speţei prin prisma prevederilor legale enunţate, Colegiul constată că nici pretenţiile Verei Vacari cu privire la încasarea venitului ratat nu şi-au găsit confirmare prin probe administrate la dosar, or, ultima nu a probat acest venit, precum şi nu a demonstrat cum l-a ratat. În acest sens, este apreciată critic referirea recurentei la certificatul cu privire la costul legumelor în perioada derulării litigiului, prezentat de ultima în susţinerea pretenţiilor de încasare a venitului ratat (f.d.

33-34), pe motiv că acest înscris nu dovedeşte incontestabil că cultivarea legumelor pe terenul litigios de către recurentă, ar duce la obţinerea unui venit în sumă de 34560 lei, or, la caz, recurenta urma să dovedească prin probe pertinente şi admisibile posibilitatea obiectivă, reală şi nu închipuită, a obţinerii unor venituri de pe acest teren, cît şi comportamentul ilicit din partea autorului ilicit. Or, la înaintarea pretenţiilor cu privire la încasarea venitului ratat, sarcina probaţiunii existenţei, precum şi mărimii venitului ratat, revine creditorului, care trebuie să demonstreze că ar fi putut şi ar fi trebuit să obţină anumite venituri, în consecinţă însă, probe în acest sens instanţei nu au fost prezentate.

În acelaşi timp, recurenta nu a fost coerentă în acţiunile sale şi nu a contestat încheierea judecătorească din 26 aprilie 2007, prin care a fost respinsă cererea sa de prelucrare a terenului litigios şi prin care fost interzisă efectuarea unor acţiuni asupra aceluiaşi teren. Sub acest aspect, existenţa interdicţiei de săvîrşirea anumitor acţiuni asupra terenului litigios, aplicată printr-un act de dispoziţie judecătoresc necontestat, scuteşte intimatul de răspundere pentru imposibilitatea recurentei de a prelucra terenul în perioada examinării litigiului precedent, deoarece neefectuarea lucrărilor asupra terenului pe perioada indicată a fost condiţionată anume de existenţa încheierii judecătoreşti şi nu de comportamentul intimatului, care în împrejurări normale de executare a anumitor obligaţii ar fi în cauzalitate cu ratarea unui oarecare venit, inclusiv şi cel pretins de recurentă.

Cele relatate indică la netemeinicia afirmaţiilor recurentei precum că în toată perioada examinării litigiului, Chihaia Veniamin s-a folosit şi a prelucrat terenul litigios, deoarece afirmaţiile date nu confirmă şi venitul obţinut de ultimul în perioada respectivă, sau venitul care ar fi fost posibil obţinut de recurenta în alte împrejurări. La fel temeinic a fost respinsă şi pretenţia Verei Vacari cu privire la recuperarea prejudiciului moral pe motiv că acest capăt de cerere este neîntemeiat, or, art. 1422 alin. (1) Cod civil, prevede că în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

Din sensul normei citate rezultă că prejudiciul moral se compensează numai în cazul cauzării acestuia prin fapte ce atentează şi lezează drepturile personale nepatrimoniale, adică prejudiciul este moral numai dacă este urmare a încălcării unor valori de aceeaşi natură. La caz, însă, Vacari Vera pretinde că i-a fost lezat un drept patrimonial, iar compensarea prejudiciului moral cauzat prin lezarea drepturilor patrimoniale se admite numai în cazurile prevăzute expres de lege. 8 Prin urmare, sunt apreciate critic şi alte susţineri a recurentei invocate în recurs, deoarece acestea nu denotă la caz încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural de către instanţe.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde Comisia a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu- se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Vacari Vera. Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 04 februarie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Teleneşti din 29 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Vacari Vera împotriva lui Chihaia Veniamin cu privire încasarea cheltuielilor de judecată, venitului ratat și a prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva 9