- Dosarul nr.
- 2r-1000/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 noiembrie 2014
- Părțile
- Roman Anastasia, Roman-Davoust Alina, Roman Lucia vs Roman Spiridon
- Pe scurt
- Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel
2r-1000/14 — Înlăturarea impedimentelor, executarea hotărârilor şi obligarea de a permite efectuarea planului topografic
prima instanţă: Vl. Braşoveanu 2r-1000/14 instanţa de apel: L. Popova, A. Panov, M. Moraru DECIZIE 05 noiembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând recursul declarat de către Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Anastasiei Ion Roman, Alinei Roman-Davoust şi Luciei Roman împotriva lui Spiridon Roman cu privire la înlăturarea impedimentelor, executarea hotărârilor şi obligarea de a permite efectuarea planului topografic şi la cererea reconvenţională a lui Spiridon Roman şi Anastasiei Gheorghe Roman împotriva Anastasiei Ion Roman, Alinei Roman- Davoust şi Luciei Roman cu privire la încasarea sumei şi obligarea pârâţilor la eliberarea acordului pentru darea în exploatare a imobilului împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2014 prin care nu s- a dat curs cererii de apel declarată de Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, fiindu-le acordat apelanţilor un termen pentru înlăturarea neajunsurilor şi prezentării dovezii de plată a taxei de stat pentru depunerea apelului şi explicat că în caz contrar cererea de apel va fi restituită constată: La 16 octombrie 2013, Anastasia Ion Roman, Alina Roman-Davoust şi Lucia Roman,
reprezentate de avocatul Tatiana Craiu au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Spiridon Roman cu privire la înlăturarea impedimentelor, executarea hotărârilor şi obligarea de a permite efectuarea planului topografic. În motivarea acţiunii a indicat că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iulie 2012 le-a fost atribuită în natură casa de locuit din str. Sfînta Vinere, 32, iar lui Spiridon Roman suma de 90093 lei. Invocă că după primirea titlului executoriu au transferat la contul pârâtului suma de 90093 lei, însă el nu s-a conformat hotărârilor de judecată şi titlului executoriu, creându-le impedimente în continuare la folosirea proprietăţii private. Solicită înlăturarea impedimentelor în folosirea dreptului de proprietate asupra casei din str. Sfînta Vineri,32, mun.
Chişinău, executarea silită a hotărârilor de judecată definitive şi irevocabile şi obligarea pârâtului de a permite efectuarea planului topografic de către institutul de proiectări, mun. Chişinău. 1 Ulterior, Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu au depus cerere reconvenţională împotriva Anastasiei Ion Roman, Alinei Roman-Davoust şi Luciei Roman, prin care a solicitat încasarea în beneficiul lor în mod solidar de la Anastasia Ion Roman, Alina Roman-Davous şi Lucia Roman suma de 21147,21 lei, obligarea Anastasiei Ion Roman, Alinei Roman- Davust şi Luciei Roman să le elibereze acordul autentificat notarial pentru darea în exploatare a casei lit. „V” din str. Sf.
Vineri, nr.32, mun. Chişinău şi încasarea în beneficiul lor de la Anastasia Ion Roman, Alina Roman-Davoust şi Lucia Roman, în mod solidar, cheltuielile de judecată suportate pe parcursul examinării acestei cauze. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 20 mai 2014 acţiunea iniţială a fost admisă parţial, obligat Spiridon Roman să nu creeze impedimente în folosirea dreptului de proprietate asupra casei de locuit lit. A, A1, A2 din str. Sfînta Vineri 32 de către Anastasia Ion Roman, Alina Roman-Davoust şi Lucia Roman şi în efectuarea planului topografic de către institutul de proiectări mun. Chişinău, iar cerinţele reclamantelor Anastasia Ion Roman, Alina Roman-Davoust şi Lucia Roman privind executarea silită a hotărârilor de judecată definitive şi irevocabile au fost respinse.
La fel, a fost respinsă cererea reconvenţională,încasate de la Spiridon Roman în beneficiul Anastasiei Ion Roman, Alina Roman-Davoust şi Lucia Roman cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 3000 lei şi încasată în mod solidar, de la Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman în beneficiul statului taxa de stat neachitată la înaintarea cererii reconvenţionale în mărime de 734,41 lei. La 22 mai 2014 Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu au declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acţiunea iniţială şi admisă acţiunea reconvenţională.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2014 nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman împotriva hotărârii primei instanţe, acordat apelanţilor Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman termen de până la data de 06 octombrie 2014, pentru înlăturarea neajunsurilor şi prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 625,50 lei, şedinţa judiciară fiind numită pentru data de 08 octombrie 2014, orele 11.00. La fel, a fost explicat apelanţilor, că în caz de neîndeplinire în termenul stabilit a indicaţiilor din prezenta încheiere cererea de apel va fi restituită.
La 01 octombrie 2014 Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu au declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2014, solicitând a considera recursul depus în termen, admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii recurate şi emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă cererea lor de scutire de la plata taxei de stat. Afirmă că au făcut cunoştinţă cu încheierea recurată la 30 septembrie 2014, primind-o prin poştă, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire şi plicul poştal. În motivarea recursului au invocat dezacordul cu încheierea nominalizată, considerând-o ilegală. Menţionează că în conformitate cu art. 85 (4) CPC, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecată (de instanţa judecătorească) da plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei.
2 Indică că apelanţii Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman au prezentat judecăţii probe că sunt pensionari, sunt persoane bolnave, nu au surse financiare şi sunt în imposibilitate absolută de a achita taxa de stat. Consideră că prin respingerea cererii de scutire de la plata taxei de stat apelanţilor li se îngrădeşte dreptul lor fundamental privind accesul liber la justiţie, fapt care ar putea duce la condamnarea pentru aceasta a Republicii Moldova la CEDO. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa recurenţilor şi reprezentantului acestora la 08 septembrie 2014 (f. d. 80), fiind recepţionată de către recurenţi la 06 octombrie 2014, iar de reprezentatul lor la 30 septembrie 2014, fapt confirmat prin avizele de recepţie (f. d. 82, 84). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
La caz, se stabileşte că la 22 mai 2014 Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu au depus cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 20 mai 2014, fără a achita taxa de stat, care, însă, se impune a fi achitată, or litigiul în cauză este unul patrimonial. Este cert şi faptul că la depunerea cererii de apel, apelanţii Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu, nu au solicitat scutirea de la plata taxei de stat, respectiv nu au prezentat nici probe justificative ce ar confirma starea materială grea a lor.
Astfel fiind, instanţa de recurs, prin prisma prevederile art. 368 alin. (1) CPC, reţine că instanţa de apel întemeiat a dispus, prin încheierea din 25 august 2014, de a nu da curs cererii de apel depusă de apelanţii Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu, acordându-le ultimilor termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat. În conexiunea celor relatate, urmează a fi respinse argumentele recurenților precum că prin respingerea cererii de scutire de la plata taxei de stat apelanţilor li s-a îngrădit dreptul lor fundamental privind accesul liber la justiţie, or pe lângă faptul că din cererea de apel inițială depusă de ultimii nu rezultă că a fost formulată o cerință 3 în acest sens, nici din încheierea contestată nu rezultă că instanţa de apel s-a expus referitor la netemeinicia şi respingerea unei astfel de cereri.
Dimpotrivă, din materialele dosarului rezultă că o cerere cu privire la scutirea integrală de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel a fost depusă de către Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu, numai la 29 septembrie 2014, prin urmare ulterior emiterii încheierii contestate din 25 august 2014, asupra cărei instanţa de apel urmează să se expună. Distinct de cele relatate, având în vedere că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2014 este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurenți sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu şi de a menţine încheierea contestată.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Spiridon Roman şi Anastasia Gheorghe Roman, reprezentaţi de avocatul Valentin Guţu. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 august 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Anastasiei Ion Roman, Alinei Roman- Davoust şi Luciei Roman împotriva lui Spiridon Roman cu privire la înlăturarea impedimentelor, executarea hotărârilor şi obligarea de a permite efectuarea planului topografic şi la cererea reconvenţională a lui Spiridon Roman şi Anastasiei Gheorghe Roman împotriva Anastasiei Ion Roman, Alinei Roman-Davoust şi Luciei Roman cu privire la încasarea sumei şi obligarea pârâţilor la eliberarea acordului pentru darea în exploatare a imobilului.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4