- Dosarul nr.
- 2ra-374/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 martie 2015
- Părțile
- ICS Express Leasing SRL vs Guzun Gheorghe
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-374/15 — Încasarea datoriei
Prima instanță, jud.: M. Macar dosarul nr. 2ra-374/2015 Instanța de apel, jud.: L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun ÎNCHEIERE 04 martie 2015 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componentă: Președinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Ivan Turceac, în interesele lui Gheorghe Guzun, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea cu Capital Străin „Expres Leasing” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Gheorghe Guzun cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 07 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat Gheorghe Guzun şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 24 februarie 2014 c o n s t a t a t ă : La 09 decembrie 2010, ÎCS „Expres Leasing” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gheorghe Cuzun cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii ÎCS „Expres Leasing” SRL a indicat că, în conformitate cu contractul de leasing nr. 1120/2008/GUZ din 22 decembrie 2008, ÎCS „Express Leasing” SRL, succesorul în drepturi şi obligaţii al societăţii „IM şi Compania Consulting Grup” SA a transmis în posesie şi folosinţă temporară lui Guzun Gheorghe un autoturism de marca BMW 523i, cu n/î C NY 018, în valoare de 17 500 euro, cu termenul final de răscumpărare până la 30 decembrie 2011. Conform p. 5.1 şi anexei nr. 1 la contractul de leasing sus-menţionat, pârâtul s-a obligat să achite reclamantului plata pentru autoturismul de marca BMW 523i, cu n/î C NY 018, în 36 de rate lunare a cîte 424,65 euro, echivalentul în lei MD la cursul de achitare, stabilit de reclamant la data efectuării plăţilor.
Susţine reclamantul că, Guzun Gheorghe nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale privind achitarea în timp a ratelor de leasing şi, astfel, a încălcat prevederile cap. 5 al Contractului de leasing susmenţionat şi prevederile legislaţiei în vigoare privind executarea obligaţiunilor. La 30 noiembrie 2009, în legătură cu neexecutarea din partea lui Guzun Gheorghe, în baza cererii ÎCS „Express Leasing” SRL, Judecătoria Hînceşti a emis ordonanţa judecătorească cu privire la revendicarea din posesia şi folosinţa lui Guzun Gheorghe a autoturismului de marca BMW 523i, cu n/î CNY 018 şi transmiterea acestuia proprietarului ÎCS „Express Leasing” SRL. Invocă reclamantul că, Gheorghe Guzun nu a executat ordonanţa judecătorească benevol, a schimbat numerele de înregistrare şi a instalat numere false, a schimbat locul amplasării bunului, ascunzând-ul la parcare.
Totodată, ultimul nu a prezentat instanţei nici un document prin care ar putea fi stabilit locul parcării autoturismului. Ca urmare, reclamantul a fost determinat să încheie un acord adiţional la Convenţie cu nr. 12, privind prestarea serviciilor de investigaţii nr. 2 din 29 octombrie 2009 cu SC „Investigaţii Private” SRL. La 11 iunie 2010, autoturismul sus-menţionat a fost revendicat. La momentul revendicării bunului, datoria pârâtului faţă de reclamant constituia suma de 18 248, 80 euro, dintre care: 11 150, 63 euro - datoriile restante, 2 845,13 euro - penalitate şi 4 253,04 euro - cheltuieli de revendicare. În scopul comercializării autoturismului, reclamantul a solicitat expertiza auto - merceologică pentru stabilirea preţului real la SRL „Expert Grup Consulting”, care a şi întocmit raportul de evaluare nr. 241 din 25 august 2010, prin care a fost stabilit preţul autoturismului de 63 324 lei, iar preţul de lichidare de 44 327 lei.
Afirmă reclamantul că după revendicare bunului mobil, au fost efectuate cheltuieli suplimentare pentru evaluare, reparaţie şi întreţinerea autoturismului în sumă totală de 97,27 euro, astfel, suma totală a datoriilor reclamantului s-a majorat la 18 346,07 euro. Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 24/09/BMW7EXP din 24 septembrie 2010, autoturismul a fost transmis în leasing terţei persoane la preţul de 6 200,00 euro, echivalentul a 100 874 lei, care au fost direcţionaţi la achitarea datoriilor pîrîtului faţă de ÎCS „Express Leasing” SRL. Astfel, după comercializarea autoturismului, este stabilit că la situaţia din 04 noiembrie 2010, datoria pârâtului faţă de reclamant constituia suma de 18 346,07 euro - preţul de vânzare 6 200 euro = 12 146,07 euro, din care penalitatea în suma de 2 845,13 euro, sumă pe care reclamantul nu o solicită.
Cere reclamantul încasarea din contul pârâtului Guzun Gheorghe în folosul ÎCS ,Express Leasing” SRL a datoriei restante în mărime de 9 300, 94 euro şi taxa de stat în mărime de 4 450,0 lei. Prin hotărârea judecătoriei Hânceşti din 24 februarie 2014, cererea a fost admisă. A fost încasat din contul lui Gheorghe Guzun în beneficiul ÎCS „Express Leasing” SRL datoria restantă în mărime de 9 300,94 euro, echivalentul conform cursului oficial stabilit de BNM la data executării prezentei hotărâri şi cheltuieli de achitare a taxei de stat în mărime de 4 450,00 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 26 februarie 2014, Gheorghe Guzun a declarat apel împotriva hotîrîrii Judecătoriei Hînceşti din 24 februarie 2014, solicitînd casarea hotărîrii cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de Gheorghe Guzun şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 24 februarie 2014. La 25 ianuarie 2015 avocatul Ivan Turceac, în interesele lui Gheorghe Guzun a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 07 octombrie 2014, solicitînd casarea deciziei instanței de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu restituirea cauzei spre rejudecare, în alt complet de judecată. În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu soluțiile luate de prima instanță și instanța de apel, pe care le consideră ilegale și neîntemeiate, deoarece la soluţionarea litigiului au fost încălcate normele de drept material exprimate prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată şi interpretarea eronată a legii.
A mai invocat recurentul că, au fost încălcate şi normele procedurale, aprecierea probelor în prima instanţă cît şi în instanţa de apel a fost arbitrară, iar erorile comise de către instanţele de judecată au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art. 432 CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către avocatul Ivan Turceac, în interesele lui Gheorghe Guzun nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Ivan Turceac, în interesele lui Gheorghe Guzun în esența lor sunt expuse asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept, cărora instanța de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerințelor art. 130 CPC.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins, or recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt.
Aici, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Ivan Turceac, în interesele lui Gheorghe Guzun ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e Recursul declarat de către avocatul Ivan Turceac, în interesele lui Gheorghe Guzun, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat