2ra-3224/14 — Constatarea faptului încălcării zonei de protecţie, apărarea dreptului de proprietate, obligarea pârâţilor la demolarea construcţiilor sub linia electrică aeriană cu evacuarea din imobilele existente

prima instanţă – D. Suşchevici dosarul nr. 2ra-3224/14 instanţa de apel – D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 05 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni împotriva lui Petru Calancea, Sofia Calancea, Sergiu Cocieru, Primăria municipiului Chişinău, Primăria oraşului Codru cu privire la constatarea faptului încălcării zonei de protecţie, apărarea dreptului de proprietate, obligarea pârâţilor la demolarea construcţiilor sub linia electrică aeriană cu evacuarea din imobilele existente împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 mai 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 24 mai 2013 prin care acţiunea a fost respinsă ca tardivă constată: La 13 iunie 2011, ÎCS „RED Union Fenosa” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Petru Calancea, Sofia Calancea, Sergiu Cocieru, Primăria municipiului Chişinău, Primăria oraşului Codru cu privire la constatarea faptului încălcării zonei de protecţie, apărarea dreptului de proprietate, obligarea pârâţilor la demolarea construcţiilor sub linia electrică aeriană cu evacuarea din imobilele existente. În motivarea acţiunii a indicat că Sergiu Cocieru în baza deciziei Primăriei or. Codru nr. 10/12-1 din 29 octombrie 1997 a procurat de la M. Bejenari casa de locuit nefinisată de pe str. Izvoarelor 41/1, pe care a finisat-o şi locuieşte în ea.

Menţionează că în baza deciziei Primăriei Codru din 24 februarie 1999, a fost dată în exploatare casa de locuit de pe str. Izvoarelor 50, construită de Petru Calancea. Relatează că în apropierea acestor imobile trece linia de tensiune înaltă de 110 kW, iar distanţa de la case până la linia electrică aeriană constituie 10 m. şi nu 20 m. conform normelor. Consideră că deciziile menţionate au fost emise cu încălcarea p. 13 al Normelor de protecţie a liniilor electrice, care stipulează că organele administraţiei publice locale şi alţi factori de decizie, până la eliberarea autorizaţiei de construire a caselor de locuit, altor edificii, preventiv sunt obligaţi să coordoneze cu întreprinderile electroenergetice, locul de dislocare a obiectelor.

Conform p. 17 al Normelor, este interzisă construcţia sau demontarea edificiilor, producerea altor lucrări în zona de protecţie a liniilor de transport de energie electrică. Relevă că de către pârâţi a fost ignorat p.11 din Regulamentul cu privire la protecţia reţelelor electrice de tensiune peste 1000 V. aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS nr. 255 din 26 martie 1984, în vigoare la momentul dat, care prevăd că în zonele de protecţie a reţelelor electrice, fără acordul în scris a întreprinderii, în gestiunea căreia se află aceste reţele, este interzisă construcţia, reparaţia capitală, reconstrucţia sau demolarea a oricărei clădiri sau construcţii. Zona de protecţie a Liniei electrice aeriene cu tensiunea de 110 kw, conform Regulamentului, este stabilită la o distanţă de 20 m., pe orizontală, de la marginea conductorului lateral.

Mai afirmă că la construcţia imobilelor date, au fost încălcate normele tehnice SniP 2.07.01-89 „Urbanistica. Sistematizarea şi construcţia localităţilor urbane şi rurale”, şi anume p. 7.8, care stabileşte că reţelele electrice aeriene cu tensiunea de 110 kW şi mai mare urmează să fie dislocate în afara teritoriului locativ. Indică că în astfel de împrejurări şi datorită gradului de pericol sporit pe care îl au instalaţiile electrice, în scopul protejării funcţionării normale, asigurării securităţii, prevenirii deteriorării acestora, precum şi prevenirea producerii diverselor accidente, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, şi anume normele Legii cu privire la energetică nr. 1525 din 19 februarie 1998, precum şi cele ale Regulamentului cu privire la protecţia reţelelor electrice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 514 din 23 aprilie 2002 este impusă respectarea obligatorie a aşa- numitei zone de protecţie.

Cu referire la prevederile art. 17 al Legii cu privire la energetică nr. 1525 din 19 februarie 1998 indică că „Obiectivele energetice au grad sporit de pericol. Pentru asigurarea exploatării lor în siguranţă, se stabilesc zone de protecţie. Modul de delimitarea a acestor zone, dimensiunile şi regimul lor se stabilesc prin regulamente şi acte normative aprobate de Guvern.

Orice lucrare în zona de protecţie se efectuează numai cu acordul întreprinderii sau organizaţiei energetice.” Totodată, indică că prevederile p. 17 al Regulamentului cu privire la protecţia reţelelor electrice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 514 din 23 aprilie 2002 stipulează că se interzice „... efectuarea, fără acordul în scris al Întreprinderii de Reţele Electrice, a oricăror acţiuni ce pot conduce la perturbarea funcţionării normale a reţelelor electrice, la deteriorarea acestora sau la accidente, şi anume: a) efectuarea construcţiilor, i) amenajarea parcărilor pentru toate tipurile de maşini şi mecanisme..”.

Susţine că pârâţii au neglijat rigorile legale efectuând în zona de protecţie, fără coordonarea acţiunilor în prealabil cu ÎCS „RED Union Fenosa” SA atribuirea terenurilor şi respectiv construcţia caselor de locuit, ceea ce prezintă un înalt grad de pericol atât pentru securitatea instalaţiilor, integritatea bunurilor persoanelor, cât şi pentru viaţa şi sănătatea acestora. Cu referire la p. 2 al Regulamentului cu privire la protecţia reţelelor electrice, indică că prin zona de protecţie a LEA cu tensiunea de 110 kV se înţelege - zona de-a lungul LEA, constituită din terenul şi spaţiul aerian, limitate de planurile verticale, depărtate din ambele părţi ale liniei de la conductoarele marginale fără devieri, la distanţa de 20 m. Relatează că pârâţii considerând că situaţia creată se datorează furnizorului de energie electrică, au depus în instanţa de judecată o cerere prin care au solicitat strămutarea liniilor electrice aeriene.

Indică că prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 23 martie 2005, acţiunea reclamanţilor a fost respinsă, fiind constat faptul că acţiunile ÎCS „RED Union Fenosa” SA sunt legale, iar situaţia creată se datorează în exclusivitate autorităţilor publice locale şi nemijlocit a beneficiarilor de terenuri. Solicită admiterea acţiunii, constatarea faptului încălcării zonei de protecţie a Liniei electrice aeriene de 110 kw (Chişinău-Malinca I, II) de către pârâţii Petru Calancea, Sofia Calancea, Serghei Cocieru, obligarea pârâţilor să demoleze construcţiile amplasate sub Linia electrică aeriană de 110 kW, cu evacuarea din imobilele existente. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 24 mai 2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind tardivă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 mai 2014 a fost respins apelul declarat de ÎCS „RED Union Fenosa” SA şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 05 septembrie 2014, ÎCS „RED Union Fenosa” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti inferioare cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului invocă dezacordul cu hotărârile contestate. Cu referire la prevederile art. art. 315 alin. (2), 376 Cod civil consideră că dreptul de proprietate poate fi încălcat nu numai ca rezultat al lipsirii proprietarului de posesiunea bunului său.

Persoanele terţe pot săvârşi acţiuni care, deşi nu-l lipsesc pe proprietar de posesiunea bunului, totuşi îl împiedică pe ultimul să-şi exercite în deplinătate prerogativele dreptului de proprietate. Proprietarul este în drept să ceară înlăturarea încălcărilor dreptului de proprietate chiar dacă asemenea încălcări nu au ca efect lipsirea proprietarului de posesiune. Apărarea dreptului de proprietate în aceste cazuri se face cu ajutorul acţiunii negatorii, prin care se înţelege cerinţa proprietarului posesor al bunului către persoanele terţe referitoare la înlăturarea piedicilor privind folosinţa şi dispoziţia asupra bunului ce îi aparţin. Acţiunea negatorie este o acţiune reală, care va putea fi înaintată numai atunci când între proprietarul bunului şi persoana terţă nu există un raport obligaţional.

În cazul acţiunii negatorii, reclamant este proprietarul bunului. De asemenea, au dreptul de a înainta acţiune negatorie şi persoanele care, deşi nu sunt proprietari, deţin în posesiune bunurile în baza legii sau a unui contract, iar pârâţii sunt considerate persoanele care împiedică exercitarea folosirii şi dispoziţiei bunurilor proprietarului. Acţiunea negatorie este imprescriptibilă, adică termenul de prescripţie nu are efect asupra acestor raporturi juridice. Acţiunea negatorie poate fi înaintată nu numai în cazurile în care piedicile sunt deja real create, ci şi în cazurile în care sunt create asemenea situaţii care dau temei de a presupune că ulterior vor fi create piedici în exercitarea dreptului de proprietate.

Astfel, acţiunea negatorie este îndreptată şi asupra eventualelor încălcări care pot apărea pe viitor. Consideră că acţiunea înaintată este una negatorie, care nu este imprescriptibilă. Susţine că instanţele de judecată nu au aplicat prevederile punctului 13 al Normelor de protecţie a liniilor electrice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 514 din 23 aprilie 2002, care stipulează că: „organele administraţiei publice locale şi alţi factori de decizie, până la crearea autorizaţiei de construire a caselor de locuit, altor edificii, preventiv sunt obligaţi să coordoneze cu întreprinderile electroenergetice, locul de dislocare a obiectelor. Iar conform p. 17 al Normelor, este interzisă construcţia sau demontarea edificiilor, producerea altor lucrări în zona de protecţie a liniilor de transport de energie electrică”.

Mai invocă că instanţele judecătoreşti inferioare au ignorat p. 11 din Regulamentul cu privire la protecţia reţelelor electrice de tensiune peste 1000 V, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS nr. 255 din 26 martie 1984, în vigoare la momentul dat, care prevăd că în zonele de protecţie a reţelelor electrice, fără acordul în scris a întreprinderii, în gestiunea căreia se află aceste reţele, este interzisă construcţia, reparaţia capitală, reconstrucţia sau demolarea a oricărei clădiri sau construcţii. Zona de protecţie a Liniei electrice aeriene cu tensiunea de 110 kw, conform Regulamentului, este stabilită la o distanţă de 20 m., pe orizontală, de la marginea conductorului lateral.

Indică că instanţele de judecată nu au luat în consideraţie că la construcţia imobilelor date, au fost încălcate normelor tehnice SNIP nr. 2.07.01-89 „Urbanistica, sistematizarea şi construcţia localităţilor urbane şi rurale” şi anume p. 7.8, care stabileşte că reţelele electrice aeriene cu tensiunea de 110 kW şi mai mare urmează să fie dislocate în afara teritoriului locativ”. Totodată instanţele de judecată au ignorat aplicarea dispoziţiilor art. 17 al Legii cu privire la energetică nr. 1525 din 19 februarie 1998, în care se stipulează: „Obiectivele energetice au grad sporit de pericol. Pentru asigurarea exploatării lor în siguranţă, se stabilesc zone de protecţie. Modul de delimitare a acestor zone, dimensiunile şi regimul se stabilesc prin regulamente şi acte normative aprobate de Guvern.

Orice lucrare în zona de protecţie se efectuează numai cu acordul întreprinderii sau organizaţiei energetice.” În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 07 iulie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 229), fiind recepţionată la 14 iulie 2014 (f. d. 242). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen, la 05 septembrie 2014. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎCS „RED Union Fenosa” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de ÎCS „RED Union Fenosa” SA, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎCS „RED Union Fenosa” SA ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari