Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3068/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 noiembrie 2014
Părțile
SRL Express Leasing vs Vataman Cozma
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-3068/14 — Încasarea sumei

Dosarul nr. 2ra-3068/14 Prima instanţă: judecătoria Teleneşti (jud. O. Şcolnic) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. E. Ababii, G. Polivenco, N. Chircu)

ÎNCHEIERE Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ 05 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în următoarea componenţă: Preşedintele completul, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Maria Ghervas Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către ÎCS „Express Leasing” SRL împotriva deciziei din 20 mai 2014 a Curţii de Apel Bălţi, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a ÎCS „Express Leasing” SRL împotriva lui Vataman Cozma cu privire la încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă La 19 martie 2012, ÎCS „Express Leasing” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vataman Cozma cu privire la încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiuni a invocat că în conformitate cu prevederile contractului de leasing nr. 548/2008/COZ din 01 iulie 2008 ÎCS „Express Leasing” SRL, succesorul în drepturi şi obligaţii al societăţii „IM şi Compania Consulting Group” SA a transmis în posesie şi folosinţă temporară către Vataman Cozma un autoturism de model „Dacia Logan” cu n/î C NK 382 în valoare de 7910,70 euro, cu termenul final de răscumpărare pînă la data de 30 iunie 2009. Susţine că în conformitate cu p.5.1. din contractul nominalizat, pîrîtul s-a obligat să achite reclamantului plata pentru autoturismul sus-menţionat în 12 rate lunare a cîte 430,65 euro, echivalent în lei moldoveneşti la cursul de achitare, stabilit de reclamant la ziua efectuării plăţii.

Afirmă că Vataman Cozma nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale privind achitarea la timp a ratelor de leasing, încâlcind prevederile cap. 5 al contractului de leasing sus-menţionat şi a legislaţiei în vigoare. Menţionează că în legătură cu neexecutarea obligaţiunilor contractuale, la 11 decembrie 2018 pîrîtul a restituit autoturismul. Insistă că la momentul revendicării bunului datoria restantă a constituit suma de 3354,91 euro. În scopul comercializării autoturismului sus-menţionat, întru stabilirea preţului real de piaţă al bunului, a fost efectuată o expertiză care, conform raportului de evaluare nr. 060/5-09/E din 03 aprilie 2009 întocmit de compania „Lexasigur” SRL a stabilit valoarea de piaţă a autoturismului în sumă de 30000 lei, iar preţul de lichidare în sumă de 15000 lei.

Mai invocă că după revendicarea autoturismului au fost efectuate cheltuieli suplimentare pentru testarea tehnică, evaluare, parcare în sumă totală de 161,99 euro. Concomitent susţine că, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 04/05/09/IMC/FOR din 04.05.2009 autoturismul a fost comercializat persoanei terţe la preţul de 1200 euro, care a fost inclusă în contul datoriilor pîrîtului faţă de reclamant. Astfel, menţionează că după comercializarea autoturismului, la data din 23 ianuarie 2012, datoria pîrîtului faţă de ÎCS „Express Leasing” SRL constituia suma totală de 2289,01 euro. La data de 27 ianuarie 2012 lui Vataman Cozma i-a fost expediată reclamaţia nr. 93 în scopul soluţionării amiabile a litigiului, la care pîrîtul nu a reacţionat.

Solicită încasarea de la Vataman Cozma în beneficiul ÎCS „Express Leasing” SRL datoria restantă în sumă de 2289,01 euro şi taxa de stat în mărime de 1079 lei. Prin hotărîrea din 26 decembrie 2013 a judecătoriei Teleneşti acţiunea a fost respinsă. Prin hotărîrea suplimentară din 28 ianuarie 2014 a judecătoriei Teleneşti s-a încasat de la ÎCS „Express Leasing” SRL în beneficiul lui Vataman Cozma cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei. Prin decizia din 20 mai 2014 a Curţii de Apel Bălţi apelul depus de ÎCS „Express Leasing” SRL a fost admis, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii ca fiind înaintată cu omiterea termenului de prescripţie.

La 01 august 2014, ÎCS „Express Leasing” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. În motivarea recursului a invocat că instanţele de judecată nu au cercetat obiectul litigiului şi nu au intrat în esenţa acestuia pentru a stabili clar toate circumstanţele pricinii, ci s-au expus în mod declarativ şi au aplicat eronat normele de drept material, fără a se expune asupra circumstanţelor concrete speţei şi a probelor administrate în cadrul judecării pricinii. În argumentarea recursului, s-a menţionat că în pct.19 a deciziei instanţei de apel s-a invocat că contractul de leasing a încetat la 11.12.2008 deoarece, a dispărut obiectul acestuia, fără a se face vre-o trimitere la norma legală care stabileşte noţiunea de dispariţie a obiectului contractului şi încetarea dreptului pe motiv de dispariţie.

Mai mult ca atît, recurentul studiind legislaţia, nu a identificat noţiunea de dispariţie a obiectului contractului, motiv care i se creează o situaţie dificilă cu privire la interpretarea de către instanţa de apel a acestei noţiuni. În opinia sa, această noţiune ar presupune executarea obiectului contractului sau dispariţia bunului – obiect al contractului ca rezultat al accidentului rutier. Însă, în ambele situaţii instanţa de apel a comis o eroare de drept prin neaplicarea prevederilor legislaţiei cu privire la 2 preluarea riscurilor în caz de distrugere totală sau parţială a bunului primit în leasing. Menţionează recurentul că în rezultatul accidentului rutier autoturismul restituit a fost deteriorat parţial, însă pentru a afla valoarea automobilului variat şi pentru a cunoaşte dacă are sau nu Vataman Cozma datorii faţă de recurent, ÎCS „Express Leasing” SRL a efectuat testarea tehnică de evaluare a acestuia.

Conform Raportului de evaluare nr. 060/5-09/E din 03.04.2009 s-a stabilit că la situaţia din 03.04.2009 valoarea pe piaţă a autoturismului a constituit 30000 lei, iar valoarea de lichidare este de 15000 lei. Prin urmare, recurentul nu este de acord cu concluzia instanţei de apel, precum că la data de 11.12.2008 a apărut dreptul la acţiune, iar la data de 11.12.2011 a expirat termenul de prescripţie extinctivă deoarece, la data restituirii automobilului avariat, recurentul nu a cunoscut valoarea acestuia ca să poată pretinde încasarea de la Vataman Cozma a datoriei şi să poată să se folosească de dreptul său la acţiune. Afirmă recurentul că nu este de acord nici cu concluzia primei instanţe precum că valoarea autoturismului deteriorat şi restituit la data de 11.12.2008 acoperă datoria lui Vataman Cozma faţă de ÎCS „Express Leasing” SRL.

La caz, această concluzie este eronată, declarativă şi bazată pe o probă care nu confirmă cele constatate. Mai invocă recurentul că instanţa de apel a fost obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate de ÎCS „Express Leasing” SRL, însă instanţa judecătorească nu s-a expus asupra respingerii sau admiterii acţiunii şi nici asupra motivelor de drept şi de fapt, găsind un nou motiv de respingere a acţiunii ca fiind înaintată cu omiterea termenului de prescripţie, fapt neconstatat de către instanţa de fond. La data de 14 octombrie 2014 avocatul Andrei Bivol în interesele lui Vataman Cozma a depus referinţă la recursul declarat de ÎCS „Express Leasing” SRL solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil şi menţinerea deciziei instanţei de apel.

Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de ÎCS „Express Leasing” SRL, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs nu pot constitui temei de 3 admitere a acesteia, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎCS „Express Leasing” SRL ca fiind inadmisibil. In conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de ÎCS „Express Leasing” SRL împotriva deciziei din 20 mai 2014 a Curţii de Apel Bălţi.

Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Svetlana Novac Judecătorii: Maria Ghervas Oleg Sternioală 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.