Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-56/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 ianuarie 2015
Părțile
Aladov Vasile şi Aladov Vitalii vs Ministerul Justiţiei
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-56/15 — Compensarea prejudiciului moral

prima instanță: V. Derevenco, dosarul nr. 2ra-56/15 instanța de apel: A. Curdov, E. Dimina, A. Şpac, ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiției al Republici Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Aladov Vasilii şi Aladov Vitalii împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu privire la încasarea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite a organului de urmărire penală, procuraturii și instanței de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 08 iulie 2014, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Procuratura UTA Găgăuzia și menținută hotărârea Judecătoriei Comrat din 28 martie 2014, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 21 iunie 2013 Aladov Vasilii şi Aladov Vitalii au depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu privire la încasarea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite a organului de urmărire penală, procuraturii și instanței de judecată.

În motivarea acţiunii au indicat că la 23 iulie 2007, în privința lor a fost pornită urmărirea penală nr. 2007190173 conform elementelor constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 312 alin. (2) din Codul penal, iar la 15 august 2007, în privința lor a fost pornită urmărirea penală conform elementelor constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 312 alin. (2) din Codul penal și anume în privința lui Aladov Vitalii cauza penală nr. 2007190197, iar în privința lui Aladov Vasilii cauza penală nr. 2007190198, tot atunci, aceste cauze penale au fost conexate într-o singură procedură.

Menționează că la 30 iulie 2007, dânșii au fost recunoscuți ca bănuiți în săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 312 din Codul Penal, iar la 07 noiembrie 2007, au fost puși sub învinuire, fiindu-le înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 311 alin. (2) lit. a) și art. 312 alin. (2) lit. a) al Codului penal, tot atunci în privința lor a fost aleasă măsura de reprimare sub formă de declarație de a nu părăsi localitatea, care a fost aplicată la 19 noiembrie 2007. Prin încheierea Judecătoriei Comrat din 03 decembrie 2007, măsura de reprimare aleasă anterior sub formă de declarație de a nu părăsi localitatea a fost înlocuită cu o altă măsură de reprimare şi anume declarația de a nu părăsi ţara.

Susțin că la 12 decembrie 2007, le-a fost înmânată copia de pe rechizitoriu de săvârșire a infracțiunilor, prevăzută de art. 311 alin. (2) lit. a) și art. 312 alin. (2) lit. a) din Cod penal, iar cauza penală a fost expediată pentru examinare pe fond în Judecătoria Centru, mun. Chișinău. Prin sentința Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 24 februarie 2009, dânșii au fost recunoscuți vinovați în săvârșirea infracțiunilor incriminate și au fost condamnați sub formă de amendă 10 000 lei în privința lui Aladov Vitalii și 12 000 lei în privința lui Aladov Vasilii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2009, a fost casată sentința primei instanțe și emisă o nouă hotărârea prin care Aladov Vitalii şi Aladov Vasilii, au fost achitați pe art. 311 alin.(2) lit. a) și 312 lit. a) din Codul penal, în legătură că fapta inculpaților nu întrunește elementele infracțiunilor, iar prin decizia Curții Supreme de Justiție din 25 mai 2010, decizia instanței de apel a fost menținută.

Afirmă că în urma efectuării ilegale a urmării penale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub forma declarației de a nu părăsi localitatea sau țara, atragerii ilegale la răspundere penală şi condamnării ilegale, le-au fost pricinuite suferințe psihice considerabile, și totodată, i-a fost cauzat prejudiciul moral esențial, astfel, statul fiind în virtutea legii subiectul răspunderii, ce repară prejudiciul moral cauzat prin acțiuni ilegale ale organelor de urmările penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată, care ilegal au încălcat drepturile personale nepatrimoniale ale reclamanților și cauzând- i, totodată, suferințe psihice considerabile, este obligat să compenseze prejudiciul moral cauzat în formă stabilită de legislație și anume prin intermediul compensației în echivalent bănesc.

Indică reclamanții că la aprecierea valorii prejudiciului moral cauzat urmează de a lua în considerație factorii ce stipulează gravitatea și caracterul prejudiciului moral cauzat și anume gravitatea infracțiunilor, în săvârșirea cărora dânșii au fost învinuiți, durata urmării penale, dezbaterii judiciare, rezonanța, care a primit în societate informația de învinuire a lor și consecințele ei, natura drepturilor personale încălcate și locul lor în sistemul valorilor umane, caracterul și gravitatea suferințelor psihice.

Relevă că infracțiunile imputate conform clasificării lor se referă la categoria infracțiunilor mai puțin grave, ceia ce permite de a le aprecia ca esențiale din punct de vedere a posibilelor consecințe nefavorabile în privința persoanei, care a fost trasă la răspundere pentru săvârșirea lor, iar aceste infracțiuni ca pedeapsă prevăd, inclusiv și privațiunea de libertate, ce urmează a fi apreciată ca pericol real potențial pentru libertate și siguranța persoanei. Afirmă că durata generală a urmării penale și a dezbaterilor judiciare urmează a fi recunoscută ca excesivă fiind din 23 iulie 2007 până pe 25 mai 2010, iar în această perioadă de timp de aproximativ de trei ani, în privința lor au fost aplicate măsuri procesuale de constrângere, fiindu-le limitate drepturile, libertatea și interesele legitime.

Susțin că măsura de reprimare de la început declarația de a nu părăsi localitatea, iar apoi țara, i-au limitat nu numai libertatea deplasărilor, ci și le-au distrus multiple planuri personale, a preîntâmpinat realizarea drepturilor civile la muncă și libera alegere a muncii, iar organul, care a aplicat măsura procesuală de constrângere menționată, de nenumărate ori și neîntemeiat, i-au refuzat deplasarea în alte localități, iar lui Aladov Vasilii la locul traiului permanent în mun. Chișinău pentru soluționarea chestiunilor urgente de caracter procedural, cât și i-a creat complicații suplimentare și probleme atât pentru dânșii, cât și pentru membrelor familiei lor. La fel, indică că, prin intermediul interdicției la libera deplasare le-au fost amânate planurile profesionale și de antreprenoriat, deoarece, aceștia au fost lipsiți de posibilitatea de a pleca peste hotare pentru ducerea afacerilor corespunzătoare și stabilirea relațiilor necesare.

Subliniază că acțiunile ilegale ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanței de judecată, care s-au exprimat prin învinuirea lor publică în săvârșirea acțiunilor criminale, cu un grad suficient de probabilitate, i-a provocat celor din jur o atitudine negativă față de dânșii, scăzându-le nivelul de apreciere socială ca membri ai societății; nivelul autoaprecierii interioare a propriilor calități a locului său în familie, colectiv, societate; nivelul opiniei publice formate despre calitățile personale și profesionale ale lor. Menționează că una dintre modalitățile de răspândire a informației negative și crearea opiniei nefavorabile atât despre dânșii, cât și despre apropriații lor, a constituit efectuarea perchizițiilor la domiciliul lor, precum și al rudelor apropiate.

Iar tulburările spirituale obișnuite ale lor au fost provocate de conștientizarea faptului incapacității de a se opune unui asemenea tip de fărădelege din partea organelor de drept și a instanței cu ajutorul unor mijloace de drept accesibile, iar în urma atentării ilegale, conștient orientată spre discreditarea lor, înjosirea și pierderea reputației, le-au fost cauzate suferințe morale ireversibile și estetice, gradul și adâncimea cărora nu pot fi apreciate și exprimate în echivalent bănesc sau în orice alt echivalent material. Consideră că compensația bănească în mărime de 100 000 lei este una proporțională celor suferințe, prejudicii și înjosiri, pe care dânșii de nenumărate ori au fost nevoiți să le suporte în urma săvârșirii acțiunilor ilicite în privința lor.

Solicită încasarea din contul Ministerului Justiției al RM în beneficiul lor prejudiciului moral în sumă a cîte 100 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 28 martie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat din contul Ministerului Justiției al RM în beneficiul lui Aladov Vasilii suma de 27 750 lei cu titlu de prejudiciu moral și din contul Ministerului Justiției al RM în beneficiul lui Aladov Vitalii suma de 27 750 lei cu titlu de prejudiciu moral. Prin decizia Curții de Apel Comrat din 08 iulie 2014, au fost respinse apelurile declarate de către Ministerul Justiției al RM și Procuratura UTA Găgăuzia și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 3 alin.(1), art. 6 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanțelor judecătorești, art. 1405 alin.(1) şi art. 1422 alin.(3) al Codului civil, care reglementează reparația prejudiciul moral şi care indică că reparația prejudiciului moral se face și din lipsa vinovăției autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declarației scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunității și în alte cazuri prevăzute de lege.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2008, prin care Aladov Vasilii şi Aladov Vitalii au fost achitați în legătura cu lipsa în acțiune a elementelor infracțiunii, astfel, după intrarea în vigoare a sentinței din de achitare din 25 mai 2010, reclamanților în conformitate cu prevederile Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite a organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi alei instanțelor judecătorești le-a apărut dreptul la repararea prejudiciul moral. La 29 septembrie 2014, Ministerul Justiției al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere acţiunii, ca fiind depusă tardiv.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, iar aprecierea probelor arbitrară. Susține că potrivit rigorilor Codului de procedură civilă, concluziile privind circumstanțele de fapt ale cauzei se motivează în hotărâre doar prin probe, iar hotărârea nu poate fi bazată pe presupuneri despre circumstanțele cauzei, ci se bazează doar pe dovezile care au fost prezentate de părți și ceilalți participanți la proces în corespundere cu cerințele art.53 - art.56 ale codului menționat, privind pertinența, admisibilitatea și veridicitatea probelor.

Menționează că în speță, concluziile instanțelor inferioare derivă din aprecierea eronată a normelor de drept material ce reglementează examinarea acțiunilor privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanțelor judecătorești. Cu referire le prevederile art. 267 alin. (1) din Cod civil, care reglementează termenul general în interiorul căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării unei acțiuni în instanță de judecată, dreptul încălcat consideră neîntemeiate susţinerile instanței de apel precum că termenul de prescripție începe să curgă de la 24 iunie 2010, dată la care intimații au recepționat decizia instanței de recurs din 25 mai 2010, deoarece, acțiunea a fost depusă la 21 iunie 2013, respectiv, cu omiterea termenului de prescripție de 3 ani, care este un termen de decădere.

Mai mult ca atât, opunerea termenului de prescripție revendicărilor înaintate, anihilează necesitatea examinării pretențiilor înaintate, astfel, încât intimatul urmează a fi sancționat de legislație, prin stingerea elementului de protecție juridică a dreptului său material. La 25 noiembrie 2014 Procuratura Generală a RM a depus referinţă la recursul declarat, prin care a solicitat admiterea acestuia cu casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care prejudiciul moral să fie diminuat pînă la limita rezonabilă. La 28 noiembrie 2014 Aladov Vasilii şi Aladov Vitalii au depus referinţă la recursul declarat, în care au invocat caracterul neîntemeiat al acestuia şi au solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Ministerul Justiţiei al RM în raport cu materialele pricinii civile completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Ministerul Justiției al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv NUMAI asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Ministerul Justiției al RM a asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Ministerul Justiției al RM ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.