2ra-3215/14 — Repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale procuraturii

prima instanţă – L. Caraianu dosarul nr. 2ra-3215/14 instanţa de apel – A. Curdov, E. Dimina, A. Şpac ÎNCHEIERE 05 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Inspectoratul General al Poliţiei din Republica Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasili Carafizi împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale procuraturii împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 24 iunie 2014, prin care au fost respinse apelurile declarate de Vasili Carafizi, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Inspectoratul General al Poliţiei din Republica Moldova cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 06 februarie 2014, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 15 octombrie 2013, Vasili Carafizi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale procuraturii.

În motivarea acţiunii a indicat că la 02 noiembrie 2006, aproximativ la ora 09:00 în curtea casei sale, pe adresa or. Ceadîr-Lunga, str. Lenin, 30, a intrat Alexandr Uzun şi fără careva explicaţii a solicitat să meargă cu el. Indică că deoarece în afara ogrăzii mai erau încă două persoane îmbrăcate în haine civile, dânsul cu soţia au presupus că aceştia sunt colaboratorii poliţiei. Însă deoarece Alexandr Uzun nu a prezentat careva documente şi nici legitimaţia sa, el şi soţia au solicitat explicaţii unde şi pentru Alexandr Uzun pretinde ca reclamantul să meargă cu el, iar dacă este chemat la poliţie, să i se prezinte citaţia. Relatează că peste o perioadă de timp, grupul dat s-a întors cu citaţia la CPR Ceadîr- Lunga, biroul nr.5 la inspectorul sectorist al CPR Ceadîr-Lunga - Balaban I.I.

Afirmă că în biroul nr. 5 al CPR Ceadîr-Lunga l-au ţinut timp de 2 ore, pînă când a venit o persoană din mun. Chişinău. în acelaşi timp, fără nici o discuţie s-au 1 început ofensări în adresa lui şi pretenţii privind recunoaşterea vinovăţiei în comiterea careva infracţiuni. Indică că la acel moment a refuzat să dea explicaţii şi a solicitat un avocat. La care a fost avertizat că i se garantează 15 ani de închisoare, deoarece îi vor incrimina toate infracţiunile, care nu sunt descoperite pentru ultimii 10 ani la Sudul Moldovei. Susţine că a fost ameninţat cu răfuială fizică şi a fost transportat la Centrul pentru Combaterea Crimelor Organizate din mun. Chişinău. Aici i se impunea recunoaşterea comiterii unei infracţiuni pe care nu a comis-o.

La orele 15:00 în aceeaşi zi i s-a permis să sune acasă, ca să afle numele avocatului său. La ora 15:00, căpitanul de poliţie - Balamatiuc a întocmit un proces-verbal de reţinere la ora 14:00 în mun. Chişinău şi plasare în izolatorul de detenţie provizorie cu indicarea – „ДОС”. Indică că acesta este unicul document din dosarul penal, în care este indicat - căpitan în rezervă al MAI FR, cu toate acestea în rubrica - temeiuri şi motive a reţinerii lipseşte descrierea temeiurilor şi a motivelor reţinerii. Aici i-a fost clar că persoanele care îl reţineau, n-au hotărât pînă la urmă, ce să-i incrimineze şi în baza la ce articole ale CP să-l oblige ca el să recunoască vinovăţia sa. Fiind evident că, Direcţia pentru Combaterea Crimelor Organizate nu se ocupă cu cercetarea infracţiunilor de tipul art. 290 alin. (1) CP RM.

La orele 18:00, când a venit avocatul său, i-au înmânat sub semnătură drepturile şi obligaţiile lui în calitate de bănuit, la care a declarat că refuză să dea explicaţii, apoi l-au închis de unul singur într-o cameră la subsol. Dimineaţa, pe data de 03 noiembrie 2006, l-au chemat din nou la interogare şi refuzând să dea declaraţii, îndeosebi în lipsa avocatului, l-au închis în subsol, deja în altă cameră, cu alţi 3 bănuiţi. La 04 noiembrie 2006, la ora 10:00, în cătuşe, a fost dus la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău pentru prelungirea termenului de deţinere sub arest. Din sala şedinţei de judecată a fost eliberat sub interdicţia de a nu părăsi localitatea. Unica întrebare importantă, după opinia lui, de care s-a interesat instanţa de judecată, a fost unde anume reclamantul a fost reţinut în flagrant.

Dacă el a fost reţinut în Ceadîr-Lunga, atunci cine a fost reţinut în flagrant în s. Chiriutnea şi cum pot persoanele, de la care a fost ridicat automatul pe care persoanele acestea din spusele lor, îl păstrau timp de 10 ani, să fie pe dosarul acesta în calitate de martori. Relatează că Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău a respins demersul procurorului din 04 noiembrie 2006 şi l-a eliberat în sala şedinţei de judecată. Astfel, cătuşele i-au fost scoase la ora 11:30, la data de 04 noiembrie 2006. Aflându-se sub arest de la 02 noiembrie 2006, orele 10:00, când a fost reţinut la CPR Ceadîr-Lunga. La 04 noiembrie 2006, în privinţa lui a fost aplicată interdicţia de a nu părăsi localitatea, apoi oficial a fost chemat la procuratura s. Centru, mun.

Chişinău, unde i-a fost înmânată ordonanţa din 10 noiembrie 2006 privind atragerea lui în calitate de învinuit în baza art. 290 alin. (1) CP RM, acolo din nou l-au obligat să recunoască vinovăţia sa în comiterea infracţiunii. Relevă că peste un an şi jumătate a fost chemat la CPR Taraclia şi Procuratura Taraclia. Totodată, în ziarul raional (raionul Taraclia) „Svet” Nr. 4, februarie 2007, în 2 rubrica „Cronica criminală” a fost publicată informaţia cu privire la comiterea de către el a infracţiunii, prevăzute de art. 290 alin. (2) CP RM. Din informaţia respectivă rezultă că el ilegal, avînd intenţia infracţională de păstrare a armei de foc, a procurat un automat şi l-a păstrat. Susţine că articolul dat a avut rezonanţă socială mare în s. Corten, r-nul Taraclia, originarul căruia el este şi unde locuieşte mama lui, care este pensionară.

Mai ales că toţi au ştiut că el a fost ofiţerul Armatei Sovietice, a făcut studii la şcoala militară din or. Leningrad, a făcut serviciul militar în Orientul Îndepărtat. Pe când, în articolului din ziar, V. Peicov inventa şi divulga diferite istorii despre aceea că el putea să fugă din Armată şi să ia cu sine automatul, că ar fi fost amestecat în seria de omoruri în anii 90 în raionul Taraclia. Relatează că această perioadă a fost straşnică, când mergi pe drum şi oamenii se uită la tine presupunând că poate într-adevăr este vinovat. Ulterior, a primit prin poştă Ordonanţa procurorului raionului Taraclia privind încetarea urmăririi penale din 16 noiembrie 2009, care conţinea învinuirea în comiterea faptei infracţionale concrete şi procurorul considera, că pe parcursul urmăririi penale, vinovăţia lui este dovedită integral.

Afirmă că la 30 noiembrie 2009 s-a adresat la Procuratura Generală cu contestaţia ordonanţei de încetare a urmării penale. În contestaţie el a descris toate evenimentele din momentul reţinerii lui la data de 02 noiembrie 2006, susținând că nu a comis infracţiunea. Cu toate acestea, la 29 iunie 2010, i-a fost înaintat rechizitoriul de învinuirea lui în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) CP RM, în aceea că, în perioada de timp pînă la sfârşitul anului 1996, data exactă pe parcursul urmăririi penale n-a fost stabilită, avînd intenţia de a păstra ilegal arma de foc, a procurat în cadrul circumstanţelor nestabilite la persoanele care n-au fost stabilite de organele de urmărire penală în s. Corten, raionul Taraclia un automat.

Prin sentinţa Judecătoriei Taraclia din 06 decembrie 2010 el a fost achitat în legătură cu lipsa elementelor de infracţiune. Măsura de constrângere în privinţa lui - interdicţia de a nu părăsi localitatea a fost anulată. Prin decizia Curţii de Apel Cahul, sentinţa judecătoriei Taraclia a fost menţinută. Pe data de 03 aprilie 2013 CSJ a respins contestaţia procurorului ca neîntemeiată. Susţine că s-a aflat sub arest mai mult de 2 zile în subsolul Centrului pentru Combaterea Crimei Organizate, o zi în camera pentru o persoană, iar a doua zi a fost plasat în camera cu persoane necunoscute lui. A fost dus în Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău în cătuşe Urmărirea penală cu măsura de constrângere aplicată în privinţa sa sub forma de interdicţia de a nu părăsi localitatea şi obligaţia de a se prezenta la organul de urmărire penală, după chemare se continua de la 04 noiembrie 2006 şi pînă la 25 ianuarie 2012. Adică urmărirea penală a continuat 5 ani, 2 luni şi 21 zile.

Îşi întemeiază acţiunea în baza prevederilor art. 1398 alin. (1), art. 1405 alin. (1) art. 1422 alin. (1 şi 2), art. 1423 Cod civil şi prevederile Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998. Solicită încasarea din contul Bugetului de Stat al RM prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM suma de 150000 lei cu titlu de prejudiciu moral. 3 Prin hotărârea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 06 februarie 2014 acţiunea a fost admisă parţial, fiind încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor RM în beneficiul lui Vasili Carafizi cu titlu de prejudiciu moral suma de 15000 lei.

În rest, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 24 iunie 2014 au fost respinse apelurile declarate de Vasili Carafizi, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Inspectoratul General al Poliţiei din Republica Moldova cu menţinerea hotărârii primei instanţe. La 07 august 2014, Inspectoratul General al Poliţiei din Republica Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti inferioare şi pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea integrală a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată.

Cu referire la prevederile art. 3 alin. (1) al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998, indică că norma respectivă prevede repararea prejudiciului moral în situaţiile când din partea organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti au fost comise careva încălcări de ordin juridic, iar în lipsa acestor acţiuni ilegale statul nu poate fi atras la răspundere. Indică că dreptul la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral poate fi constatată doar prin interpretarea cumulativă a art. 3 şi a art. 6, aceste norme nu pot fi aplicate separat.

Consideră că instanţele judecătoreşti inferioare au admis încălcarea normelor de drept material şi procedural, deoarece nu au luat în consideraţie că Vasili Carafizi nu a avut calitatea de inculpat pe parcursul desfăşurării procesului dat. La 03 septembrie 2014, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii, sau în cazul în care instanţa de recurs va decide necesitatea acordării în speţă a despăgubirilor băneşti, modificarea deciziei Curţii de Apel Comrat din 24 iunie 2014, în sensul diminuării sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral, corespunzător sumelor acordate în cauze similare de către Curtea Europeană şi instanţa judecătorească naţională.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, făcând referire la prevederile art. 239, 432 alin. (1), 445 alin. (1) lit. b) CPC. Consideră că la caz nu au fost întrunite condiţiile prevăzute de art. 3 şi art. 6 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998. Consideră că instanţa de apel eronat şi neîntemeiat a menţinut fără modificări hotărârea instanţei de fond, în condiţiile în care prin prisma prevederilor enunţate rezultă expres că pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de urmărire penală, sunt necesare unele condiţii speciale, şi anume existenţa faptei ilicite, or, nu orice acţiune a organelor de drept şi judecătoreşti atrage răspunderea Statului.

Aici fiind necesară constatarea ilegalităţii faptei. 4 Cu referire la prevederile art. 11 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 susţine că mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. Mărimea concretă a compensaţiei se determină luându-se în considerare următoarele elemente: Gravitatea infracţiunii de a cărei săvârşire a fost învinuită persoana respectivă. Aici relevă că componenţa de infracţiune prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod penal al RM, este o infracţiune mai puţin gravă. Caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată.

La acest capitol relevă că pe durata desfăşurării urmăririi penale, lui Vasili Carafizi nu i-au fost încălcate drepturile procesuale, nefiind înregistrată nici o plângere ce ar indica contrariul. Mai mult ca atât, de către intimat nu a fost depusă nici o cerere referitor la acţiunile întreprinse de către organul de urmărire penală. Or, conform prevederilor art. 313 din Codul de Procedură Penală plângerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitatea specială de investigaţii pot fi înaintate judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată, de alţi participanţi la proces sau de către alte persoane drepturile şi interesele legitime ale căror au fost încălcate de aceste organe, în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plângerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plângerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.

Rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei. În sensul justificării acestui compartiment, susţine că intimatul nu a prezentat careva probe concludente, pertinente, utile şi veridice prin care să convingă instanţa că învinuirea imputată ar fi avut careva efecte negative asupra reputaţiei sale, or, art. 118, alin. (1) CPC, indică că fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. La capitolul duratei urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată, susţine că urmărirea penală în privinţa intimatului Vasili Carafizi s-a desfăşurat într-un termen cât de posibil de restrâns - 4 ani, iar dosarul penal a fost examinat în instanţa de judecată pe parcursul unei perioade de timp de - 2 ani şi 4 luni.

Referitor la suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice, menţionează că prin noţiunea de prejudiciu moral se înţeleg suferinţele psihice sau fizice cauzate prin acţiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparţin persoanei din momentul naşterii sau la bunurile dobândite prin lege (viaţa, sănătatea, demnitatea şi reputaţia profesională, inviolabilitatea vieţii personale, secretul de familie şi personal).

Cu referire la hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 9 din 9 octombrie 2006, cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral, indică că obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţe psihice sau fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni/inacţiuni i-au fost cauzate suferinţe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea. 5 Consideră că Vasili Carafizi nu a prezentat probe justificative care ar demonstra prezenţa unor suferinţe cauzate, or, toate argumentele invocate întru motivarea pretenţiei de încasare a prejudiciului moral, au purtat doar un caracter declarativ, formal fără a dispune de careva suport probatoriu şi legal.

La segmentul cu privire la durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie, precizează că Vasili Carafizi nu a fost supus reţinerii, nefiindu-i aplicate careva măsuri privative de libertate, însă în privinţa acestuia doar au fost întreprinse măsuri procesuale legale care erau prevăzute de legislaţia procesual penală şi care urmau de a fi întreprinse pentru cazul de infracţiune săvârșirea căreia îi era imputată. Mai invocă că mărimea prejudiciului moral urmează să fie proporţională cu sumele acordate de Curtea Europeană în cauze similare, adică în cauze care vizează violări similare ale Convenţiei şi care sunt îndreptate împotriva Republicii Moldova sau a ţărilor cu un nivel de dezvoltare economică comparabil cu cel al Republicii Moldova.

Remarcă că în speţe similare împotriva Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor, pentru acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, suma acordată a fost între 10000 lei în mediu pentru 11 luni de arest preventiv, ulterior fiind emisă sentinţă/decizie de achitare. Consideră că suma acordată de către instanţa de fond ca despăgubire morală, care a fost menţinută şi de către instanţa de apel, este destul de exagerată, neechitabilă suferinţelor invocate că ar fi fost suportate şi nerezonabilă cuantumului sumelor acordate în cauze similare de către Curtea Europeană şi instanţa judecătorească naţională. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, la 10 iulie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 175), fiind recepţionată de către recurenţi la 15 iulie 2014, aşa precum rezultă din avizele de primire (f. d. 177,178). Astfel, se constată că recurenţii s-a conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile în termen, la 07 august 2014 şi respectiv 03 septembrie 2014. Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

6 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliţiei din RM şi Ministerul Justiţiei al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate Inspectoratul General al Poliţiei din RM şi Ministerul Justiţiei al RM, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliţiei din RM şi Ministerul Justiţiei al RM ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliţiei din Republica Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 7