Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3155/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 noiembrie 2014
Părțile
Malimon Pavel vs Costeniuc Serghei, Costeniuc Igor şi Loghinov Alexandru
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3155/14 — Recuperarea cheltuielilor de judecată

Judecătoria Făleşti Dosarul nr. 2ra-3155/14 Judecător: O. Ciumaş Curtea de Apel Bălţi Judecători: E. Ababei, G. Polivenco, E. Răţoi Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 05 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Loghinov Alexandru, Costeniuc Serghei şi Costeniuc Igor, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Malimon Pavel către Loghinov Alexandru, Costeniuc Serghei şi Costeniuc Igor privind recuperarea cheltuielilor de judecată suportate la judecarea cauzei civile, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 01 iulie 2014, CONSTATĂ : La 04.09.2013 reclamantul Malimon Pavel a înaintat cerere de chemare în judecată către Costeniuc Serghei, Costeniuc Igor şi Loghinov Alexandru privind recuperarea cheltuielilor de judecată suportate la judecarea cauzei civile la acţiunea lui Malimon Pavel către Costeniuc Serghei, Costeniuc Igor şi Loghinov Alexandru privind repararea daunei morale şi materiale cauzate.

În motivarea acţiunei reclamantul invocă, că pe parcursul examinării cauzei pornite în baza acţiunii sale, adică a lui Malimon Pavel către Costeniuc Serghei, Costeniuc Igor şi Loghinov Alexandru privind repararea daunei morale şi materiale cauzate, a avut de suportat cheltuieli pentru asistenţa juridică în sumă de 7700 lei. La 15 ianuarie 2014 prin hotărîrea primei instanţe s-a respins acţiunea reclamantului în partea încasării sumelor de 5200 lei, iar în privinţa sumei de 2500 lei procesul civil a fost încetat. Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a făcut trimitere la art. 265 lit.b) CPC şi a indicat faptul că prin Decizia Curţii de Apel Bălţi din 20.09.2013 a fost respinsă cererea lui Pavel Malimon privind încasarea sumei de 2500 lei pentru asistenţa juridică acordată de către avocatul Odetta Dzicovschi deoarece bonul era anexat în copie neautentificată legal.

Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond la data de 30 ianuarie 2014 Malimon Pavel a declarat apel, solicitînd admiterea apelului casare hotărîrii 1 instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 01 iulie 2014 s-a admis apelul declarat de către Malimon Pavel, s-a casat integral hotărîrea şi încheierea primei instanţe din 15 ianuarie 2014 şi s-a emis o hotărîre nouă prin care s-a admis integral acţiunea înaintată de Malimon Pavel. S-a dispus încasarea în mod solidar de la Costeniuc Serghei, Costeniuc Igor şi Loghinov Alexandru în beneficiul lui Malimon Pavel suma de 7700 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică suportate la judecarea cauzei civile.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt întemeiate. Totodată, instanţa de apel a indicat că, Curtea de Apel Bălţi a respins la 20.09.2012 cerinţa lui Malimon Pavel privind recuperarea cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 2500 lei din motivul că bonul de plată era anexat la dosar în copie. Însă, odată cu înaintarea acţiuni din 04.09.2013, bonul de plată s-a anexat în original, asfel fiind dovedită plata sumei de 2500 lei avocatului pentru acordarea serviciilor de asistenţă juridică, prin urmare s-au schimbat temeiurile de fapt prin anexarea bonuluii original.

La fel suma de 5000 lei şi 200 lei sint plăţi achitate avocatului Veaceslav Ţurcan confirmate prin bonurile de plată ce indică, acordarea asistenţei juridicate în procesul în care reclamantul avea statut de parte vătămată, avînd leziuni corporale uşoare cauzate la 24 martie 2010 în urma aplicării loviturilor de către pîrîţi. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Loghinov Alexandru, Costeniuc Serghei şi Costeniuc Igor au declarat recurs prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 01.07.2014 cu menţinerea hotărîrii şi încheierii Judecătoriei Făleşti din 15.01.2014. La 29.09.2014 Malimon Pavel a înaintat referinţă prin care solicită declararea ca fiind inadmisibil a recursului înaintat de către Loghinov Alexandru, Costeniuc Serghei şi Costeniuc Igor ca fiind declarat fără temei legal.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii au invocat neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurenţii indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.

2 În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a drepturilor recurenţilor la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurenţii şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurenţi nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Loghinov Alexandru, Costeniuc Serghei şi Costeniuc Igor asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Loghinov Alexandru, Costeniuc Serghei şi Costeniuc Igor ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 3 DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Loghinov Alexandru, Costeniuc Serghei şi Costeniuc Igor împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 01 iulie 2014, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Malimon Pavel către Loghinov Alexandru, Costeniuc Serghei şi Costeniuc Igor privind recuperarea cheltuielilor de judecată suportate la judecarea cauzei civile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.